pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ci ne mântuiește de Cel Rău

Am ajuns la ultima cerere din rugăciunea Tatăl nostru: ci ne mântuiește de Cel Rău. Este a șaptea cerere, după Evanghelia Sfântului Matei. Numărul șapte, atât de des întâlnit în Vechiul cât și în Noul Testament (numai în Apocalipsă apare de 50 de ori), este simbolul plinătății, al perfecțiunii. Tatăl nostru e rugăciunea perfectă. Nimic din ceea ce trebuie să cerem de la Tatăl ceresc nu e lăsat afară.

Ci ne mântuiește de Cel Rău. E un strigăt dramatic de ajutor care ar mai putea fi formulat și așa: "Salvează-ne, scoate-ne din ghearele Satanei!""Căci dușmanul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care mugește, căutând pe cine să sfâșie" (1Pt 5,8) ne avertizează Apostolul Petru. Dar ne asigură apostolul neamurilor: "Domnul este fidel; el vă va întări și vă va păzi de Cel Rău" (2Tes 3,3).

Sfântul Ignațiu de Loyola stabilește ca subiect de meditație pentru săptămâna a doua de exerciții spirituale - știm că exercițiile spirituale ignațiene durează o lună de zile - tema celor două stindarde. Omenirea e un uriaș câmp de bătălie. Două tabere, două oștiri stau față în față, pregătindu-se pentru lupta decisivă. Căpeteniile care conduc cele două oștiri: Cristos și Anticristul (Satana) sunt dincolo de hotarele lumii vizibile. Noul ordin religios, Compania lui Isus - expresia e cazonă - se voia un corp de armată de elită în oastea lui Isus. Imaginea celor două fronturi de război opuse, îi plăcea militarului de profesie care era Sfântul Ignațiu. Dar imaginea aceasta nu a inventat-o el. Această luptă între bine și rău, între Dumnezeu și Satana, între partizanii lui Dumnezeu și partizanii Satanei, este o realitate ce ține de istoria mântuirii.

Isus a purtat personal această luptă cu Cel Rău. Nu numai în timpul ispitirilor în pustiu, dar toată viața lui Isus a fost o luptă piept la piept cu Satana. Misiunea lui Isus pe pământ, în esență, a fost aceea de a "distruge lucrările Diavolului", cum se exprimă apostolul Ioan. Isus l-a învins pe Satana. Pe Calvar, ascultarea lui și supunerea față de voința Tatălui, a învins trufia, neascultarea și revolta îngerului rebel "L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer" (Lc 10,18). Vorbind despre patima sa apropiată, Isus spune: "Acum Stăpânitorul acestei lumi este judecat; acum Stăpânitorul acestei lumi va fi izgonit afară" (In 16,11; 12,31).

Deși învins, Satana continuă să lupte până la sfârșitul veacurilor împotriva celor care sunt ai lui Cristos. E ceea ce ne spune Sfântul Ioan în Apocalipsă. Balaurul, șarpele infernal, stătea în fața femeii ce era pe punctul de a naște, ca să-i înghită copilul după ce îl va fi născut. După ce a eșuat în încercarea sa de a-l înghiți, "balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu cei rămași din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Cristos" (Ap 12,17).

Îndemnându-i pe creștin la vigilență și la luptă, apostolul Pavel folosește un limbaj militar: "Luați asupra voastră toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului. Căci nu avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui... ci împotriva duhurilor rele" (Ef 6,11-12).

În armata Bisericii a existat întotdeauna un corp de elită: aceștia sunt asceții, persoanele consacrate lui Dumnezeu, iar locul ales pentru luptă a fost pustiul. Monahii din pustiu se numeau atleți, soldați, luptători. Ei aveau funcția de paratrăsnet. Ei au atras asupra lor loviturile iadului, iar în secolul al IV-lea când ei s-au afundat în pustiu și au stabilit acolo frontul de luptă, Biserica a primit libertatea.

Conciliul Vatican II de optsprezece ori vorbește despre acest război permanent pe care omul și omenirea, în general, îl are de purtat cu Cel Rău. De pildă, în Constituția pastorală Gaudium et Spes ni se spune: "Întreaga viață a oamenilor, fie individuală, fie colectivă, apare ca o luptă, o luptă dramatică între bine și rău, între lumină și întuneric" (14). "Întreaga istorie a oamenilor e străbătută de o bătălie aprigă împotriva puterilor întunericului. Aceasta a început la origini și va dura, după cum spune Domnul, până în ziua de apoi. Prins în această înfruntare, omul trebuie să lupte necontenit pentru a adera la bine și nu își poate dobândi unitatea lăuntrică decât cu mari eforturi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu" (37).

Cuvintele Conciliului reflectă Cuvântul Scripturii. Prima carte a Scripturii, Geneza, ne descrie ce s-a petrecut la începutul istoriei omenirii: Ispititorul, Satana, îi atrage pe cei dintâi oameni în păcatul său de neascultare și revoltă împotriva lui Dumnezeu. Ultima carte a Scripturii, Apocalipsa, ne descrie ce se va întâmpla când se va pune punct final istoriei omenirii, la sfârșitul lumii: înfrângerea definitivă a Satanei: "Balaurul cel mare numit Diavolul și Satana, cel care înșeală lumea întreagă, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. Și am auzit în cer un glas puternic care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Unsului său"" (Ap 12,9-10).

Notează Cartea Genezei (3,1): "șarpele - șarpele e personificarea Diavolului - era mai viclean decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul". Un război nu îl câștigă neapărat cine este mai puternic, ci cine este mai viclean, cine știe să se ascundă, să se mascheze, să întindă curse, să atragă dușmanul în capcană. Viclenia este tactica de luptă a Diavolului și în această priviță nu-l întrece nimeni. De aceea în traducerea cea mai răspândită a rugăciunii Tatăl nostru în limba română ultima cerere este formulată astfel: "Ci ne izbăvește de Cel Viclean". Satana cunoaște perfect arta deghizării. Apostolul Pavel, vorbindu-le Corintenilor despre impostorii veniți la ei deghizați în apostoli, le scrie: "Dacă Satana se preface într-un înger de lumină nu este mare lucru dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai nevinovăției" (2Cor 11,14-15).

Imaginea unui Diavol negru, urât, cu coarne și coadă, cu furca în mână, speriind lumea nu mai este actuală. Dacă privim în străinătate fațadele, portalurile și mai ales jgheaburile, aruncătoarele de apă ale catedralelor medievale, romanice, vedem o armată întreagă de diavoli cu chipuri monstruoase, diforme, rânjind înspăimântător. Astăzi Vicleanul și-a schimbat chipul. El apare ca un personaj simpatic, atrăgător, fascinant, cu un zâmbet nevinovat și cuceritor pe cât îi este fața de mare. Probabil că politicienii, care prin definiție sunt vicleni, de la Cel Viclean au învățat să zâmbească pentru a cuceri electoratul.

Suprema viclenie a Diavolului mincinos și tată al minciunii, este aceea de a convinge pe toată lumea că el nu există. Și într-adevăr a reușit să-i convingă pe mulți creștini că el nu este o persoană în adevăratul înțeles al cuvântului ci o simplă personificare abstractă a tuturor relelor din lume sau un simplu simbol al patimilor distrugătoare care răvășesc inima omului.

Celebrul discurs al Papei Paul al VI-lea din 15 noiembrie 1972 având ca temă: Tatăl nostru, mântuiește-ne de Cel Rău, a avut un ecou extraordinar în lumea întreagă. Reafirmând revelația biblică și învățătura dintotdeauna a Bisericii, Papa vorbește de "intervenția în noi și în lumea noastră a unui agent obscur și dușmănos care e Diavolul, Cel Rău, spune Papa, ... e o ființă vie, spirituală, pervertită și pervertitoare. O realitate teribilă. Misterioasă și îngrozitoare". Discursul a venit ca o bombă și a dezvăluit dimensiunile necredinței în existența Diavolului. Reproșuri și acuze de pretutindeni: "acest discurs e o întoarcere la Evul Mediu, e obscurantism, superstiție, e o insultă la adresa științei și progresului!" Cele mai vehemente reproșuri au venit din lumea clericală și teologică. Și aceast, înseamnă culmea succesului pe care îl poate obține Satana.

Benedictinul Pelegrino Ernetti, renumitul exorcist de la Veneția, în numele lui Cristos și cu autoritatea Bisercii, l-a obligat pe Diavol să declare prin gura celor posedați ce îi face plăcere și ce îi face neplăcere. Autorul a înregistrat pe casetă cuvintele Satanei și apoi le-a publicat în cartea sa Cateheza Satanei. Iată ce spune printre altele Duhul cel Rău: "Mai presus de toate îmi fac plăcere și mă îmbucură acei episcopi și acei preoți care neagă existența mea și lucrarea mea în lume... Și sunt atât de mulți... ah, ce bucurie, ce bucurie pentru mine... lucrez liniștit și sigur... astăzi chiar teologii refuză să mai creadă în mine... ce frumos... ce bucurie... Și astfel îl neagă și pe acel Dumnezeu al lor care a venit să mă distrugă... în schimb l-am învins eu... eu l-am răstignit pe cruce... (urmează un hohot de râs prelung) Cumsecade acești preoți... foarte cumsecade acești episcopi... foarte cumsecade acești teologi... sunt toți scriitorașii mei fideli... fac cu ei ce vreau... (alt hohot de râs). De acum sunt ai mei... îi duc unde vreau... îmbrăcați ca cioclii... veșnic cu țigara în gură, în căutare de femeiuști ușuratice... cu mașină de ultimul tip... plini de bani... se revoltă împotriva dogmelor Dumnezeului lor fals... Și împotriva falsei Biserici a celui Răstignit care e victima mea... sunt soldații cei mai destoinici ai împărăției mele care e plină, plină de ei... Prin ei răspândesc confuzie și dezorientare în poporul pe care ei îl îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeul cel fals... Și pe care îl duc în împărăția mea de ură și de disperare veșnică... pentru totdeauna cu mine, cu mine. (din nou un hohot de râs prelung)".

Tatăl nostru care ești în ceruri, mântuiește-ne, salvează-ne din ghearele Celui Rău. Mai mult ca oricând în trecut, acest strigăt după ajutor astăzi fiecare creștin și întreaga Biserică trebuie să-l înalțe către cer. Ne-o spune papa Paul al VI-lea în discursul amintit mai sus: "Care sunt astăzi cele mai mari trebuințe ale Bisericii? Să nu vă mire răspunsul meu ca fiind naiv sau de-a dreptul superstițios sau nerealist. Una dintre trebuințele cele mai mari este aceea de a fi apărată de Cel Rău care se cheamă Diavolul".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire