pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Apocalipsul sfântului Ioan

Autorul. În ciuda faptului că Apocalipsul este "semnat" (autorul se numește pe sine Ioan și se prezintă ca "martor al lui Cristos cel viu": Ap 1,9-10), identificarea autorului nu este posibilă. Tradiția creștină veche a oscilat între recunoașterea ca autor al acestei cărți a sfântului Ioan, apostol și evanghelist, sau a unui autor necunoscut, diferit de apostolul Ioan. Mulți exegeți sunt de părere azi că autorul viziunilor este sfântul Ioan apostolul, iar redactarea scrierilor sale ar fi putut fi făcută cu participarea discipolilor săi care ar proveni din școala sfântului Ioan de la Efes.

Forma și stilul. Cartea aparține genului apocaliptic, dar sunt prezente și genul profetic și cel epistolar. Limba este greaca koiné, cu unele greșeli gramaticale (uneori voite), dar și cu semitisme. Stilul este specific: aluzii complexe și rafinate, repetări de formule în noi structuri literare, cum sunt septenarele (șapte scrisori, șapte sigilii, șapte trâmbițe, șapte cupe), criptograme (numărul Fiarei 666 din 13,16), multe simboluri.

Scopul și destinatarii. Sunt indicați în 1,11: Cele șapte comunități creștine din Asia Mică: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea. Numărul de șapte ar putea indica totalitatea Bisericii. Scopul cărții este avertizarea acestor comunității asupra pericolelor care le amenințau fie din extern, fie din intern, consolarea și încurajarea lor în necazurile și suferințele de orice fel din cauza credinței.

Structura. Apocalipsul se prezintă ca o operă unitară care începe cu un prolog (1,1-3) și se termină cu un epilog (22,6-21).

Partea centrală este alcătuită din două părți inegale ca lungime: prima este așa-numitul septenar al "scrisorilor către Biserici" (1,4-3,22), iar a doua (4,1-22,5) are o mai mare complexitate literară și cuprinde cinci părți:

- secțiunea de introducere: viziunea tronului și a Mielului, înmânarea cărții cu șapte sigilii (4,1-5,14);

- secțiunea sigiliilor. Caracteristica secțiunii este deschiderea progresivă a primelor sigilii de către Miel (6,1-7,17). Ultimul sigiliu cuprinde partea următoare:

- secțiunea trâmbițelor (8,1-11,14:). Caracteristica secțiunii este descrierea progresivă a primelor 6 trâmbițe. Ultimelor trei trâmbițe li se suprapun trei vai-uri, creând un climat special de tensiune. Ultima trâmbiță introduce toată partea următoare:

- secțiunea semnelor (11,15-16,16), e mai complexă. Ar putea fi numită secțiunea celor trei semne. Primul semn este femeia, al doilea, dragonul, al treilea sunt îngerii cu șapte cupe. Semnele sunt legate între ele, ultimul cuprinzând partea următoare:

- secțiunea conclusivă (16,17-22,5). Este prezentată ziua cea mare: intervenția finală a lui Cristos, care judecă și anihilează toate forțele ostile și realizează triumful miresei, Ierusalimul ceresc.

Între cele cinci secțiuni din partea a doua există o dezvoltare temporală liniară, progresivă: dezvoltarea ajunge la punctul maxim în concluzie. Există apoi un joc în folosirea timpurilor care face ca unele elemente să fie lăsate să oscileze liber, înainte și înapoi, în dezvoltarea liniară, dând astfel conflictului dintre forțele pozitive și negative un caracter metaistoric.

Locul și data. După indicația din 1,9, viziunea sfântului Ioan ar fi avut loc pe insula Patmos. Totuși redactarea este mai târzie. Dacă redactarea este făcută direct de sfântul Ioan, data ar putea fi 69-70 d.C.; dacă la redactare au participat și discipoli ai săi, redactarea definitivă ar fi la sfârșitul sec. I (95-96 d.C.).

Teologia. Dumnezeu duce la îndeplinire planul de mântuire pregătit și prevestit în Vechiul Testament, plan care trebuie să se actualizeze în două faze: planul de mântuire mesianico-ecleziastică și acela al mântuirii escatologice, care se va realiza numai după victoria definitivă a lui Dumnezeu asupra tuturor forțelor ostile o dată cu noua creație ("cerul nou și pământul nou"). Protagoniștii în realizarea mântuirii sunt: Dumnezeu, Cristos, Duhul și, într-un anumit, sens Biserica. Evenimentele concrete la care autorul face aluzie, ca și evenimentele evocate în viziune, sunt elemente care alcătuiesc cadrul general al firului ce se dezvoltă prin desfășurarea evenimentelor din istoria mântuirii și, în acest sens, descriu evenimente ce pot caracteriza situația oricărei comunități ecleziale. Deci sunt scheme teologice aplicabile realității istorice concrete. Pentru Apocalips, răul nu este un concept abstract, o idee, ci o realitate caracterizată de absența lui Cristos. În absența lui Cristos, forțele răului, fie ele de ordin supranatural (Fiara, Satana), fie structurile de putere aliate Satanei: Babilonul (cetatea atee), Fiara cu zece coarne (puterea imperialistă atee), fie indivizi seduși de Satana, par să aibă succes. Dar oricât de amplă și de violentă ar fi declanșarea forțelor ostile lui Dumnezeu și Bisericii, rămâne clară prezența activă a lui Cristos, care face presiune asupra evenimentelor istorice și le dirijează spre punctul final al istoriei, când prezența sa totală și definitivă va fi învins ultimul exponent al răului: moartea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire