pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni

Autorul. Limba, stilul, gândirea, sentimentele și circumstanțele istorice specifice, ca și tradiția creștină încă din primul secol, atribuie această scrisoare sfântului Paul.

Stilul. Este cea mai emoționantă și pasională dintre scrisorile pauline. Arta de a ilumina întâmplările cele mai obișnuite cu cele mai înalte principii ale credinței face din această scrisoare un izvor de teologie și spiritualitate. Spontaneitatea stilului face ca datele istorice și momentele existențiale să ne rămână în cea mai mare parte necunoscute.

Scopul și destinatarii. Prima scrisoare trimisă de la Efes cu aproape un an înainte, ca și vizita făcută de Timotei la Corint, nu au avut rezultatul așteptat. Atunci Paul a intervenit personal printr-o vizită scurtă (1,15; 2,1), după care a plecat cu promisiunea de a reveni. Probabil o ofensă gravă care i s-a adus între timp autorității sale de apostol îl face să-l trimită pe Tit care a dus o scrisoare aspră (2,3-4; 7,8-9). Fiind obligat să fugă din Efes, l-a așteptat cu nerăbdare pe Tit mai întâi la Troas și apoi în Macedonia, unde s-au și întâlnit (2,12-13). Primind vești încurajatoare, le scrie corintenilor o scrisoare "în lacrimi" în care face o apologie a misiunii sale apostolice.

Structura. După un prolog scurt și o rugăciune de mulțumire către Dumnezeu (1,1-11), sfântul Paul prezintă corectitudinea și coerența atitudinii sale față de corinteni (1,12-2,13). El subliniază pe de o parte, măreția apostolatului în comparație cu slujirile din Vechiul Testament, slujirea pentru reconciliere și efortul personal pentru a răspunde încrederii lui Dumnezeu și a corespunde așteptărilor credincioșilor (2,14-7,3). În continuare, Apostolul pledează pentru o colectă în favoarea Bisericii din Ierusalim, prezentând motivul, modul de realizare și importanța ei. Sfântul Paul intră apoi într-o polemică cu adversarii săi pe care îi numește "pseudoapostoli", camuflați în persoane pline de zel, dar care în realitate se caută doar pe ei înșiși (10,1-12,10). Înainte de a încheia scrisoarea, Apostolul își exprimă hotărârea de a-i vizita curând (12,13-13,10). Finalul scrisorii este un salut călduros și o densă formulare liturgică(13,11-13).

Locul și data. Nu este sigur locul în care a fost scrisă această scrisoare. Ar putea fi Efes, dar și Macedonia sau o localitate din nordul Greciei. Era spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare, probabil în toamna anului 56 sau iarna anului 57.

Teologia. Deși, în aparență, Scrisoarea a doua către Corinteni pare o critică dură, totuși conține multe teme teologice. Criteriul de fond care îl conduce pe Paul în misiunea sa apostolică este răspunsul afirmativ la chemarea lui Dumnezeu în Cristos Isus. Cristos este "da"-ul lui Dumnezeu. În el, toate promisiunile lui devin realitate și prin el ajunge la Dumnezeu Amin-ul nostru. Apostolul se consideră un fel de "pradă a lui Dumnezeu" pusă în fața lumii de un războinic victorios. Paul este disponibil, dar remarcă disproporția între nivelul la care îl vrea Dumnezeu și situația lui concretă. Apostolatul, ca prezentare a lui Cristos și a evangheliei lui, este o acțiune a lui Dumnezeu care scrie în inima omului ca o scrisoare. Conținutul este Cristos și poate fi citit numai prin acțiunea Duhului. Astfel, omul descoperă în sine noua alianță și noua lege pe care Dumnezeu o promisese prin profeți. Față de această acțiune a lui Dumnezeu apostolul are o acțiune subordonată, secundară. Este un servitor pe care îl califică Dumnezeu și îl face apt să-și îndeplinească slujirea. Printr-o frază memorabilă, sfântul Paul sintetizează măreția și fragilitatea sa ca apostol: "Noi avem această comoară în vase de lut" (4,7).

Enumerând o serie de pericole, chinuri și mizerii pe care le-a îndurat în activitatea sa apostolică, sfântul Paul aprofundează tema valorii suferinței. Dintr-un rău, suferința este transformată într-o mărturie a adevărului evangheliei și a puterii lui Dumnezeu. Astfel, suferința lui devine un semn clar al vocației și misiunii sale. Suferința devine în același timp un medicament împotriva pericolului mândriei (12,9-10).

Deși, personal, Apostolul refuză ajutorul material din partea corintenilor, insistă ca aceștia să fie generoși față de creștinii din Ierusalim. Acest gest de caritate are ca exemplu dărnicia lui Cristos "care din iubire față de voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți" și exprimă unitatea și comuniunea dintre credincioșii din Corint și cei din Ierusalim, loviți de o cumplită foamete (8,1-9,15). Colecta pe care o cere corintenilor devine chiar o obligație și o recunoștință pentru harul de a fi avut parte de evanghelie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire