pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 08/2006 

Editorial  

Să mergem, să mergem la Bethleem...
Marina Fara

(Nu doar) O scenetă de CrăciunCuprins

 

Ajută-ne, Doamne, să recunoaștem evenimentele miraculoase din viața noastră, chiar dacă uneori ne apar sub forma, aparent total lipsită de măreție, a unui copilaș nou-născut, dormind liniștit într-o iesle, într-un grajd, într-un mic oraș al lumii!

Această rugăciune vine din intimitatea unei familii din zilele noastre, din vecinătatea noastră, din România lui decembrie 2006; m-am gândit astfel, să realizez un editorial în dialog cu cineva din această familie, cu atât mai mult cu cât o cunoașteți, prin câteva articole pe care ni le-a pus la dispoziție, în ediții anterioare ale revistei, ca rod al preocupărilor stăruitoare față de realitățile familiei din zilele noastre. Este o familie din categoria celor care atrag prin dinamism și tonicitate, sentimente răspândite nu numai prin performanțe de ordin profesional, sau prin sociabilitate, disponibilitate pentru ceilalți, ci (aș spune eu, în primul rând) prin bucuria răspândită de copii. Totuși, Ana-Maria M. se întreabă de multe ori (și noi împreună cu ea), cum s-ar putea explica acea undă dezaprobatoare pe care o percepe, în diferite medii sociale, atunci când apare o familie cu mulți copii (ei având patru și așteptându-l pe al cincilea)... În căutarea unui răspuns, Ana-Maria ne propune să mergem la Bethleem, cu gândul și inima, în noaptea sfântă în care lumina divină strălucește:

Pentru familia care aducea pe lume Pruncul divin nu a fost loc în case sau în hanuri... Dumnezeu vizita omenirea, ascuns umil în sânul unei fecioare. "Să te găzduim pe tine și soția ta însărcinată?!" întreabă mai mulți hangii contrariați de rugămintea lui Iosif. Nu este momentul potrivit! Nu avem loc pentru voi! Poate altădată...Altădată...

O respingere inexplicabilă, ieri - și azi de atâtea ori, a copilului ce vine să se nască -, inexplicabilă deci, dacă ne gândim la senzația de bucurie și de bine pe care o răspândesc cei mici, în mijlocul unei societăți copleșite de astenii! Și la faptul că odată, cu toții am fost copii... După cum spune Sfântul Ioan la începutul Evangheliei sale, "În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. ...ai săi nu L-au primit" (In 1,10-11) Nu l-au perceput, deși noaptea era cuprinsă de o "lumină mare"..."Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o" (In 1,5)

Există o lipsă de receptivitate la semnele lui Dumnezeu, o lipsă a simțului de percepție a manifestării divinului.

Mi se pare că alt pasaj evanghelic este grăitor în privința aceasta. Mă gândesc la episodul în care mulți sunt invitați la cina cea mare și sub diferite pretexte refuză (Lc 14, 15-21), Dumnezeu își invită prietenii la ospăț: Bucurați-vă! Totul este pregătit cu iubire, nu trebuie decât să răspundeți invitației! Și totuși, oamenii găsesc lucruri "mult mai importante" de făcut. Aduc scuze precum: nu este momentul potrivit... nu avem timp... poate altădată...

Ceea ce este perceput, mai degrabă, e incapacitatea celuilalt de a percepe.

Într-adevăr, suntem cu toții scandalizați de lipsa de receptivitate a invitaților la ospățul de nuntă și de lipsa de sensibilitate a hangiilor din Bethleem. Dar oare ce facem noi atunci când Domnul ne cheamă la bucurie?... De ce nu știm să ne bucurăm atunci când Dumnezeu ne " vizitează"? De ce nu reușim să ne obișnuim cu "stilul" său, uneori imprevizibil alteori paradoxal? Nu ne spune, oare: "Cine vrea să-și salveze viața o va pierde iar cine și-o pierde pentru mine o va câștiga?"


Petrecem sărbătoarea Crăciunului, îl primim cu bucurie pe Pruncul divin, dar nu suntem la fel de atenți la faptul că fiecare copil care își anunță sosirea în lume este un dar de la Dumnezeu, o invitație la bucurie! De atâtea ori, în clipele acelei vești, sunt vizibile cu totul alte lucruri, prioritate au alte evenimente, alte situații de viață – din rutina zilnică.

Mă întreb, în privința aceasta, de ce condiționăm sau confundăm "bucuria" cu "confortul"? Pentru Sfânta Maria cu siguranță n-a fost confortabil să-și nască copilașul pe paie, într-un grajd, înconjurată de animale. Dar ceea ce conta era bucuria care transfigura totul. Era o valoare care depășea orice altceva!

O "călătorie" la Bethleem, o interiorizare cât mai puternică a spiritului Crăciunului ne ajută să discernem semne ale speranței, ale manifestării lui Dumnezeu. Atâtor întrebări fără răspuns, atâtor nedumeriri, misterul acelei Nopți Luminoase, noaptea Nașterii Mântuitorului le deschide sensuri!

Crăciunul este în primul rând o sărbătoare a contemplării și a reînnoirii sufletești. Pentru o noapte, Cerurile se dechid și se aude întreaga creație vibrând în armonie: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni de bunăvoire!" Regnurile se înfrățesc, întru bunătate și noblețe! Lumina de-o clipă în întunericul lumii dăinuie în eternitatea lui Dumnezeu și ne așteaptă s-o contemplăm mereu... Să mergem, să mergem la Bethleem, este urarea noastră, dragi cititori, pentru a primi și a păstra în suflete și în familie, acea Lumină!


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire