pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2006 

CONTRACEPȚIA ȘI CONȘTIINȚA
Sarah F. Peterson
traducere Oana Capan

Mirele Christos și mirii creștiniCuprinsEu și Marta

 

Sarah F. Peterson predă de cinci ani cursuri despre Planificarea Naturală a Familiei (PNF), una dintre observațiile ei fiind că oriunde a mers, oricui a vorbit, se regăsesc unele întrebări comune. Uneori întrebările denotă tensiuni trăite de cei care le pun, altădată sunt simple curiozități, justificate mai ales de poziția aproape unică în lume a Bisericii Catolice de a susține că atât contracepția cât și sterilizarea sunt păcate grave.

"Învățăturile Bisericii Catolice cu privire la planificarea familială sunt logice, consecvente și extraordinar de eliberatoare atunci când sunt bine înțelese, și totuși ele sunt respinse de către majoritatea copleșitoare a catolicilor", scrie Peterson într-un articol pe care îl dedică tocmai celor mai comune întrebări. Constatând că sunt probleme care nu sunt atinse nici în predici, nici în cursurile de pregătire la căsătorie, nici în alte contexte, autoarea trage concluzia că întrebările există pentru simplu fapt că credincioșii nu au auzit vreodată un răspuns. În numărele trecute din "Familia creștină" am prezentat două întrebări și răspunsurile corespunzător. În numărul următor vom continua cu ultima întrebare, pentru acest număr oprindu-ne la:

 

Întrebare: Conștiința mea îmi spune că nu este greșit pentru mine să folosesc contracepția, și trebuie să îmi urmez conștiința.

Răspuns: Răspunsul este acela că datoria de a-ți urma conștiința este afirmată pe baza la a-ți forma corect conștiința prin acceptarea la ceea învață cu autoritate Biserica. Catehismul Bisericii Catolice (CBC) ne spune: "Conștiința morală este o judecată a rațiunii prin care persoana umană recunoaște calitatea morală a unui act concret pe care intenționează să-l facă, este pe cale să-l ducă la îndeplinire, sau l-a împlinit" (nr. 1778), iar în Veritatis Splendor, Papa Ioan Paul al II-lea a spus că "judecata conștiinței are un caracter imperativ: omul trebuie să acționeze în conformitate cu ea" (nr. 60).

Așadar, conștiința unei persoane nu constă în sentimentele sale în legătură cu ceva, ci în folosirea intelectului și a rațiunii sale pentru a determina cum trebuie să acționeze corect într-o situație particulară, și odată ce o persoană a analizat atent și obiectiv situația și stabilește ceea ce consideră că este corect, este obligată din punct de vedere moral să urmeze acea judecată, chiar dacă este dificil, costisitor sau neplăcut.

Până aici nu ar trebui să fie dificil pentru majoritatea oamenilor să înțeleagă. Aproape oricine, catolic sau nu, înțelege până în acest punct obligația morală de a face ceea ce consideră că este corect (de a-și urma conștiința). Însă a ne opri aici și a susține că tot ceea ce mi se cere este să analizez cu atenție situația și apoi să fac orice consider eu că este mai bine este o înțelegere incompletă și mult deformată a învățăturii catolice autentice. Pentru că nu se face nici o referire la un standard obiectiv în ceea ce privește binele și răul; în cele din urmă eu singur decid pentru mine însumi ceea ce este bine și ceea ce nu este bine - acest fel de 'libertate a conștiinței' nu e altceva decât un simplu relativism moral.

Catolicii cred că există un adevăr obiectiv și recunosc că Biserica Catolică ne învață acest adevăr. Prin simplul fapt că mă identific pe mine ca fiind catolic susțin că accept autoritatea Bisericii de a informa conștiința mea prin învățăturile sale. Din nou, CBC ne spune: "Legea lui Dumnezeu, încredințată Bisericii, este expusă credincioșilor ca drum al vieții și al adevărului. Așadar, credincioșii au dreptul de a fi instruiți cu privire la preceptele divine mântuitoare care purifică judecata și, prin har, vindecă rațiunea umană rănită. Ei au datoria să respecte constituțiile și decretele date de autoritatea legitimă a Bisericii" (nr. 2037).

Recunoscând existența adevărului obiectiv, precum și faptul că Biserica Catolică este cea care ne învață acest adevăr, putem vedea că există două părți în obligația de a ne urma propria conștiință. În primul rând trebuie să îmi formez în mod corespunzător conștiința, acceptând învățăturile oficiale ale Bisericii în materie de credință și morală (și acestea includ fără îndoială etica sexuală și planificarea familială) înainte de a face o "judecată a rațiunii" în legătură cu un act propus. Învățăturile Bisericii trebuie să fie punctul de plecare pentru a stabili dacă o anumită faptă este corectă sau greșită, și suntem obligați să aderăm la aceste învățături aplicându-le în particular în viețile noastre. Sau cu alte cuvinte: "Nu se cuvine să fie puse în opoziție conștiința personală și rațiunea cu legea morală sau cu Magisteriul Bisericii" (CBC nr. 2039).

Iată un alt exemplu despre cum stau lucrurile: știm că, "pentru motive juste, soții pot voi să distanțeze nașterile copiilor lor", însă suntem avertizați că este de datoria fiecărui cuplu "să se asigure că dorința lor [de a amâna sau evita sarcina] nu vine din egoism, ci e conformă cu dreapta generozitate a unei paternități responsabile" (CBC nr. 2368). Nu există, însă, nici o listă sau formulă oficială catolică pentru a determina ce anume constituie un astfel de motiv just și neegoist. Soții și soțiile trebuie să examineze în rugăciune situația lor particulară, să cântărească cele două cerințe de generozitate și responsabilitate și să ajungă la o decizie privind circumstanțele unice proprii familiei lor. Nimeni nu poate să facă aceasta pentru ei și este obligația lor morală să urmeze ceea ce le dictează conștiința, odată ce au ajuns la o decizie.

Știm de asemenea, însă, că "este în mod intrinsec rea 'orice acțiune care, fie în vederea actului conjugal, fie în desfășurarea lui, fie în desfășurarea consecințelor lui naturale, și-ar propune ca scop sau ca mijloc, să facă imposibilă procrearea'" (CBC, nr. 2370) [respectiv sterilizarea și contracepția] și aici nu este loc pentru interpretare. Faptul că sterilizarea și contracepția sunt rele și întotdeauna imorale se aplică la fiecare persoană în fiecare situație și suntem obligați din punct de vedere moral să acceptăm acest adevăr ca punctul de pornire pentru orice analiză privind dacă și cum să spațiem sau să limităm nașterile copiilor noștri.

Ce putem spune însă în legătură cu obiecția că suntem liberi să neglijăm învățătura Bisericii în anumite probleme particulare deoarece Biserica nu învață întotdeauna infailibil? Așa cum orice sceptic va arăta, au existat ocazii în care oficiali ai Bisericii - chiar Papi - au proclamat neadevăruri și probabil ați auzit pe unii folosind aceasta ca o justificare pentru a alege ce învățături să urmeze. Realitatea este, însă, aceea că problemele de credință sau morală pe care toți Episcopii adunați din întreaga lume le-au declarat, în orice punct din istorie, ca fiind definitive sunt considerate infailibile (vezi Lumen Gentium, nr. 25), și răul intrinsec, universal al contracepției este unul dintre acestea. Menționăm că până în 1930, și celelalte Biserici creștine, nu doar Biserica Catolică, susțineau că contracepția este întotdeauna grav imorală.

În fine, este important să înțelegem că nimeni, nici măcar un anume preot sau Episcop, nu ne poate scuti de obligația morală de a urma învățătura Bisericii privind contracepția. Libertatea de conștiință este, cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, "niciodată eliberare 'de' adevăr ci întotdeauna și numai libertate 'în' adevăr" (Veritatis Splendor, nr. 64).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire