pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2007 

Spiritualitate  

A permis Moise Legea talionului?
Ariel Alvarez Valdes

Cum ne face puternici slăbiciunea Crucii? (I)CuprinsPregătirea: Planificarea generală

 

O lege antică

Nici o poruncă nu este mai neînțeleasă ca vestita Lege a talionului. Sintetizată în formula "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", este considerată una dintre normele cele mai brutale și sângeroase și citată ca exemplu de necivilizație și de răzbunare. Legea talionului este una dintre legile cele mai vechi din lume. A fost găsită deja în Codul lui Hammurabi, cel mai vechi cod complet care s-a descoperit.

Cine era Hammurabi? Un rege din Babilonia, care a trăit în jurul anului 1700 î.C. În fața instabilității juridice și sociale în care trăiau supușii din regatul său, a decis să promulge o colecție de sentințe din care judecătorii să se poată inspira pentru a soluționa problemele de justiție. A rezultat un Cod, format din 282 de articole, sculptate într-un bloc de piatră înalt de 2,25m, descoperit de arheologii francezi în anul 1901 și expus de atunci în Muzeul Luvru.

De trei ori în Biblie

După cinci sute de ani, a dat și Moise poporului lui Israel o serie de dispoziții și norme. Între acestea, a inclus și teribila și brutala Lege a talionului, care apare de trei ori în Biblie. Prima dată, atunci când israeliții și-au stabilit tabăra în fața muntelui Sinai. El le-a poruncit: "Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie" (Ex 21,23-25).

Câteva luni mai târziu, tot pe muntele Sinai, a stabilit respectarea ei, spunând: "De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia: fractură pentru fractură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, așa să i se facă și lui. Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul; iar cel ce va ucide un om să fie omorât" (Lev 24,19-21).

Câțiva ani mai târziu, în câmpiile Moabului, a repetat legea pentru a treia oară, atunci când evreii trebuiau să pornească la cucerirea Țării Promise. Moise, în apropierea morții, i-a adunat și le-a poruncit: "Să nu-l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior" (Dt 19,21). Pentru aceasta, legea a primit numele de "Talion". Pentru că, dacă cineva a făcut "acest" lucru (talis, în latină), i se va aplica aceeași pedeapsă.

Răzbunări sfâșietoare

Citind aceste texte, mulți creștini se scandalizează și se întreabă: este posibil ca Biblia să propună Legea talionului, ba chiar de trei ori? Dumnezeu, care i-a inspirat lui Moise legile, a putut să-i sugereze să includă o normă așa de crudă? Pentru a răspunde la întrebare, este necesar să ținem cont de câteva elemente.

Primul: în Orientul antic exista o practică foarte răspândită, care aproape că se transformase în lege sacră: aceea a răzbunării. Acest obicei se practica în așa fel încât represaliile erau întotdeauna mai mari decât ofensele primite. De exemplu, într-o ceartă, dacă cineva îi tăia altuia un deget, rudele sale amputau brațul agresorului. Și dacă cineva pierdea un picior, clanul său tăia ambele picioarele agresorului și chiar... capul. Dacă o persoană a ucis o oaie a vecinului său, acesta putea să distrugă toată turma celuilalt. Dacă ucidea un om, rudele sale îl răzbunau ucigându-l pe asasin, pe soție și pe copiii acestuia.

Datorită lipsei unei autorități

Un exemplu al acestor răzbunări teribile, practicate în perioadele primitive, se găsește în Cartea Genezei. Acolo se relatează că, după ce l-a ucis pe fratele Abel, Cain fuge și se ascunde. Atunci, un glas, care în text apare ca glas al lui Dumnezeu, dar, în realitate, ar putea să fie glasul tribului lui Cain însuși, exclamă: "Tot cel ce va ucide pe Cain, înșeptit va fi pedepsit" (Gen 4,15).

Însă cea mai mare dintre aceste răzbunări sângeroase o avem în cântarea compusă de Lameh, fiul lui Cain: "Am ucis un om pentru rana mea și un tâlhar pentru vânătaia mea. Dacă pentru Cain va fi răzbunare de șapte ori, pentru Lameh, de șaptezeci de ori câte șapte" (Gen 4,23-24). Cutuma poate să ni se pară prea sângeroasă. Însă într-o epocă în care nu exista poliție, nici o autoritate centrală care să facă ordine în societate, teama de aceste răzbunări putea să descurajeze crimele și să frâneze orice tentativă de furt sau de violență.

Dar, pe de altă parte, se preta la nenumărate abuzuri și dădea naștere unei spirale a violenței, care se termina frecvent cu războaie și exterminări de triburi și clanuri întregi. O simplă palmă peste obraz putea să dezlănțuie o bătălie în câmp deschis. Tot Biblia ne relatează că o fată, numită Dina, a fost răpită din Sihem și violată. Atunci, frații săi, pentru a o răzbuna, au intrat în orașul celui care o pângărise și l-au ucis pe el, pe tatăl său și pe toți tinerii de parte bărbătească (Gen 34,1-31).

Un pas mare pentru omenire

Acest lucru explică sensul Legii talionului, dată de Moise pentru a frâna aceste abuzuri. De fapt, poruncea ca, dacă îi era scos cuiva un ochi, atunci rivalului său trebuie să i se scoată numai un ochi, nu amândoi ochii. Și, dacă pierdea un dinte, putea să-i scoată adversarului său un dinte, nu toată dantura. Așadar, Legea talionului, în pofida aparenței sale de cruzime, în realitate, a stabilit un principiu de mare milostivire: răzbunarea nu trebuie niciodată să fie mai mare decât ofensa.

Intenția sa originară a fost aceea de a frâna reacția celor care se simțeau ofensați și de a limita represaliile. Prin urmare, a constituit un progres față de legea răzbunării fără control, proprie triburilor lipsite de organizare judiciară. Și a constituit un pas uriaș pentru a modera violența personală și socială. Tot Cartea Deuteronomului, în sintonie cu spiritul Legii talionului, va interzice să se includă rudele nevinovate printre pedepse: "Părinții să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina copiilor și nici copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său" (Dt 24,16).

Nu pentru oricine

Un alt element de care trebuie să se țină cont pentru a înțelege mai bine sensul Legii talionului este că ea era adresată judecătorului, singurul care avea sarcina de a o aplica, și nu pentru ca ea să fie aplicată de fiecare individ. Trebuie să amintim că, în vechime, judecătorii nu erau profesioniști. Nu mergeau la universitate, nici nu studiau pe de rost cărți groase de drept. Mulți dintre ei nu știau nici măcar să citească. Prin urmare, pentru a soluționa dreptatea, aveau nevoie de formule practice, care puteau fi memorate ușor, adică de mici "zicale" care să le permită să rezolve cel mai mare număr de cazuri.

De aceea, Legea talionului nu a fost promulgată pentru ca oricare cetățean să o aplice pe cont propriu, nici nu dădea cale liberă ca fiecare să-și facă dreptate. A fost dată pentru judecători ca ei să decidă în fiecare caz cum trebuiau să o practice. Acest lucru îl afirmă Cartea Deuteronomului (19,16-21). Legea talionului nu a fost gândită pentru a rezolva chestiuni personale, cum o aplicăm noi uneori, ci pentru a soluționa delicte publice în prezența judecătorului.

Fără a o lua prea în serios

Ultimul element care trebuie luat în considerare este că formula "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" nu a fost înțeleasă în mod literal. Era vorba numai de un mod de a exprima că nici o pedeapsă nu trebuie să fie superioară ofensei primite. Însă era lăsată la aprecierea judecătorului alegerea pedepsei juste. Judecătorii evrei afirmau, pe bună dreptate, că aplicarea literală a Legii talionului putea duce la nedreptăți, deoarece se risca să fie privat cineva de un ochi sănătos pentru un ochi bolnav sau de un dinte intact pentru un dinte cariat.

Pentru aceasta, tot Biblia stabilea deja alte pedepse compensatoare mai puțin crude. De exemplu: "Dacă va lovi cineva pe sclavul său, sau pe sclava sa în ochi, și îl va pierde, să-l lase liber ca despăgubire pentru ochi. Și dacă va pricinui căderea unui dinte al sclavului său sau al sclavei sale, să le dea libertatea pentru acel dinte" (Ex 21,26-27). Mai departe se stabilește că, dacă un bou lovește cu coarnele o persoană și o ucide, judecătorii pot să impună stăpânului boului numai o amendă (Ex 21,28-30).

Noua lege a lui Isus

Așadar, Legea talionului, în vremurile sale, a fost o normă milostivă și binevoitoare. A însemnat un progres enorm față de legile teribile ale răzbunării nediscriminate și aplicarea sa a făcut ca omenirea să progreseze enorm spre civilizație, conviețuire și progres al relațiilor umane. Atunci când a venit Isus Cristos, el a decis să o elimine. Pentru că a înțeles că răzbunarea, oricât ar fi de controlată, reținută și justă, dă naștere întotdeauna la noi resentimente. De aceea, nu are loc în viața creștină, în ordinea nouă instaurată de către Domnul.

În cuvântarea de pe munte, Isus învață: "Ați auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba, mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. Celui care vrea să te judece și să-ți ia tunica, lasă-i și mantia, iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de pași, mergi cu el două" (Mt 5,38-41).

O palmă stranie

Astfel, Isus introduce un nou spirit de iertare. Pentru a explica cum funcționează, el însuși dă trei exemple luate din viața zilnică, dar care nu trebuie să fie luate în mod literal, pentru că s-ar risca să se interpreteze greșit mesajul său. Primul exemplu este cel al palmei, pe care Isus o numește "pe obrazul drept". Ce vrea să ne spună cu aceasta? Să presupunem că o persoană stă în fața alteia și vrea să-i dea o palmă pe obrazul drept. Cum ar face aceasta? În mod obișnuit, unul folosește mâna dreaptă. Deci există un singur mod de a face aceasta: cu dosul palmei. Ei bine, conform legii rabinice, a lovi cu dosul palmei era mai umilitor și insultător decât a o face cu palma, în mod normal.

Prin urmare, Isus vrea să ne învețe că, și atunci când cineva ne adresează insulta cea mai gravă și rușinoasă, nu trebuie să răspundem cu o altă răutate de același tip. În viață nu primim des palme, însă îndurăm opoziții și ofense, uneori nemăsurate, echivalente cu o lovitură cu dosul palmei pentru un evreu. Creștinul este cel care a învățat să nu păstreze resentimente și nici să nu caute vreo răzbunare. Adevăratul ucenic al lui Isus este acela care a uitat ce înseamnă să fii jignit. A învățat de la învățătorul său să nu considere nimic ca ofensă personală.

Tunica și mantia

În al doilea exemplu, el spune că, dacă cineva ne face un proces pentru a ne lua tunica, trebuie să-i dăm și mantia. Și aici există mult mai mult decât apare în mod superficial. "Tunica" era un fel de haină lungă, făcută, în general, din bumbac sau lână, care se purta pe trup și ajungea până la genunchi. Chiar și omul sărac avea în general mai mult de o tunică pentru a și-o schimba frecvent. În schimb, "mantia" era haină rectangulară, făcută din stofă groasă. În timpul zilei, era folosită pe umeri ca o parte a îmbrăcămintei, iar în timpul nopții, ca acoperământ pentru a dormi. În general, fiecare poseda o singură mantie.

Ei bine, legea ebraică stabilea că unui debitor i se putea lua printr-un proces tunica. Însă niciodată nu i se putea lua mantia, pentru că putea să fie sărac și să o aibă numai pe aceasta, pentru a se acoperi noaptea (Ex 22,25-26). Isus, poruncind în mod simbolic ca creștinul să-și dea mantia, a voit să ne spună că nu trebuie să trăim gândindu-ne mereu la drepturi, dar și la obligații. Nu trebuie să trăim obsedați de privilegii, dar să fim conștienți și de responsabilități. Adevăratul ucenic nu este acela care pune "drepturile sale" mai presus de toți, fiind atent să nu se "folosească violența" împotriva lui. Este cel care știe să lase la urmă chiar și drepturile sale, dacă poate în felul acesta să cucerească pe cineva pentru învățător.

Ceea ce s-a i întâmplat lui Simon din Cirene

În al treilea exemplu, Isus vorbește despre "obligația" de a însoți pe cineva pe o distanță de un kilometru. Această imagine, care nouă ni se pare stranie, este familiară în Palestina din timpul lui Isus. Palestina era o țară ocupată din punct de vedere militar. Cetățenii unei țări ocupate aveau obligația să presteze orice tip de serviciu trupelor ocupante. Să le dea lor alimente și găzduire, până la ducerea mesajelor sau a sarcinilor în vreun loc. În orice moment, un evreu putea să simtă deasupra umărului său atingerea unei sulițe a unui soldat roman. În felul acesta, el știa că era de datoria sa să-l slujească pe soldat în tot ceea ce avea el nevoie.

Acest lucru i s-a întâmplat lui Simon din Cirene, într-o zi când venea de la câmp: a fost obligat să poarte crucea lui Isus, care mergea spre Calvar. Isus a voit să ne spună că nu trebuie să respectăm datoriile noastre cu amărăciune și ranchiună. Dacă ni se dă o sarcină care nu este pe placul nostru, nu trebuie să o asumăm ca pe o datorie odioasă, refuzându-l în interior pe cel care ne-a cerut-o. Dacă vom presta un serviciu, va trebui să-l oferim cu bucurie. Și să nu facem minimul indispensabil, ci să mergem mai departe, căutând să îndeplinim ceea ce a voit în mod real să ni se ceară. Cel care face o faptă bună cu resentiment sau cu forța nu a înțeles semnificația vieții creștine.

Și acum da, pentru toate

Aceste învățături ale lui Isus nu sunt teoretice sau abstracte. Sunt adevărate porunci, pe care Domnul le propune celor care îl urmează. Însă, cu ele, Isus nu a eliminat Legea talionului din legislație. Nici nu a suprimat tribunalele, nici nu a voit un nou Cod de drept penal. Învățăturile lui Isus nu sunt destinate judecătorilor, ci omului ofensat, rănit, lovit, pentru a-i arăta care trebuie să fie comportamentul său ca adevărat ucenic. Domnul nu pretinde abolirea legislației din timpul său, ci introduce în societate un nou comportament uman, așa încât codurile penale în vigoare să fie depășite de comportamentul cetățenilor creștini.

Sintetizând, putem să spunem că omenirea a trecut prin trei etape. În epoca primitivă, se practica răzbunarea cea mai crudă. Cu sosirea Legii talionului, s-a trecut la era dreptății. Cu venirea lui Isus Cristos, s-a inaugurat timpul iertării. Există puține texte în evanghelii care conțin, așa cum este cel analizat, cu atâta puritate esența eticii creștine. Lumea mai speră încă să o vadă pusă în practică de către ucenicii învățătorului.

* * *

Sumarul volumului 3 al seriei "Ce știm despre Biblie"


  • Ce semnificație au numerele în Biblie?
  • Cu cine s-a căsătorit Cain, fiul lui Adam și al Evei?
  • Care este originea celor zece porunci?
  • A permis Moise Legea talionului: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte?
  • Cum au căzut zidurile Ierihonului?
  • I-a poruncit Dumnezeu lui Osea să ia în căsătorie o prostituată?
  • Cine au fost "bunicile" lui Isus?
  • A adus îngerul vestea Mariei?
  • Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus?
  • A fost ispitit Isus de către diavol?
  • Au fost cataclisme atunci când a murit Isus?
  • Ce s-a întâmplat cu scrisorile lui Paul către Filipeni?

Mulțumim Editurii Sapientia care ne permite în 2007 să preluăm în fiecare număr un articol din cele 10 volume "Ce știm despre Biblie". Le puteți achiziționa de la librăriile catolice din țară, precum și prin librăria electronică Presa Bună.

traducere: pr. Mihai Pătrașcu
sursa: © Editura Sapientia

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire