pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2006 

PĂRINTELE FLANAGAN ȘI ORAȘUL BĂIEȚILOR
Radu Capan

Povești și joacăCuprinsAnotimpurile iubirii conjugale

 

În 1938, actorul Spencer Tracy (ni-l amintim poate în primul rând din "Bătrânul și marea", după romanul lui Ernest Hemingway) lua Oscarul pentru filmul intitulat "Boys Town" ("Orașul Băieților"). În film, actorul interpreta rolul unui preot, părintele Flanagan, pe atunci încă în viață și încă foarte activ. Nu se întâmplă prea des să se toarne un film care să prezinte activitatea și personalitatea unui om care nu a murit. Iar faptul că nu numai actorul principal a primit premiul Oscar în acel an, ci și scenariul, ne dă de înțeles că nu doar interpretarea lui Spencer Tracy a fost una excepțională, ci și povestea vieții personajului său. Cine a fost deci pr. Flanagan?

 

De la păstor de oi la păstor de suflete

Edward Joseph Flanagan s-a născut la 13 iulie 1886 în Leabeg, districtul Roscommon, Irlanda. A fost al optulea din cei unsprezece copii ai părinților săi, fermieri credincioși. Foarte plăpând la naștere, el a supraviețuit mulțumită brațelor bunicului său, ce l-au protejat mult timp și l-au ținut lângă căldura focului. Mult mai târziu, Flanagan își amintea despre căminul părintesc: "Casa cu șemineul ei, devoțiunea familiei mele și legăturile strânse dintre membri - aceasta este imaginea mea despre cum trebuie să arate o casă. Tata mi-a spus multe povești fascinante pentru copii, povești cu aventuri sau despre lupta poporului meu pentru independență. De la el am învățat marea știință a vieții și am aflat despre viețile exemplare ale sfinților, învățaților și patrioților. Viața lui a fost cea care mi-a imprimat regula vieții marelui Sfânt Benedict: Ora et Labora, Roagă-te și muncește."

Crescând, Edward a primit sarcina să păzească oile și vacile ca să nu intre în mlaștinile de la marginea proprietății familiei. Această activitate de păstor i-a oferit timp să reflecteze, să studieze, să citească și să se roage. Văzând că tatăl său se roagă Rozariul când muncește, a început să îl imite. A urmat școala într-un oraș din apropiere, iar la 18 ani s-a îmbarcat pe un vapor cu destinația Statele Unite ale Americii. A urmat cursurile Colegiului din Maryland, apoi a intrat la Seminarul Sf. Iosif din Dunwoodie. După abia un an a trebuit să își întrerupă studiile datorită sănătății precare. S-a întors la familia sa, stabilită între timp în Omaha, Nebraska, după care a încercat să își continue studiile la Universitatea Gregoriană din Roma. Din nou le-a întrerupt pe motive de sănătate. În 1909 a fost acceptat la Universitatea Imperială din Innsbruck, Austria. Altitudinea i-a fost favorabilă sănătății, așa că și-a încheiat aici studiile și a fost hirotonit în 1912. "Cred că ceea ce m-a împins să devin preot", scria el în 1947, "a fost dorința să ajut oamenii - spiritual. Am dorit să educ oamenii și această dorință m-a impulsionat toată viața, fără să îmi mai doresc altceva vreodată."

Întors în America, a fost încadrat în Dieceza de Omaha, păstorită de Episcopul Harty, care l-a numit vicar în diferite parohii. Atenția pr. Flanagan s-a oprit însă asupra fermierilor rămași pe drumuri în urma secetei teribile din vara anului 1913. "Am fost mereu preocupat de oameni și de cum trăiesc ei, și am dorit mereu să îi ajut pe cei ce nu trăiesc bine, să ducă o viață mai bună. Când solicitările s-au înmulțit datorită marii calamități din 1913, am intrat de îndată în domeniul asistenței sociale, înființând o casă pentru oameni năpăstuiți." În noiembrie acel an pr. Flanagan a deschis astfel, la periferia orașului, un hotel pentru muncitori, unde oamenii puteau găsi un acoperiș deasupra capului, un pat peste noapte și ceva mâncare.

 

"Prea târziu. De-aș fi fost ajutat când eram băiat..."

Interesat de soarta lor, pr. Flanagan îi ajuta pe oameni și să își găsească o slujbă. Dar adesea se lovea de pesimismul acestora: "Este prea târziu pentru mine acum, părinte. De-aș fi fost ajutat când eram băiat..." Părintele avea să povestească mai apoi: "Din acel moment am început treptat să mă ocup de băieți, conștientizând că băieții neglijați deveneau în timp bărbați care o sfârșeau rău în viață." Pe străzi băieții nu lipseau. În contextul primului război mondial, multe familii rămăseseră fără tați și se destrămaseră sau treceau printr-o sărăcie cruntă, unii copii devenind hoți de buzunare pentru un minim de hrană. Același război mondial a adus însă și ceva bun și nesperat: o familie germană, ce locuia într-o casă mare din oraș, s-a întors în țara natală, lăsând casa părăsită. Pr. Flanagan a transformat-o în casă pentru băieți.

"M-am hotărât să îmi dedic viața salvării băieților de la a fi recrutați de infractori. Am urmărit tribunalele ce judecau cazurile de minori și am constatat că tot ce făceau era să crească numărul băieților trimiși în școli de reeducare, crescând cheltuielile contribuabililor", scria pr. Flanagan, făcând apoi o observație esențială: "Atunci, ca și acum, 90% din infractorii adulți și-au început cariera în copilărie. Am știut că ceva este complet greșit în sistemul care produce de fapt tot mai mulți infractori. Pierderea economică și socială era teribilă. Am simțit că trebuie să fie o altă cale - o cale a iubirii și a bunăvoinței. Eram sigur că băieții neglijați puteau fi educați și într-un alt context decât în spatele gratiilor, în școli de reeducare, astfel încât să devină cetățeni demni. Nu aveam atunci nici sprijin financiar, nici măcar interes nu exista pentru ceea ce făceam, deoarece soldații noștri erau încă pe front, în tranșeele din Franța."

Casa de băieți a început cu cinci oaspeți, doi din tribunale pentru minori și trei luați de pe stradă. Numărul a crescut rapid la 50, apoi la 150. Episcopul i-a aprobat inițiativa și l-a eliberat de datoriile de vicar parohial, pentru a se putea dedica exclusiv băieților. Mai mult, a primit și câteva surori să îl ajute. Între timp, în 1919, părintele a primit cetățenia americană. Casa devenea însă tot mai neîncăpătoare, iar vecinii nemulțumiți. A căutat atunci o fermă la 16 km vest de Omaha, unde s-a mutat cu băieții în 22 octombrie 1921. Ferma a devenit o mică localitate, botezată de băieți în 1926 Boys Town (Orașul Băieților). Suprafața i-a crescut constant, orașul dotându-se în timp cu o școală, o capelă, o infirmerie... În 1930, Orașul Băieților avea 280 de locuitori. În 1936 era recunoscut în mod oficial ca oraș al statului Nebraska.

Faima orașului s-a răspândit datorită poveștii sale neobișnuite, dar și datorită emisiunii radio pe care o conducea pr. Flanagan, precum și concertelor susținute în diverse localități de corul de băieți al orașului. Filmul din 1938, cu Spencer Tracy în rolul pr. Flanagan, a făcut cunoscută lumii întregi povestea din Omaha. În 1941 a existat și o continuare, "Men of Boys Town" (Bărbații din Orașul Băieților), cu același actor în rolul preotului de origine irlandeză. Reclama extraordinară făcută de aceste filme i-a permis pr. Flanagan să strângă fondurile de care avea nevoie pentru a-și pune în practică ideile. După cel de-al doilea război mondial, a călătorit în Asia și în Europa prezentând experiența sa în educarea tinerilor. Pe când se afla într-un astfel de tur, în Berlin, Germania, a suferit un atac de cord, trecând la Domnul la 15 mai 1948.

Cu puțin timp înainte de a muri, cineva l-a întrebat dacă este îngrijorat de viitorul operei sale. Pr. Flanagan a răspuns: "Dumnezeu va trimite pe cineva. Munca va continua, vei vedea, fie că eu sunt aici sau nu, deoarece nu este opera mea, ci a lui Dumnezeu."

 

Orașul își continuă slujirea

Cu adevărat, Domnul a găsit oameni să îi continue lucrarea. Orașul Băieților a avut până acum patru directori, actualmente fiind condus de pr. Valentine Peter. Din 1979, în Orașul Băieților au fost admise și fete, devenind astfel Orașul Băieților și al Fetelor. Aici sunt primiți copii care au trecut prin probleme personale sau familiale. Mulți suferă în urma unor abuzuri emoționale, fizice sau sexuale. O altă categorie de copii admiși aici sunt delicvenții.

Orașul se auto-guvernează în continuare. Fiecare locuitor are un cuvânt de spus în soarta orașului. Există un birou poștal, departament de pompieri, de poliție, școli, biserici, magazine. Hrana locuitorilor este asigurată de o fermă a orașului, unde copiii ajută muncind pământul și îngrijind culturile. În oraș s-a deschis și o facultate, purtând numele pr. Flanagan. Astăzi proiectul s-a extins dincolo de statul Nebraska, cu "filiale" în 19 localități din 15 state americane. Foștii elevi i-au deschis fondatorului un proces de canonizare.

* * *

Deși prin fața sa au trecut - și nu în treacăt - mii de copii, și nu orice copii, ci cei mai răi și mai dificili, pr. Flanagan obișnuia să spună: "Tot nu am găsit băiatul care să vrea să fie rău". Încrederea lui în sufletul copilului, al oricărui copil, oferă o lecție importantă părinților. "Nu cred că un copil poate fi educat dacă este ținut după gratii, închis cu lacăt, sau că frica poate să ajute la dezvoltarea caracterului său", afirma tot el, susținând primatul iubirii în procesul educativ. În fine, aș mai aminti o vorbă de-a sa: "Nimic de pe pământul acesta nu poate să umple golul din inima omului". Pr. Flanagan a știut ce poate să umple acel gol: o Persoană anume, căreia i-a slujit cu fidelitate, și spre care a condus turma sa juvenilă. Fie ca Domnul Isus Cristos și Mama Biserică să ne dea cât mai repede prin el un mijlocitor ridicat la cinstea altarelor, la care să apelăm când vrem să ne rugăm pentru copiii noștri, sau când trecem prin momente dificile în relația cu ei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire