pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

POCĂINȚA ESTE O TAINĂ
A LEGII CELEI NOI

Fără pocăință nu este întoarcere la Dumnezeu. Aceasta a spus-o foarte clar Mântuitorul: "de nu vă veți pocăi, toți așa veți pieri" (Luca 13, 5). Iar într-altă parte a Evangheliei Sfântului Luca găsim următoarele: "vai vouă, bogaților, pentru că vă luați mângâierea voastră. Vai vouă, cei ce sunteți acum sătui, că veți flămânzi. Vai vouă, celor care râdeți acum, că veți plânge și vă veți tângui" (6, 24-25). Așadar, bogații, care trăiesc bine în lumea aceasta, vor avea să dea seamă în lumea cealaltă de faptele lor, și tot asemenea și cei ce-și petrec numai aici pe pământ, și nici prin gând nu le trece să se pocăiască.

Iar fiindcă noi, pământenii, chiar și cei care am dori să trăim după Poruncile Domnului și cei care, bucuroși facem pocăință, n-am fi siguri că pocăința noastră este primită înaintea lui Dumnezeu, - Domnul nostru Isus Cristos s-a îngrijit să fim siguri de pocăința noastră și de iertarea păcatelor noastre și a pedepsei de veci, întemeind Sacramentul sau Sfânta Taină a Pocăinței.

După ce a Înviat din morți și S-a arătat Sfinților Săi Apostoli, le-a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi. Și aceasta zicând, a suflat și le-a zis lor: «luați Spirit Sfânt, cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor; și cărora le veți ținea, vor fi ținute»" (Ioan 20, 22-23).

Așadar, Domnul nostru Isus Cristos a suflat către Sfinții Săi Apostoli și le-a spus că această suflare este puterea Spiritului Sfânt. Având această putere, Sfinții Apostoli vor putea ierta păcatele oamenilor, ori nu vor putea să le ierte. Cum se poate aceasta? Așa că oamenii, sau mai exact credincioșii își vor descoperi păcatele înaintea Sfinților Apostoli. Apostolii vor vedea, apoi, dacă acești credincioși au inima înfrântă și voința de a se pocăi. Dacă au aceste însușiri, ei vor putea să le ierte păcatele, dacă însă nu le au, atunci nu-i vor dezlega de păcate. Așadar, aici sunt două lucrări, una din partea păcătosului care se pocăiește și-și recunoaște păcatele făcute, și alta din partea Apostolului sau a urmașului lui, care-i spune că, în urma puterii primite de la Dumnezeu, îi iartă păcatele făcute și, prin urmare, și pedepsele veșnice din lumea cealaltă.

Pe de altă parte, mai putem deduce din aceste cuvinte și Porunca Domnului de a ne mărturisi păcatele, întrucât dorim să ni se ierte. Căci dacă El a dat puterea aceasta mare Apostolilor și urmașilor lor, a presupus că credincioșii își vor spune și mărturisi păcatele lor Apostolilor, căci altfel, n-ar avea de unde judeca pe care să-i lege ori să-i dezlege de păcate. Puterea aceasta n-a putut-o da numai celor doisprezece apostoli, ca apoi, cu moartea lor, să se stingă și să apună, ci și urmașilor lor. De aceea a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi".

Că creștinii cei vechi își și mărturiseau păcatele înaintea apostolilor, se vede din Faptele Apostolilor, unde, la capitolul 19, stih 18, ni se spune: "Și mulți din cei ce crezuseră veneau să se mărturisească și să spună faptele lor". Sfântul Clemente, învățăcelul Sfântului Petru, zice într-o scrisoare a sa către Corinteni: "Cel ce are grijă de sufletul său, să nu roșească a-și mărturisi păcatele sale preotului, pentru ca să primească de la el sfințirea". Iar în veacul al doilea un mare învățat al Bisericii, Tertullian, îi sfătuiește pe cei ce nu voiesc să se mărturisească, zicând: "Mai mulți inși se feresc de a-și mărturisi păcatele, fiindcă se îngrijesc mai mult de cinstea decât de mântuirea lor. Ce e mai bine: a fi judecat, ascunzându-vă ceea ce aveți pe suflet, ori a vă ferici, mărturisindu-vă păcatele?"

Pocăiții spun că mărturisirea păcatelor este o născocire a preoților. Binevoiască însă să ne arate care preot a iscodit-o și când? Că e ușor să arunci o vorbă de clacă, dar e mai greu să o dovedești. Care a fost Papa, episcopul sau preotul acela, care a introdus această tortură pe seama preoților? Căci tortură și grea încercare este mărturisirea pentru preoți. Să stai tu în scaunul mărturisirii ore întregi, și să fii silit a asculta toate nelegiuirile pe care le fac unii oameni, și apoi să mai fii silit să le ții pe toate acestea în taină, și să nu le dezvălui nici celui mai bun prieten al tău, nu este lucru tocmai ușor. Să fie siguri pocăiții că, dacă preoții ar ști că această sarcină grea le-a fost pusă pe cap de vreun preot oarecare, s-ar scăpa bucuroși de această sarcină grea și de multe ori chiar primejdioasă pentru ei.

Care sunt însă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească păcătosul, dacă vrea să dobândească iertarea păcatelor sale? Când a vindecat Isus pe slăbănog, i-a zis: scoală, ia-ți patul tău și mergi în casa ta" (Matei 9, 6). Și păcatul este o slăbire a sufletului, de aceea, când preotul ne iartă păcatele, ne dă un canon, precum i-a dat și Cristos slăbănogului canonul de a-și purta patul. Când L-a vindecat pe lepros, i-a zis: "mergi de te arată preotului" (Matei 8, 4). Și păcatul este o lepră a sufletului, și, precum nici unul dintre leproși nu se poate arăta între oameni, până nu-l declară curat preotul care-l dezleagă, așa nici păcătoșii nu sunt curățați de lepra sufletului, până nu merg la preotul, care-i dezleagă de păcate. Când a iertat-o Domnul pe Magdalena, i-a zis: "iartă-ți-se păcatele tale" (Luca 7, 48). Așa li se întâmplă și păcătoșilor, dacă le pare rău din inimă de păcatele lor, căci și ei aud acel "te iert și te dezleg de toate păcatele tale", și merg deplin fericiți acasă.

Ce minunată este prin urmare Taina aceasta! Nu trebuie să călătorești până la Ierusalim, sau până la Roma, ca să dobândești iertarea păcatelor tale. E de ajuns să mergi în satul tău, la locțiitorul lui Dumnezeu, și să-i mărturisești din toată inima păcatele tale, și ești dezlegat de ele cu siguranță. Închipuiți-vă cât trebuie să se obosească un deținut într-o temniță, până ce izbutește să fugă; cât trebuie să lucreze la gaura aceea din perete, cât să se obosească, cât să se teamă, până când se vede ieșit la lumina zilei. Pe când noi, robiții diavolului, ne scăpăm din temnița păcatului în câteva minute, nu cu ciocane ori pile, nici prin muncă istovitoare de zeci de zile, nici frica nu ne apasă și nu ne amenință. Un singur cuvânt, o singură lacrimă, ne dezleagă de păcate și ne unește cu Cristos. Ce nepăsător, și chiar ce nebun este deci omul care nici mijlocul acesta simplu nu-l folosește pentru scăparea de neliniștea sufletului său!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire