pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Cumpăna zidarului

În viața regelui Boleslau al Poloniei, din sec. XII, citim că purta permanent la piept portretul tatălui său, încadrat într-un medalion de aur. Ori de câte ori trebuia să ia o decizie importantă, privea chipul tatălui său de pe medalion și spunea: "Tată, nu vreau să fac nimic nevrednic de numele tău". Dumnezeu, Tatăl ceresc, a întipărit în inima, în conștiința noastră, chipul, portretul său. E necesar să privim mereu chipul lui Dumnezeu din noi și să spunem: - Tată, sfințească-se numele tău... Facă-se voia ta. Nu vreau să fac nimic nevrednic de numele tău, încălcându-ți voința.

Ca să-i putem cunoaște voința, Dumnezeu Tatăl nostru, a întipărit în conștiința noastră, nu numai chipul său, dar și legea sa, legea morală. Însă conștiința noastră poartă în ea sechelele păcatului strămoșesc: judecata e umbrită, voința e slăbită și înclinată spre rău. Astfel încât conștiința se poate perverti. Legea morală săpată de Dumnezeu în conștiința noastră poate fi, nu ștearsă, dar acoperită de praful, de noroiul patimilor dezordonate. Scrie B. Pascal: "Conștiința maltratată se răzbună amuțind". Glasul conștiinței, sistematic înăbușit, poate amuți. Mai mult, conștiința poate nu numai amuți, dar se poate perverti, îmbrățișând logica patimilor. Scriitorul francez René Bazin își încheie romanul său Le démon du midi cu aceste cuvinte: "Dacă nu trăiești după cum gândești, mai degrabă sau mai târziu vei ajunge să gândești după cum trăiești". E vorba, în roman, de un soț ideal care s-a lăsat târât pe panta desfrâului, legându-și inima de o altă femeie, și care a ajuns să-și justifice viața de dezmăț, pe care mai înainte o condamnase cu vehemență la alții.

Dumnezeu, spre a veni în ajutorul oamenilor, a găsit de cuviință ca, după ce a săpat Decalogul în inimile lor, să-l mai sape odată pe tablele legii încredințate lui Moise pe Muntele Sinai. Știm că Decalogul este o sinteză a tuturor cuvintelor Sfintei Scripturi. Și mai știm, că la plinirea timpurilor, toate cuvintele Sfintei Scripturi au fost sintetizate într-un singur cuvânt: Cuvântul Întrupat, așa cum spune Sfântul Augustin: toate cuvintele Sfintei Scripturi sunt silabe ale unui singur Cuvânt. Acest Cuvânt este Cristos.

Teoretic, legea lui Dumnezeu din conștiința noastră o putem cunoaște, dar practic, fără cuvântul lui Dumnezeu revelat, prea puțini oameni ar cunoaște-o. După cum, teoretic, orice copil poate învăța carte de unul singur, dar, practic, fără învățător prea puțini copii ar învăța carte. Papa Paul VI spunea: "Ochiul e un instrument admirabil, dar dacă lipsește lumina nu e bun la nimic". La fel, conștiința este, cum spuneam în meditația precedentă, un aparat extrem de fin și de perfecționat, dar fără lumina Cuvântului lui Dumnezeu ne poate da indicații greșite: poate indica bun ce este rău și rău ce este bun. Ne amintim de vedenia profetului Amos: "El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă: și avea o cumpănă în mână. Domnul mi-a zis: "Iată voi pune cumpăna în mijlocul poporului meu Israel" (Am 7,7-8). Cuvântul lui Dumnezeu este cumpăna cu care zidarul verifică zidul permanent cât timp zidește. Cu acest cuvânt al lui Dumnezeu e necesar să ne verificăm, să ne confruntăm permanent spre a ne da seama cum ne zidim viața: drept sau strâmb?

Cum să facem această confruntare cu Cuvântul lui Dumnezeu? Găsim un model desăvârșit în capitolul al VIII-lea din cartea lui Nehemia. E scena grandioasă a celebrării cuvântului lui Dumnezeu care a avut loc după întoarcerea din exil la Ierusalim, în piața din fața Porții Apelor. Era într-o zi minunată de toamnă. În ?ara Sfântă, după șase luni de secetă totală și arșiță, vin ploile din octombrie care fac să înflorească pustiul ars de soare. În scena descrisă în cartea lui Nehemia găsim toate elementele unei confruntări cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată-le:

Primul element: citirea Cuvântului lui Dumnezeu: "Au zis cărturarului Ezdra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel... Ezdra a citit în carte de dimineață până la amiază... în fața bărbaților și a femeilor, în fața celor care erau în stare să o înțeleagă"... Când a deschis cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare. În picioare: atitudine de respect, de adeziune promptă și de rugăciune. "Tot poporul a răspuns ridicând mâinile: Amin! Amin! și s-au plecat și s-au închinat înaintea Domnului, cu fața la pământ".

Al doilea element: o traducere corectă a Sfintei Scripturi. Ei, Ezdra și leviții, "citeau deslușit în cartea legii lui Dumnezeu". Deslușit, pe înțelesul poporului, adică traduceau din limba clasică ebraică, pe care everii o uitaseră în exil, în limba aramaică, pe care ei o adoptaseră în Babilon.

Al treilea element: explicarea Cuvântului lui Dumnezeu spre a fi înțeles corect: "Ei citeau deslușit în cartea lui Dumnezeu și îi explicau înțelesul ca să-i facă să înțeleagă ce citiseră". Când fiecare vrea să înțeleagă de unul singur Biblia, refuzând explicațiile Tradiției vii și ale Magisteriului Bisericii călăuzite de Duhul Sfânt, se ajunge la fundamentalismul și absurditățile iehoviștilor și ale altor sectari care nu-și dau seama că limbajul biblic nu este identic cu limbajul modern. De exemplu, porunca de a nu consuma sânge, nu interzice transfuzia de sânge pe care autorii Bibliei nu o cunoșteau. În Biblie sângele înseamnă viață. A nu consuma sânge înseamnă a nu atenta la viața cuiva. A nu face transfuzia de sânge când ea este necesară pentru a salva viața cuiva, înseamnă de fapt a atenta la viața cuiva, a-l ucide. Înseamnă a face ceea ce interzice Biblia.

A explica Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a face exegeză. Cuvântul grec "exegeză" format din prepoziția "ek" și verbul "eghomai" și înseamnă a scoate afară, a scoate afară toate bogățiile pe care le conține textul explicat. Cum spune Isus: Cine este cărturarul adevărat, înțelept? Cel care scoate din comoara sa lucruri noi și vechi. Exegeză deci și nu "eisegeză" care înseamnă a pune înăuntru, a introduce idei, teorii, opinii proprii.

Dar înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu nu depinde numai de calitatea explicațiilor. E necesar efortul celui care ascultă. "Tot poporul a ascultat cu luare aminte la citirea cărții Legii". Așadar, e necesară luarea aminte, efortul mintal de a înțelege. Ce-i de făcut când Cuvântul lui Dumnezeu este explicat la predică, la meditație, la cursuri, într-o formă greoaie, încâlcită, monotonă, plictisitoare? Răspunsul îl aflăm în această parabolă orientală: "Un călător i-a spus ucenicului unui maestru celebru: "Am venit de la mare depărtare pentru a-l asculta pe învățătorul tău și n-am găsit nimic extraordinar în cuvintele sale". Ucenicul i-a răspuns: "Nu asculta cuvintele lui, ascultă-i mesajul". "Dar cum să fac?" Ucenicul: "Reține o frază pe care o spune, scutur-o bine, până cad de pe ea toate cuvintele. Ceea ce va rămâne la urmă îți va înflăcăra inima".

Nu ajunge însă efortul minții și al urechilor. Căci poți să înțelegi și să nu pricepi. Pentru a înțelege îți ajunge mintea. Ca să pricepi trebuie să intervină mintea, pasiunea, voința, omul în întregime. De câte ori nu se întâmplă să vorbim bunilor noștri creștini la predică împotriva vorbirii de rău, a înjurăturii, a beției? Ei ascultă cu toată atenția, dar abia ieșiți din biserică, bunii creștini bârfesc, înjură, o iau spre cârciumă pe drumul cel mai scurt: au înțeles totul dar n-au priceput nimic.

Al patrulea element: convertirea. "Guvernatorul Nehemia, preotul și cărturarul Ezdra și leviții care învățau poporul, au zis întregului popor: "Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru: nu bociți și nu plângeți!" Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii". Cuvântul lui Dumnezeu este citit și explicat nu pentru a informa, ci pentru a transforma. El arde, rănește, taie deschizând în inimă izvorul lacrimilor. Citim în profetul Ieremia: "Nu este cuvântul meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfarămă stânca?..." Cuvântul tău, Doamne, este în inima mea, ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Încerc să-l înăbuș, dar nu pot" (Ier 23,29; 20,9).

Al cincelea element: atenție, sensibilitate față de semeni, dragoste față de cei care se află în suferință. "Ei le-au zis: Mergeți de mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci și trimiteți câte o porție și celor care nu au pregătit nimic". Cuvântul lui Dumnezeu nu ne închide în noi înșine, dimpotrivă, ne scoate din egoismul nostru și ne face sensibili la nevoile celor din jurul nostru.

În sfârșit, al șaselea element: bucuria. "Ei le-au zis: Nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră. Leviții potoleau poporul zicând: Tăceți, căci ziua aceasta este sfântă, nu vă mâhniți. Și au trimis câte o porție și celorlalți și s-au veselit mult. Căci înțeleseseră cuvintele care li se explicaseră... Și a fost foarte mare veselie". Opt zile a durat sărbătoarea. E vorba de sărbătoarea Corturilor (Sukkot) care se ține în octombrie. Cine se întâmplă să fie la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Corturilor vede bucuria ce se dezlănțuie peste tot: pe străzi, în case, la sinagogă. Bucuria ajunge la paroxism în ziua a opta. Mișna, cartea religioasă a evreilor, ne informează că cine nu a luat parte niciodată la sărbătoarea Corturilor la templu, nu știe ce este bucuria în viață. Bucuria acestei sărbători e numită bucuria Torei, adică a Cuvântului lui Dumnezeu. În timpul acestei sărbători, evreii, dansând, agită un buchet de ramuri (lulab) pe care îl țin în mâini. Buchetul e format din patru ramuri diferite: o ramură de palmier, una de mirt, una de salcie și una de chitru cu un fruct pe ea. Simbolismul acestor ramuri pe care le țin în mâini la sărbătoarea Torei îi ajută pe evrei și ne ajută și pe noi să ne verificăm viața la lumina cuvântului lui Dumnezeu: palmierul care are gust dar nu are miros: îi reprezintă pe cei care au inteligență, dar nu au bunătate. (Fructele palmierului sunt curmalele). Mirtul are miros dar nu are gust. Îi reprezintă pe cei care au bunătate dar nu au inteligență. Salcia nu are nici gust, nici miros. Îi reprezintă pe cei care nu au nici bunătate, nici inteligență. Chitrul care are și miros și gust îi reprezintă pe cei care au și bunătate și inteligență.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire