pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

I. EXAMINAREA CONȘTIINȚEI

Poate oare vreun medic să trateze pe cineva, înainte de a-i cunoaște boala? Bineînțeles că nu. Întâi îl consultă cu atenție, și numai după ce i-a stabilit diagnosticul începe să-l trateze. Așa suntem și cu bolile sufletești. Mai întâi trebuie să le cunoaștem și numai după aceea putem începe tratarea lor.

Iar boala sufletească numai așa o vom putea cunoaște dacă ne vom cerceta cu deamănuntul conștiința. Dar tocmai această cercetare ne lipsește celor mai mulți dintre noi. Sunt oameni care cunosc bine cele mai ascunse taine ale firii, care cercetează și calculează mișcarea stelelor și a planetelor, care cunosc bine corpul omului și al animalelor, care cercetează măruntaiele pământului și adâncimea mărilor; însă nu-și cunosc propriul suflet aproape deloc. Acești oameni sunt asemenea zidarilor care zidesc o casă fără temelie. Și sunt alții, care citesc sute și mii de cărți, dar în cartea sufletului lor n-au citit poate niciodată, cu toate că în lumea cealaltă din toate celelalte cărți nu vor duce nici o singură carte, afară de aceea care este conștiința lor.

Și, de fapt, a ne cunoaște pe noi înșine este cel mai greu lucru din lume. De aceea, însuși Pitagora, unul din cei mai mari filosofi ai Greciei Antice, a poruncit învățăceilor săi să încerce a se cunoaște cât mai bine pe ei înșiși: "Cunoaște-te pe tine însuți", era îndemnul lui, iar aceste cuvinte le-au scris și învățăceii lui pe o vestită biserică păgână. Marele filosof roman Cicero mărturisește într-una din vestitele sale cărți: "După obiceiul pitagoreilor mă gândesc și mă examinez și eu în fiecare seară ce am făcut, ce am vorbit peste zi". Același lucru ni-l povestește și Cicero, cât și cunoscutul filosof roman Cato. Marele scriitor roman Seneca spunea: "Îmi fac silă, și zilnic mă judec pe mine însumi - seara, când s-a stins lumina și ai mei se odihnesc dormind. Atunci las să treacă pe dinaintea ochilor mei întreaga zi și examinez toate cuvintele și faptele mele; nimic nu ascund; mă pedepsesc dacă constat că am greșit și îmi zic: ferește-te de a mai face aceasta". Citind acestea despre păgânii cei vechi, oare nu ne vom simți rușinați noi, creștinii, care suntem prea leneși ca să ne examinăm conștiința?

Prorocul și regele David zice, în psalmul său de pocăință: "Fărădelegea mea o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea". Și noi, numai așa ne vom putea pocăi, dacă vom cunoaște mulțimea fărădelegilor noastre și dacă pe acelea le vom avea pururea înaintea ochilor noștri.

Examinarea conștiinței o vom începe, ca orice alt lucru, cu o rugăciune, pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Sufletul nostru este întunecat de mulțimea păcatelor. Precum nu putem afla un ac pierdut într-o odaie întunecoasă, așa nu putem afla nici păcatele, dacă nu aprindem în sufletul nostru lumina Spiritului Sfânt. Dar nici în plină zi nu vedem tot ce este în odaia noastră, însă îndată ce străbate prin geam o rază de soare, vedem sute de mii de firicele de praf plutind prin aer. Să îngăduim și noi să intre prin geamul sufletului nostru raza de soare a Spiritului Sfânt, și vom observa numaidecât nu numai păcatele cele mari, ci și pe cele mărunte.

Rugăciunea cea mai potrivită pentru chemarea în ajutor a Spiritului Sfânt este: "Împărate ceresc", dar e bine ca, pe lângă aceasta, să mai zicem și următoarea rugăciune: "Dumnezeule, Spirite al Adevărului, luminează-mi mintea ca să-mi pot cunoaște toate păcatele; întărește-mi, Bunule, voința, ca să le pot plânge din inimă, să le pot mărturisi sincer și să am tăria de a putea începe și trăi o viață nouă. Dăruiește-mi, Dumnezeule, harul Tău cel preasfânt. Amin".

Iar pentru ca să nu fim conturbați de nimeni, să ne retragem undeva în singurătate și acolo, liberi de orice griji și de orice zgomot, să ne rugăm din toată inima, iar apoi să ne examinăm conștiința.

Cum să ne examinăm conștiința!

Omul păcătos este asemenea unui bolnav; cu cât starea bolnavului este mai deznădăjduită, cu atât se crede mai aproape de scăpare; la fel și păcătosul, cu cât este mai aproape de iad, cu atât se crede mai curat și mai nevinovat.

Aceasta se datorează faptului că prea mult ne iubim pe noi înșine, prea mult ținem la avere, la neamul omenesc din care ne tragem, la frumusețea, la statura, la cunoștințele și la inteligența noastră. Sunt o seamă de oameni care țin atât de mult la ei înșiși, încât făuresc virtuți chiar din păcate. Unii sunt asemenea mamelor care n-ar accepta la copiii lor o singură greșeală pentru tot binele din lume, pentru că-i iubesc cu mult egoism. Dacă, de pildă, îi spui că copilul ei minte, îți răspunde "Ași, da de unde, numai vi se pare, el este inteligent". Dacă îi spui că acesta este prea lacom, se apără și-ți răspunde: "Doamne, cum mai sunteți și dumneavoastră, copilul meu e sănătos, deci trebuie să mănânce bine". Din copiii unor astfel de mame nu se vor alege oameni de omenie niciodată, ci niște oameni slabi și pierdevară.

Să ne ferim deci de dragostea egoistă, dacă vrem să facem o mărturisire bună și completă. Să ne purtăm, dimpotrivă, ca dușmani față de noi înșine, și să nu ne scuzăm nici un păcat. Să facem asemenea dușmanului care nu numai că nu ne scuză de nici un păcat, ci, dimpotrivă, mai caută și nod în papură.

Pentru ca să nu uităm nici un păcat, să luăm pe rând cele zece porunci dumnezeiești, cele cinci bisericești, păcatele capitale, cele împotriva Spiritului Sfânt, cele strigătoare la cer și cele străine, apoi îndatoririle pe care le avem în slujba pe care o facem, și să ne întrebăm care păcat l-am făcut și de câte ori. E bine să ne folosim de așa-numita oglindă sufletească, pe care o poate face un om, sub formă de întrebări.

Dacă am săvârșit păcate de moarte, adică de acelea prin care pierdem harul sfințitor, și astfel sufletul nostru este ca mort pentru rai, trebuie să ne întrebăm și de câte ori l-am făcut. Dacă nu ne aducem aminte de câte ori l-am făcut, să ne dăm seama că le-am făcut cam de atâtea ori pe lună, pe săptămână sau pe zi. Că nu e totuna că am furat o dată în an, ori în fiecare săptămână, sau chiar în fiecare zi.

Păcatele ușoare nu suntem datori să le examinăm, e foarte bine însă dacă le examinăm și pe acelea. O seamă de oameni însă fac tocmai contrariul, ei își spun în mărturisire toate păcatele ușoare, iar cele grele le trec cu vederea. Aceia sunt asemenea fariseilor care strecoară țânțarul și înghit cămila (Matei 23, 24).

Astfel se explică cum o seamă de oameni care se spovedesc în fiecare săptămână, nu se fac cu nimic mai buni decât au fost înainte.

Să nu uităm apoi, că sunt unele împrejurări care schimbă păcatul. De pildă nu e de-ajuns să-mi dau seama că am furat, când am făcut pagubă mare aproapelui meu ori când, servitor fiind, îl fur zilnic pe stăpânul meu, ci că: am furat făcând pagubă cam de atâtea sute, ori mii de lei, și am furat zilnic atâta de la stăpânul meu. Cel ce a intrat noaptea în casa cuiva și, bătând rău proprietarul, i-a furat averea, nu poate spune la mărturisire numai atât: "Am furat", că el nu numai că a furat, ci a și răpit. Cel ce în zi de post a mâncat carne înaintea unora care cu siguranță îi vor urma pildă, nu e destul dacă se spovedește zicând: "Am călcat legea postului", pentru că el a dat și exemplu rău. Și iarăși, furând din biserică, nu e de-ajuns să spun simplu: "Am furat", ci "am furat din biserică", pentru că a fura din biserică e și sacrilegiu. Bătând pe tatăl meu sau pe mama mea, nu e de-ajuns să spun: "am bătut pe aproapele meu", ci "l-am bătut pe tata ori pe mama".

Pentru ca examinarea conștiinței să nu ne facă prea mare greutate, e bine să ne-o examinăm în fiecare seară.

Iată ce spune în privința aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur: "Uite, tu ai o carte în care notezi toate cheltuielile de peste zi; să ai și o carte în conștiința ta, în care să-ți notezi păcatele zilnice! Înainte de a te culca și înainte de a te fura somnul, ia-ți cartea ta, care este conștiința, și adu-ți aminte de păcatele tale, ce ai păcătuit cu cuvântul, cu fapta ori cu gândul! Pentru că aceasta o poruncește prorocul care zice: "Mâniați-vă, dar nu păcătuiți; de ceea ce spuneți, în inimile voastre să vă pară rău". Dacă ziua n-ai avut vreme, că a trebuit să-ți vezi de afaceri, când te culci, nimeni nu te mai conturbă, nimeni nu mai bate la ușă, vorbește deci cu inima ta și cu sufletul tău: "Suflete al meu, iar am irosit o zi. Ce bine, ori ce rău am făcut în ziua aceasta?" Și dacă ai făcut ceva rău, propune-ți că în viitor nu-l vei mai face! Varsă lacrimi, aducându-ți aminte de păcatele tale; roagă-te lui Dumnezeu, și apoi adormi numaidecât! Dacă ți-ai recunoscut păcatele tale înaintea Domnului, dacă ți-ai făcut calculele cu tine însuți, și te-ai rugat lui Dumnezeu de milă, vei dormi liniștit".

Un mare învățat, Scaramelli, ne dă, tot în privința aceasta, următoarele sfaturi: N-ați băgat de seamă cu câtă râvnă și punctualitate își încheie un bun gospodar calculele zilnice? În fiecare zi își cheamă servitorii și-i întreabă, cât și pe ce au cheltuit. Apoi examinează personal toate cheltuielile făcute, nu cumva au fost zadarnice ori peste măsură, ori nu cumva au fost prea zgârcite, ca toate să meargă în regulă. Întocmai așa trebuie să ne facem socotelile și cu sufletul nostru. În lumea mică pe care o purtăm în noi înșine, înțelepciunea este poruncitoare, puterile sufletești și simțurile sunt servitorii care o ascultă. Ea trebuie să-și examineze mai întâi conștiința și să o întrebe dacă gândurile de peste zi nu cumva au fost ușuratice, dușmănoase, necinstite, și pentru ce le-a dat frâu liber. Trebuie apoi să cheme voința, care va avea să dea seamă, nu cumva a făcut ceva nepotrivit cu legile dumnezeiești. Va întreba ochii - nu cumva au privit ceva necuvincios; limba - nu cumva a fost prea liberă, vătămătoare, necinstită, dușmănoasă, răutăcioasă. Apoi va lua pe rând la întrebări urechile, simțul pipăitului, cerul gurii și mâinile, și fiecăruia îi va cere socoteală.

Examinarea zilnică a conștiinței ne va scuti de păcate de moarte, ne va păstra conștiința curată și ne va conduce la desăvârșire. Sfântul Apostol Pavel zice: "De ne-am fi judecat pe noi singuri, nu ne-am fi osândit" (I Corinteni 11, 31). Și, într-adevăr, așa este. Dacă ne-am examina zilnic conștiința, nu am fi amenințați nicicând de chinurile iadului. Să ne examinăm deci zilnic, și cu cea mai mare râvnă conștiința; să nu lăsăm nici o cută a sufletului nostru nerăscolită; să căutăm, chiar dimpotrivă, mai ales cutele acelea ale sufletului nostru care se deschid mai greu. Să nu ne înșelăm pe noi înșine, mai cu seamă să nu încercăm a-l înșela pe Dumnezeu.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire