pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Ave crux, spes unica
Modele pentru meditarea suferințelor și morții Domnului Isus Cristos pe cruce
Farcaș Anton (coordonator)

achizitionare: 20.02.2004; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior CALEA SFINTEI CRUCI DE PR. IOAN MARIA VIANNEY, PAROH DE ARS

RUGĂCIUNE DE PREGĂTIRE


     O, Isuse, dumnezeiescule Răscumpărător, iată, îngenunchem cu smerenie la picioarele tale spre a-ți cere îndurare pentru noi și pentru sufletele din purgatoriu. Binevoiește a ne aplica meritele nesfârșite ale sfintei tale pătimiri, pe care o vom medita. Fă ca, în această Cale de lacrimi și suspine, inimile noastre să fie atât de smerite și pline de căință încât să îmbrățișăm cu dragoste toate suferințele, umilirile și contrazicerile pe care le-ai îndurat tu.
     Îți jertfim Calea Sfintei Cruci ca să cinstim și să lăudăm Maiestatea ta, să-ți mulțumim pentru marele har al mântuirii și ca să aducem ispășire pentru sufletele din purgatoriu și pentru păcatele noastre.
     Iar tu, Marie, Maica lui Dumnezeu, care prima ne-ai învățat să facem Calea Sfintei Cruci, adâncește în sufletele noastre rănile dumnezeiescului Răstignit, pentru ca nimic, nici lumea, nici iadul, să nu le poată șterge din amintirea noastră. Amin.

Stațiunea I
ISUS ESTE OSÂNDIT LA MOARTE


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Dimineața, sosind toți mai-marii poporului, arhiereii și bătrânii îl predară pe Isus lui Pilat. Pilat le spune că este nevinovat, și totuși Isus se lasă să fie biciuit...
     Câtă ură din partea fariseilor. Câtă lașitate din partea lui Pilat... Dar cu câtă dragoste Isus primește această sentință nedreaptă pentru ispășirea păcatelor noastre și pentru a ne dărui nouă viața veșnică...!
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a II-a
ISUS IA CRUCEA PE UMERI


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Iată unealta chinurilor lui Isus; i se aruncă pe umerii săi deja răniți și însângerați. Păcatele lumii și propriile mele păcate fac crucea aceasta atât de grea. Totuși, ea este unealta mântuirii mele.
     O, Doamne, fă să-mi fie dulce jugul Legii tale, iar păcatul care te-a făcut să suferi atât de mult să-mi fie vrednic de dispreț.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a III-a
ISUS CADE ÎNTÂIA OARĂ SUB POVARA CRUCII


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea..
     
     Dușmanii lui Isus triumfă; câte blestemății rostesc când îl văd cum cade; cu câtă cruzime îl lovesc călăii, ca el să se ridice. De câte ori, vai, nu am bucurat lumea prin scandalurile vieții mele!
     Iartă-mă, Isuse, și păzește-mă prin dragostea ta de tot ce ar putea răni inima ta prea sfântă.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a IV-a
ISUS O ÎNTÂLNEȘTE PE MAICA SA ÎNDURERATĂ


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Maria îl vede pe Fiul ei iubit, acoperit de sânge și epuizat sub povara crucii. Ce strângere de inimă pentru Isus, ce durere pentru Maria! Dar Isus îi oferă lui Dumnezeu Tatăl suferințele Maicii sale, împreună cu ale lui, pentru mântuirea sufletelor noastre.
     O, inimă preasfântă a lui Isus, inimă preacurată a Mariei, da-ți-mi curaj și credință ca să știu să sufăr cum se cuvine, din dragoste și pentru mântuirea veșnică a sufletului meu.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a V-a
SIMON DIN CIRENE ÎL AJUTĂ PE ISUS
SĂ-ȘI DUCĂ CRUCEA


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Câți sfinți și câți mucenici aveau să fie chemați pentru a duce astfel crucea Mântuitorului. Copilul meu, zice Isus, acela care nu consimte să ducă crucea din dragoste pentru mine, nu este vrednic de mine.
     O, Isuse, dă-mi harul să duc cu sfințenie crucea ce-ți va place să mi-o dai; să nu refuz, din dragoste către tine, jertfele unei vieți într-adevăr și în întregime creștine.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a VI-a
VERONICA ȘTERGE FAȚA LUI ISUS
CU O MARAMĂ


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Cu cât curaj această femeie sfidează respectul prea mare de ce vor spune oamenii. Isus o răsplătește întipărindu-și chipul feței dumnezeiești pe marama cu care a șters fața adorabilă.
     O, Isuse, și eu vreau să te mângâi cu devotamentul meu, și eu vreau să te slujesc prin evlavia mea. Fă ca eu să semăn cu tine în viața aceasta, spre a fi părtaș la slava ta în cer.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a VII-a
ISUS CADE A DOUA OARĂ SUB POVARA CRUCII


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Genunchii se rănesc; rănile se redeschid. La aceste dureri se mai adaugă și altele: călăii îl copleșesc cu lovituri, iar fariseii îl înjură și-l insultă.
     O, Dumnezeule, atâtea suferințe, atâtea umiliri pentru a ispăși slăbiciunile mele, mândria mea, căderile mele. Dă-mi harul să plâng aceste slăbiciuni, să ispășesc aceste greșeli printr-o adevărată și sinceră căință.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a VIII-a
ISUS MÂNGÂIE FEMEILE CARE PLÂNG


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Le spune lor cu o mare blândețe: "Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri; căci iată, vor veni vremuri când veți zice: munților, cădeți asupra noastră, dealurilor, acoperiți-ne".
     O, Dumnezeule răscumpărător, tu vrei să ne faci să înțelegem că păcatele noastre sunt singura cauză a durerilor tale și, dacă noi nu vom plânge aceste păcate, nici patima, nici moartea ta nu vor fi de ajuns pentru mântuirea sufletelor noastre.
     O, Isuse, fă să avem în inimile noastre o sfântă frică de judecata ta. Dacă dragostea ta nu ar fi de ajuns pentru a ne stoarce lacrimi de pocăință, cel puțin amintirea dreptății tale să ne îndepărteze de pe calea care ne duce la chinurile veșnice ale iadului.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a IX-a
ISUS CADE A TREIA OARĂ SUB POVARA CRUCII


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Isus este la capătul puterilor; dar mai ales inima sa e rănită la gândul atâtor suflete care nu vor fi mântuite prin moartea sa. El cade la pământ în agonie, ca și în Grădina Măslinilor, și oferă această agonie pentru mântuirea sufletelor noastre.
     O, Isuse, aș putea eu să rezist la atâta dragoste din partea ta? Nu, eu vreau să jertfesc totul în lumea aceasta, spre a nu fi despărțit de tine în veșnicie. Aș putea fi așa de nerecunoscător, așa de nenorocit, ca să cred încă în păcat, să mai săvârșesc cu bunăvoință și știință un păcat? Nu, nu, o, Isuse, NU!
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a X-a
ISUS ESTE DESPUIAT DE HAINE


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Iată-l pe Isus dezbrăcat de haine și trupu-i rămâne gol, descoperit în fața lumii și acoperit de răni! Câtă suferință! Și ce durere simte când i se smulg hainele, cu bucăți din carnea sa!
     O, Isuse, la ce te gândeai tu atunci? Fiul meu, mă gândeam la sufletul tău, lăsat pradă patimilor, și am oferit aceste dureri pentru ca tu să ai curajul să te eliberezi de obiceiul nenorocit care te duce la păcat.
     O, Isuse, ce dragoste și ce învățătură pentru mine. Da, eu vreau să jertfesc totul în lumea aceasta spre a nu mai fi despărțit de tine, în veșnicie.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a XI-a
ISUS ESTE RĂSTIGNIT PE CRUCE


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Câte chinuri îndură Isus din nou, în mâini, în picioare, în trupul întreg. Nu se aude oare trasul loviturilor cu ciocanul? Piroanele străpung mâinile și picioarele lui Isus. Oare nu mâna mea, picioarele mele sunt vinovate pentru aceste piroane?
     O, Isuse, fă să am o așa mare dragoste față de tine încât nimic, nici lumea, nici eu-l propriu, nici moartea să nu mă poată despărți de tine.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a XII-a
ISUS MOARE PE CRUCE


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Trei ceasuri atârnă Isus pe cruce prin rănile mâinilor și ale picioarelor. Câtă suferință și agonie... "Mi-e sete" zice Isus. Lui Isus îi este sete de mântuirea sufletelor și vede atâtea suflete care se pierd.
     "Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac". Și Isus îl iartă pe tâlharul cel bun: "Astăzi vei fi cu mine în rai".
     "Totul s-a sfârșit!" Isus moare pe cruce pentru noi.
     O, Isuse, iată cât m-ai iubit. Tu m-ai iubit pe mine, iar eu aș putea, aș mai îndrăzni să te mai supăr vreodată? Cerul se întunecă, stâncile se despică: să fiu eu oare singurul care să rămână nesimțitor la așa priveliște?
     O, Isuse, care l-ai iertat pe tâlharul ce s-a căit, eu plâng la picioarele tale. Iartă-mă! Iar în ceasul morții aș dori să te aud zicându-mi: "Astăzi vei fi cu mine în rai". Să nu fiu ca fecioarele nesocotite, fără ulei în candelă, căci degeaba voi striga: "Doamne, Doamne, deschide-mi", căci voi primi răspunsul cuvenit din partea Mirelui ceresc: "Adevărat îți spun, nu te cunosc". Și va fi vai și amar de mine.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a XIII-a
ISUS ESTE COBORÂT DE PE CRUCE


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Maria îl primește pe Fiul ei iubit în brațele sale. Ea îl spală cu lacrimile sale. Îi privește fața însângerată și desfigurată, mâinile și picioarele purtând urmele cuielor. Ce priveliște și ce martiriu văzându-i și coasta străpunsă!
     O, preasfântă Maică a lui Dumnezeu, dă-mi și mie ură împotriva păcatului care l-a adus în așa stare pe iubitul tău Fiu. Iar în ceasul morții, primește sufletul meu în brațele tale, ca să mă bucur împreună cu tine de fericirea sfinților în patria cerească.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

Stațiunea a XIV-a
ISUS ESTE ÎNMORMÂNTAT


     - Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm,
     - Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
     
     Isus este îmbălsămat, învelit într-un giulgiu alb și pus în mormânt, de unde va învia curând.
     O, Isuse, care vii în inima mea prin sfânta Împărtășanie, dă-mi și mie o inimă reînnoită, fără pată, împodobită cu toate virtuțile.
     O, Isuse, fii mângâierea mea în timpul vieții, nădejdea mea în ceasul morții, fericirea mea în veșnicie. Iar trupul tău dumnezeiesc să păzească trupul și sufletul meu pentru viața veșnică. Amin.
     - Tatăl nostru...
     - Bucură-te, Marie...

RUGĂCIUNE DE ÎNCHEIERE


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire