pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2007 

Cartea pentru familii  

Să coborâm din barcă... cu John Ortberg
Radu Capan

Pregătirea: Finanțele. Sexualitatea. CopiiiCuprinsArmonia conjugală (I)

 

Anul trecut, intrând din nou într-o librărie creștină (adică protestantă), în căutarea unor noi cărți dedicate familiei, am văzut un titlu care m-a incitat. Am ezitat, recunosc, gândindu-mă dacă la cărți de spiritualitate nu ar trebui să mențin o oarecare distanță de literatura protestantă [1]. În final am pus mâna pe carte: era vorba despre "Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă" (2004), scrisă de John Ortberg. Acesta a fost doar începutul, urmând achiziționarea în timp și a altor cărți ale lui: "Dumnezeu este mai aproape decât crezi" (2006); "Toți sunt normali până ajungi să-i cunoști" (2005); și "O dragoste mai presus de rațiune" (2006). Mai rămâne să îmi cumpăr și a cincea lui carte, "Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna" (2007). Ultimele patru volume au apărut toate la Editura orădeană Scriptum [2].

Am citit fascinat primele trei cărți. După alte ezitări m-am hotărât să scriu despre ele aici. Mai întâi despre autor: John Ortberg s-a născut în 1957, și este pastor al bisericii prezbiteriene Menlo Park, California, orator și scriitor de succes. Mai multe nici cu internetul la îndemână nu am putut afla, dar sper că i se aplică principiul "după roade îi veți cunoaște". Înainte de a scrie pe scurt despre fiecare carte consider important un detaliu pentru cei care au rețineri față de un autor ne-catolic: sunt cărți care invită la convertire, dar nu la convertire la o altă confesiune, ci la acea convertire spirituală de care avem permanent nevoie. Mai mult, cărțile sunt adesea pigmentate cu citate din sfinți și fericiți catolici (ex: Sf. Ignațiu de Loyola, Maica Tereza de Calcutta), și nu am găsit vreun rând care să contrazică vreo învățătură a Bisericii noastre.

"Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă" pornește de la cunoscutul pasaj Matei 14,25-32, când Isus îl invită pe Petru să vină la El pe mare. Pasajul este doar un pretext pentru o analiză complexă a modului în care noi, creștinii, răspundem chemării lui Cristos. Ortberg identifică câteva elemente generice pornind de la întâmplarea cu Petru: chemarea - Dumnezeu ne cere uneori nouă, persoanelor obișnuite, să facem gesturi neobișnuite; teama - prima reacție la astfel de chemări este, natural, teama; încurajarea - este răspunsul lui Dumnezeu la teama pe care o simțim; decizia - în cele din urmă trebuie să răspundem la chemare, cu "da" sau cu "nu"; și în fine schimbarea vieții - a răspunde pozitiv unei chemări a lui Dumnezeu înseamnă întotdeauna o schimbare a vieții; chiar și un "nu" schimbă omul, accentuând împietrirea lui.

Să îl "ascultăm" puțin chiar pe autor: "Este greu să umbli pe apă și când marea e calmă, soarele strălucitor și nu bate vântul. Imaginează-ți cum e să umbli pe apă când valurile se sparg peste tine, vântul te doboară, pe deasupra e și ora 3 dimineața - și ești mort de frică. Pune-te în locul lui Petru pentru o secundă. Ai o revelație de moment cu privire la ceea ce face Isus - Domnul 'trece pe lângă'. Te invită să participi la aventura vieții tale. Dar în același timp ești speriat de moarte. Ce ai alege - apa sau barca? Barca e cât de cât sigură și confortabilă. Pe de altă parte, apa e nesigură. Valurile sunt mari. Vântul e puternic. E furtună. Și de cobori din barcă - oricare ar fi barca ta - există mari șanse să te scufunzi. Dar dacă nu cobori din barcă e garantat că nu vei umbla pe apă. Aceasta este o lege imuabilă a naturii. Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă."

Vedem deci că Ortberg se folosește de teama lui Petru de a coborî din barcă pentru a ne invita să ne analizăm la modul generic temerile din viața noastră. "Vrei să știi care e barca ta? Frica îți va spune." Întreaga carte este în sine o constantă încurajare, împotriva temerilor noastre, nu prin cuvintele unui om, fie el și celebrul pastor Ortberg, ci prin cuvintele lui Dumnezeu. Face parte din așa numita literatură "motivațională". Fără să conțină lucruri noi, paginile acestei cărți insuflă energie, evenimentele Scripturii devenind evenimente clarificatoare pentru existența noastră cotidiană. Nu este puțin lucru să iei pasaje din Noul și din Vechiul Testament și să le legi de cele mai comune lucruri pe care le trăim. Ortberg, cu tolba plină de întâmplări personale dar nu numai, punând și mult umor, reușește până la finalul cărții dacă nu să ne scoată din barcă [3], oricare ar fi ea, cel puțin să ne poarte prin multe "cotloane" ale vieții, mai ales în cele de care nu prea ne apropiem, lăsând să se acumuleze praful și pânza de păianjen.

A doua carte a lui Ortberg pe care am citit-o a fost "Dumnezeu este mai aproape decât crezi". Prima ne invita la curaj, în baza încrederii în Dumnezeu. Dar ce ne facem că cei mai mulți dintre contemporanii noștri - între care cei dintâi suntem noi - îl consideră pe Dumnezeu aruncat undeva în cer. "Tu îți vezi de ale Tale, eu de ale mele", pare politica celor mai mulți. Tocmai de aceea cred că tema acestei a doua cărți este de o mai mare importanță și actualitate. Punctul de plecare este o binecunoscută operă a lui Michelangelo. Îi predau din nou "microfonul" autorului: "Pictura este numită în mod tradițional Crearea lui Adam, dar unii experți spun că ar trebui să se numească Înzestrarea lui Adam. Adam a primit deja viață fizică - are ochii deschiși și este conștient. Ceea ce se întâmplă de fapt este următorul lucru: lui Adam îi este oferită viața cu Dumnezeu: 'Întreg potențialul uman, fizic și spiritual, este cuprins în acest moment unic și etern', scrie un critic de artă."

"S-ar părea că unul dintre mesajele pe care a dorit să le transmită Michelangelo este implacabila hotărâre a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea persoanei pe care El a creat-o și de a fi împreună cu ea. Dumnezeu este cât se poate de aproape. Dar după ce vine atât de aproape, El lasă o distanță mică, astfel încât Adam să aibă posibilitatea de-a alege. El așteaptă ca Adam să facă următoarea mutare. Este mai greu să interpretăm felul în care este înfățișat Adam. Brațul lui este întins numai parțial spre Dumnezeu, dar trupul îi este înfățișat într-o postură leneșă, lăsat pe spate, ca și când nu l-ar interesa deloc să inițieze un contact cu Dumnezeu. Poate că el presupune că, dacă tot a făcut atâtea eforturi și S-a apropiat atât de mult, Dumnezeu va face și ultimul pas și va desființa definitiv distanța dintre ei. Poate că ideea de a-l atinge pe Dumnezeu îl lasă indiferent. Poate că îi lipsește forța. Tot ce are de făcut este să ridice un deget."

Dumnezeu este aproape, doar că cel mai adesea nu îl vedem noi. Ortberg amintește de o carte-joc: "Unde-i Waldo?" Această carte, vândută în lumea întreagă în peste 40 de milioane de exemplare, are în fiecare pagină o mulțime de personaje, printre care este ascuns și Waldo. În primele pagini îl recunoști mai ușor, dar pe măsură ce avansezi în carte Waldo este mai greu de identificat. Și pentru noi, problema se pune uneori similar: "Unde-i Dumnezeu?" Pentru a învăța cum să îl "depistăm" pe Dumnezeu, Ortberg face din nou un tur de forță, în 200 de pagini, iarăși profund biblic (meditându-se asupra episodului cu Marta și Maria, asupra plăgilor din Egipt, a cuvintelor lui Pavel, a vieții lui Naaman...) și iarăși bine ancorat în problemele existențiale ale omului modern. O prezență însoțitoare în această carte este cea a fratelui carmelit Laurențiu (Nicholas Herman, 1605-1691), bucătarul umil rămas faimos pentru gândurile sale reunite ulterior în volumul "Practica prezenței lui Dumnezeu".

Al treilea volum al lui Ortberg poartă tot un titlu incitant: "Toți sunt normali până ajungi să-i cunoști". Nu sunteți de acord? Nu este aceasta o experiență umană universală? Premisa de pornire este: cu toții suntem ciudați. "Cain este gelos pe Abel și-l ucide. Lameh introduce poligamia în omenire. Noe se-mbată și-și blestemă nepotul (și lista continuă, cale de o pagină...). Am spune că acești oameni ar avea nevoie de terapeuți ori consilieri, nu? Și atunci de ce i-a inclus scriitorul Genezei pe toți aceștia în cartea sa? Există un motiv foarte important. Autorul Scripturii încearcă să ne familiarizeze cu un adevăr teologic profund: toți suntem ciudați." Desigur, pentru fiecare dintre noi, ciudățeniile celorlalți sunt cele mai vizibile și adevărate piedici în calea unei eventuale relații umane.

"Porcul-spinos comun nord-american este un rozător cu peste 30.000 de țepi pe corp. Și fiecare spin poate fi destinat unui potențial inamic. Căldura corpului inamicului atins determină o dilatare a spinului, care se fixează astfel și mai ferm în victimă. Rănile se pot infecta, iar dacă sunt atinse organe vitale, devin fatale." Ortberg, pornind de la acest animal, afirmă că dilema noastră privitoare la relațiile cu ceilalți "este și dilema porcului-spinos: Cum să mă apropii fără să am de suferit? Fiecare cărăm după noi micul nostru arsenal: țepișorii noștri se numesc respingere, condamnare, resentiment, aroganță, egoism, invidie, dispreț. Unii oameni și-i maschează mai bine decât alții, dar ia apropie-te mai mult, și-ai să-i simți pe pielea ta. Spinii ni se ascund sub pielea dușmanilor; pot răni, infecta, ucide. Și noi învățăm să supraviețuim printr-o permanentă combinație între retragere și atac. Și noi ne trezim rănindu-i pe cei de care tânjim să fim cel mai aproape sau fiind răniți de ei."

În esență această carte este despre viața în comunitate. O altă temă importantă, fie că ne gândim la comunitatea familială, la cea de la serviciu/școală sau la cea de la biserică. Folosindu-se de experiențe ale unor personaje din Scriptură sau ale unora contemporani nouă, Ortberg fascinează și în această carte cu atentele lui analize (nu degeaba are un doctorat și în psihologie), care dau de multe ori sens experiențelor personale. Nu îmi amintesc să fi citit un comentariu mai impresionant la episodul cu femeia adulteră condamnată la uciderea cu pietre. Iar imaginea rogojinii, pe care au folosit-o cei patru prieteni ai paraliticului pentru a-l duce la Isus, mi s-a fixat nu doar în minte, ci și în suflet.

Este clar: aceste trei cărți ale lui Ortberg (ca și celelalte, chiar dacă nu le-am citit-o încă) sunt niște predici minunate și niște lecții de biblic; sunt și experiențe împărtășite, uneori experiențe foarte personale ale autorului, relatate uneori hazliu, alteori impresionând până la lacrimi. Nu mi se întâmplă prea des să citesc o carte fără să mai sar câte o pagină sau cel puțin câteva paragrafe ce mi se par plictisitoare. Cărțile lui Ortberg, însă, le-am citit, cum s-ar spune, pe nerăsuflate. Ce îmi place mie nu este obligatoriu să vă placă și Dvs, după cum și invers - sunt conștient. Dacă însă aveți posibilitatea de a împrumuta un volum al său, ori chiar a-l cumpăra, vă recomand să îl încercați. Eu închei aici, pentru că scrierea acestor rânduri m-a făcut să mă decid să încep imediat și al patrulea volum: "O dragoste mai presus de rațiune". Nu prea am idee despre ce este, dar presimt că îmi va place la fel de mult.

Note
[1] Ezitare pe care nu o am totuși față de autori protestanți care scriu despre familie și problemele ei. Îi recomand cu căldură pe unii precum Gary Smiley, Ross Campbell, Gary Chapman, Nancy L. Van Pelt, Claudia și David Arp, unele dintre cărțile lor fiind prezentate în articole anterioare din "Familia creștină".
[2] Toate cele cinci volume pot fi comandate prin Librăria Scriptum sau CLC România.
[3] Opinia unei cititoare, pe situl editurii: "Citirea acestei cărți mi-a schimbat viața. Eu chiar am coborât din barcă, cu amândouă picioarele. Am renunțat la un serviciu care îmi turna amărăciune în viață și am pășit cu credință spre viața de mamă. Da, am hotărât să aduc pe lume un copil după citirea acestei cărți. O recomand tuturor."


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire