pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 07/2006 

Cultură  

Poveste șoptită (unui bunic)
Maria Goția

Amintiri din copilărieCuprinsCe mult trebuie că iubesc!

 

De la o vreme, și mai ales de când fiecare zi îl găsea și mai slăbit, ar fi zis că dintre clipele de durere care se înșirau opintit una după alta, distinge tot mai clar o prezență alături.

Se împotrivea gândului, cu frica lui din totdeauna ca el, luptătorul, să fie știut, văzut în neputință; așa că nu știa cine este. Închidea ochii, gata să înceapă vechea luptă din suflet, dintre ce era și ce-ar fi vrut să fie, și dacă bănuia că va cădea iarăși învins. Mai spera.

- De ce oare? rânjea sceptic dușmanul, oricând dispus să-l încurajeze în această pumnuială sălbatică, necontenind să-l batjocorească.

Fără răgaz îi arăta alte și alte fețe ale vieții sale, care derizorii, care mizerabile și josnice, care jalnice sau meschine... și îl pleznea peste pleoapele strânse cu flash-urile crude ale unor desăvârșiri de neatins, râzând, râzând asurzitor. Într-adevăr, de ce să mai spere?

Pe neașteptate însă, păru că o mișcare puternică de aripă a îndepărtat fără nici un zgomot tot vacarmul, lăsând loc unei tăceri blânde, luminoase. Avu atunci curajul să deschidă ochii și să-l caute, recunoscător, pe apărătorul necunoscut. Să fie cel care-l veghease fidel până atunci?

N-ar fi putut descrie în cuvinte privirea care-l întâmpină, dar s-ar fi odihnit în ea cu nesaț o veșnicie... Tresări deodată: descoperise, oglindită, o față în care se recunoștea... și totuși, nu. Era chipul lui, fruntea lui, cu părul lui cărunt, dar părea un copil. Da, copil, atât era tot numai candoare și încredere!

- Da, tu ești, Puiule!

- "Puiule"!? Doar în inima tatii și a mamii mă cheamă așa iubirea lor fără seamăn! Halucinez!

- Nu, în sufletul tău știi, căci altfel n-ai spera, că de la Mine au învățat ei să te iubească și să-ți spună așa. Ești tu, așa cum te vede inima Mea.

- Dar știi că am trăit departe de Tine, că m-am temut...

- Eu știu că te-am iubit și că te iubesc. Știu că tu ești puiul Meu.

- Da...

Atunci, pumnii lui Puiu încetară lupta și se deschiseră liniștit și cu încredere.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire