pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

SĂ NU NE FIE RUȘINE A NE SPOVEDI PĂCATELE

Nu este plăcut a-ți mărturisi păcatele în orice împrejurare. Oricum ar fi omul, totdeauna are ceva de ascuns, dacă nu fapte, cel puțin gânduri și pofte ascunse și rușinoase, așa că nu e de mirare că oricare creștin roșește sub patrafir. Să ne aducem aminte însă, încă o dată, de rugăciunea de după ectenia morților, care zice: "Că nu este om care să fie viu și să nu păcătuiască, numai Tu singur ești fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevăr", și nu ne va fi rușine a ne mărturisi păcatele.

Pentru a ne feri de această însușire atât de rea a celor mai mulți păcătoși, aduc aici câteva pilde, din care putem învăța multe lucruri bune.

Un elev al marelui filosof Socrate, intra tocmai într-o casă rău famată, când din întâmplare trecuse pe acolo marele său învățător. De rușine el s-a ascuns în casă cu speranța că nu-l va afla marele său dascăl, dar Socrate a intrat în casă și a strigat din toate puterile: "Fiule, vino afară. Că a ieși din casa aceasta nu e rușine, pe când a intra în ea este rușinea rușinilor". Tot așa i s-ar putea striga și păcătosului, căruia îi este rușine a se spovedi. Acestuia i s-ar putea zice: "Rușine e să faci păcatul, dar a te debarasa de el, a-l spovedi, a-l mărturisi înaintea preotului, nu este nici o rușine".

La Sfântul Francisc de Sales, Episcopul orașului Geneva, veni odată un domn bine îmbrăcat, să se intereseze când s-ar putea spovedi. Domnul se purta cât se poate de timid și era foarte rușinat. "Ce ați crede despre mine, Preasfințite, dacă V-aș mărturisi toate păcatele mele cele rușinoase?", întrebă la sfârșit domnul cel bine îmbrăcat. "Te-aș considera drept un sfânt - răspunse Sfântul Francisc - pentru că numai sfinții și-au mărturisit fără nici o sfială păcatele". Domnul, la auzul acestui răspuns neașteptat, începu a prinde curaj, și făcu numaidecât o mărturisire completă a păcatelor sale.

Sfântul Bernardin povestește despre un preot cucernic că, trecând odată prin biserică, tocmai când spovedeau mai mulți preoți o mulțime mare de credincioși, l-ar fi văzut pe diavolul, amestecându-se și el printre mulțimea credincioșilor. Preotul îl întrebă: "Ce cauți aici?" Diavolul răspunse: "Dau înapoi ceea ce am furat". "Ce-i asta și ce vrei să spui cu aceasta?", îl întrebă din nou preotul. "Dau înapoi rușinea", răspunse diavolul. "Când au făcut păcatele care le mărturisesc astăzi credincioșii aceștia, eu le furasem rușinea, pentru ca să-i încurc tot mai mult în păcate; iar acuma, când au venit la mărturisire, le-o dau înapoi, pentru ca să le fie rușine a-și mărturisi păcatele". Același lucru ni-l spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: "Diavolul face tocmai contrarul față de ceea ce face Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a dat simțul rușinii pe care-l simțim îndată ce am făcut vreun păcat, în timpul mărturisirii vrea însă să ne dea încredere în noi înșine. Pe când diavolul ne dă încrederea în clipa păcătuirii, iar la spovedanie ne umple cu simțul rușinii".

Oricare preot adevărat se poate doar bucura când îi mărturisește cineva vreun păcat mai mare.

Pilda Sfântului Francisc de Sales cred că a fost destul de grăitoare. Și să mă credeți, dragi cititori, că nu există pentru un bun preot o mai mare bucurie decât când vede că un credincios, în timpul mărturisirii, se mântuiește de un mare păcat. Preotul bun este asemenea unui pescar, care se bucură cu atât mai mult cu cât prinde un pește mai mare. De aceea a și rânduit Dumnezeu ca, uneori, și cei mai mari păcătoși să se facă preoți, și astfel să fie cu atât mai milostivi față de cei ce se mântuiesc. Sfântul Petru, care s-a lepădat de Cristos de trei ori, a fost, după cum susțin Sfinții Părinți, cel mai îngăduitor față de cei ce se mărturiseau. "Pentru ce te sfiești a-ți mărturisi păcatele aceluia care este și el păcătos, și poate mai păcătos decât tine?", întreabă pe bună dreptate Sfântul Augustin. "Domnul Cristos nu a dat puterea iertării păcatelor nici îngerilor, nici arhanghelilor, ci preotului hirotonit, așadar unui simplu om", zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

La Sfântul Ludovic Bertrand, care trăia în mănăstirea călugărilor dominicani din Valencia (Spania), mort la anul 1580, veni într-o zi un păcătos să se spovedească. Ori de câte ori își mărturisea un păcat greu, se uita în ochii preotului, ca să vadă nu cumva se miră de păcatele sale cele mari. Însă preotul rămase foarte liniștit și fața lui nu se schimbă deloc. La sfârșitul spovedaniei, credinciosul zise: "Mai am de mărturisit un păcat pe care l-am făcut chiar aici, în scaunul mărturisirii: te-am judecat pe nedrept tocmai pe Sfinția ta, pentru că, pe fața Sfinției tale, nu am observat nici o schimbare la mărturisirea păcatelor mele celor mari, mi-am zis că poate și Sfinția ta ai făcut aceleași păcate ca și mine, altfel ai fi manifestat uimire la mărturisirile mele". Sfântul îi răspunse: "Iubite fiu, te pot asigura că n-am făcut nici unul din păcatele pe care tu mi le-ai mărturisit, dar într-adevăr eu le-am ascultat în toată liniștea. Nu m-am bucurat de păcatele tale, ci de părerea ta de rău. M-a durut că L-ai vătămat pe Dumnezeu cu păcatele tale, dar m-am bucurat, împreună cu îngerii din ceruri, de întoarcerea ta; m-am bucurat că te-am văzut întorcându-te către Tatăl asemenea fiului rătăcit. Oare nu-ți aduci aminte că și Domnul mai mult S-a bucurat de întoarcerea unui păcătos, decât de cei 99 de drepți?". Auzind păcătosul cuvintele preotului, se rușină și începu să plângă, făcând astfel pocăință desăvârșită.

Cel ce se rușinează a-și mărturisi păcatele înaintea preotului, va trebui să și le mărturisească la judecata din urmă, înaintea lumii întregi, rămânând nefericit pentru vecie. De aceea, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cel ce se rușinează a-și mărturisi păcatele acuma, la judecata din urmă nu se va rușina numai de unul sau de altul, ci de lumea întreagă", iar Sfântul Augustin spune: "Când omul acoperă, descoperă Dumnezeu, și când descoperă Dumnezeu, acoperă omul".

Creștinii cei vechi nu se sfiau a-și mărturisi păcatele înaintea întregii adunări. Sfântul Augustin, marele episcop din Hippone (Africa), unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii, a scris o carte - "Mărturisirile" - în care-și descoperă păcatele sale înaintea întregii lumi. Chiar de aceea, să nu ne rușinăm a ne mărturisi păcatele noastre înaintea preotului rânduit, că e mai bine să ne sfiim pentru o clipă aici pe pământ, decât să ardem o veșnicie întreagă în lumea cealaltă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire