pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea către Evrei

Autorul. Deși apare în Noul Testament împreună cu scrisorile sfântului Paul, încă din antichitate s-au formulat îndoieli cu privire la autorul acestei opere. Nu există nici în text și nici în tradiția Bisericii primare afirmații sigure că sfântul Paul ar fi autorul ei. Tematica diferită, expresiile folosite și personalitatea autorului arată că Scrisoarea către Evrei nu-i aparține sfântului Paul (decât poate finalul), dar nu este străină cercului său. În orice caz, autorul trebuie să fi fost un om cult, de origine ebraică, bun predicator și cunoscător al cultului de la templu și al evangheliei.

Forma și stilul. În afară de final (13,21-25), lucrarea este lipsită de elementele specifice genului epistolar. Structura și tonul ne arată mai degrabă că ar fi vorba despre o predică. Are un stil îngrijit, echilibrat, literar. Compoziția scoate în evidență o artă rafinată: se anunță tema care este apoi expusă metodic (dispunere simetrică), după care urmează îndemnuri practice.

Scopul și destinatarii. Titlul lucrării, confruntarea continuă dintre cultul Vechiului Testament și liturgia creștină și modul de argumentare arată că destinatarii sunt creștini convertiți de la iudaism. Predica a fost pronunțată probabil în mai multe comunități creștine și apoi transmisă în scris și altor comunități, cu recomandarea din final. Scopul predicii era de a mângâia și de a îndemna comunitatea creștină, supusă persecuției și amenințată de pericolul întoarcerii la cultul vechi, de a reflecta la superioritatea mijlocitorului Isus Cristos și la superioritatea preoției sale față de cea a marelui preot de la templu.

Structura. După prolog (1,1-4), autorul demonstrează superioritatea lui Cristos asupra îngerilor (1,5-14) și deduce de aici necesitatea aderării la el (2,1-4), arătând că pătimirea lui avea ca scop perfecționarea lui Cristos ca preot (2,5-18). Cristos, marele preot, este demn de încredere pentru fidelitatea lui (3,1-6), cerând fidelitatea creștinilor față de el (3,7-4,13). În același timp, Cristos este și milostiv (4,14-5,10), întrucât cunoaște natura umană și a experimentat personal slăbiciunile ei. Cristos este prezentat apoi ca mare preot "după rânduiala lui Melchisedec" (7,1-28), devenind "cauză de mântuire veșnică" (8,1-10,18). Această expunere doctrinară este urmată de o serie de îndemnuri pentru viața practică (10,19-39). Având un astfel de mare preot, creștinii trebuie să-și trăiască viața în credință, după exemplul marilor personalități ale Sfintei Scripturi, (11,1-40), și în răbdare (12,1-13), pentru a ajunge la rodul pacific al dreptății (12,14-13,17). În epilog, autorul îi îndeamnă pe destinatari să se roage pentru el și le adresează salutări (13,18-25).

Locul și data. După salutul din final (13,24), se pare că lucrarea a fost redactată în Italia, probabil la Roma. Condițiile spirituale în care se află comunitatea căreia îi este adresată, insistența asupra persecuției suferite deja și a pericolelor iminente, precum și referința constantă la cultul de la templu, ne fac să apreciem ca dată posibilă a redactării anii 67-68.

Teologia. Tema teologică principală a Scrisorii către Evrei (netratată în Noul Testament) este preoția lui Cristos și consecințele acestei preoții pentru situația creștinilor. Autorul demonstrează că Isus Cristos, care a primit ca moștenire "un nume mai presus decât al îngerilor", posedă în mod perfect cele două calități fundamentale ale preotului, care îl constituie ca mijlocitor: 1) este vrednic de crezare în raportul cu Dumnezeu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, și 2) este milostiv în raporturile cu oamenii, deoarece cunoaște slăbiciunile lor. Spre deosebire de preoția Vechiul Testament (după rânduiala lui Aaron), preoția lui Cristos este "după rânduiala lui Melchisedec", adică nu este determinată de o genealogie pământească, ci de filiațiunea divină. Consacrarea sa nu este legată de un ritual extern bazat pe multe jertfe ineficace, ci de sacrificiul, personal și total, pe cruce prin care intră în sanctuarul ceresc, în ceruri, și devine astfel mijlocitorul noii alianțe, făcându-i desăvârșiți pe cei care sunt sfințiți prin jertfa sa. În aceștia are loc o schimbare radicală: toate barierele vechi sunt dărâmate. Cei care cred au dreptul să se apropie de tronul milostivirii cu o credință vie, cu o speranță neclintită și cu o iubire plină de fapte bune. Întrucât nu au fost îndepărtate toate pericolele, este necesară vegherea și statornicia în încercări pentru a evita căderea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire