pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

PREOTUL NU POATE SĂ SPUNĂ NIMIC
DIN CEEA CE A AUZIT LA SPOVEDANIE

Pentru ca păcătosul să aibă toată încrederea în preotul la care se mărturisește, Biserica, mama cea mai bună, a adus o lege foarte aspră, care poruncește ca preotul în nici o împrejurare să nu poată spune nimic din ceea ce a auzit la sfânta spovedanie, pentru că altfel i se ia pentru totdeauna patrafirul și, nu numai că nu mai poate fi niciodată preot, ci este închis pentru vecie într-o mănăstire, ca să se pocăiască o viață întreagă.

Și, har Domnului că până astăzi niciodată nu s-a întâmplat ca un preot să spună ceva din spovedanie. Au fost destui preoți răi, au fost și din aceia carea au părăsit preoția, dar istoria nu cunoaște nici un singur caz în care vreun fost preot să fi dezvăluit ceva din ceea ce a auzit la spovedanie. Au fost preoți care, sub efectul unor boli grave care le-a produs delir, nu au dezvăluit niciodată nici cel mai mic păcat auzit la spovedanie.

Aduc aici câteva exemple despre felul cum știu să apere sigiliul sacramental câțiva preoți.

Sfântul Ioan Nepomuk (din Cehoslovacia) hirotonit la Praga, unde a și rămas ca preot, a început a predica atât de frumos, încât credincioșii se îmbulzeau la predicile lui. Regele Wenceslau, auzind de el, l-a numit predicator la curte. Regina Ioana, foarte încântată de predicile Părintelui Ioan, a început a se spovedi la el.

Într-una din zile regele Wenceslau l-a chemat pe Pr. Ioan la el și i-a zis: "Spune-mi ce ți-a mărturisit regina?" Zadarnic i-a promis regele că-l va numi episcop, că Pr. Ioan n-a vrut să-i spună nimica din spovedanie. Atunci regele l-a aruncat în temniță și a poruncit să-l chinuie în modul cel mai groaznic. Dar Părintele Ioan tăcu și după aceste chinuri. Auzind regina despre îngrozitoarele chinuri suferite de părintele Ioan, s-a dus la rege și l-a rugat să nu-l mai chinuiască, pentru că nici așa nu are ce să-i spună, că ea nu se simte vinovată de nici un păcat împotriva lui.

Sfântul Ioan, scăpat din temniță, s-a dus numaidecât într-un sat din apropierea orașului Praga și s-a rugat în genunchi în fața icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei, să-l întărească pentru a suporta chinurile pe care avea să le suporte de aici înainte.

Și a avut dreptate, pentru că regele l-a chemat iarăși înaintea sa și l-a amenințat că dacă nu dezvăluie ceea ce i-a spus regina, îl aruncă în râul Moldava (Vltava), care curge prin orașul Praga. Sfântul Ioan însă nici de data aceasta n-a vrut să dezvăluie nimic din spovedania reginei. Atunci regele a dat poruncă soldaților să-l arunce în seara aceea în Moldava.

Pe la orele nouă seara - era într-o zi de joi din luna martie 1393 - soldații îi legară picioarele de gât, încât se asemăna cu o roată, îi astupară gura cu un căluș de lemn ca să nu poată striga, și-l aruncară de pe podul Karol în Moldava. Încă și astăzi o tablă de marmoră indică locul de unde l-au aruncat în râu.

Îndată după aceea se arătară deasupra trupului sfântului cinci lumini mari, care luminară ca stelele. Regele și regina, uitându-se din întâmplare tocmai atunci prin fereastra palatului regal spre râu, văzură aceste lumini deasupra lui. Regele înțelese numaidecât ce înseamnă acele cinci lumini, se sperie foarte, și, îngrozit ca nu cumva să-l omoare poporul, fugi călare din oraș și numai după câteva luni îndrăzni să se întoarcă.

Pescarii, pescuiră nu peste mult timp cadavrul sfântului, pe care apoi poporul îl înmormântă cu mare alai într-o biserică din Praga, punând deasupra mormântului inscripția "Ioan Nepomuk".

În vara acelui an se iscă o mare foamete în țară. N-a plouat deloc aproape un an, încât oamenii puteau trece pe jos râul Moldava. "Pedeapsa aceasta vine asupra noastră - zicea poporul - pentru că regele a poruncit ca sfântul Ioan Nepomuk să fie aruncat în Moldava". Mormântul sfântului a fost și este cinstit de atunci de întreagă lumea, și până și împărați și regi peregrinează la acest mormânt, mai ales că sute de minuni s-au petrecut de atunci la acest mormânt.

Atât de multe minuni se petrecură la mormântul sfântului, încât Papa a trebuit să înceapă așa-numitul proces de canonizare pentru a-l putea declara sfânt. Înainte de a face aceasta, o comisie formată din episcopi, preoți, medici, avocați, profesori și judecători, deschise mormântul în anul 1719. Toți jurară mai întâi pe Sfânta Cruce că vor spune numai adevărul. Atunci zidarii desfăcură mormântul și nu aflară decât oase și cenușă pe care le așezară pe o masă îmbrăcată în alb. Când scuturară însă cenușa din craniu, pe fața de masă căzu o bucată de carne roșie, asemănătoare unei limbi. Un doctor o luă în mână și constată cu surprindere că, într-adevăr, este o limbă. La anul 1725 Papa de la Roma dădu poruncă unei alte comisii să cerceteze cu de-amănuntul și să constate dacă într-adevăr este o limbă. Episcopul Maier luă atunci în mână bucata aceea de carne, care arăta cam decolorată, și o sărută. Numaidecât începu să prindă culoare și timp de două ore rămase așa, arătând ca o limbă vie. Mulțimea de față se aruncă atunci în genunchi și începu să se roage lui Dumnezeu și să-I mulțumească pentru că i-a învrednicit să vadă această minune.

Limba Sfântului Ioan Nepomuk se află și astăzi întreagă, și este păstrată într-o cutie de aur, împodobită cu 1200 de diamante, în Catedrala Veil din Praga. În fiecare an, în ziua de 16 mai, când se face pomenirea acestui mare sfânt, cutia este scoasă și arătată mulțimii. Rămășițele pământești ale acestui mare sfânt sunt așezate într-un sicriu de argint purtat de patru îngeri, iar deasupra sicriului se află două altare din argint, pe care se slujește zilnic Sfânta Liturghie.

Preotul catolic Kobilowicz din Oratow (Ucraina) a fost luat într-una din zilele anului 1852 cu forța de acasă și dus la închisoare, pentru că ar fi omorât un funcționar agronomic din acel oraș. Conducătorul orchestrei bisericești de acolo a luat pe ascuns pușca preotului catolic și l-a împușcat pe acel funcționar, cu gândul de a se putea căsători cu văduva acestuia. Pentru a înlătura orice bănuială, el a ascuns pușca în altarul bisericii. Îndată după săvârșirea crimei, ucigașul se duse la preot și se spovedi, destăinuindu-i marele păcat, știind că preotul nu poate dezvălui mărturisirea sa în fața judecătorilor, iar polițiștilor le atrase atenția că pușca preotului se află ascunsă în altar.

Adus în fața instanței, preotul declară că nu el este vinovatul, dar nu putut dezvălui cine este ucigașul. Întrebat de episcopul său care-l cerceta în închisoare, preotul rămase mut, repetând doar atât că nu el este vinovatul. Tribunalul, înaintea căruia medicul legist a declarat că glontele este cu siguranță din pușca preotului și că funcționarul a fost împușcat cu arma preotului, l-a condamnat pe acesta la muncă silnică pe viață și l-a deportat în Siberia, iar episcopul Borowski l-a degradat în biserica catedrala din Shitomia, în fața întregii mulțimi adunate, încât bietul preot nu mai avea nici măcar mângâierea de a sluji Sfânta Liturghie.

După 20 de ani, conducătorul orchestrei bisericești din Oratow se îmbolnăvi grav. Înainte de a muri el îl chemă pe procurorul tribunalului și pe câțiva judecători și le dezvălui secretul sufletului său. Bineînțeles că procurorul porunci numaidecât ca preotul Kobilovicz să fie eliberat din închisoare, dar bietul preot nu mai era, murise demult.

Aș mai putea aduce multe exemple despre păstrarea sigiliului sacramental, cred însă că ajung și acestea, pentru ca cititorii să vadă cu cât devotament și chiar primejdie păstrează preoții secretul spovedaniei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire