pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Pâinea noastră cea suprafirească

"Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi."

La ce pâine se referă Isus? La pâinea care ne satură stomacul? Și la aceasta. Dar nu numai la aceasta și nu în primul rând la aceasta. E vorba în primul rând de o pâine spirituală care satură sufletul și care asigură viața nepieritoare. Natura acestei pâini ne-o poate dezvălui numai adjectivul care însoțește cuvântul pâine tradus cu "quotidianum" în latinește, cu "cea de toate zilele" în românește. În aramaică mahar - cea de mâine - cuvântul găsit de Sf. Ieronim în Evanghelia apocrifă a Nazarenilor. Comentează Sf. Ieronim: "Pâinea noastră cea de mâine înseamnă pâinea viitoare". Pe vremea lui Isus "ziua de mâine" sau "ziua cea mare" însemna și ziua de pe urmă, timpul mesianic. Astfel încât cererea din Tatăl nostru ar putea fi formulată astfel: "Pâinea noastră, hrana, care se servește la ospățul escatologic, în paradis, dă-ne-o nouă astăzi."

Autorii evangheliilor folosesc în greacă, adjectivul "ton epiusion" și cu acest cuvânt grecesc pâinea aceasta devine și mai misterioasă. Termenul epiusion e folsit aici pentru prima și ultima dată în Biblie, iar în literatura profană greacă e complet necunoscut. În alcătuirea cuvântului "epiusia" intră cuvântul "usia" care înseamnă substanță, fire și "epi" care înseamnă deasupra, peste. Și atunci e vorba de o pâine supranaturală, suprafirească. Într-adevăr, așa s-a tradus la orientali: pâinea noastră cea suprafirească dă-ne-o nouă astăzi. Despre ce pâine suprafirească este vorba? Sfinții Părinți orientali au înțeles-o în diferite feluri: e cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu de care omul are nevoie, pe lângă pâine, ca să poată trăi; este Duhul Sfânt, căci spune Cristos: "Cine este între voi tatăl acela care dacă îi cere fiul său pâine, să-i dea o piatră?... Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care îl cer" (Lc 11,11-13). Și în acest caz am putea spune când ne rugăm Tatăl nostru: Duhul tău care dă viață, dă-ni-l nouă astăzi.

Dar aproape toți Sfinții Părinți ai Orientului au văzut în pâinea din Tatăl nostru, pâinea euharistică. Sf. Ambroziu îi avertizează pe creștinii din Milan să nu cadă în greșeala grecilor care cer în fiecaree zi pâinea euharistică, rugându-se zilnic Tatăl nostru, dar se împărtășesc odată pe an:

"Dacă pâinea este de toate zilele, de ce o primești la distanță de un an, așa cum obișnuiesc să facă grecii în Orient? Primești odată pe an ceea ce îți este de folos în ficare zi! Trăiește în așa fel încât să fii vrednic să te împărtășești în fiecare zi. Cine nu e vrednic să se împărtășească în fiecare zi, nu e vrednic să se împărtășească nici o dată pe an".

Sf. Augustin spune și el că, nu numai în Orient, dar și în Occident, pâinea pe care o cerem în Tatăl nostru este pâinea euharistică. Dar nu numai pâinea euharistică fiindcă, dacă ar fi numai pâinea euharistică, în Orient autoritățile bisericești ar trebui să-i pedepsească pe creștinii care cer pâinea zilnică a euharistiei și se împărtășesc odată pe an, iar în Occident n-am mai avea voie să ne rugăm Tatăl nostru după ce ne-am împărtășit sau ar trebui să ne împărtășim seara ca să-l putem spune toată ziua. Semnificația euharistică a pâinii pe care o cerem în Tatăl nostru apare clar în liturgie. Rugăciunea Tatăl nostru este rostită la liturghie înainte de împărtășanie. Pâinea euharistică o cerem când spunem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Însuși Isus, la înmulțirea pâinilor, face legătura între pâinea de toate zilele din Tatăl nostru și pâinea euharistică simbolizată prin pâinea de toate zilele din pustiu, cu mana care cădea în fiecare zi din cer, care ținea numai o zi și se strica dacă era lăsată pe a doua zi. "Așadar, adevăr vă spun, că nu Moise v-a dat pâine din cer, ci Tatăl meu vă va da adevărata pâine din cer, căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața" (In 6, 32-33).

Dante în Purgatorul traduce astfel Tatăl nostru: "Mana noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Chiar primii creștini considerau că pâinea de toate zilele din Tatăl nostru e mana euharistiei de toate zilele; de aceea, după cum ne informează Faptele Apostolilor, ei se adunau în casele lor în fiecare zi și frângeau pâinea, adică celebrau Euharistia.

De pâinea cerută în Tatăl nostru, de pâinea Euharistiei, în toată tradiția Bisericii a mai fost legată o pâine: pâinea carității, pâinea în sensul larg al cuvântului: cele necesare vieții, împărțite cu cel lipsit pentru ca pâinea pe care o cerem în rugăciune să nu fie pâinea mea, ci pâinea noastră. Cine e insensibil, închis la nevoile și sărăcia altora nu are dreptul să se roage Tatăl nostru: e o blasfemie.

"Dumnezeu, ne învață Conciliul, a rânduit pământul și toate câte le cuprinde spre folosul tuturor oamenilor și popoarelor, astfel încât bunurile create trebuie să le revină în mod echitabil tuturor, sub călăuzirea dreptății nedespărțite de iubire". În continuare Conciliul amintește cuvintele Părinților Bisericii: "Hrănește-l pe cel care moare de foame, căci dacă nu l-ai hrănit, l-ai ucis" (G.S. 69).

Rugăciunea specifică a ucenicilor lui Isus, a creștinilor, este Tatăl nostru în care ei cer de la Dumnezeu pâinea noastră pentru toți oamenii. Și aici este scandalul cel mare al timpurilor noastre. Popoarele creștine, zise civilizate, care formează 25% din populația globului au acaparat 75% din bunurile pământului; restul, 75% din populația globului se zbate în sărăcie cu doar 25% din bunurile pământului. Aceste popoare creștine, care se roagă Tatăl nostru folosesc banii pentru armament. Au fabricat 20 de miliarde de tone de trotil, adică 4 000 kg pe cap de locuitor al pământului - suficient ca să distrugă de 300 de ori întreaga populație actuală a globului. Aceste popoare trăiesc într-un huzur și o risipă de nedescris - numai în Italia se aruncă zilnic la lada de gunoi 1 500 tone de pâine, ceea ce înseamnă 800 miliarde de lire - sau vreo trei mii cinci sute de miliarde de lei anual - în timp ce milioane de copii pe pământ mor de foame.

Doi musulmani din Bangladesh au trimis nu demult o scrisoare creștinilor din Occident în care spuneau printre altele: "Vă iertăm bogăția voastră și risipa voastră și faptul că nu ne mai recunoașteți de frați, ca să nu ne mai dați partea de moștenire ce ni se cuvine în lumea lui Dumnezeu. Vă iertăm totul, dar nu ne mai spuneți că voi credeți în Cristos al vostru. Căci un Cristos care v-a învățat că o treime din oameni trebuie să mănânce pâinea tuturor celorlalți în această lume mică, nu poate să fie cu siguranță Dumnezeu".

Rugăciunea Tatăl nostru pe care o spunem mereu și pâinea euharistică pe care o primim zilnic, ne obligă la o luptă permanentă împotriva egoismului din noi, a lăcomiei, a dorinței de acaparare. Ne obligă să ne deschidem mereu inima și mâna la cei care duc lipsă. La judecată nu ne va spune Cristos: -Veniți binecuvântații Părintelui meu și moșteniți împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii pentru că v-ați rugat de multe ori și cu evlavie Tatăl nostru, ci pentru că am fost flămând și mi-ați dat de mâncare, am fost gol și m-ați îmbrăcat.

"Domnul este bun față de toți și îndurările lui se întind peste toate făpturile lui... Ochii tuturor sunt îndreptați spre tine și tu le dai hrană la vreme potrivită. Îți deschizi mâna și saturi după dorință tot ce are viață" (Ps 145,9.15-16).

La aceste cuvinte ale psalmistului ar trebui să ne gândim când ne rugăm Tatăl nostru: Tată, tu îți deschizi mâna și ne dai cele necesare vieții. Învață-ne și pe noi să deschidem mâna, căci condiția mântuirii aceasta este: deschiderea mâinii. Dușmanul mântuirii, pentru a ne captura, nu face altceva decât să ne închidă mâna ca să nu scăpăm ce avem în ea, exact cum fac vânătorii de maimuțe în India. Pun pe pământ un vas de ceramică cu gâtul foarte îngust, iar în vas câteva curmale sau alte fructe. Maimuța cu greutate reușește să bage mâna în vas, dar nu o mai poate scoate afară. Ar fi suficient să deschidă mâna, să lase să cadă fructul și să se elibereze. Dar nu e în stare. Preferă să se lase capturată decât să lase ce a apucat.

Pâinea pe care o așteaptă alții de la noi nu e numai pâinea materială. Mult mai necesară pentru viață e pâinea iubirii: un gest de bunătate, de atenție, de bunăvoință, de respect poate salva un om pentru care viața și-a pierdut sensul. Să ne gândim la trandafirul lui Rilke. Poetul vedea de multă vreme așezată pe marginea unui zid o femeie bătrână, cu mâinile întinse în fața ei, cu ochii lăsați în jos; nu privea niciodată pe nimeni, cerșea cu toată ființa ei. Ori de câte ori o vedea, poetul își zicea: "Poate într-adevăr e săracă: dar poate e și o hapsână ca Harpagon: cerșește, dar cine știe ce comoară are ascunsă!" A doua zi, împins parcă de o forță misterioasă, poetul a venit din nou să se plimbe de-a lungul zidului, ținând în mână un trandafir pregătit pentru altcineva. Avea o întâlnire. Cerșetoarea era acolo. Rilke s-a apropiat și i-a pus trandafirul în mâini. Atunci pentru prima dată cerșetoarea și-a ridicat capul, a lăsat să se vadă doi ochi minunați și a sărutat mâna poetului. Acest gest simplu de bunătate, de respect a salvat-o. Și-a redobândit demnitatea umană, încrederea și dragostea de viață. Aceasta era pâinea cea de toate zilele pe care o cerșea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire