pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2007 

Spiritualitate  

Cine a scris Evangheliile?
pr. William Saunders

"Obscenitatea publică"CuprinsCe spune Biblia despre reincarnare?

 

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să clarificăm modul în care au fost formate Evangheliile și ce însemna a fi autor în acea vreme. Citând constituția dogmatică "Dei Verbum" a Conciliului Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice (CBC) face o foarte succintă prezentare a modului în care s-au format Evangheliile (nr. 125-127). Premisa fundamentală este că "Sfânta Maică Biserica a afirmat și afirmă cu tărie și cu toată statornicia că cele patru Evanghelii amintite, a căror istoricitate o susține fără șovăire, transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit și a învățat realmente, pentru mântuirea lor veșnică, până în ziua în care a fost înălțat la cer" (Dei Verbum, nr. 19).

După Înălțarea lui Isus, Apostolii au pornit să predice Evanghelia, transmițând altora ceea ce a făcut și învățat Domnul. Fiind instruiți de Isus și luminați de Duhul Sfânt, ei au predicat în deplină cunoștință de cauză. În cele din urmă, "autorii sacri" au scris patru Evanghelii. Fiecare autor, călăuzit de Duhul Sfânt, a ales evenimente și învățături ale lui Isus Cristos la care probabil au fost martori direcți sau despre care au aflat de la alții, pe cale orală sau în formă scrisă. Uneori, autorii se poate să fi sintetizat unele dintre aceste evenimente sau învățături, sau se poate să fi subliniat ori explicat anumite părți cu gândul la o anumită audiență. De aceea, Evangheliile relatează adesea același eveniment, dar anumite detalii sunt omise de unii și incluse de alții. Dacă de exemplu am cere membrilor unei familii să scrie o istorie a familiei lor, fiecare ar spune în principiu același lucru, dar subliniind anumite detalii pe care le consideră importante și cu gândul la cine va citi istoria familiei. Cu toate acestea, autorii sacri au scris "mereu astfel încât să ne comunice lucruri adevărate și autentice despre Isus" (Dei Verbum, nr. 19).

Au fost acești autori Sfinții Matei, Marcu, Luca și Ioan? Trebuie să ținem cont că în acele vremuri calitatea de autor se stabilea în mai multe moduri: în primul rând autor putea fi cel care a scris cu propria mână un text; în al doilea rând putea fi cel care a dictat textul unui secretar sau scrib; dar exista și a treia variantă, ca cineva să fie considerat autor al unui text dacă acest text pornea de la ideile lui sau era în concordanță cu gândirea sau cu spiritul său, chiar dacă în fapt fusese scris de complet altcineva. Vedem aceasta la David, considerat autor al psalmilor deși nu el i-a scris pe toți.

Dacă versiunea Evangheliilor pe care o avem noi astăzi a fost scrisă cuvânt cu cuvânt de cei patru sfinți este greu de spus. Cu toate acestea, tradiția face legătura între sfinți și Evangheliile lor. Sfântul Marcu, identificat a fi Marcu din Faptele Apostolilor 12,12 și Marcu din 1Petru 5,13, este menționat într-un citat conținut într-o scrisoare de la Episcopul Papias de Hierapolis: "Când Marcu a devenit interpretul lui Petru, acesta a pus în scris cu acuratețe, deși nu în ordine, tot ceea ce și-a amintit că a spus sau făcut Domnul." Sf. Irineu (+202) și Clement al Alexandriei (+215) sprijină această identificare. Evanghelia lui Marcu este datată în general între anii 65 și 70, în conjuncție cu distrugerea Templului de la Ierusalim.

Sfântul Matei este identificat a fi vameșul chemat de Isus să îi fie Apostol (Matei 9,9-13). Papias îl indică și el pe Matei și spune că a fost primul care a compilat în limba aramaică o colecție a spuselor lui Isus. Din acest motiv, Evanghelia lui Matei este considerată prima Evanghelie și pusă la începutul Noului Testament. În fapt Evanghelia la care se referea Papias era într-o formă nefinisată, prima Evanghelie în formă completă fiind cea a lui Marcu. Unii bibliști se îndoiesc că Sfântul Matei ar fi scris direct textul, deoarece nu s-a găsit vreo versiune aramaică, păstrându-se în timp doar o versiune greacă. În plus nu există în literatura bisericească citări din vreo versiune aramaică. Este foarte probabil ca versiunea pe care o avem noi a Evangheliei lui Matei să fi fost scrisă între anii 70-80.

Sfântul Luca, iubitul medic și discipol al Sfântului Paul (Coloseni 4,14), a fost consecvent recunoscut de tradiția creștină ca autor al celei de-a treia Evanghelii, începând de la Sf. Irineu, Tertulian (+220) și Clement de Alexandria. Evanghelia lui se pare că a fost scrisă de asemenea între anii 70 și 80. Sfântul Irineu îl identifică pe autorul celei de-a patra Evanghelii ca fiind Sfântul Apostol Ioan. Face aceasta pe baza celor aflate de la învățătorul său, Sf. Policarp (+155), care a fost el însuși discipol al Sfântului Ioan. De-a lungul Evangheliei, numeroase detalii indică faptul că autorul a fost martor ocular al unor evenimente relatate. Bibliștii sunt de regulă de acord că "discipolul iubit" menționat în Evanghelie este Sfântul Ioan. Această Evanghelie a fost scrisă probabil între anii 80 și 90.

Dacă cei patru sfinți au scris cu mâna lor textele sau au făcut-o niște discipoli de-ai lor nu știm cu exactitate - dar trebuie să ne amintim că textele sunt inspirate de Duhul Sfânt. Da, fiecare autor s-a folosit de aptitudinile și de limba proprie, cu gândul la un anumit public al Evangheliei, dar ceea ce au scris este ceea ce Dumnezeu a dorit să fie scris. Constituția dogmatică amintită mai sus afirmă clar că "întrucât tot ceea ce afirmă autorii inspirați sau hagiografii trebuie considerat ca afirmat de Duhul Sfânt, trebuie afirmat despre cărțile Scripturii că ele transmit cu certitudine, cu fidelitate și fără eroare adevărul pe care Dumnezeu, pentru mântuirea noastră, l-a voit consemnat în textele sacre" (Dei Verbum, nr. 11). Oricine ar fi fost cel care a scris inițial textele sau le-a finisat ulterior, acestea sunt inspirate de Dumnezeu.

Studii recente aduc informații noi despre autorii Evangheliilor. Rev. Reginald Fuller, profesor emerit la Seminarul Teologic Episcopalian din Virginia, împreună cu dr. Carsten Thiede, au analizat trei fragmente de papirus din capitolul 26 al Evangheliei lui Matei; fragmentele par a fi din anul 40, ceea ce ar indica faptul că autorul a fost un martor al perioadei publice a lui Isus. Pr. Jose O'Callaghan, SJ, studiind fragmente din Evanghelia lui Marcu și folosindu-se de instrumente paleografice, le-a datat ca fiind din anul 50, indicând din nou un martor ocular. În fine, Episcopul episcopalian John Robinson afirmă în baza studiilor sale că toate cele patru Evanghelii au fost scrise între anii 40 și 65, cea a lui Ioan fiind probabil prima. Într-adevăr, pot să mai existe încă unele mistere în jurul identității autorilor. Cu toate acestea, noi susținem că textele sunt sacre, inspirate de Dumnezeu, cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

După scandalurile provocate de cartea "Codul lui Da Vinci" și de pretinsa Evanghelie a lui Iuda, se pune frecvent întrebarea de ce doar Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan au fost incluse în canonul Noului Testament și nu și altele? Există diverse motive pentru includerea lor și doar a lor. În primul rând, Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan sunt înrădăcinate în tradiția apostolică și pot fi considerate scrieri apostolice, în concepția descrisă mai sus. În al doilea rând, Evangheliile sunt ortodoxe în învățătura lor. În al treilea rând au fost folosite la serviciile liturgice ale Bisericii. În al patrulea rând, toate cele patru Evanghelii au fost aprobate de întreaga Biserică, nu doar de unele secte. Evangheliile gnostice nu respectă nici unul dintre aceste criterii, fiind de aceea respinse și condamnate de Biserică.

Ce sunt de fapt Evangheliile gnostice? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înțelegem mai întâi ce este gnosticismul. Este vorba despre o credință religioasă împărtășită de mai multe secte din diferite regiuni ale Siriei, Egiptului, Greciei și Italiei în jurul anului 100. Gnosticii susțineau un sistem dualist: un Dumnezeu care era sursa la tot ce e bun și la tot ce e spiritual și un Diavol care este sursa la tot ce e rău și la tot ce e material. Pentru ei, Dumnezeu și Diavolul erau egali în putere (să ne amintim că noi, catolicii, afirmăm că Diavolul este un înger căzut, care nu este sub nici un chip egal cu Dumnezeu). Eonii spirituali erau intermediari între Dumnezeu și lumea materială. În viziunea gnosticilor, ființa umană - trup și suflet - era coruptă, făcând parte din lumea fizică; spiritul persoanei - "scânteia divină" - era văzută ca prizonieră a trupului. Pentru eliberarea scânteii divine era nevoie de o cunoaștere specială, de gnoză.

Isus, un eon creat, a intrat în această lume inserându-se în trupul unui Isus uman. Eonul Isus a revelat această gnoză. La răstignire, pretindeau gnosticii, eonul Isus a părăsit trupul lui Isus uman și s-a întors în ceruri. De exemplu în mult publicitizata de către Societatea National Geographic Evanghelie a lui Iuda, se spune că Isus i-ar fi spus lui Iuda: "Îi vei depăși pe toți. Pentru că tu vei sacrifica omul care mă îmbracă pe Mine." Cu alte cuvinte, Iuda a mijlocit uciderea lui Isus uman, eliberându-l astfel pe eonul Isus. De aceea gnosticii neagă întruparea, jertfa de pe cruce pentru păcatele noastre și învierea; drept urmare ei neagă misterul răscumpărării și al mântuirii în care cred creștinii.

Datorită acestor credințe, gnosticii negau sacramentele, deoarece Dumnezeu, în concepția lor, nu s-ar folosi niciodată de lucruri materiale precum pâinea și vinul, apa și uleiul, prin care să transmită har. Ei nu își făceau semnul crucii, deoarece eonul divin Isus nu a murit pe cruce ca jertfă pentru păcatele noastre. Evitau să mănânce carne, deoarece era ceva ce ține de trup. Se abțineau de la căsătorie și sex, pentru a nu-și încorseta copiii în trupuri. Aceste grupări gnostice au redactat diverse scrieri, prezentându-le cu titluri precum "Evanghelia lui Toma" sau "Evanghelia lui Filip" sau "Faptele lui Petru". Desigur, nici una dintre aceste scrieri nu vine din timpuri apostolice și nici nu poate fi considerată ca scrisă de Apostoli sau apropiați ai lor. Sunt scrieri eretice și nu trebuie să ne mire că Biserica le-a condamnat dintru început.

Încheiem citând din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 127, despre importanța Evangheliilor în viața Bisericii: Evanghelia cvadriformă ocupă în Biserică un loc unic, despre care dau mărturie venerația pe care i-o acordă liturgia și atracția neasemuită pe care a exercitat-o din toate timpurile asupra sfinților:

Nu există nici o învățătură mai bună, mai de preț și mai minunată decât textul Evangheliei. Vedeți și păstrați ceea ce Domnul și Învățătorul nostru, Cristos, a învățat în cuvinte și a împlinit în fapte.
La meditație, mă opresc mai presus de toate la Evanghelie; în ea găsesc tot ce e necesar sărmanului meu suflet. Descopăr mereu noi lumini, sensuri ascunse și tainice.

traducere: Radu Capan
sursa: © Straight Answers

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire