pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru

"Vie împărăția ta".

Această dorință pe care noi creștinii o exprimăm când ne rugăm Tatăl nostru, mistuia mai mult decât oricare altă dorință sufletul evreului înainte de venirea lui Cristos în lume. În ciuda tuturor oprimărilor, deportărilor, invaziilor, poporul evreu aștepta de veacuri, cu o neobosită speranță, ca Dumnezeu să instaureze pe pământ o împărăție în care să înflorească libertatea și pacea. Psalmii pe care evreii îi știau pe de rost întrețineau această speranță.

"Să intre Împăratul slavei!
Cine este acest Împărat al slavei?
Domnul cel tare și puternic,
Domnul cel viteaz în lupte.
Porților, ridicați-vă capetele;
ridicați-vă porți veșnice,
ca să intre Împăratul slavei!
Cine este acest Împărat al slavei?
Domnul oștirilor:
El este Împăratul slavei!"
(Ps 24,7-10).

Acest psalm probabil că inițial era o cântare cu care era însoțită intrarea solemnă a unui rege în templul din Ierusalim recent construit. Dar evreii uitaseră de destinația lui inițială. Cu timpul căpătase o dimensiune mesianică și exprima speranța venirii unui Eliberator, a unui împărat trimis de Dumnezeu care va domni nu numai peste micuțul popor al lui Israel, dar asupra întregului pământ.

"Bateți din palme toate popoarele!
Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoșat.
El este mare Împărat peste tot pământul.
El ne supune popoarele,
El pune neamurile sub picioarele noastre...
Dumnezeu domnește peste neamuri,
Dumnezeu șade pe tronul lui cel sfânt.
Domnitorii popoarelor se adună împreună
cu poporul Dumnezeului lui Abraham"
(Ps 47).

Profeții au descris cu accente de un vibrant lirism venirea acestei împărății în care singurul stăpân va fi Dumnezeu. În descrierea lor nu lipsește o anumită nostalgie după împărăția lui David, devenit tipul regelui fidel și credincios. În anii tulburi ai deportării în Babilon, un ucenic al lui Isaia lansează acest imn plin de speranță: "Cât de frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui care zice Sionului: "Dumnezeul tău domnește!"" (Is 52,7).

După exil, cu chiu cu vai se încropește în Israel un fel de regat. Am zis un fel de regat, întrucât este supus suveranității Imperiului Persan. Dar și acest regat se prăbușește sub loviturile invadatorilor greci și apoi romani. Profetul Daniel, în cuvinte încărcate de imagini și simboluri misterioase, apocaliptice, vestește prăbușirea marilor imperii invadatoare. Cel Prea Înalt va reda poporului său împărăția: o împărăție universală și veșnică. Cel care va instaura această împărăție va fi un misterios Fiu al omului. El va veni pe norii cerului spre a judeca omenirea. Va avea și un înainte mergător. Îl descrie Malahia: "Iată îl voi trimite pe crainicul meu, el va pregăti calea înaintea mea. Și deodată va intra în templul său Domnul pe care îl căutați... Cine va putea însă să sufere ziua venirii lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta el?" (Mal 3,1-2).

Febra așteptării acestui împărat trimis de Dumnezeu crește pe măsură ce dominația romană devine tot mai grea, mai apăsătoare, mai insuportabilă, datorită brutalității, a avidității în materie de impozite și a păgânismului impus cu silnicia. "Vie împărăția ta! Vino, eliberează poporul tău și nimicește odată pentru totdeauna pe cei care ne oprimă"! Aceasta era rugăciunea evreilor ajunși la pragul disperării, când apare Isus și își revendică titlul de Fiu al omului prevestit de Daniel. El răspunde aspirațiilor și speranțelor de veacuri ale lui Israel: "Timpul s-a împlinit: Împărăția lui Dumnezeu este aproape" (Mc 1,15).

Numai că Isus nu e regele politic și militar pe care îl așteptau evreii. Zeloții și sicarii, extrema dreaptă de pe vremea aceea, așteptau ca el să dea semnalul de luptă spre a declanșa masacrarea cotropitorilor. Poporul entuziasmat îl primește pe Isus la intrarea în cetatea sfântă ca pe un erou național: "Hosana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului! Binecuvântat fie împărăția părintelui nostru David care sosește!" Dar noul David nu are nimic din forța și măreția unui împărat. Vine călare pe un măgar. E un om simplu din popor, un meseriaș sărac din Galileea. Nu-l interesează nici banul, nici puterea, nici politica. Poporul vrea să-l facă rege. Fuge, se ascunde în munți și se roagă. Mai mult, are cuvinte dure împotriva celor bogați și puternici, împotriva politicienilor ipocriți. Simpatia lui se îndreaptă către cei săraci, bolnavi, neajutorați. Împărăția lui nu are nimic de a face cu împărățiile acestei lumi întemeiate pe orgoliu, pe teroare, pe diplomație, adică pe minciună. E o împărăție spirituală întemeiată pe iubire fraternă, pe iertare, pe milă, pe dăruirea de sine. Soldații săi au o singură armă: crucea. Fericiți cei săraci, fericiți cei blânzi, fericiți făcătorii de pace, căci a lor este împărăția cerurilor. Isus e recunoscut în toată splendoarea regală atunci când se încinge cu un ștergar, îngenunchează și spală picioarele ucenicilor: "Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește" (Lc 22,27).

De două mii de ani Isus a inaugurat împărăția lui Dumnezeu, și tot de două mii de ani ucenicii lui se roagă: "vie împărăția ta!" Dar a venit împărăția lui Dumnezeu? S-ar părea că, din contră, a venit împărăția Satanei. Cultele satanice nicicând nu au proliferat în decursul istoriei ca în zilele noastre. Astăzi asistăm la un fenomen nemaiîntâlnit în istorie: ateismul în masă, mult mai rău decât păgânismul. Păgânismul nu excludea divinul, chiar dacă îl înțelegea greșit. Sute de milioane de oameni îmbrățișează astăzi culturi ateiste. Negarea divinului e considerată drept condiție a eliberării omenirii. Cei care au lansat aceste culturi ateiste au prevestit catastrofe uriașe. Nietzsche a prevestit că oamenii vor deveni toți nebuni, dar când ateismul va cunoaște dimensiuni planetare, omenirea va fi, în sfârșit, liberă.

Și totuși împărăția lui Dumnezeu a venit și continuă să vină. Împărăția lui Dumnezeu nu apare în mod spectaculos: ea este ascunsă în inimile oamenilor care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și se convertesc. Ea trece neobservată, e îngropată în inima omului, cum spune Isus, ca o comoară ascunsă într-un ogor, ca o fărâmă de drojdie ascunsă în trei măsuri de făină. Într-o zi farizeii îl întreabă pe Isus: "Când vine împărăția lui Dumnezeu?" Isus le răspunde: "Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile. Nu se poate spune: Uite-o aici sau uite-o acolo! Căci iată Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru" (Lc 17,20,21).

De fapt, împărăția lui Dumnezeu se realizează și la cei care îl resping pe Dumnezeu. Dumnezeu are două modalități de a domni: iubirea și dreptatea. Când spunem: vie împărăția ta! - îi cerem lui Dumnezeu să vină împărăția lui în inimile oamenilor, acceptând iubirea lui.

Vine însă împărăția lui Dumnezeu și pentru cei care resping iubirea lui: vine la judecată, când înfăptuiește dreptatea. Un singur suflet condamnat pentru veșnicie! E un mister teribil care îl tulbura profund pe Dostoievski, așa cum apare în Frații Karamazov. Un mister care îl chinuia pe Ch. P?guy. În opera sa Jeanne dÿArc apare toată angoasa lui.

Cât timp suntem în viață trebuie să ne străduim ca împărăția lui Dumnezeu să nu vină la nimeni prin dreptate. Ch. de Foucauld nu putea să se resemneze ca sufletele să se osândească. Pe prima pagină a micului catehism pe care l-a compus, el a scris aceste cuvinte: "Dumnezeul meu, fă ca toți oamenii să se mântuiască!"

Important este să știm cum vine împărăția lui Dumnezeu, să nu cădem în greșeala evreilor de pe vremea lui Isus. Împărăția lui Dumnezeu nu se întemeiază pe gânduri și calcule omenești. Nu se realizează așa cum se realizează și se mențin împărățiile pământești care aparțin Duhului întunericului, așa cum acesta afirmă pe bună dreptate în episodul ispitirilor. Ea nu face demonstrație de forță, nu uimește prin spectacol. Banii, cârdășia cu puternicii lumii, cu politicienii, diplomația omenească, soboarele eventual televizate și manipulate de politicieni, nu contribuie cu nimic la răspândirea Împărăției lui Dumnezeu, nu grăbesc nici măcar cu o clipă venirea ei, dimpotrivă. "Lumea nu se mântuiește cu fapte și declarații mari, nici cu stadioane și piețe pline de triumfuri ecleziastice, lumea se mântuiește în tăcere, printr-un ajutor de urgență acordat lumii în suferință, cu mici doze de bunătate și dăruire interioară" (G. Zizola).

Împărăția lui Dumnezeu nu e legată nici de darurile excepționale, de înalta știință și de arta oratorică a propagatorilor ei. Într-o parohie din Palestina sosește un vicar, tânăr, plin de entuziasm. Se pregătește bine pentru prima sa predică, gândea el, extraordinară. Dovadă, faptul că imediat după liturghie vine la el un arab, cunoscut ca fiind un om de vază și cere să fie botezat. Tânărul preot, în al nouălea cer de bucurie, nu poate să nu-i pună întrebarea: "Dumneata ai luat parte la liturghie. Ai ascultat predica. Ce anume te-a impresionat atât de mult la predică și te-a făcut să ceri imediat botezul?" Arabul, puțin încurcat, îi răspunde: "Știți, ca să fiu sincer nu am putut să ascult cum trebuie predica. Am călătorit toată noaptea și am dormit aproape tot timpul liturghiei. Dar nu predica mă face să cer botezul, ci șoferul meu. El e creștin. La început râdeam de el. Acum doresc să-mi trăiesc viața așa cum o trăiește el". Împărăția lui Dumnezeu se răspândește, am putea spune, nu prin vorbe ci prin contaminare. "Convertiți-vă, spune Isus, căci împărăția lui Dumnezeu este aproape". Dacă toți cei care predică împărăția lui Dumnezeu s-ar converti sincer, într-adevăr împărăția lui Dumnezeu ar fi foarte aproape.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire