pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni

Autorul. După indicația din 1,1 și după mărturia tradiției, această scrisoare a fost scrisă de sfântul Paul care predicase evanghelia în Tesalonic în a doua călătorie misionară. De altfel, caracterul personal și asemănarea de limbă, stil și vocabular cu cele patru scrisori principale (Rom, 1Cor, 2Cor și Gal) arată autenticitatea acestei scrisori.

Forma literară și stilul. Această scrisoare nu conține învățături doctrinare, ci este expresia bucuriei în libertatea Duhului, conținând amintiri, mulțumiri, îndemnuri și avertismente. După diferitele elemente de compoziție, Scrisoarea întâi către Tesaloniceni aparține genului epistolar al epocii din lumea elenistică.

Scopul și destinatarii. Comunitatea creștină din Tesalonic a fost întemeiată de sfântul Paul împreună cu Sila și Timotei în a doua călătorie misionară (Fap 17,1-9). Întrucât sfântul Paul a trebuit să părăsească în grabă Tesalonicul din cauza revoltei iudeilor, era îngrijorat de situația comunității creștine. Primind vești bune de la Timotei și Sila, le scrie tesalonicenilor această scrisoare în care își exprimă bucuria că ei au rezistat la încercare.

Structura. Scrisoarea nu are o structură propriu-zisă. După salutul adresat tesalonicenilor (1,1), Apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu pentru roadele predicării evangheliei la Tesalonic și respinge calomniile pe care iudeii i le aduc (1,2-2,13). De fapt, iudeii încearcă pretutindeni să împiedice învățătura creștină (2,14-16). Sfântul Paul își exprimă regretul că nu poate veni personal la Tesalonic (2,17-20) și îl trimite pe Timotei, care îi aduce vești bune (3,1-13). Urmează o serie de îndemnuri prin care Apostolul le cere tesalonicenilor să umble "în dragostea lui Dumnezeu", pentru că îl posedă pe Duhul Sfânt și trebuie să întrețină dragostea frățească prin muncă (4,1-12). Apoi îi liniștește pe cei îngrijorați de soarta defuncților (4,13-18). În continuare Apostolul adresează comunității îndemnul de a trăi ca fii ai luminii, veghind și așteptând "ziua Domnului". În felul acesta se edifică Biserica în unitate (5,1-11). Tesalonicenii trebuie să-i trateze cu respect pe cei care conduc comunitatea și să verifice autenticitatea carismelor (5,12-22). Scrisoarea se încheie cu urările și salutul Apostolului și colaboratorilor săi (5,23-28).

Locul și data. Scrisoarea întâi către Tesaloniceni este cea mai veche scriere a Noului Testament, datează din anul 50 și a fost scrisă din Corint.

Teologia. Deși scrisoarea nu are un caracter doctrinar, totuși sunt atinse unele aspecte teologice. Toată scrisoarea este străbătută de așteptarea escatologică. Speranța întoarcerii lui Cristos marchează toată viața creștină. "Ziua Domnului" anunțată de Vechiul Testament, adică ziua în care Dumnezeu se va manifesta ca judecătorul celor drepți și al celor nelegiuiți, este înțeleasă de sfântul Paul ca "ziua lui Cristos". Domnul Isus va veni în gloria sa de Fiu al lui Dumnezeu pentru mântuirea celor credincioși și pieirea celor nelegiuiți. Tensiunea așteptării venirii lui Cristos punea în mod iminent problema datei sfârșitului lumii. De aici se naște o problemă specială pe care Apostolul trebuie să o rezolve: ce se va întâmpla cu cei decedați înainte de venirea Domnului? Sfântul Paul arată că cei morți nu vor fi nedreptățiți, căci ei vor fi înviați și astfel vor participa împreună cu cei vii la inaugurarea împărăției lui Cristos cel înviat. Atât tesalonicenii cât și Apostolul, în momentul redactării scrisorii, doreau ca această dată să fie cât mai curând. Însă această așteptare a venirii iminente nu trebuie să fie obsesivă. Important este ca tesalonicenii, să trăiască într-o stare de așteptare vigilentă, dar liniștită. Un aspect asupra căruia sfântul Paul atrage atenția cu insistență este necesitatea dobândirii sfințeniei. Rădăcina acestei sfințenii este darul Duhului. Omul trebuie să devină un fel de "vas" viu, care să conțină Duhul lui Dumnezeu. Prezența Duhului în om cere un comportament moral adecvat, care presupune, pe de o parte, evitarea a tot ceea ce contrastează cu Duhul sfințeniei lui Dumnezeu (abuzurile sexuale fiind considerate o impuritate), iar pe de altă parte, preocuparea pentru tot ceea ce îl apropie pe om de Dumnezeu: iubirea frățească și munca cinstită, continuate de cultul adus lui Dumnezeu în liturgie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire