pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

CE PĂCAT MARE FACE CEL CE, DIN RUȘINE,
NU-ȘI MĂRTURISEȘTE VREUN PĂCAT DE MOARTE

"Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită", ne spune Sfântul Apostol Petru, în prima sa Epistolă (5, 8). Și, într-adevăr, așa este. Diavolul este pururea în preajma noastră și face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la întoarcerea către Dumnezeu. Și fiindcă bine se știe că noi prin mărturisire ne întoarcem de la păcatele noastre la Dumnezeu, în scaunul mărturisirii ne ispitește mai mult. Știți cum face diavolul? Ca lupul care prinde oaia de gâtlej, ca să nu poată zbiera. Așa și diavolul, mai întâi ne astupă gura, când mergem la mărturisire, umplându-ne cu simțul rușinii, ca astfel, nemărturisindu-ne păcatele, să rămânem tot în stăpânirea lui.

Știți ce păcat face cel ce din rușine nu-și mărturisește vreun păcat de moarte? Sacrilegiu, adică unul dintre cele mai groaznice păcat, bătându-și joc de lucrurile sfinte și de însuși Dumnezeu.

Cel ce cu știință și cu voință ascunde vreun păcat greu la spovedanie, nu dobândește iertarea păcatelor sale. Ca să înțelegeți mai bine această învățătură a Bisericii, închipuiți-vă o ușă încuiată cu mai multe lacăte. Descuiem unul, două, trei, dar ușa tot nu se deschide, până nu le descuiem și pe cele din urmă. Tot așa sunt și păcatele de moarte, ele sunt lacăte, încuietori pe ușa raiului. Noi nu putem deschide această ușă până nu deschidem toate lacătele, până nu ne mărturisim toate păcatele.

Cel ce s-a mărturisit o dată în mod sacrileg, tăinuind cu știință și cu voință vreun păcat de moarte, se expune la primejdia ca toate mărturisirile de după aceea să nu aibă nici un preț. Un astfel de nefericit trebuie să-și spovedească nu numai păcatele pe care le-a ascuns, ci toate păcatele câte le-a făcut de la mărturisirea sacrilegă anterioară, chiar și dacă au fost spovedite odată. Și lucrul este ușor de înțeles. Ați făcut vreodată vreo adăugare de mai mulți numeri? Adăugând, ați lăsat vreodată un număr înafară? Bun e rezultatul? Nu. Ce trebuie să faceți? Să adăugați din nou, nu-i așa? Și până nu veți adăuga toți numerii, rezultatul nu va fi bun. Ori, dacă încheiem o haină cu nasturi mai mulți, iar un nasture nu l-am încheiat, ce facem? Descheiem din nou toți nasturii, și-i încheiem a doua oară bine, nu-i așa?

Cel ce tăinuie, cu voința și cu știința vreun păcat de moarte, își amărăște viața. Origene, un mare bărbat al Bisericii,spunea: "Păcatul tăinuit asemenea este unei mâncări pe care n-o poate mistui stomacul nostru, și rămâne în stomac, îmbolnăvindu-ne". Sfântul Bernardin zice că păcatul tăinuit este asemenea gunoiului pe care o slujnică leneșă l-a lăsat într-un colț al casei, de împute toată casă. Iar Sfântul Ambroziu ne spune că păcatul tăinuit ne biciuiește conștiința, ne sfâșie sufletul și ne umple inima de frică și de cutremur.

Cel ce cu voința și cu știința nu-și mărturisește vreun păcat de moarte, este în primejdia de a muri nemărturisit. Sfântul Bonaventura zice că păcatul nemărturisit este asemenea unui buboi care, neputând izbucni în afară, strică sângele omului și-n final îi aduce pieirea. Și este asemenea unei corăbii cu mai multe spărturi, dintre care am astupat toate găurile cele mici, dar cea mai mare am lăsat-o neastupată. Chiar de aceea, același Sfânt Părinte ne dă sfatul ca să ne spovedim mai întâi păcatul cel mai rușinos și cel mai greu, iar celelalte vor merge mai ușor. Să-l batem mai întâi pe conducătorul oastei și să-l ucidem, și atunci soldații se vor preda, pierzându-și capetele, și biruința va fi a noastră. Iar dacă nicicum nu cutezăm să ne spovedim păcatul acesta rușinos, să-i spunem preotului la sfârșitul mărturisirii în felul acesta: "Părinte, mai am un păcat, pe care mi-e rușine să-l spun". Și atunci preotul ne va ajuta ca noi să ne mărturisim și acest păcat.

Și acum să vedem câteva pilde despre ceea ce au pățit o seamă de oameni cărora le-a fost rușină să-și spovedească păcatele. Le reproducem din cartea numită "Catehetul" a Sfântului Alfonso Maria de Liguori:

Într-un oraș din Italia trăia odată o doamnă de neam mare, foarte cucernică. Pe patul morții ea se spovedi și se cuminecă, și muri în faimă de sfântă. Fata ei, creștină foarte bună, se ruga zilnic pentru sufletul mamei sale, ca să o știe cât mai curând fericită. Într-o seară, pe când se ruga ca de obicei lui Dumnezeu, auzi un zgomot îngrozitor la ușă. Se uită într-acolo, și văzu un porc arzând, care mirosea îngrozitor. Speriată peste măsură de această arătare, încercă să se arunce pe fereastră, dar în clipa aceea auzi un glas care se îndreptă către ea: "Rămâi, fata mea, rămâi; eu sunt, nefericita ta mamă, care era considerată de oameni drept sfântă. Ca de obicei, m-a condamnat la iad pentru păcatele cele rușinoase pe care le-am făcut cu tatăl tău, și pe care niciodată nu le-am mărturisit. Nu te mai ruga pentru mine lui Dumnezeu, pentru că prin aceasta îmi mărești chinurile". După aceste cuvinte arătarea țipă o dată groaznic și se făcu nevăzută.

Regele Augubert al Angliei, care trăia pe vremea când Anglia încă nu se dezbinase de singura Biserică adevărată a Romei, avea o fată foarte frumoasă, a cărei mână o ceruseră o mulțime de prinți. Întrebând-o tatăl său ce răspuns să dea pețitorilor, fata îi răspunse că n-are de gând să se mărite niciodată, pentru că s-a legat să trăiască în virginitate până la moarte. Regele, necăjit peste măsură pentru hotărârea fetei sale, plecă la Roma și ceru o dezlegare de la Papa, ca astfel fata să se poată mărita. Dar fata rămase neclintită în hotărârea ei și declară că nu vrea alt mire decât pe Isus Cristos. Se mai rugă de tatăl său s-o lase să se retragă într-un castel izolat. Regele, ce era să facă, s-a învoit și la aceasta, dar a rugat-o să primească în preajmă curteni pentru ca să trăiască conform rangului său. După ce s-a retras în castelul acela, a început să trăiască o viață foarte creștinească, cu post și rugăciune, se spovedea des și se cumineca și mai des; afară de aceea, mai îngrijea și de bolnavii din apropiere. Trăind o viață atât de aspră, într-una din zile se îmbolnăvi și muri încă foarte tânără.

Doica ei, care o iubea peste măsură, se rugă într-o noapte pentru sufletul principesei. Iată însă că deodată auzi o detunătură destul de puternică și apoi îi apăru o fată, cuprinsă în întregime de foc și înconjurată de zeci de draci, care începu să-i vorbească: "Să știi că eu sunt nefericita fată a regelui Augubert". "Cum? - întrebă doica. După o viață atât de sfântă să fii judecată în iad? Se poate una ca asta?" "Da, am fost osândită la muncile iadului, și încă cu tot dreptul. Iată pentru ce. Adu-ți numai aminte că, pe când eram încă fetișcană, foarte îmi plăcea ca un servitor de-al nostru să-mi citească dintr-o carte. Se întâmplă odată că, după citirea unei povești frumoase, îmi apucă mâna și mi-o sărută. Și atunci diavolul așa m-a ispitit de groaznic, încât am săvârșit un mare păcat cu servitorul acela, atât de frumos. După ce mi-am dat seama de fapta făcută, m-am dus să mă spovedesc, dar mi-a fost rușine să spun păcatul. Am început apoi să fac pocăință, să postesc, să mă rog, să fac milostenie, în nădejdea că Dumnezeu îmi va ierta păcatul și fără a-l spovedi. Când eram pe patul de moarte, îi spusei preotului care m-a spovedit că sunt o păcătoasă mare, dar păcatul meu cel mai mare tot nu l-am spus, că-mi era rușine și frică și groază de părerea pe care și-o va face în cazul acela preotul despre mine. Nu peste mult timp am murit, iar acum sunt osândită la muncile iadului pentru vecie."

După ce-și isprăvi povestea, arătarea dispăru, făcând un zgomot înfricoșător și lăsând după sine un miros insuportabil, de care doica nu a putut scăpa multe zile.

Iată două întâmplări adevărate pe care le povestește însuși Sfântul Alfonso Maria de Liguori. Din aceste pilde grăitoare, oricine își poate da seama ușor ce păcat mare face cel ce, din rușine, nu-și mărturisește vreun păcat de moarte.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire