pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Anticristul

În discursul său din 15 noiembrie 1972, Papa Paul al VI-lea punea această întrebare: "Există indicii ale prezenței activității diabolice? Care sunt?" "Răspunsul la această întrebare, spune Paul al VI-lea, impune multă precauție, deși semnele Celui Rău par uneori să se arate cu evidență (Cfr. Tertulian, Apol. 23). Putem presupune acțiunea lui sinistră acolo unde negarea lui Dumnezeu devine radicală, subtilă și absurdă, acolo unde minciuna se impune cu ipocrizie și forță împotriva adevărului evident, acolo unde iubirea este stinsă de un egoism rece și crud, acolo unde numele lui Cristos este atacat cu o ură conștientă și rebelă, acolo unde spiritul Evangheliei este falsificat și dezis, acolo unde disperarea se afirmă ca având ultimul cuvânt și așa mai departe. Este el, seducătorul perfid și viclean, cel care știe să se infiltreze în noi pe calea simțurilor, a imaginației și a concupiscenței."

Mobilul tuturor manevrelor Satanei este unul singur; cel care l-a împins la păcatul său de revoltă, și anume, dorința de a se așeza în locul lui Dumnezeu. De aceea Diavolul poate fi numit maimuța lui Dumnezeu sau sosia, dublura lui Dumnezeu. Acest lucru îl descrie foarte bine scriitorul rus P. Evdokimov: "Mincinos și tată al minciunii, prin esență, Cel Rău își atribuie o vocație redutabilă, aceea de a perverti cu bună știință adevărul. Diavolul se erijează în dublură pentru a-l evacua pe Dumnezeu din creația sa, pentru a face lumea creată insensibilă la prezența divină și a opera astfel o uriașă substituire: "Îngâmfat în inima sa și-a zis: Eu sunt Dumnezeu și șed pe tronul lui Dumnezeu" (Cfr. Ez 28,2).

Am citat din acest scriitor rus. De fapt, scriitorii ruși din secolul trecut și de la începutul acestui secol (XX) au avut o intuiție profetică extraordinară și au demascat manevrele și tacticile Satanei prezente în lume în vremurile pe care le trăim. Toate aceste manevre sunt prezente în discursul lui Paul VI. Paul Vi îi cunoștea pe scriitorii ruși. Să nu uităm că Dostoievski a fost autorul preferat al lui Paul al VI-lea.

Iezuitul Tomas Spidlik, în cartea sa Calea Spiritului, notează că la scriitorii ruși Anticristul timpurilor noastre este un Anticrist cu trei fețe (Anticristul, adică potrivnicul lui Cristos, este Diavolul chiar dacă acest nume se dă și celor care sunt instrumente în mâinile Diavolului). Cele trei fețe, reprezintă trei tipuri de seducție.

Mai întâi este Anticristul carnal, senzual care operează în lume prin nebunia plăcerilor, prin beția simțurilor, făcând ca Dumnezeu să fie uitat. Acest Anticrist este prezentat de N. V. Gogol în nuvela sa Portretul în care vorbește de un pictor care l-a făcut prezent pe Diavol în lume prin intermediul artei sale. Ca să-și ispășească păcatul, pictorul intră în monahism, hotărât să realizeze icoana lui Cristos în propria ființă prin viață ascetică. În arta iconografică pictorul trebuia să ofere ochiului numai ceea ce slujește la exprimarea ideii și a sensului spiritual. În momentul în care arta prezintă o frumusețe care stârnește plăcerile simțurilor - Eve goale, Marii Magdalene senzuale, frivole, - sacrul devine diabolic: te face să uiți de Dumnezeu, nu te mai conduce către Cristos, ci către Anticrist.

Anticristul carnal a câștigat o bună parte a omenirii și continuă să o câștige prin această formă de seducție: beția simțurilor: erotism, amor liber, pornografie, nudism, droguri, alcool, (americanii sunt pe punctul de a pune și țigara în rândul drogurilor). Anticristul deține o uriașă industrie prin care propagă beția plăcerilor: filme porno, imagini, televiziune, discoteci. La unele secte, mai ales la cele satanice, consumul de droguri și orgiile sunt mijloace de a realiza extazul, unirea cu divinitatea. Evident, cel ce se dă drept divinitate e Satana.

În cartea lui Ernetti, Cateheza Satanei, Duhul necurat nu-și poate ascunde mulțumirea pentru extraordinarele succese pe care le are cu televiziunea și discotecile, în special reușind să corupă clerici, călugări, maici, seminariști pe care îi împinge gata corupți în preoție făcându-i să creadă că, de fapt, ei reprezintă avangarda și progresul în Biserică. Citez din cartea lui Ernetti: "Televizorul... ah, televizorul... e aparatul meu, eu l-am inventat... pentru a distruge sufletele și familiile... pe care le dezbin, le distrug cu programele mele atât de subtile și penetrante... ah, televizorul este centrul de seducție spre care atrag de asemenea atâția preoți, călugări, călugărițe, mai ales la orele târzii, făcându-i apoi să nu se mai roage, (urmează un hohot de râs prelung). Într-o clipă mă prezint lumii întregi... mă ascultă și mă văd toți...

Discotecile... ce frumos... sunt palatele mele de aur unde atrag cele mai bune speranțe ale societății, pe care pun stăpânire, distrugându-le sufletele și trupurile... mii și mii de persoane câștig cu alcoolul, cu drogul, cu sexul... ah, ce recoltă neîntreruptă... Eu sunt regele adevărat al lumii și nu Dumnezeul vostru pe care eu l-am răstignit". Satana, în continuare, nu știe cum să-și exprime bucuria văzând și persoane consacrate lui Dumnezeu în discoteci.

Al doilea Anticrist la scriitorii ruși e Anticristul ideologic, care îndepărtează lumea de Cristos prin seducția ideologiilor sau, mai exact, a teologiilor transformate în ideologii, în teorii omenești, care se îndepărtează de persoana lui Cristos și de puterea lui divină. Acest tip de Anticrist apare în romanul lui Dostoievski, Idiotul. La sfârșitul secolului trecut mulți intelectuali erau fascinați de scrierile lui L. N. Tolstoi care păreau să propage creștinismul în forma sa cea mai pură. Creștinismul, susținea Tolstoi, trebuie eliberat de elementele sale mitologice. Minunile lui Isus și chiar misterioasa sa persoană aparțin mitologiei. E teoria demitizării atribuită lui Bultman. Replica vine de la Dostoievski. Personajul principal din Idiotul, prințul Mîșkin, pare a fi un Cristos care seduce tot anturajul cu sfințenia și cu idealul său creștin, dar care, în cele din urmă, se dovedește a fi un impostor și un criminal, adică un anticrist. Își încheie viața într-un sanatoriu de boli mintale.

În cartea lui Ernetti, Satana nu-și ascunde bucuria de a fi pus stăpânire pe o bună parte din omenire și prin aceste ideologii sau pseudo-teologii: "Teologii mei, cu învățăturile inspirate de mine... Ah, ei sunt trupele mele de elită! Ce teologi inteligenți! Ei au înțeles că acele dogme foarte rigide, dictate de anumiți capi neghiobi ai Bisericii, în realitate sunt niște copilării false, care se prăbușesc la simpla confruntare cu realitatea zilnică... Cât sunt de cumsecade... foarte cumsecade... Teologia morții lui Dumnezeu eu am inspirat-o... De când domnesc eu, Dumnezeul vostru e mort, nu mai există. S-a terminat cu orice lege: toți pot și trebuie să trăiască liberi, așa cum învăț eu: libertatea de idei, libertatea de gândire, libertatea de acțiune... fiecare e, în sfârșit, absolut liber să acționeze și să facă ce crede și ce vrea... Nu mai există normă, nici lege... fiecare e stăpân ca și mine peste tot și peste toate. Iar dacă Dumnezeu a murit, e clar că toate celelalte dogme au dispărut. Și, iată, sute și sute de teologi ai mei, care au curajul să-l înfrunte chiar pe preotul în alb (Papa) cu scrisori și semnături... Foarte cumsecade acești teologi, acești preoți și... atâția episcopi! E serviciul cel mai bun pe care mi-l pot face: să mă lase să lucrez în liniște, fără să ia câtuși de puțin atitudine împotriva prezenței mele și a vicleniilor mele... Sunt foarte cumsecade... Teologii mei neagă dogmele Bisericii voastre și unii teologi stupizi neagă existența mea... Ce triumf!... (hohote de râs). Și atunci unde mai sunt ereticii de altădată? Nu mai e nici unul! Nu mai e eretic nici cine nu mai crede în dogme, nici cine nu mai crede în mine... Am învins Biserica voastră!"

În sfârșit,la scriitorii ruși, avem Anticristul filantrop sau, dacă vreți, Anticristul masonic, sau Anticristul ecumenic; e marele reformator social de tip New Age, care realizează pacea și armonia universală prin toleranță fără limite, proclamând toate religiile lumii, toate principiile morale la fel de bune și de inspirate. Oamenii vor trăi, în sfârșit, în pace, neavând pentru ce să se certe. Acest tip de Anticrist îl găsim în Povestirea despre Anticrist, cartea scrisă de V. Soloviov spre sfârșitul vieții sale. Soloviov, marele teolog ortodox rus, care a murit catolic. Cartea conține elemente profetice care se realizează incredibil sub ochii noștri. În viziunea scriitorului, pregătirea imediată pentru venirea lui Anticrist trebuia să fie secolul XX, epoca unor teribile războaie. Aceste dezastre au un efect bun: căderea ideologiilor pentru care oamenii se omorâseră între ei. Oamenii nu mai cred în nimic, nu mai vor nimic decât să trăiască și să-i lase și pe alții să trăiască în pace. Pentru realizarea acestui deziderat umanitarist apare Anticristul, om genial, frumos, bun orator, filantrop. La început nu e împotriva lui Cristos, dar apoi îl consideră un idealist utopic și își propune să realizeze ceea ce nu a realizat Cristos. Se declară adevăratul fiu al lui Dumnezeu. Publică lucrarea "Calea deschisă spre pacea și bunăstarea universală". Succesul e enorm. E ales șeful parlamentului european, apoi împărat al Romei și, în sfârșit, împăratul lumii. În cele din urmă își stabilește capitala la Ierusalim. Papa se stabilește la Petersburg și i se interzice să facă prozelitism. Convoacă un conciliu ecumenic la Ierusalim la care i-a parte și Papa Petru al II-lea. Un rol important îl are un prelat al curții, episcop catolic ex partibus infidelium care a studiat magia și știe că așa-zisele miracole și viziuni mistice pot fi explicate și reproduse în mod științific, precum și magul Apollonius care deține toate secretele magiei, spiritismului, astrologiei, parapsihologiei și ale științelor oculte. Cu ajutorul lor, Anticristul poate săvârși minunile pe care le săvârșea Cristos și să dețină puterile pe care le-a refuzat Cristos în pustiu când i le-a oferit Satana.

Anticristul carnal, Anticristul teolog, Anticristul umanist.

Având în fața ochilor cele trei fețe ale lui Anticrist, cele trei forme de seducție, putem realiza ceea ce maeștrii vieții spirituale numesc "discretio spirituum" - discernerea spiritelor -, adică putem să ne dăm seama a ce ține în viața noastră și în jurul nostru la Cristos și ce vine de la dușmanul lui Cristos, de la Anticrist.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire