pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Despre Sacramentele Pocăinței și Sfintei Euharistii
pr. Gheorghe Neamțiu

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Viața Creștină

Inapoi la cuprins Sfântul Sacrament al Pocăinței (III)

Părerea de rău și propunerea de îndreptare

Unui suflet evlavios care se ruga în timp ce penitenții își așteptau rândul la spovedanie, Mântuitorul îi descoperi starea în care se găseau persoanele respective în clipa când intrau în confesional și starea în care ieșeau. Văzu cum unele erau negre și ieșeau și mai negre; altele, care la intrare erau negre, se întorceau albe; unele, mai puține, erau albe și se întorceau strălucitoare.

Cele din prima categorie erau suflete întinate cu păcate mortale și, deoarece se spovedeau în mod sacrileg, se întorceau de la spovedanie și mai negre; cele negre, din a doua categorie, ieșeau albe deoarece făcuseră o mărturisire bună, sinceră, iar celelalte care la intrare erau albe iar la ieșire erau și mai albe, strălucitoare, erau suflete fervente ce nu aveau decât păcate ușoare pe care însă le mărturisiseră cu o profundă părere de rău.

Care poate fi cauza pentru care sufletele ca cele din prima categorie ies de la spovedanie mai încărcate cu păcate de cum erau la intrare? Să fie, oare, neglijența în examinarea conștiinței și, ca urmare, omisiunea vinovată a vreunui păcat mortal, ori chiar ascunderea lui? Posibil. Dar cauza cea mai frecventă a mărturisirilor rele, invalide, sacrilege, pentru care sufletele se osândesc este faptul că nu-și stârnesc o adevărată părere de rău pentru păcate cel puțin înainte de primi dezlegarea dată de preot, deoarece fără o sinceră durere, căință, nu există iertare.

Toată strădania depusă în examenul de conștiință pentru a descoperi până și cele mai mărunte și ascunse greșeli nu este de nici un folos dacă nu ne pare rău de ele; părerea de rău este esența, sufletul pocăinței, condiția sine qua non pentru împăcarea cu Dumnezeu. Fără aceasta spovedania este ca trupul fără suflet.

Sunt cazuri de urgență, s. ex. în pericol de moarte, când o examinare și mărturisire întreagă a păcatelor nu pot fi făcute, ba nici la preot nu se poate ajunge, dar, dacă în astfel de cazuri păcătosul își deșteaptă o adevărată și profundă căință, supranaturală perfectă, obține iertare.

Iată de ce în cele ce urmează ne vom ocupa de părerea de rău pentru păcate necesară unei bune spovedanii.

  1. "Părerea de rău" spune Conc. Tridentin" este durerea sufletului pentru păcatele săvârșite și detestarea lor unită cu hotărârea de a nu mai păcătui" (Conc. Tridentin ses. 14 c. 4). Ea are, deci, trei elemente: durerea sufletului pentru vătămarea pricinuită lui Dumnezeu; detestarea păcatelor ca fiind cel mai mare rău, și hotărea de îndreptare, care, de altfel, este legată în mod necesar de primele două elemente, deoarece dacă ne pare rău și urâm cu adevărat păcatul suntem și hotărâți să nu-l mai facem.

  2. Ca să ne dăm seama pentru ce este necesară părerea de rău să ne amintim că păcatul este întoarcerea omului de la Creator la creatură, preferând-o pe aceasta Creatorului. În loc să se alipească de Creator și să-i facă voia Lui slujinu-I, se alipește de creaturi, făcându-și din plăcere scop, în locul adevăratului scop, care este Dumnezeu și pe care L-a părăsit. Or, pentru a se întoarce la Dumnezeu, păcătosul trebuie să regrete și deteste această răsturnare a ordinii, această nelegiuire și ingratitudine față de Creatorul, Stăpânul și Binefăcătorul său suprem, să se întoarcă de la creatură la Creator, precum ne îndeamnă Spiritul Sfânt prin profetul Ioil: "Întoarceți-vă la Mine cu toată inima voastră [...] și sfâșiați-vă inimile nu veșmintele" (Io 2, 12-13).

    În timp ce Sfântul Vicențiu Ferreri predica unei mari mulțimi de ascultători, o femeie de moravuri ușoare, mișcată de harul divin, fu cuprinsă de o atât de vie durere pentru multele ei păcate, întât căzu la pământ fără suflare. Cum toți o cunoșteau ca o mare păcătoasă, moartea ei stârni groază în cei prezenți, socotind-o osândită. Sfântul, iluminat de Spiritul Sfânt, le zise: "Voi tremurați pentru soarta ce a lovit-o pe această femeie în cealaltă viață, dar să știți că ea a avut o mare dorință de a se spovedi și a murit din cauza durerii pentru păcatele ei; de aceea sufletul ei s-a mântuit".

  3. Dar, ca să ne poată împăca cu Dumnezeu, părerea de rău trebuie să întrunească următoarele condiții:

    1. Să fie internă, adică izvorâtă din inimă, deoarece păcatul s-a zămislit în inimă și tot acolo trebuie nimicit prin căință sinceră. Rana s-a produs în inimă, deci acolo trebuie aplicat remediul. Ofensa a pornit din inimă, deci de acolo trebuie să iasă și căința. Nu este de nici-un folos a rosti cu buzele formula părerii de rău învățată la catehism dacă inima ta nu vibrează la fiecare cuvânt, după îndemnul profetului Iona, citat mai sus.

    2. Să fie supranaturală, precum ne învață tot Conciliul Tridentin, adică să fie determinată nu de motive naturale, de considerente omenești - cum ar fi pierderea unui bun natural, de pildă: onoarea, sănătatea ori averea - prin păcatul comis -, ci de motive de ordin supranatural, din credință, care ne dezvăluie monstruozitatea păcatului întrucât el este o ofensă la adresa lui Dumnezeu vrednic în sine de a fi iubit ori pierderea fericirii veșnice. În primul caz părerea de rău supranaturală este perfectă, deoarece izvorăște din iubirea perfectă de Dumnezeu, iubire dezinteresată, nu din pierderea unui bun spiritual al nostru, fericirea veșnică. În acest, al doilea, caz părerea de rău este tot supranaturală, dar imperfectă.

      Părerea de rău supranaturală perfectă ne împacă cu Dumnezeu chiar înainte de a ne spovedi; de aceea este recomandabil să ne-o deșteptăm cât mai des, zilnic, cel puțin seara după examinarea conștiinței, ca să fim întodeauna pregătiți pentru marea întâlnire cu Dumnezeu. Aceasta, desigur doar presupunând că nu avem decât păcate ușoare, lesne iertătoare. În caz contrar se impune și mărturisire.

      Pentru o bună mărturisire este, însă, suficientă și numai părerea de rău supranaturală imperfectă sau nedesăvârșită.

    3. Părerea de rău supranaturală trebuie să fie și mai presus de toate. Ea poate fi ori intensiv mai presus de toate - când durerea ce o simțim pentru un păcat oarcare este mai puternică decât întristarea pentru chiar și cel mai mare rău - ori apreciativ mai presus de toate când considerăm și urâm păcatul mai mult decât oricare rău și suntem dispuși să suferim orice decât să mai păcătuim.

      Pentru o bună mărturisire nu ni se cere ca părerea de rău să fie intensiv mai presus de toate, deoarece durerea sufletească nu atârnă de mărimea răului, ci de temperamentul și dispoziția sufletească, de impresia pe care o produce asupra noastră reflecția asupra păcatului, ceea ce nu stă în puterea noastră, fiind un dar al lui Dumnezeu, pe de altă parte, lucrurile ce cad sub simțuri impresionează mai puternic decât lucrurile spirituale, care nu ating simțurile. Pentru aceste motive, este suficientă în spovedanie părerea de rău apreciativ mai presus de toate, adică aceea care rezultă din reflecția asupra răului care este păcatul.

    4. Părerea de rău trebuie să fie universală, adică să se extindă la toate păcatele de moarte, săvârșite de la ultima mărturisire bine făcută, atât la cele de care ne amintim în urma examenului de conștiință, cât și la cele de care ne amintim, neexcluzând, desigur, nici păcatele ușoare.

    5. În sfârșit, părerea de rău trebuie să fie formală, adică se cere exprimat actul durerii pentru păcate; nu este suficientă numai o durere și detestare care se cuprinde implicit în actul iubirii de Dumnezeu. Această părere de rău formală o găsim exprimată în următorul act de căință pe care creștinul trebuie să-l învețe la catehism: "Îmi pare rău de toate aceste păcate pentru că prin ele m-am făcut vrednic de osânda veșnică, dar mai ales pentru că L-am vătămat pe Dumnezeu infinit de bun și vrednic de iubire, și mă hotărăsc, cu ajutorul Lui să nu-L mai supăr și să evit orice prilej de păcat".

      Precum se vede, această formulă conține atât căința supranaturală perfectă, cât și cea supranaturală imperfectă. Întrucât există credincioși care nu știu că trebuie să-și deștepte o părere de rău supranaturală, nu doar una vagă ori, poate, numai naturală, se impune de la sine rostirea acestei formule, pentru a nu expune nulității mărturisirea. Nu este de ajuns ca penitentul, la întrebarea preotului, "Îți pare rău de toate păcatele?", să răspundă: "Da, părinte, îmi pare rău".

      Cu privire la ura ce trebuie avută față de păcat, Sf. Augustin face o remarcă vrednică de luat în seamă. El spune că, oricât ar fi de stricată, prin păcat, firea omenească, păcătosul nu iubește păcatul ca păcat, adică întrucât este ofensa lui Dumnezeu, aceasta o face numai satana. Păcătosul iubește obiectul, materia păcatului, plăcerea dezordonată pentru că îi procură satisfacție, nu fiindcă aceasta este oprită de Dumnezeu, adică pentru că este păcat. Urmează că fără să iubească păcatul, ba chiar urându-l, omul totuși îl săvârșește. Aici este drama omului exprimată de poetul Ovidiu: "Video meliora proboque, tamen deteriora sequor (văd cele bune și le aprob, totuși urmeze cele rele) (Metamorfoze, VII, 20-22).

      Prin urmare, adevăratul penitent, convertit, se deosebește de falsul penitent nu numai prin ura față de păcat întru cât este păcat, deoarece și falsul penitent, cât timp mai păstrează un dram de credință urăște păcatul ca păcat, ci prin ura materiei păcatului, a plăcerii dezordonate, pe care convertitul adevărat vrea s-o distrugă și să-L slujească numai pe Dumnezeu, Care vrea "să stricăm trupul păcatului, ca să nu mai slujim păcatului" (Rm 6, 6). Să urâm poftele și faptele care aparent îndulcesc viața, dar sunt purtătoare de venin ce ucide sufletul; să urâm și să evităm conversațiile ce strică moravurile; să detestăm denigrările și calomniiile, care ucid ființa socială a semenilor; să urâm frecventarea întrunirilor și spectacolelor obscene și să ne supunem la acea permanentă "circumcizie a inimii", adică a întreitei concupiscențe. Aceasta este adevărata căință. Chiar dacă urăști păcatul, câtă vreme, însă, nu detești și nu vrei să stârpești din tine cauza lui, adică "omul cel vechi" cu poftele lui, pocăința, convertirea ta este falsă și fățarnică. În plus îți lipsește și adevărata hotărâre de îndreptare, dispoziție absolut necesară pentru o bună spovedanie. "Mergi, și de acum să nu mai păcătuiești!" (In 8, 11), îi spune Isus femeii prinse în adulter.

  4. Hotărârea de îndreptare trebuie să fie:

    1. fermă, adică penitentul trebuie să fie decis a evita orice păcat cu orice preț, astfel încât dacă în acel moment i s-ar da prilej de păcat, să-l respingă cu fermitate.

    2. universală, adică să se refere la toate păcatele de moarte, atât la cele săvârșite cât și la cele pe care le-ar putea comite în viitor;

    3. să fie eficientă, adică să-și producă în viitor efectul: înconjurarea ispitelor și a păcatelor, precum și repararea daunelor pricinuite prin păcat.

    Pentru a putea evita în viitor recăderile în păcat, penitentul trebuie să-și propună să folosească mijloacele pe care preotul, la mărturisire, i le va recomanda ca medicamente spirituale pentru însănătoșire, întărire și rezistență împotriva ispitelor: rugăciunea, examenul zilnic de conștiință, meditația asupra ultimelor realități ale omului, lectură zilnică din Sfânta Scriptură și viețile sfinților și, îndeosebi, spovedania deasă și împărtășirea cu Isus Euharisticul.

    Făcând, la lumina gândurilor de mai sus, o privire asupra spovedaniilor trecute, să ne întrebăm dacă părerea de rău și detestarea păcatelor a fost întotdeauna sinceră, supranaturală, universală, mai presus de toate și formală și, de asemenea, dacă hotărârea de îndreptare a fost și ea fermă, universală și eficientă. Fost-am hotărâți să rupem cu tot ce primejduiește viața divină din noi, să evităm lenea spirituală, pierderea timpului, lecturile, emisiunile și spectacolele pornografice? Răspunsul ne va arăta dacă nu cumva trebuie să revenim asupra trecutului printr-o mărturisire generală.
     

     

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire