pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2006 

COMPORTAMENTELE NEGATIVE VORBESC
ȘTIM SĂ LE ASCULTĂM?
Radu Capan

Originea și destinul căsătoriei și familieiCuprinsCriza paternității

 

Cu mai bine de un deceniu în urmă umblam cu blugi pe care scrisesem mare cu carioca "Nirvana" - numele formației mele preferate de atunci. Geanta de școală era de fapt o fustă de blugi cusută în partea inferioară, cu fermoar în partea superioară, și cu un mâner lung. Bineînțeles, scrisesem pe ea tot felul de texte. Aveam părul lung, vopsit roșcat, și un cercel în urechea stângă. Pentru colegii de serviciu de acum (lucrez într-o Episcopie catolică), și în general pentru cei care mă cunosc doar de câțiva ani, aceste informații provoacă fie surprindere fie un râs copios. Și pe fiica mea cea mare a umflat-o râsul când a aflat că am purtat câțiva ani un cercel într-o ureche. "Tu, tati?" Dar de-ajuns cu istoria mea. Să vedem o alta.

A fost odată un om important, pe nume Ioan. Avea mai mulți copii, din mai multe căsătorii. Primul său născut, Vasile, pusese ochii pe Ana, o soră vitregă, provenită din altă căsătorie a lui Ioan. Cu șiretlicuri, inclusiv păcălindu-și tatăl, a reușit să o atragă pe fată într-o cameră unde a violat-o. Iubindu-l mult, tatăl nu l-a pedepsit pe Vasile, provocând mânie mare nu numai în inima fetei sale violate, cât mai ales în inima lui Gheorghe, fratele Anei din aceeași căsătorie a lui Ioan. Ura acumulată în Gheorghe a făcut ca până la urmă acesta să pună la cale uciderea lui Vasile. Ioan s-a întristat amarnic, în timp ce fiul său ucigaș a fugit de frică, stând ascuns timp de trei ani. În final tatăl și-a căutat fiul, i-a permis să se întoarcă acasă, dar i-a interzis să îl întâlnească doi ani de zile. Gheorghe și-a lăsat plete mari, a devenit tot mai rebel, făcând tot felul de prostii în speranța că îi va atrage tatălui său atenția asupra sa. A provocat și un incendiu sperând că tatăl lui îl va chema la el. Dar nimic. Atunci Gheorghe și-a dat tatăl afară din casă. Vrând să își recâștige casa, Ioan a pornit un adevărat război, dar victimă a căzut și fiul său, Gheorghe. Se pare că din cauza părului său cel mare, Gheorghe a rămas spânzurat de crengile unui copac pe când încerca să fugă pe un cal.

Episodul de mai sus pare a fi luat dintr-un jurnal de știri de la ora 17. Cunoscătorii Vechiul Testament însă au recunoscut sursa relatării: Cartea a doua a Regilor. Nu este vorba de Ioan ci de regele David, iar pe copiii lui îi chema de fapt Amnon, Tamara și Abesalom. Am schimbat numele pentru a sublinia faptul că problemele de astăzi sunt de cele mai multe ori și problemele de ieri, cauza lor principală găsindu-se adesea în educația defectuoasă oferită de părinți. Povestea tristă a rebelului și pletosului Abesalom din Vechiul Testament este povestea multora dintre tinerii de astăzi, care suferă diverse drame în familie, fac diverse alegeri greșite, iar uneori, în mod tragic, drumul lor înapoi spre împăcare, iertare, este curmat de un accident stupid. După cinci ani în care a fost ținut departe de tatăl său, Abesalom face cele mai proaste alegeri și moare, iar la final tatăl lui îl plânge amarnic... nu ar fi fost mai cu folos să fi acordat atenție semnelor?

 

Hainele vorbesc

Dacă David l-ar fi văzut pe Abesalom, poate părul neobișnuit de lung al acestuia i-ar fi atras atenția. Părul lui Abesalom urla "tată, sunt aici! mă vezi?" Fiecare părinte trebuie să "citească" un semnal de alarmă în hainele extravagante sau poate chiar ciudate ale copiilor săi. De regulă hainele transmit un mesaj, pentru că nu ne este indiferent cum ne îmbrăcăm. Din haine putem deduce multe informații: clasa socială, culorile preferate, gradul de meticulozitate, interesul pentru curățenie, chiar și gusturile muzicale. În unele cazuri hainele sunt adevărate manifeste de protest. Freza, manichiura, machiajul completează mesajul hainelor. În cazul meu, relatat la începutul articolului, părul vopsit, cercelul în ureche, blugii scriși, transmiteau un mesaj destul de nevinovat: "m-am săturat să fiu băiatul normal, cuminte". Tocmai de aceea mama nu s-a împotrivit și a stat lângă mine chiar și atunci când mi-am găurit urechea cu acul (nu vă recomand așa ceva: astăzi există centre speciale, cu condițiile septice necesare). După câțiva ani m-am plictisit să mai ies astfel în evidență și am revenit la "normal".

Astăzi modalitățile de exprimare pentru tineri s-au înmulțit: pe lângă haine, frizuri, cercei, se practică imprimarea de tatuaje și piercing-ul. Motivațiile sunt diferite: dorința de a fi ca ceilalți sau mai deosebit decât ceilalți; dorința de a fi asemenea unei vedete sau de a impresiona pe cineva; dorința de a experimenta; exhibiționism, nesiguranță, imaturitate ș.a. Părinții au de-a face uneori cu pasiuni trecătoare ale copiilor lor, sau cu niște probleme de gust îndoielnic, care trebuie educat. Articolul de față vrea să se axeze însă pe acele cazuri în care hainele, aspectul în general, comportamentul copilului nostru se constituie într-un urlet disperat, într-o cerere de atenție din partea noastră. În contextul în care în majoritatea familiilor ambii părinți lucrează, în care programul de lucru este adesea depășit, casa devenind de atâtea ori și birou pentru câteva ore, timpul petrecut cu copiii a scăzut dramatic. Rezervorul lor afectiv este adesea gol, iar acul indicator bătând pe roșu poate fi tocmai "look"-ul copilului. În cazul fetelor, de exemplu, afectivitatea neprimită acasă este căutată în afara casei, hainele lor comunicând "vreau iubire", dar traducându-se în mintea băieților cu "vreau sex".

Ce este de făcut? În cele mai multe cazuri părinții reacționează prin impuneri cu forța. "Să nu te mai prind cu rochia aceasta minusculă." Sau: "Îți ard una de îți mai ungi părul cu gel și mai ieși cu geaca asta de piele, fără mâneci." Îi conving oare astfel de metode pe tineri?

 

Problemele serioase cer tratamente serioase

Dacă o febră nu trece cu câteva medicamente antigripale ne întrebăm dacă nu cumva este o problemă mai profundă. Febra este de regulă semnul unei infecții în organism, reacția acestuia la infecție fiind sesizabilă în exterior prin creșterea temperaturii. Dacă ne încăpățânăm cu antigripalele s-ar putea după o săptămână să ajungem la spital. Și în cazul copiilor este recomandat să căutăm cauza mai profundă a comportamentului lor. Dacă un anume comportament deranjant persistă și după ce l-am rugat de câteva ori să înceteze, atunci trebuie să ciulim bine urechile și să citim hainele, înfățișarea lui, comportamentul lui. Pentru aceasta este nevoie de răbdare și de auto-control.

Adesea, ca părinți, greșim acționând reactiv și nu proactiv. Reactiv este cel care dacă primește un pumn, răspunde cu un pumn. Este modul de a răspunde al animalelor, care reacționează instinctiv la stimuli. Omul are însă rațiunea, care îi permite să intervină după primirea stimulului răspunzând nu din instinct ci din alegere conștientă. Proactivul poate alege cum să reacționeze după primirea unui pumn. Proactivitatea este utilă în toate domeniile vieții, inclusiv în relația cu copiii. Un părinte care strigă imediat la copilul său adolescent și îi interzice să poarte o anumită haină este reactiv. Părintele care caută să înțeleagă motivația copilului, după care răspunde așa cum consideră el că este cel mai bine, este proactiv.

Comportamentele negative vorbesc. Despre ce? Vorbesc despre o nevoie nesatisfăcută. Părintele reactiv se va întreba în fața unui comportament negativ: "Cum îl pot corecta?" Părintele proactiv se va întreba însă: "De ce are nevoie copilul meu?" Când copiii sunt mici, un comportament negativ denotă de regulă o nevoie fizică. Dacă plânge, mama se întreabă mai întâi dacă nu cumva copilul trebuie schimbat (sau dacă nu este flămând, sau obosit). Degeaba ar striga la el să tacă sau i-ar da biberonul: nevoia lui este aceea de a fi schimbat. Când copilul ajunge adolescent, comportamentele negative denotă în schimb aproape întotdeauna o nevoie emoțională. Familiile în care părinții nu investesc suficient emoțional în copiii lor (însemnând gesturi și cuvinte de iubire, timp petrecut cu ei, ascultare, atenție ș.a.) sunt familiile în care este cel mai probabil să apară probleme.

A te concentra pe nevoia copilului nu înseamnă a trece cu vederea un comportament negativ. El trebuie sancționat, dar măsura sancțiunii trebuie să fie corelată cu nivelul satisfacerii nevoii lui de iubire. Dacă rezervorul lui de iubire este gol, comportamentul său anormal este de fapt într-o mare măsură normal. A-l pedepsi cu asprime este ca și cum ai da cu piciorul într-o mașină cu rezervorul de benzină gol, nervos că nu pornește.

 

Atenția negativă

Când părinții sunt foarte ocupați și copiii nu reușesc să aibă parte de atenția lor atât cât ar dori, cei mici găsesc totuși o soluție. Făcând boacăne, devenind neastâmpărați, captează atenția... este una negativă, după cum o numesc psihologii, dar este atenție. O mamă avea tot timpul probleme dimineața cu fetița ei. Când să îi dea de mâncare și să o îmbrace, fetița se încăpățâna și era foarte dificilă. Constant mama întârzia la grădiniță cu fetița, apoi ea la serviciu. Într-o zi s-a întrebat dacă nu cumva fetița ei avea nevoie de mai multă atenție dimineața. Așa că a pregătit de seara mâncarea, bagajul ei și al fetiței, hainele... Dimineața a trezit-o pe micuță cu un sfert de oră mai devreme și au petrecut puțin timp împreună. Masa și îmbrăcatul au decurs apoi fără incidente. Mama și-a dat seama că din dorința de a sta cu mama ei, fetița căuta să amâne cât mai mult plecarea de acasă. În timp problema a dispărut, nu a mai fost nevoie nici de trezirea cu 15 minute mai rapid, nici de pregătirea cu o seară înainte.

De fapt una dintre veștile bune pentru părinți este că problemele la copii de regulă durează doar o perioadă, cu atât mai scurtă cu cât suntem proactivi, nu reactivi. Acum câțiva ani, fetița noastră cea mare nu accepta cu mare încântare să îmbrace hainele pe care mama ei i le alegea. Dându-și seama că, deși mică, dorea să aleagă și ea, soția a început să o întrebe tot timpul ce culoare alege pentru elasticele pentru codițe. Era vorba de un element minor al garderobei ei, dar nu aceasta conta, ci faptul că în sfârșit decidea și ea. Împlinindu-i-se această nevoie, de a se implica în procesul decizional, fetița nu a mai protestat apoi la hainele alese de mama ei. Ce ar fi însemnat dacă în locul satisfacerii nevoii ei, i s-ar fi explicat zi de zi că trebuie să fie ascultătoare, sau ar fi primit câte o palmă ușoară pe fund? Problema nu s-ar fi rezolvat cu siguranță, dimpotrivă frustrarea ei putând crește până la transformarea în ceva grav.

Am avut și eu o perioadă în care relația mea cu copiii era destul de pe ace. Lucrând mult, la serviciu dar și acasă, rezervorul afectiv al relației lor cu mine era gol. De atunci am început să prețuiesc foarte mult plimbările cu întreaga familie, știind că ele contribuie la satisfacerea nevoilor lor emoționale. Trebuie să fie foarte grave motivele care să mă oblige ca într-o săptămână să nu fi ieșit de câteva ori cu copii în parc, la pădure, la grădina botanică, pe lac, la plimbare printre blocuri. Este infinit de preferat să le acordăm noi copiilor atenție pozitivă, decât să ceară ei o atenție negativă.

Desigur, toate acestea sunt aplicabile și adolescenților. Faptul că sunt mai mari, mai independenți, nu înseamnă că au mai puțină nevoie de afecțiunea și atenția părinților. Diferă mai degrabă modul de manifestare al acestora (mama nu își mai conduce băiatul de 16 ani la școală și îl sărută pe frunte ca în clasa I). Dacă nu le acordăm atenție, nici măcar cea negativă, o vor căuta prin teribilisme în fața altora (sau pornind incendii ca Abesalom). Dacă nu le arătăm iubire, o vor căuta în brațele altei persoane, de la vârste fragede. Dacă nu găsesc măcar acasă sprijin, încurajare, admirație, se vor retrage poate în universul înșelător al drogurilor.

Probleme cu fiii noștri, fie ei copii sau adolescenți, vor tot fi. Până și regele David a avut parte de ele. Mai apoi și-a plâns durerea în psalmi impresionanți. Să ne dea Domnul înțelepciunea de a citi în comportamentele negative ale copiilor noștri nevoile lor neîmplinite, să fim mereu cu un pas în fața problemelor lor, prin proactivitate, iar pe buzele noastre să fie mereu doar psalmii de bucurie ai lui David.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire