pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2007 

Spiritualitate  

Ce spune Biblia despre reincarnare?
Ariel Alvarez Valdes

Cine a scris Evangheliile?CuprinsCăsătoria: Fundamente istorice și scripturistice

 

Cred atâția

Nu cu mult timp în urmă, o cunoscută actriță declara într-un interviu acordat unei reviste: "Eu sunt catolică, totuși cred în reincarnare. Am verificat deja că această viață a mea este a treia viață. Prima dată am fost o principesă egipteană. Apoi, o matroană din Imperiul Roman. Și acum, m-am reincarnat ca actriță". Este cu adevărat incredibil să constatăm că este mereu mai mare numărul celor care, deși sunt catolici, acceptă reincarnarea. Sondajul realizat în Argentina, în majoritate catolică, de agenția Gallup, a arătat că 33% dintre cei intervievați cred în ea. În Europa, 40% din populație acceptă această credință. În Brazilia, nici mai mult, nici mai puțin de 70% dintre locuitori sunt "reincarnaționiști".

La rândul lor, 34% dintre catolici, 29% dintre protestanți și 20% dintre necredincioși, în ziua de astăzi, o profesează. Așadar, credința în reincarnare constituie un fenomen de anvergură mondială. Și, din moment ce este vorba de un articol de mare consum, atât la radio, cât și la televiziune, ziarele, revistele și, în ultima vreme, cinematografia se îngrijesc să-l țină continuu între ofertele lor. Dar de ce seduce atâta lume această doctrină?

Ce este reincarnarea?

Reincarnarea este credința conform căreia, la moartea unei persoane, sufletul său se desparte momentan de trup și, după un timp, ia un alt trup diferit, pentru a se naște din nou pe pământ. De aceea, ființele umane ar trece prin mai multe vieți în lumea aceasta. De ce are nevoie sufletul să se reincarneze? De ce într-o nouă existență trebuie să plătească păcatele comise în viața prezentă sau să primească răsplată pentru că a avut o conduită onestă? Sufletul este, spun ei, în continuă evoluție. Și reincarnările succesive îi permit să înainteze până când ajunge la perfecțiune. În acel moment, se transformă într-un spirit curat, nu mai are nevoie de reincarnări și se cufundă pentru totdeauna în infinitul veșniciei.

Această lege oarbă, care constrânge la reincarnare într-un destin inevitabil, este numită legea karma. Conform acestei doctrine, trupul nu ar fi nimic altceva decât o tunică efemeră, de care se scapă, pe care sufletul nemuritor a țesut-o din necesitate și pe care, o dată consumată, o lasă la o parte pentru a-și țese alta. Există o formă de reincarnaționism care cutremură și mai mult, numită "metempsihoză", conform căreia, dacă unul a fost foarte păcătos, sufletul său poate ajunge să se reincarneze într-un animal și chiar într-o plantă!

Avantajele pe care le oferă

Cei care cred în reincarnare cred că aceasta oferă multe avantaje. În primul rând, ne acordă o a doua (sau a treia, sau a patra) oportunitate. Ar fi nedrept să riscăm tot viitorul nostru o singură dată. De asemenea, ne-ar neliniști să trebuiască să ne mulțumim cu o singură existență, uneori foarte tristă și dureroasă. Reincarnarea, în schimb, permite să se înceapă din nou. Pe de altă parte, timpul unei singure vieți umane nu este suficient pentru a dobândi perfecțiunea necesară. Aceasta cere o lungă ucenicie, care se dobândește treptat. Nici măcar oamenii cei mai buni nu sunt, în momentul morții, într-o atare stare de perfecțiune. În schimb, reincarnarea permite să se ajungă la această perfecțiune în alte trupuri.

În sfârșit, reincarnarea ajută la explicarea anumitor fenomene incomprehensibile, cum ar fi, de exemplu, faptul că unele persoane sunt mai inteligente decât altele, că durerea este atât de diferit distribuită între oameni, că există simpatii sau antipatii între persoane, că unele căsătorii sunt nefericite... sau moartea precoce a copiilor. Toate acestea se înțeleg mai bine dacă aceste persoane plătesc datoriile sau adună meritele din viețile anterioare.

Când încă nu exista

Prin urmare, reincarnarea este o doctrină care seduce și care momește, pentru că pretinde că "rezolvă" chestiuni complicate ale vieții umane. De asemenea, este atrăgătoare pentru curiozitatea mulțimii obișnuite să descopere în care personaj vestit s-au încarnat în trecut. Această așteptare ajută, într-un fel, să uităm viața noastră nesemnificativă și să evadăm din existența cenușie și de rutină în care suntem uneori cufundați. Dar cum s-a născut această credință în reincarnare?

Cele mai vechi civilizații, cum este cea sumeriană egipteană, chineză și persană, nu au cunoscut-o. Efortul enorm pe care l-au dedicat pentru edificarea piramidelor, monumentelor și altor construcții funerare demonstrează că ei credeau într-o singură existență pământească. Dacă s-ar fi gândit că răposatul se va întoarce să se încarneze într-un altul, nu ar fi făcut acea risipă colosală de temple și alte obiecte decorative cu care îl pregăteau pentru viața sa de dincolo.

De ce a apărut?

Prima dată când apare ideea reincarnării este în India, în secolul al VII-lea î.C. Acei oameni primitivi, încă foarte legați de mentalitatea agricolă, vedeau că toate lucrurile din natură, după ce și-au parcurs ciclul, se întorceau. Astfel, soarele răsărea dimineața, apunea seara și apoi răsărea din nou. Luna plină descreștea, dar revenea mereu la rotunjimea sa deplină. Stelele repetau aceleași faze și etape în fiecare an. Anotimpurile verii și iernii plecau și se întorceau punctual. Ogoarele, florile, inundațiile, totul urma un curs circular, de întoarcere veșnică. Întreaga viață părea compusă din cicluri care se repetau veșnic.

Această constatare i-a făcut să creadă că și omul, când moare, trebuia să se întoarcă iarăși pe pământ. Totuși, văzând că trupul răposatului se descompunea, și-au imaginat că sufletul se întorcea ca să ia un nou trup pentru a continua să trăiască. Cu timpul, au folosit această credință pentru a clarifica și anumite chestiuni vitale, cum sunt inegalitățile umane menționate mai sus, care altminteri erau inexplicabile pentru mentalitatea primitivă și precară a acelei epoci. Atunci când a apărut budismul în India, în secolul al V-lea î.C, a adoptat credința în reincarnare. Și, prin intermediul său, aceasta din urmă s-a extins în China, în Japonia, în Tibet și, mai târziu, în Grecia și la Roma. Și astfel, a pătruns și în celelalte religii, care au asumat-o între elementele fundamentale ale credinței lor.

Deja Iob nu credea

Totuși, evreii nu au voit niciodată să accepte ideea unei reincarnări și, în scrierile lor, au refuzat-o complet. De exemplu, psalmul 38/39, care este o meditație despre scurtimea vieții, spune: "Întoarce-ți privirea de la mine, ca să mă înseninez, înainte de a mă duce și de a nu mai fi" (v. 14). Și Psalmul 48/49, reflectând asupra aceluiași destin care îi așteaptă pe bogați și pe săraci, adaugă: "Mormântul le va fi casă în veac, locuința lor din neam în neam" (v. 12). Și sărmanul Iob, în timpul bolii sale teribile, îl imploră pe Dumnezeu, pe care îl consideră vinovat de suferința sa: "Lasă-mă, ca să pot să-mi vin puțin în fire, mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ținutul întunericului și al umbrelor morții" (10,21-22).

Nici măcar regele David

Credința conform căreia ne naștem o singură dată apare la fel în două episoade din viața regelui David. Primul, atunci când o femeie, într-o audiență pe care a primit-o, îl face să reflecteze: "Noi vom muri și vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna" (2Samuel 14,14). Al doilea, atunci când, la moartea fiului său, monarhul exclamă: "Câtă vreme copilul era viu, am postit și am plâns... Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va mai întoarce la mine" (2Samuel 12,22-23). Așadar, vedem că, în Vechiul Testament, chiar și atunci când nu se cunoștea ideea învierii, deja se știa, cel puțin, că din moarte nu mai există întoarcere pe pământ niciodată.

Pătrunderea noutății

Totuși, în jurul anului 200 î.C, s-a clarificat pentru totdeauna tema lumii de dincolo. În acea perioadă, a pătruns în poporul ebraic credința în înviere și a fost definitiv respinsă posibilitatea reincarnării. Conform acestei credințe inovatoare, atunci când o persoană moare, ea recuperează imediat viața. Dar nu pe pământ, ci într-o altă dimensiune numită "veșnicie". Și începe să trăiască o viață diferită, fără limite de timp și de spațiu. O viață care nu poate să moară niciodată. Este așa-numita viață veșnică. Această învățătură apare pentru prima dată în Biblie în Cartea profetului Daniel. Aici, un înger revelează acest mare secret: "Mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viața veșnică, iar alții spre ocara și rușinea veșnică" (12,2). Prin urmare, este evident că pasul ce urmează imediat după moarte este viața veșnică, și care va fi fericită pentru cei buni și dureroasă pentru cei păcătoși. Oricum, va fi veșnică.

A doua oară când o întâlnim este într-o relatare în care regele Antioh al IV-lea din Siria torturează șapte frați iudei, pentru a-i obliga să părăsească credința lor. În timp ce murea, al doilea a spus regelui: "Tu... ne scoți din viața prezentă, dar regele lumii... ne va învia la o viață nouă și veșnică" (2Macabei 7,9). Al șaptelea, murind, a exclamat: "Deja frații mei, care au suportat puțină durere, au obținut de la Dumnezeu moștenirea vieții veșnice" (2Macabei 7,36). Așadar, pentru Vechiul Testament, este imposibilă întoarcerea, după moarte, la viața pământească. Oricât de scurtă și dureroasă a fost existența umană, după moarte începe învierea.

Ceea ce a spus Isus

Isus Cristos, cu autoritatea sa de Fiu al lui Dumnezeu, a confirmat în mod oficial această învățătură. Cu parabola bogatului (cf. Luca 16,19-31), a povestit că, murind un cerșetor sărac, numit Lazăr, îngerii l-au dus imediat în cer. În aceleași zile a murit și omul bogat și insensibil, și a fost dus în iad pentru a fi chinuit de flăcări de foc. Isus nu a spus că acest om bogat trebuia să se reincarneze pentru a ispăși numeroasele sale păcate pe pământ. Dimpotrivă, parabola explică faptul că, pentru că a folosit în mod nedrept multele bunuri pe care le-a primit pe pământ, trebuia "acum" (adică, în lumea de dincolo, în viața veșnică, și nu pe pământ) să-și ispășească păcatele (cf. Luca 16,25).

Bogatul, disperat, imploră să i se permită lui Lazăr să se întoarcă pe pământ, pentru că are cinci frați la fel de păcătoși ca și el, cu scopul de a-i avertiza cu privire la ce îi așteaptă dacă nu-și schimbă viața (Luca 16,27-28). Totuși, i se răspunde că nu este posibil, pentru că între această lume și cealaltă există o prăpastie pe care nimeni nu o poate traversa (v. 26). Bogatul condamnat este cuprins pe bună dreptate de neliniște când se confirmă că și frații săi au o singură viață de trăit, o singură posibilitate, o singură oportunitate pentru a da un sens existenței.

Soarta tâlharului cel bun

În timp ce Isus murea pe cruce, relatează Evanghelia că unul dintre tâlhari, răstignit alături de el, i-a spus: "Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta". Dacă Isus ar fi admis posibilitatea reincarnării, ar fi trebuit să-i spună: "Ai răbdare, sunt multe crimele tale; trebuie să treci prin diferite reincarnări, până te vei purifica total". Însă răspunsul a fost: "Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în paradis" (Luca 23,43). Dacă "astăzi" va fi în paradis, este pentru că niciodată nu se mai putea întoarce să se nască în lumea aceasta.

Și sfântul Paul refuză reincarnarea. De fapt, scriindu-le filipenilor, le spune: "Sunt constrâns de acestea două: am dorința să mă despart [de viața aceasta] și să fiu cu Cristos, și aceasta ar fi cu mult mai bine. Însă este mai de folos pentru voi să rămân în trup" (Filipeni 1,23-24). Dacă ar fi crezut posibilă reincarnarea, ar fi fost inutilă dorința sa de a muri, de vreme ce s-ar fi întors să se întâlnească cu frustrarea unei noi vieți pământești.

O incoerență totală

Și, explicând corintenilor ce se întâmplă în ziua morții noastre, le spune: "Tot la fel este și învierea din morți: se seamănă în putrezire și se învie în neputrezire; se seamănă în rușine și se învie în mărire; se seamănă în slăbiciune și se învie în putere; se seamănă un trup firesc și învie un trup spiritual" (1Corinteni 15,42-43). Poate, deci, un creștin să creadă în reincarnare? Evident că nu. Ideea de a lua un alt trup și de a se întoarce pe pământ după moarte este absolut incompatibilă cu învățăturile Bibliei. Cea mai decisivă și lapidară afirmație biblică a faptului că reincarnarea nu poate să fie susținută este conținută în Scrisoarea către Evrei: "... oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata" (9,27).

Invitație la iresponsabilitate

Totuși, nu numai Sfintele Scripturi ne împiedică să credem în reincarnare, dar și simțul comun. Faptul că ea explică simpatiile și antipatiile dintre persoane, discordiile căsătoriilor, inegalitățile în inteligența mulțimii sau morțile precoce, acum nu mai este acceptat cu seriozitate de nimeni. Psihologia modernă a ajutat la a clarifica, în mod științific și definitiv, motivul acestor și altor manifestări stranii ale personalității umane, fără să fie necesar să se recurgă la credința în reincarnare.

Prin urmare, reincarnarea este o doctrină sterilă, incompatibilă cu credința creștină, proprie unei mentalități primitive, distrugătoare a speranței în cealaltă viață, inutilă pentru a da răspunsuri la enigmele vieții și, mai rău, periculoasă, deoarece este o invitație la iresponsabilitate. De fapt, dacă unul crede că va avea alte vieți în plus în afară de aceasta, nu-și va face multe probleme cu privire la viața prezentă, nici nu va depune o mare angajare în ceea ce face, nici nu-i va păsa prea mult de acțiunile sale. Oricum, se va gândi mereu că îl așteaptă alte reincarnări, pentru a îmbunătăți lipsurile acesteia.

Numai o dată

Dacă, în schimb, unul știe că minunea existenței umane nu se va repeta, că are numai o viață pentru a concretiza visele sale, numai acești ani pentru a se realiza, numai aceste zile și aceste nopți pentru a fi fericit cu persoanele pe care le iubește, atunci va fi foarte atent să nu irosească timpul, să nu-l piardă în meschinării, să nu irosească oportunitățile. Va trăi fiecare minut cu intensitate, va pune ceea ce este mai bun în el în orice întâlnire și nu va permite să-i scape nici o circumstanță favorabilă pe care viața i-o oferă.

Omul, în medie, în timpul vieții sale, muncește 136.000 de ore; doarme alte 210.000 de ore; mănâncă 3.360 kg pâine, 24.360 de ouă și 8.900 kg verdeață; folosește 507 tuburi de pastă de dinți; se supune la 3 intervenții chirurgicale; se rade de 18.250 de ori; își spală mâinile de peste 89.000 de ori; își suflă nasul de 14.080 de ori; își pune cravata în 52.000 de ocazii și respiră de circa 500 de milioane de ori. Totuși, în mod absolut, fiecare om moare o singură dată și numai o dată. Înainte de a cădea cortina vieții, Dumnezeu ne dăruiește unicul timp pe care îl vom avea, pentru a-l umple cu cele mai bune fapte de iubire în fiecare zi.

* * *

Sumarul volumului 1 al seriei "Ce știm despre Biblie"

  • Din câte cărți este compusă Biblia?
  • A existat arca lui Noe?
  • Dumnezeul lui Israel era Iahve sau Iehova?
  • Nu era loc la han pentru Maria?
  • Steaua din Betleem era o stea?
  • A poruncit Isus să-i iubim pe dușmani?
  • De ce l-a trădat Iuda pe Isus?
  • Cine este Fiara din Apocalips?
  • Ce spune Biblia despre Anticrist?
  • Este adevărat că se vor mântui numai 144.000?
  • Ce spune Biblia despre reîncarnare?
  • Conform Bibliei, există purgatoriul?

Mulțumim Editurii Sapientia care ne permite în 2007 să preluăm în fiecare număr un articol din cele 10 volume "Ce știm despre Biblie". Le puteți achiziționa de la librăriile catolice din țară, precum și prin librăria electronică Presa Bună.

traducere: pr. Mihai Pătrașcu
sursa: © Editura Sapientia

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire