pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2007 

Spiritualitate  

Cum ne face puternici slăbiciunea Crucii? (I)
Peter Kreeft

Cele zece porunci povestite copiilorCuprinsA permis Moise Legea talionului?

 

"Când sunt slab, atunci sunt puternic" (2 Cor 12, 19); "putere desăvârșită în slăbiciune" (2 Cor 12, 9). Astfel de versete sunt adesea citate drept chei pentru creșterea spirituală, dar înțelegem oare cu adevărat despre ce este vorba? Poate cineva să înțeleagă?

Da. Dacă n-am putea înțelege deloc, Dumnezeu nu ni le-ar fi spus. Dumnezeu nu risipește cuvintele. Este un mare mister, dar un mister nu este ceva ce nu putem înțelege deloc, ci ceva ce nu putem înțelege cu propria noastră rațiune, fără revelația lui Dumnezeu. De asemenea, este ceva ce nu putem înțelege cu totul, ci ceva ce putem înțelege parțial. Înțelegerea parțială nu este întuneric deplin. "Vedem printr-o oglindă, întunecat" (1 Cor 13, 12).

Cheia misterului puterii desăvârșite în slăbiciune este Crucea lui Cristos. Fără Cruce, nu este un mister, ci o absurditate, o întunecime.

Dar ne-creștini ca marele mistic și poet chinez Lao Tze par să fi înțeles misterul puterii desăvârșite în slăbiciune destul de adânc, cel puțin în unele din aspectele lui, fără să-L cunoască pe Cristos ori Crucea.

Poate înțeleg un mister asemănător și înrudit, dar nu exact același. Sau poate îl înțeleg și ei prin Cristos și prin Crucea Lui, deși nu conștient și explicit. Cum putem ști granițele Crucii? Brațele ei sunt foarte largi. Cristos este "lumina care îl luminează pe fiecare om care vine în lume" (Io 1, 9) prin revelația naturală, prin înțelepciunea naturală și prin legea naturală cunoscută de conștiință. Când un Lao Tze sau un Socrate sau un Buddha ajung la o cunoaștere profundă a vreunui adevăr veșnic, o fac prin lumina lui Cristos, Logos-ul veșnic, Cuvântul pre-întrupat sau revelația lui Dumnezeu. El este aceeași persoană, dar nu cu natura Lui umană, întrupată. Tot adevărul este adevărul Lui.

Dar Isus întrupat este revelația definitivă a lui Dumnezeu, fața lui Dumnezeu întoarsă spre noi în intimitatea cea mai profundă. Cunoaștem o persoană mult mai bine după fața ei, decât după spate ori picioare. Să ne uităm la acea revelație finală, definitivă, totală a lui Dumnezeu pe care o avem - Cristos și Crucea Lui - ca să încercăm să aruncăm niște lumină asupra paradoxului puterii care vine din slăbiciune. Întrebarea noastră este: Cum ne face slăbiciunea puternici prin Cruce? sau, Cum ne face puternici slăbiciunea Crucii?

E vorba de două întrebări, nu de una. Prima este teoretică și fără răspuns. A doua este practică și are răspuns.

Prima întrebare: Cum funcționează? Prin ce tehnologie supranaturală, spirituală produce mașina slăbiciunii produsul puterii? Cum funcționează Crucea?

Teologii lucrează la această întrebare de aproape două mii de ani, și nu există un consens clar în creștinism, nici un răspuns în mod clar adecvat, doar analogii. Analogia legală a Sf. Anselm este despre diavol care ne deține și Cristos Care plătește prețul pentru a ne răscumpăra. Primii părinți ai Bisericii au dat o analogie cu o bătălie cosmică: Cristos a invadat teritoriul ocupat de inamic - mai întâi pământul, apoi, în Sâmbăta Mare, lumea de jos, și l-a înfrânt pe diavol și forțele lui, păcatul și moartea. Mai este apoi expresia americană încântător de simplă a predicatorului baptist sudist al voinței libere: "Satana votează împotriva ta, și Isus votează pentru tine, iar tu ai votul decisiv." Aceste metafore sunt de ajutor, dar sunt doar simboluri, asemănări. Abia știm cum funcționează electricitatea, cum putem ști cum funcționează mântuirea?

A doua întrebare, însă, are un răspuns mai clar. Aceasta este întrebarea practică: Cum să trăiesc? Cum să mă comport față de slăbiciune? Cum să actualizez Crucea în viața mea? Căci Crucea se află în viața mea. Nu este o ciudățenie, ci un adevăr universal întrupat, nu doar un eveniment pentru totdeauna în afara mea în spațiu și timp, în Israel în anul 29 d. C., aflat la mii de kilometri și două mii de ani de mine, ci și un eveniment care continuă în mine, sau mai degrabă eu în el.

Există două greșeli egale și opuse când se răspunde la întrebarea: Cum să actualizez acest mister al Crucii în viața mea? E vorba de umanism și de chietism, activism și pasivism. Umanismul spune că totul e acțiune umană, că trebuie să luptăm și să învingem slăbiciunea, eșecul, înfrângerea, boala, moartea și suferința. Trebuie să depășim Crucea. Dar, la sfârșit, niciodată nu reușim. Umanismul este Don Quijote pe cal împotriva unui tanc.

Chietismul ori fatalismul spune simplu: Îndur-o, accept-o. Cu alte cuvinte, nu fi om. Intră "ușor în acea bună noapte," nu "te înfuria, nu te înfuria împotriva luminii moarte" (Dylan Thomas).

Creștinismul este mai paradoxal decât simplul "nu" al umanismului sau decât simplul "da" al fatalismului. În răspunsul creștin dat sărăciei, suferinței și morții întâlnim același dublu paradox. Sărăcia trebuie combătută și ușurată, și totuși este fericită. Este una din datoriile creștine esențiale să-i ajutăm pe săraci să scape de ravagiile sărăciei lor. Dacă refuzăm, nu suntem creștini, nu ne mântuim (Mt 25, 41-46). Totuși cei compătimiți și de plâns sunt cei bogați, după cum Maica Tereza i-a spus atât de șocant Harvard-ului: "Să nu-i spuneți țării mele săracă. India nu este o țară săracă. America este o țară săracă, o țară săracă spiritual." Este foarte greu pentru un bogat să se mântuiască (Mt 19, 23), pe când cei săraci în spirit, adică cei care vor să fie săraci, cei detașați de bogății, sunt fericiți (Mt 5, 3).

Aceeași paradoxală dublă atitudine se găsește în creștinism față de moarte. Moartea este, pe de o parte, răul cel mare, "ultimul dușman" (1 Cor 15, 26), semnul și pedeapsa păcatului. Cristos a venit să o învingă. Și totuși moartea este și poarta spre viața veșnică, spre rai. Este carul de aur trimis de marele rege să-și aducă mireasa Cenușăreasă.

Suferința este și ea un paradox. Pe de o parte, trebuie să fie ușurată, pe de alta este fericită. Sfinții sunt sfinți în principal pentru două motive: au iubire și compasiune eroică pentru aproapele lor, adică dau totul pentru a ușura suferințele altora. Dar de asemenea, Îl iubesc pe Dumnezeu atât de mult că acceptă și-și oferă suferințele eroic și chiar cu bucurie. Și se luptă cu suferința, și o acceptă. Sunt mai activi decât umaniștii și mai docili decât chietiștii. Toate trei - sărăcia, moartea și suferința - sunt forme de slăbiciune. Problema slăbiciunii este problema mai generală, universală. Suferința, de exemplu, nu este în sine atât de nesuferit ca slăbiciunea, căci îmbrățișăm de bunăvoie dureri ca cele ale nașterii cu condiția să fie alese liber, în puterea noastră - dar chiar dureri și neplăceri mici, ca avioane care întârzie sau lovituri la picioare, ni se par extraordinare și de nesuportat dacă ni se impun împotriva voinței noastre. Mai curând am alerga un kilometru de bunăvoie decât să fim obligați să traversăm strada. Kierkegaard spune: "Dacă aș avea un servitor umil care, când i-am cerut un pahar de apă, mi-ar aduce în schimb cele mai de preț vinuri amestecate desăvârșit într-un pahar, l-aș da afară, ca să-l învăț că adevărata plăcere constă în a mi se îndeplini dorința."

Învățăcelul rebel al lui Freud, Alfred Adler, s-a despărțit de maestrul său pornind de la problema centrală a ceea ce constituie dorința fundamentală a omului; nu este plăcerea, cum credea Freud, ci puterea, a descoperit Adler.

Chiar și Sf. Toma din Aquino este implicit de acord: când trece în revistă și elimină toți candidații idolatri și nepotriviți pentru poziția fericirii supreme a omului, toate lucrurile pe care le căutăm în locul lui Dumnezeu, observă că suntem atrași de putere pentru că pare foarte dumnezeiască. (Acest lucru, însă, este înșelător, pentru că puterea lui Dumnezeu este bunătatea Lui.) Puterea este răspunsul Sf. Augustin la întrebarea de ce a furat în copilărie niște pere tari, verzi și pe care nu le putea vinde. Nu voia nici plăcere, nici bani, ci putere - puterea de a nu fi sub legea lui "să nu furi", puterea de a încălca legea și aparent de a reuși să scape. Ne agităm sub restrângere.

Ah, dar chiar ființa noastră este restrângere. La urma urmei, suntem doar creaturi, nu creatorul; peste tot limitați, nu nelimitați; muritori, nu nemuritori; neștiutori, nu atoateștiutori. Toate acestea sunt forme de slăbiciune, și nu slăbiciuni accidentale sau evitabile, ci slăbiciuni înnăscute și esențiale înseși ființei noastre de creaturi. Când nu ne plac restrângerile slăbiciunii, nu ne place propria noastră ființă.

Înainte chiar de a începe să încercăm să ieșim din problema puterii din slăbiciune, trebuie mai întâi să privim mai adânc și mai clar înăuntrul ei. Există trei slăbiciuni înrudite, dar distincte, de privit.

Mai întâi, este slăbiciunea să fim pe locul doi, să cântăm vioara a doua, să răspundem în loc să avem inițiativa, să urmăm în loc să conducem, să ascultăm în loc să poruncim. Indignarea noastră împotriva ei este cu totul prostească, pentru că Dumnezeu Însuși îmbrățișează această slăbiciune! Din toată veșnicia, Fiul Îl ascultă pe Tatăl. Ce a făcut pe pământ, a făcut în veșnicie. "A făcut, pe intemperiile provinciilor Lui dinafară, ceea ce făcuse veșnic acasă în glorie", cum zice George MacDonald. Nimeni nu a fost vreodată mai ascultător decât Cristos.

Prin urmare, ascultarea nu e un semn de inferioritate. A răspunde, a cânta vocea a doua, a cânta vioara a doua, nu este înjositor, pentru că Cristos, Care este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a ascultat desăvârșit. Avem aici una din cele mai uimitoare și mai radicale revoluții de care a auzit vreodată lumea, și pe care încă nu a înțeles-o. Femeilor încă nu le place că sunt femei, adică receptive biologic față de însămânțarea bărbatului și având nevoie de ocrotirea și conducerea lui, deoarece cred că aceasta le face inferioare. Copiilor nu le place să-i asculte pe părinți, iar cetățenilor nu le place să asculte de autoritatea civilă, pentru același motiv: cred că această ascultare este semnul inferiorității lor. Nu este așa.

Cristos a fost și este egal cu Tatăl în toate; totuși Cristos a ascultat și ascultă și acum de Tatăl. Diferența de rol nu înseamnă diferență de valoare. "Slăbiciunea" ascultării nu vine din inferioritate, ci din egalitatea în valoare.

Și copiii trebuie să-și asculte părinții. Și totuși copiii nu sunt moral sau spiritual inferiori părinților. Porunca de a asculta nu înjosește, ci eliberează - dacă vorbim de ascultare "în Cristos". În lume, puterea conduce, iar cei puternici se impun celor slabi. Acolo, ascultarea este într-adevăr un semn de inferioritate în putere. Dar nu în Biserică. Aici totul este altfel: "Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți" (Mt 20, 25-28).

Isus era egal cu Tatăl, și totuși a ascultat. Dacă acest fapt simplu, dar revoluționar ar fi înțeles și prețuit, am avea o lume nouă - nu vechea lume a sclaviei și opresiunii, nici lumea vestică modernă a dezrădăcinării și dezordinii, a nivelării nenaturale și a competiției indignate. Am avea în schimb iubire.

Iubirea e putere. "Slăbiciunea" lui Cristos în a asculta de Tatăl L-a întărit pentru că era ascultarea din iubire. Dacă Cristos ar fi încălcat voia Tatălui, cum L-a ispitit Satana să facă în deșert, Și-ar fi pierdut puterea, ca Samson, și ar fi capitulat în slăbiciune în fața dușmanului. Ascultarea Lui a fost un semn al Dumnezeirii Lui. Tot așa și noi: dacă-L ascultăm deplin pe Tatăl, suntem transformați în participanți la natura divină. Pentru că pocăința, credința și botezul, cele trei instrumente ale acestei transformări, sunt toate forme de ascultare. Ni se poruncește să ne pocăim, să credem și să fim botezați.

(continuare în numărul următor)

traducere: Andrei Goția
sursa: © PeterKreeft.com

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire