pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2006 

POVEȘTI ȘI JOACĂ
Card. Joseph Mindszenty
traducere Oana Capan

Contracepția din motive medicaleCuprinsPărintele Flanagan și Orașul Băieților

 

Dumnezeu a creat inima unei mame pentru iubire. Singura răsplată pentru această iubire constă în a se bucura de copilul său. Mamele își găsesc cea mai mare fericire atunci când copilul începe să se dezvolte fizic și intelectual. Atunci copilul este în primăvara vieții. Primăvara se deschid și înfloresc mugurii, florile apar pretutindeni, sămânța este semănată în pământ umed și se aude cântecul ciocârliei.

Asemenea și copilul, ca un boboc, se desface. Este minunat să îl vezi înflorind în perioada de început a copilăriei. Însă această perioadă este depășită de aceea în care apar zorii inteligenței - un timp de mare fericire pentru mamă. În pântece i-a dat copilului propriul ei sânge, acum însă îi poate da propriul ei suflet. Înainte, același sânge curgea în amândoi; acum ea poate să vorbească de la suflet la suflet.

Inima unei mame este cel mai mare și mai bun pedagog din întreaga lume. Ne aplecăm cu respect în fața măreției sale. Tu, ca mamă, remarci primii zori ai inteligenței, înțelegi dorințele copilului ca o mamă înțeleaptă, gata să îți îndeplinești îndatoririle chemării tale. Acest micuț copil neajutorat se află pentru a doua oară în pântece, dar acum în pântecele sufletului tău.

 

Întrebări și întrebări

Odată ce un copil începe să pună întrebări, este nevoie de multă răbdare pentru a asculta și a da răspunsurile potrivite. Cât de importante și semnificative sunt pentru copil aceste întrebări! Mama înțeleaptă nu obosește ascultând. Ea nu stinge nerăbdătoare scânteia, și nici lumina strălucitoare. Pune ea însăși întrebări, și prin acestea își dezvăluie sufletul în fața copilului ei. Deschide ușa spre tărâmul poveștilor.

Pentru micile dureri și suferințe ale unui copil, o poveste este întotdeauna un remediu sigur. Chiar și atunci când are doar doi sau trei ani, îi plac poveștile. Copilul viu ca argintul se oprește și ascultă atunci când mama începe să spună o poveste.

 

Mama, te rog, o poveste

Mama spunând povești este una dintre cele mai plăcute amintiri ale copilăriei. Goethe își amintea de vremurile în care stătea pe genunchii mamei sale, jucându-se și ascultând poveștile ei. Fără îndoială există mulți mari povestitori în lumea literaturii, dar cine îi poate compara cu o mamă? Cine poate spune povești despre uriași și spiriduși, despre prinți și prințese, despre zâne și palate fermecate, mai bine decât o mamă? Chiar și cea mai needucată mamă, fără a fi o cunoscătoare a literaturii, îi poate spune copilului ei cele mai minunate povești. Ea trebuie să spună povești pentru că este mamă. Ochii larg deschiși, plini de așteptare, ai copilului, sunt ațintiți asupra mamei. O mamă înțeleaptă nu va răspunde la întrebarea copilului ei în cuvinte reci, sobre; ea are pregătită o poveste pentru a face ca răspunsul să fie clar.

În diferite timpuri, în diverse grupuri, spunerea poveștilor a fost criticată. "Aceste relatări prostești despre animale care se poartă și vorbesc ca oamenii ar fi trebuit înlăturate de mult timp. Ele ar trebui înlocuite cu probleme simple luate din viața practică." Însă celebrul pedagog Leander de Celles susținea că poveștile trebuie promovate, nu doar din punct de vedere artistic, ci și moral. Dacă aceste povești ar dispărea ar fi o pierdere de neînlocuit. Ele nu sunt doar un ajutor pentru memorie, ci și contribuie la formarea conștiinței morale a copilului. În adevăratele povești, răul este întotdeauna disprețuit și pedepsit, în timp ce binele este lăudat și răsplătit. În special în anii formativi, în care se trezește conștiința copilului, aceste povești se dovedesc a fi de o valoare inestimabilă. Mama trebuie, totuși, să fie atentă să nu deprindă copilul obiceiul de a minți.

Alban Stolz susține că aceste povești au latura lor periculoasă. El consideră că atunci când copilul conștientizează faptul că nu există în lumea reală palate fermecate și prinți extraordinari, ar putea fi înclinat să plaseze povestirile din Biblie pe același plan cu poveștile. Acest pericol poate fi însă îndepărtat arătând clar adevărurile și realitatea și subliniind fantezia din povești pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Frumusețea acestor povești nu constă în faptul că animalele vorbesc, ci în modul în care ele prezintă diferența dintre bine și rău, lumină și întuneric, iubire și infidelitate.

Poveștile nu trebuie excluse în aceste vremuri ale noastre, deoarece ele trebuie să ne însoțească prin întreaga viață. Ele nu doar oferă o distracție, un mod de petrecere a timpului, ci și construiesc lumea sufletului. Tocmai atunci când le relatăm astfel de povești copiilor, le înțelegem și noi mai bine. Un copil care a ascultat mai mult timp povești, începe să le repovestească altora, și în final compune propriile lui povești. Un astfel de copil nu va deveni în mod necesar un mare poet, însă se află pe drumul spre a deveni un intelectual, un gânditor, un om care nu se pierde în întregime în lucrurile exterioare.

 

Propria ta poveste

Pe lângă această mare comoară a poveștilor, există o alta pe care o mamă trebuie să o relateze adesea. Este istorisirea propriei ei copilării, când, odihnindu-se în brațele mamei sale, asculta la rândul ei povești. Acesta este tărâmul poveștilor vieții ei, în care au curs multe lacrimi. Mama mea mi-a relatat despre lupta pentru independență din 1848, și despre bunica mea. Toate acestea ar putea să nu fie interesante pentru alții, dar pentru mine au fost o adevărată comoară; de atunci am privit-o pe bunica mea ca pe o mare eroină.

Poveștile pe care le spune o mamă fac ziua mai luminoasă, mângâie sufletul, și deschid ușa spre o lume mai bună. Selma Lagerlof, cunoscuta scriitoare nordică, scrie: "Ați privit vreodată un copil în brațele mamei sale, în timp ce ascultă o poveste spusă de mamă? În timp ce aceasta vorbește despre domnitori nemiloși și despre frumoase prințese răpite, ochii copilului se deschid larg, capul lui se înalță, ascultă atent; însă când mama vorbește despre fericire și vremuri glorioase, copilul își închide ochii, adoarme liniștit și visează în brațele mamei sale." O poveste îi aduce copilului bucurie, în timp ce un joc înseamnă muncă pentru el. Ce zile fericite atunci când copilul cere: "Mama, spune-mi o poveste!"

 

La joacă!

Joaca aparține de asemenea paradisului copilăriei. Atâta timp cât vor exista copii pe pământ, ei se vor juca, deoarece aceasta este poarta spre fericirea copilărească. Joaca are o și mai mare importanță decât poveștile. Aici copilul trebuie să fie independent, activ, într-un mod creativ. Goethe spunea că un copil poate crea ceva din nimic. Un băț devine un pistol; o bucată de lemn, o sabie; o bucată de pânză este transformată într-o păpușă. Orice colț poate deveni fie un castel fermecat, fie o bucătărie. Meseria părinților, doctorul, tata și mama, toți sunt introduși în joaca celor mici.

În aceste jocuri mama întrezărește viitorul copiilor ei. Așa cum un grădinar vizualizează în sămânță copacul pe deplin dezvoltat, așa și mama vede viitorul om în jocul copilului ei. Cum se bucură ea de planurile frumoase pe care le face pentru acesta, cum îi pictează viitorul în cele mai vii culori! Trăsăturile de caracter ale copilului se dezvăluie în timpul jocului. Un viitor profesor, doctor, preot, o vrednică gospodină și mamă, toți aceștia pot fi recunoscuți în copii prin joaca lor. Jocurile lor sunt idei de la Dumnezeu, care conturează ușor viitorul. Se vor împlini oare aceste promisiuni?

Poate de aceea noi ca adulți suntem atât de emoționați de jocurile celor mici. Poate privim înapoi cu regret la planurile tinereții noastre, care din anumite motive nu au fost niciodată duse la îndeplinire. Să nu uităm însă că copilul este liber. Își poate urma propriile înclinații. A acorda unui copil această completă libertate interioară nu este ceva ce poate fi subestimat.

Copilului trebuie să i se permită să se joace până se satură. De la amenajarea unor mari locuri de joacă în Chicago, numărul de delicvenți juvenili a scăzut cu 35 de procente.

Joaca este cea mai bună pregătire pentru viitoarea muncă. Trezește într-un copil facultățile creatoare. Joaca este, să spunem așa, ca aerul pe care îl respiră copilul. Când este mic ascultă cântecul cocoșilor și al păsărilor. Apoi, crescând, încearcă să imite în mod jucăuș aceste sunete. Aceasta este cu adevărat joacă. Atunci când un copil are șase luni, se poate juca mult timp cu o cutie, să o deschidă, să o închidă, și în final să o rupă.

O fetiță se va juca cu păpușile ei; le va pune să vorbească și să spună povești, apoi să plângă și să i se plângă. Iar ea le va mângâia ca o mamă. Uneori se întâmplă mari nenorociri, o păpușă își rupe un picior sau o mână, și micuța mamă trebuie să bandajeze rănile și să le îngrijească. Ea va veghea asupra păpușii bolnave cu o iubire maternă.

Mama nu trebuie să fie prea generoasă în a oferi jucării. Copilul va deveni destul de curând superficial. Când un copil are mai puține jucării, va învăța să păstreze mai multă ordine, ceea ce are o mare valoare. Mama își observă copilul jucându-se; privindu-l, va înțelege în curând dacă este curajos sau fricos, dacă este într-o bună dispoziție sau nu. Dacă nu există tovarăși de joacă, atunci mama este cel mai bun tovarăș de joacă al său. Viețile multor copii sunt triste pentru că nu au prieteni de joacă.

Când cresc, atunci își caută proprii lor colegi de joacă între ceilalți copii. În compania acestora, fie pe stradă, fie în spațiile deschise, ei formează o lume proprie lor, departe de adulți. Formează o mare republică a copiilor, în care adulții nu pot intra. Totuși, oricât de grozav ar fi jocul lor, la un moment dat se satură de el. Atunci o anumită chemare interioară îi aduce înapoi la mamă.

 

(Materialul de față reprezintă capitolul XVI din cartea "Mama". Pentru traducere s-a folosit ediția în limba engleză din 1949. Joseph Mindszenty s-a născut în Ungaria în 1892, fiind creat Cardinal de Papa Pius al XII-lea în 1946. Venirea regimului comunist a însemnat suferință îndelungată pentru prelatul catolic, care în 1971, la cererea Papei Paul al VI-lea și-a părăsit țara natală, retrăgându-se în Austria. Aici a murit patru ani mai târziu, în 1975.)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire