pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2006 

ȘI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ
pr. William P. Saunders
traducere Radu Capan

Nu sunt Paști fără ouăCuprinsDiferența dintre contracepție și RNC

 

În rugăciunea Tatăl nostru spunem: "Și nu ne duce pe noi în ispită". Sună puțin cam ciudat, căci cum ar putea Dumnezeu să ne ducă pe noi în ispită?

La o primă ascultare, această cerere către Tatăl nostru sună ca și cum i-am cere lui Dumnezeu să nu ne ducă în ispită (rugăciunea Tatăl nostru se găsește la Matei 6,9-13 și Luca 11,2-4). Oare Dumnezeu ne conduce intenționat la ispită? Ne întinde curse pentru ca să păcătuim? Traducerea literală a textului grec spune într-adevăr așa după cum și recităm: "Și nu ne duce pe noi în ispită". Și atunci?

Trebuie desigur să înțelegem această cerere în contextul ei. Cererea anterioară invocă de la Tatăl nostru ceresc să ne ierte nouă păcatele, precum iertăm și noi celorlalți - o cerere pozitivă, ce imploră harul vindecător al lui Dumnezeu. Și cererea despre care vorbim noi trebuie văzută pozitiv: ea îi cere Tatălui să nu ne ducă în ispită, dar nu în sensul că Dumnezeu ne-ar ispiti. Sf. Iacob ne amintește: "Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni" (Iacob 1,13). Dumnezeu nu ne-ar atrage niciodată spre păcat.

Mai degrabă, după cum spune Catehismul Bisericii Catolice, cererea înseamnă "nu îngădui să intrăm în ispită" sau "nu ne lăsa să cădem în ispită" (nr. 2846). Jean Carmignac, care a studiat manuscrisele de la Qumran, după un foarte aprofundat studiu sugera că cererea ar fi cel mai bine formulată astfel: "Tată... veghează ca noi să nu cădem în ispită" sau "ca noi să nu cedăm ispitei". De aceea înțelegem cererea către Dumnezeu ca o cerere a harului prin care să recunoaștem ispita și să ne împotrivim ei. Trebuie să înțelegem că eforturile noastre umane nu sunt suficiente pentru a face față tuturor ispitelor ce ne înconjoară în viața de zi cu zi. Avem nevoie de asistența divină pentru a duce o viață sfântă.

Mai mult, cererea invocă harul de a persevera pe drumul spre sfințenie. Sf. Paul recunoștea faptul că avem mereu nevoie de harul lui Dumnezeu. El scria: "Cel care crede că se ține pe picioare să aibă grijă să nu cadă. Încă nu v-a încercat vreo ispită care să depășească măsura omenească. Dumnezeu este credincios: El nu va permite să fiți ispitiți peste ceea ce puteți, însă o dată cu ispita vă va da și o ieșire ca să o puteți îndura" (1Corinteni 10,12-13). Reflectând la propriul său drum de credință, la sfârșitul vieții, Sf. Paul scria în a doua scrisoare către Sf. Timotei: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința" (2Timotei 4,7). Sf. Paul a înțeles încercarea vieții sale, dar și harul lui Dumnezeu care i-a permis să îi facă față.

Similar, Sf. Ioan de Avila (+1569), într-o predică din prima duminică a Postului Mare, amintea credincioșilor că "Dumnezeu este suficient de puternic să vă elibereze de orice și poate să vă facă mai mult bine decât tot răul pe care vi l-ar putea face duhurile necurate. Tot ce vă cere Dumnezeu este să aveți încredere în El, să vă apropiați de El, să credeți în El și nu în voi, și astfel veți fi ajutați; cu acest ajutor veți putea învinge orice se pune împotriva voastră. Nu pierdeți niciodată această speranță fermă... chiar și atunci când demonii sunt legiuni întregi și când cele mai negre ispite vă încearcă. Rezemați-vă de El, deoarece dacă Domnul nu vă sprijină și nu vă întărește, atunci veți cădea."

Subliniind acest sens al cererii despre care vorbim în acest articol, Catehismul roman al Conciliului din Trento, la capitolul despre rugăciunea Tatăl nostru afirmă: "Nu cerem să fim scutiți de tot de ispită, pentru că viața umană este o ispită continuă (cf. Iov 7,1). Atunci de ce cerem aceasta? Ne rugăm ca asistența divină să nu ne părăsească, pentru ca nu cumva să fim înșelați sau, mai rău, să cădem în ispită; și ca harul lui Dumnezeu să ne fie aproape să ne ajute când puterile noastre scad, să ne dea puteri în încercările prin care trecem".

Ideea perseverenței ne face de asemenea să reflectăm la timpul de pe urmă. Unii specialiști în Sfânta Scriptură sugerează că această cerere nu se referă neapărat la ispitele zilnice, ci probabil la marele test escatologic când vom putea fi ispitiți să ne îndepărtăm de Domnul. Vom avea de înfruntat atunci încercarea cea mare, cu un atac sălbatic din partea celui rău (cf. 2Tesaloniceni 2,1-8). Varianta evanghelistului Matei a rugăciunii Tatăl nostru adaugă "ci ne mântuiește de Cel Rău" - răul nefiind vreo forță amorfă ci un rău personificat, diavolul. Diavolul este ispititorul, Satana, care încearcă să împiedice planul de mântuire al Domnului și să ne abată de la calea sfințeniei. Să ne amintim că, la Ultima Cină, Isus s-a rugat Tatălui Său: "Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești de Cel Rău" (Ioan 17,15). Cu toate acestea, nu trebuie să trăim în teamă deoarece, prin harul lui Dumnezeu, vom rămâne statornici.

De aceea, continuând pregătirea noastră pentru Paști, trebuie să ne facem o atentă auto-examinare, să ne recunoaștem ispitele și slăbiciunile, să ne căim de păcate și să primim iertarea sacramentală. Trebuie să îl implorăm pe Domnul să își reverse harul pentru a ne da o hotărâre fermă a inimii de a-l urma, pentru a ne face vigilenți împotriva ispitelor și a răului, și pentru a rămâne statornici până la sfârșit.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire