pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 07/2006 

Dossier: Valencia 2006  

Un nou reper pe lista târgurilor: Târgul Familiei
Marina Fara

Potirul lui Cristos?CuprinsPrezența familiei în "arhitectura" vârstelor

 

În zilele noastre, există o multitudine de târguri: de la cele de bunuri materiale, de toate felurile, la cele de turism, de artizanat, de meșteșuguri, sau de carte.

Și pentru că s-a păstrat și în modernitate ca obiceiul târgurilor să fie tot mai mult un prilej de întâlnire, de schimb al valorilor umane, uneori mai presus de cele strict comerciale, iată că pe lista târgurilor a apărut un nou reper: târgul familiei. Un astfel de târg s-a desfășurat la Valencia, organizat pe suprafața unui etaj din impresionantul pavilion expozițional, și a întrunit o diversitate impresionantă de "expozanți" pe tematica familiei: de la oferte academice, universitare, la contribuții aduse de ordinele religioase în apărarea vieții și a familiei; de la produse mediatice la realizări de ordin pastoral, de la linii editoriale la centre de animație, de la asistență medicală și psihologică la fundații pentru protecția vârstnicilor și a copiilor abandonați, de la asociații ale părinților la producții din lumea artistică - toate privind problematica familiei din perspectiva creștină.

Peste o sută de entități din diferite țări și-au prezentat realizările și proiectele în cadrul acestui târg. Câteva dintre acestea sunt deja cunoscute unei părți a publicului din România, mai ales în rândurile celor implicați în pastorala familiei: Întâlniri matrimoniale (care organizează weekend-urile pentru armonizarea vieții de familie), Caritas (cu proiecte specifice pentru apărarea familiilor aflate în necesitate), Centre Pro Vita, "Viața ascendentă" (asociație a vârstnicilor) și cred că enumerarea ar putea continua.

Impresiile unui astfel de târg sunt foarte vii, căci este o formă de întâlnire între oameni care slujesc același ideal, dar vin cu mijloace de mare diversitate și din realități diferite, proprii stărilor de viață, ocupațiilor și misiunilor sociale, o fascinantă diversitate datorată - nu în ultimul rând - multiplelor realități geografice.

Dar dincolo de această diversitate, sau poate și cu ajutorul ei, au fost omologate criterii universale de existență a familiei creștine, ca o instituție bazată pe dreptul natural al persoanei. Se recunoaște, astfel, că familia este o instituție naturală, care dăinuie dinainte de orice tip de organizare politică, dinainte de existența statului.

Este celula de bază a societății, adică o comunitate de importanță determinantă, esențială, privind educația și transmiterea valorilor umane: morale, etice, spirituale. Bunăstarea persoanei umane și a societății în general s-a construit pe trepte de civilizație, prin dinamica acestor valori: astfel încât, orice discurs privitor la adevărata și durabila bunăstare nu poate lăsa deoparte valorile familiei. Familia trebuie să fie ocrotită, ajutată să se dezvolte, pentru că este în același timp "leagăn" al persoanei umane și motor social. În zilele noastre, familia are nevoie de un suport social și politic deosebit, care poate fi activat numai dacă i se recunoaște rolul esențial amintit înainte.

O întâlnire planetară a familiilor, cu scopul de a împărtăși aceste convingeri și realități, aduce mult bine, mai ales că "vestea cea bună" a familiei este necesară pentru dezvoltarea unei mentalități cu criterii sigure, într-o lume în care tocmai criteriile sunt relativizate și golite de sens.

Târgul familiilor, o inițiativă curajoasă, s-a dovedit a fi fructuos și entuziasmant, iar pavilionul expozițional din Valencia - care l-a găzduit pe aproape toată durata Întâlnirii familiilor (1-7 iulie 2006) - și-a adăugat în palmaresul apreciat pe plan mondial (ca spațiu arhitectonic, ca organizare, ca prestigiu) un eveniment în premieră, poate cu nebănuite ecouri peste timp. Dacă am folosi termeni specifici "târgului": Valencia 2006 - o investiție cu bătaie lungă.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire