pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2007 

Editorial  

Dileme...
Marina Fara

Comunicarea în familieCuprins

 

Familie sau profesie? Resursele materiale sau rolul de părinți? Plăcere sau datorie? Aceste ipostaze văzute antinomic ar putea continua: sunt întrebări obișnuite, care asaltează astăzi multe familii, prinse în stilul de viață atât de puțin favorabil vieții căminului, conjugalității bazate pe angajamentele făcute la căsătorie, de fidelitate, iubire, devotament și deschidere spre darul vieții.

Nu puțini sunt tinerii prinși în dilemele întrebărilor înșiruite la începutul acestor rânduri, iar răspunsurile pe care le caută vin din ce în ce mai greu. Din sondajele noastre, am putut observa cât de mare este dorința tinerilor de a-și întemeia un cămin, de a aduce pe lume copii și de a-i educa! În multe cazuri, această dorință sădită în adâncul inimii se limitează doar la un gând melancolic către ceva irealizabil. Atunci când împlinirea profesională se opune întemeierii unei familii, atunci când logica muncii pentru subzistență amenință paternitatea și maternitatea, atunci când bucuria nu mai este furnizată de datoria împlinită ci doar de împlinirea plăcerilor este firesc ca valorile tradiționale ale familiei să pară greu de atins.

În situații dilematice, ca cele menționate acum, de multe ori sfaturile concrete, de la caz la caz, sunt greu de dat, căci realitățile traversate de fiecare sunt destul de complexe. Am avut bucuria să frecventez un îndrumător spiritual care, respectând realitatea de viață a fiecăruia - inspirat de învățătura Monseniorului Vladimir Ghika - , le recomanda celor ce căutau răspunsuri în situații dificile să citească "Viețile Sfinților". Acolo se găsesc răspunsuri eterne la problemele de viață dintotdeauna. În crizele pe care le traversăm, descoperind soluții în diferite ipostaze din viețile sfinților, ne dăm seama cât de "actuală" este lectura acestui calendar, cât de apropiați și de "contemporani" ne sunt cei ridicați la cinstirea altarelor.


Reperele calendarului creștin al lunii martie sunt foarte legate de viața de familie și în mod deosebit de angajamentele inițiale, la fidelitate, iubire, devotament, deschidere spre darul vieții.

Îl contemplăm pe Sfântul Iosif, în sărbătoarea catolică de la 19 martie, un sfânt atât de puternic, ocrotitorul Sfintei Familii și al fiecărei familii care întrupează zilnic jertfe anonime, ducând mai departe, peste milenii, statornicia, puritatea, castitatea, puterea paternă exprimată deseori prin disponibilitatea de a se sacrifica pentru salvarea căminului propriu, dar și deschiderea, solidaritatea cu alte familii atunci când se află în dificultate. Cunosc mai multe familii - de vârste diferite - care s-au salvat în momente de criză, încredințându-se mijlocirii Sfântului Iosif. Iar dacă ar fi să căutăm o imagine desăvârșită a ipostazei de "a fi soț" (soțul, soția), atunci Sfântul Iosif este cel care ne-o oferă. Din multitudinea de sensuri ce alcătuiesc această imagine, aș alege acum unul care răspunde unei accentuate îngrijorări, specifice timpului nostru: cum să fie descoperit antidotul singurătății.

Contemplându-l astăzi pe Sfântul Iosif, cu puterea sa de "a însoți", familia poate evita un rău care se instalează pe negândite, din oboseală sau pur și simplu din neglijență: lipsa comunicării, sau cum se mai obișnuiește să fie numit, singurătatea în doi.

Sfântul Iosif ne învață că "a însoți" înseamnă a trăi pentru celălalt - și nu întâmplător, Sfânta Scriptură ne oferă prea puține date despre viața lui. El a existat pentru ceilalți și este ușor de intuit că tocmai în acest mod de existență - în familie - el și-a găsit fericirea, împlinirea.


Sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie, este adoptată în din ce în ce mai multe țări ca "sărbătoare a vieții". E minunat ca familiile și în primul rând mamele să știe, să simtă, să creadă cu tărie că - atunci când primesc și ocrotesc copilul, încă din clipa când acesta este o promisiune - ele dialoghează cu divinitatea, cu transcendentul, așa cum a făcut Sfânta Fecioară în clipa în care Îngerul Gabriel i-a vestit că va zămisli Pruncul. Clipa în care fiecare viață umană se zămislește are o importanță cosmică. De aceea, conștiința acestui eveniment este menită unei bucurii care depășește orice gând și orice realitate trecătoare. Bucuria unei noi vieți care s-a zămislit, investindu-i cu o sacră onoare și responsabilitate pe părinți, este o sărbătoare a familiei, celebrată astfel în multe țări. Această sărbătoare tinde să devină un act de cultură, un obicei înscris în ordinea civilizației.

În urmă cu aproape două decenii, în Parlamentul European de la Strasbourg, spre sfârșitul lunii martie, se iniția o sărbătoare sui generis: soseau copii și adolescenți italieni, învingători ai unui concurs național dedicat apărării vieții. Cu "armele" picturii, literaturii, muzicii, sau chiar ale eseului, acești tineri se înfățișau înaintea "sfatului înțelepților" de pe bătrânul continent, care deliberează pe marginea drepturilor omului, amintindu-le că dreptul fundamental al ființei umane este dreptul la viață. Este evident că dacă acest drept nu este respectat, e vană orice construcție legislativă, politică, referitoare la drepturile umane.

Sărbătoarea Bunei Vestiri ne revelează și astăzi că marile adevăruri sunt simple. Tăria lor este construită din limpezime, din claritate. În fața acestei suverane simplități, ce semnificație mai pot avea, sau cât se mai pot susține dileme precum acelea care contrapun în loc să armonizeze valori fundamentale: familie, profesie, muncă, paternitate-maternitate, datorie, bucurie...

Urmând traseul simplității ce conduce la marile adevăruri, descoperim că locul în care acestea sunt vizibile este inima. Acela este locul în care familia și profesia, munca și paternitatea-maternitatea, datoria și plăcerea nu mai apar ca antagonice, ci găsesc modalități de a se armoniza.

Dacă nu găsim resurse - în jurul nostru și în noi înșine - să dobândim înțelepciunea inimii, putem deschide calendarul sfinților, le putem contempla experiența și învățăturile și, neapărat, le putem cere mijlocirea. Va fi o mare bucurie: pentru noi, pentru ceilalți și - neînchipuit de mult - pentru ei, pentru acești sfinți... Este firesc să fie așa, căci ei ne arată că sursa vie a bucuriei prin sfințenie există și că putem îndrăzni să credem că tocmai această soluție venită din înțelepciunea inimii rezolvă orice dilemă în care ne-am afla.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire