pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2006 

DIN NOU DESPRE MIRACOL
Marina Fara

Impactul modului în care ne creștem copiiiCuprins

 

La 13 mai 1917, Sfânta Fecioară Maria a apărut pentru prima oară în fața celor trei copii, păstori din Cova da Iria (Fatima), începând un dialog care scăpa de sub "controlul" oricărei autorități pământești, inclusiv cel al Instituției divino-umane care este Biserica lui Cristos, căci fidelă preceptelor sale, Biserica evaluează cu maximă prudență faptele și datele până să confirme un miracol.

În secolul prezent, la distanță de catastrofele profețite atunci copiilor, după ce evenimentele anunțate s-au petrecut, însângerând istoria cu valuri de războaie și de cruzimi inimaginabile, 13 mai continuă să fie comemorat prin puternica semnificație spirituală pe care o poartă : nevoia de convertire a inimii, implorată oamenilor de Sfânta Fecioară Maria. Prețul transformării inimii umane a fost plătit de Isus pe cruce și nu numai "privirile" copiilor, care văd "mai mult" decât adulții, cât mai ales inimile lor curate puteau recepta cu totală încredere și devotament mesajul Sfintei Fecioare, misiunea covârșitoare de a vesti din nou oamenilor chemarea urgentă la transformare interioară, pentru a evita catastrofa istorică. Azi istoria poate confirma că de s-ar fi produs acea convertire planetară, nu ar fi avut loc tragediile care au însângerat secolul al XX-lea și au schimbat cursul umanității, îndreptându-l spre un dezechilibru accelerat.

 

Ca orice eveniment cu adevărat mare al istoriei, și întâlnirea de la Fatima trecea în vremea ei neobservată. Au fost necesare eforturile și jertfele copiilor - pe care le-au făcut fără ezitare, din preaplinul credinței lor - pentru ca o parte a lumii să afle de acele întâmplări. Nici miracolul cu dansul soarelui, la care au asistat mulțimile, nu a fost suficient pentru ca mesajul planetar al transformării inimilor să fie primit mai ales acolo unde urgența lui fusese avertizată de Sfânta Fecioară: în Rusia (care avea să îmbrățișeze comunismul). Doar copiii pentru a crede aparițiilor nu au avut nevoie de semne spectaculoase și demonstrări miraculoase, pentru că inimile lor sunt familiare miracolului. Folosind un termen al fizicii, aș putea spune că prin curăția inimii, copiii trăiesc într-o dimensiune a realității în plus față de restul lumii.

Dar astăzi, se face orice pentru a încărca inimile copiilor. Puțini sunt cei ce apreciază puritatea, candoarea și mai ales puterea extraordinară a ingenuității.

Agendele părinților din zilele noastre, încărcate în mod exponențial de cerințele unor stiluri de viață tot mai complicate și contrare intereselor familiei, pierd esențialul în relația cu copiii: să fie prezențe prin care să le transmită, să le asigure copiilor "vitaminele" vieții, nu doar trupești, ci mai ales sufletești și spirituale, căci lor, părinților, le este încredințată această viețuire pământească a Înțelepciunii, ca esență a curăției, prin fiecare copil adus pe lume, din momentul conceperii și până la vârsta adultă, când locul educării este luat de sfaturi și mai ales de rugăciune.

 

Comorile încredințate soților, în această sublimă relație cu Creatorul - de a aduce pe lume viața - merită să fie mereu descoperite și nu îngropate în neștiința din ce în ce mai neputincioasă a orgoliului de a găsi mereu un "altceva". Victimele acestui orgoliu au fost generații întregi de părinți și de copii, iar acum se vorbește despre suferința generală a familiei sub presiunea vieții cotidiene.

 

Comorile încredințate familiei: relația de iubire dintre soți, cunoașterea trupului uman ca expresie a darului, transfigurarea suferinței în câștig, valorile vârstelor, calitatea relației interumane, dimensiunea socială - solidaritate, civism, emulație, dăruire - civilizația vieții și a iubirii - toate acestea alcătuiesc corpul unei Înțelepciuni...

 

...pentru răspândirea căreia au fost create în Vatican două instituții: Consiliul Pontifical pentru Familie și Institutul Ioan-Paul al II-lea pentru Științele Căsătoriei și Familiei.

A existat un "botez de sânge" la începutul lor: în ziua de 13 mai 1981, după ce dimineața semna decretul de întemeiere a Consiliului Pontifical pentru Familie ("Ministerul vatican al Familiei"), în mijlocul mulțimii din Piața Sfântul Petru, Ioan Paul al II-lea era lovit de mâna ucigașă a atentatorului.

 

Despre miracolul petrecut atunci s-a vorbit, dar merită mereu amintit: o "mână maternă" a deviat glonțul, astfel încât nu au fost atinse organele vitale ...la Spitalul Gemelli, medicii consemnau inexplicabila lui traiectorie.

 

Cele două instituții și-au sărbătorit 25 de ani de existență, cu speranța și credința în victoria vieții și a unei noi civilizații, a iubirii. Când vorbesc despre acest jubileu nu mă gândesc neapărat la o expresie a bucuriei din noutatea unui foc de artificii în Piața San Pietro, în noaptea cuprinsă de reverberațiile maiestuoase ale muzicii lui Händel, ci în primul rând la ceea ce dăinuie dincolo de realitățile dramatice și tragice ale istoriei, ceea ce dăinuie în taină, în tăcerea plină de sens a inimii care se încredințează Domnului, fără rezerve, a inimii pure. La căderea serii, în tăcere, nenumărate persoane, cu rozarii în mână, se rugau. În colțul marcat cu o dală de piatră - locul în care Ioan Paul al II-lea a fost lovit - un grup de tineri polonezi, în mijlocul lor, probabil, un profesor, cântau ...îi cântau lui Ioan Paul al II-lea cântecul lui preferat, din vremea în care, împreună cu tinerii, traversa în canoe râul spre malul de unde începea urcușul muntelui și le vorbea despre tot ceea ce este omenesc dar se poate înțelege și sfinți, despre iubire și responsabilitate, despre familie, despre relațiile umane, despre sensul suferinței, despre vocații. În cartea-interviu acordată lui Vittorio Messori ("Să trecem pragul speranței"), Ioan Paul al II-lea amintea că din întâlniri ca acestea "a învățat să iubească iubirea umană"...

Acel cântec preferat vorbește despre Domnul care, venind pe apă, i-a invitat într-o mică barcă pe oamenii aflați pe mal... Noi, cei ce-l cântăm acum, vă mărturisim că i-am răspuns Domnului: desigur, vom veni în mica barcă, cu inimile noastre, cu brațele noastre, cu mintea noastră...

Vestea cea bună a iubirii ("recapitulată" și contemplată de Papa Benedict al XVI-lea chiar în prima sa Enciclică) și a familiei - ca sanctuar al vieții ne face familiari cu miracolul, cu această altă dimensiune care dăinuie în inimile curate...
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire