pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2007 

Editorial  

Bucurie și discernământ
Marina Fara

Copiii: binecuvântări, nu poveriCuprins

 

Două idei mi-au inspirat editorialul pentru primul număr al revistei noastre din acest an, 2007:

Mai întâi, sentimente tonice și rareori ilustrate astăzi, bucuria și speranța, sentimente pe care le "protagonizează" familia creștină; iar a doua idee privește discernământul ca cerință a vieții responsabile, cu alte cuvinte permanența unui ideal de viață care face ca toate evenimentele să fie întâmpinate ca "semne" ale timpurilor, ce se cer privite creștinește, cu discernământ. Aceste două atitudini - bucuria plină de speranță și discernământul - conduc împreună la o construcție ce învinge timpul, o construcție solidă, familia ridicată generație după generație, nu pe nisipul ambițiilor trecătoare, ci pe stânca virtuților.

Și pentru că, în tradiția Bisericii creștine, luna ianuarie - a Epifaniei și a Botezului Domnului - este luna sfințirii locuințelor, gândul ne poartă mai ales spre calitatea casei noastre, construită pe temelia sigură a binelui și frumosului. E o temelie de piatră, și nu de nisip, dar nu acea piatră de un materialism strident, ostentativ, ci piatra nobilă a onestității, a cinstei și a adevărului.

Sfințirea locuinței cuprinde și înnoirea spirituală a căminului, înnoirea relației dintre membrii familiei, cu angajamente și speranțe pentru întregul an. Viața de familie, unii laolaltă cu alții, și împreună privind spre Dumnezeu - este o "formulă" de succes (ca să folosim terminologia predilectă azi), este un stil de viețuire care nu s-a demonetizat cu trecerea timpului, mai mult chiar, deși în zilele noastre întâmpină adversități de tot felul (sau poate în mare măsură, tocmai prin aceste adversități), se vădește a fi calea sigură a unei construcții solide.

De aceea, un alt gând care ne inspiră cu ocazia sfințirii locuinței este cel al sfințirii personale. În ciuda modelelor atât de mediatizate privind familii ce se destramă, sau se construiesc pe criterii aproape întâmplătoare, în ciuda ofensivei unor modele alternative de conviețuire (de facto, uniuni de același sex), care în mod abuziv sunt considerate a fi "familie", poate mai evident ca oricând este că familia tradițională, instituită de Dumnezeu, în complementaritatea soților, deschiși spre darul iubirii lor - copilul - reprezintă calea cea mai bogată de sfințire personală. O imensitate - în covârșitoare parte anonimă -, de vieți sfinte, de familii cu adevărat sfinte, a învins degradarea prin curgerea timpului, sporind tezaurul bucuriei și speranței: formula atât de frumoasă prin care Părinții Bisericii ilustrau familia autentică, bazată pe iubire și credință, - "Biserica domestică", "Mica Biserică" - trăiește astăzi în multe cămine. Sunt în general familii anonime, dar mărturia lor de bucurie și speranță e o lumină pentru cei din jur.

Circumstanțele istorice se schimbă, dar răspunsul familiei autentice la provocările timpului este motivat de același discernământ. În ciuda adversităților, în ciuda dificultăților din ce în ce mai mari pe care le are de înfruntat, familia este instituția care susține mersul înainte al comunității sociale - prin educație competentă și sacrificiu, prin soluții izvorâte din realismul vieții de zi cu zi.

Și pentru că istoria recentă a României a traversat mai multe astfel de schimbări, putem avea o privire de ansamblu, observând cum familia autentică a ocrotit și a clădit persoana umană, dând răspunsuri încărcate de responsabilitate și discernământ, la provocările deloc ușoare pe care le-a primit. Nu e departe epoca celor aproape cinci decenii de comunism, de restricții severe și ateism agresiv, de amestec brutal în intimitatea familiei, de atacuri sistematice la adresa unității acesteia. În mizeria materială și morală generalizată, a existat o rezistență despre care se vorbește atât de puțin: este rezistența tenace, anonimă și eroică a familiilor care și-au apărat unitatea, și-au salvat copiii - prin sacrificii nebănuite - educându-le personalitatea, dar mai ales ocrotindu-le sufletul. Doar astfel se poate explica acel strigăt emblematic pentru o generație care nu avusese nicio experiență sau cunoștință despre ceea ce însemna lumea liberă, strigătul cu piepturile dezgolite în fața tancurilor venite să reprime revoluția noastră din decembrie 1989, singura revoluție sângeroasă în contextul eliberării statelor din Estul continentului, de comunism: "Vom muri și vom fi liberi!"

Dacă a existat - printre atâția martiri cunoscuți sau anonimi - ai perioadei comuniste, o instituție martiră, aceea a fost instituția familiei.

Apoi, în perioada postcomunistă, costurile "tranziției" au fost plătite în principal tot de familie, sub diferitele aspecte, ofensive, ale recuceririi orizonturilor democratice, ale reconstrucției unei țări ruinate.

Întoarcerea la comunitatea europeană - după atâtea decenii de suferință - găsește familia din România pregătită să se bucure de libertăți și de perspective, pregătită să aducă cu sine valori pe care le-a apărat cu un preț atât de mare și prin care merită să fie prețuită: speranță, bucurie, discernământ... O familie a tinereții - sub aspectul acestor sentimente, de speranță și bucurie - dar în același timp profund încercată, menită de aceea să cumpănească noile realități cu discernământ și fermitate... Să sperăm că așa va fi!


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire