pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2006 

PLANUL SEXUALITĂȚII UMANE
J. Budziszewski
traducere Radu Capan

Drumul unei sfinteCuprinsScrisori de(spre) dragoste

 

Miezul nopții. Shelly se îmbată pentru ca să se convingă pe sine să meargă acasă cu străinul care stă alături de ea la bar. Ora unu. Steven este ocupat să descarce imagini pornografice cu copii de pe Internet. Ora două. Mary, care obișnuia să petreacă fiecare seară de vineri în pat cu un alt bărbat, se îndoapă și apoi dă afară începând de la ora unsprezece. Ora trei. Pablo se uită țintă la tavan prin întuneric, gândindu-se cum să o convingă pe prietena lui să avorteze. Ora patru. După ce a chefuit toată noaptea, Jesse aduce un alt bărbat acasă, fără a-i spune că a fost depistat pozitiv pentru o boală cu transmitere sexuală. Ora cinci. Lisa este în baie, tăindu-și încet venele cu o lamă de ras.

... Nu la aceasta se aștepta generația mea atunci când a inventat revoluția sexuală. Jocul nu mai este distractiv. Chiar unii dintre încăpățânații susținători ai acelei înrobitoare eliberări au început să manifeste semne de oboseală și confuzie.

 

Oboseala libertății

Naomi Wolf, în cartea ei "Promiscuități", arată că atunci când și-a pierdut virginitatea la vârsta de 15 ani, "ceva important lipsea". În mod evident, lipsea tocmai sentimentul că ar putea exista ceva important. În cartea ei "Ultima noapte în Paradis", Katie Roiphe se întreabă în mod dureros ce poate fi rău cu libertatea: "Nu este tocmai absența regulilor, sentimentul amețitor că putem face ce dorim, ci realizarea faptului că nimic din ceea ce facem nu contează".

Vorbind despre epuizare, să vă spun despre studenții mei. În anii '80, dacă sugeram la oră că ar putea fi vreo problemă cu libertatea sexuală, ei spuneau că totul este în regulă - ce tot vorbeam eu acolo? Acum dacă ridic problema, răspunsurile sunt mai nuanțate. Deși trăiesc încă într-un stil libertin, acesta devine învechit. Generația mea a produs revoluția sexuală; acum ea și urmașii ei plătesc prețul. Nu vorbesc doar de costul medical al promiscuității sexuale. Cu siguranță, aceste consecințe sunt distrugătoare: la începutul revoluției, majoritatea medicilor trebuiau să se preocupe doar de două sau trei boli cu transmitere sexuală, iar acum sunt mai degrabă două sau trei zeci. Nu vorbesc doar de trupuri frânte. Vorbesc, de exemplu, de copilării frânte. Cum este să ți se destrame familia? Cum este să treci de la un părinte vitreg la alt părinte vitreg și apoi la alt părinte vitreg? Cum este să crești știind că ai fi putut avea o soră, dar a fost avortată?

Un tânăr remarca la unul dintre cursurile mele că își dorește să se căsătorească și să rămână căsătorit cu aceeași femeie pentru totdeauna, dar pentru că proprii lui părinți nu au reușit să o facă, se teme să se căsătorească vreodată. Și femeile dau semne de evitare, dar într-un mod mult mai contradictoriu. Potrivit unui studiu cerut de "Independent Women's Forum", Norval Glenn și Elizabeth Marquardt de la Institutul pentru Valorile Americane au descoperit că 83% dintre fetele de colegiu consideră căsătoria ca un scop foarte important pentru ele. Cu toate acestea, 40% dintre ele se implică în aventuri - relații fizice - fără să spere într-o relație serioasă.

Simțiți aici o disonanță cognitivă? Puteți să vă gândiți la un comportament sexual mai incapabil să vă conducă la căsătorie? Ideologia aventuristă spune că sexul este o simplă descărcare sau recreare. Ai unii prieteni pentru prietenie și alți prieteni doar pentru sex. Ceea ce face trupul tău nu are legătură cu inima ta. Să nu credeți aceasta. Același sondaj arată că astfel de aventuri au loc de obicei atunci când ambii participanți beau sau sunt beți, și nu este greu să ghicim de ce: după prea multe aventuri, s-ar putea să ai nevoie să te îmbeți ca să mai continui cu ele.

 

Nu suntem concepuți pentru aceasta

Realitatea este că nu suntem concepuți pentru aventuri sexuale. Inimile și trupurile noastre sunt concepute pentru a lucra împreună. Nu o știm aceasta deja? Un scriitor de la "New York Times Magazine" care a intervievat adolescenți ce susțin aventurile, relatează o întâmplare. O fată, Melissa, i-a spus: "Am prieteni pentru nevoile mele emoționale, așa că nu am nevoie de împlinire emoțională de la un tip cu care fac sex. Este cu totul o altă problemă." Și totuși, în ziua interviului, "Melissa era într-o proastă dispoziție. Prietenul ei pentru sex tocmai se despărțise de ea. 'Cum se poate așa ceva?' a spus ea, cu capul plecat. 'Sensul la a avea un prieten doar pentru sex este acela că nu ai de ce să te desparți de el, nu ajungi să fi rănit."

Să fie clar: când spun că nu suntem concepuți pentru așa ceva, vorbesc și despre bărbați. Este mai probabil ca o femeie să plângă în dimineața următoare; nu este ușor să te culci cu un bărbat care nici măcar nu te va mai suna la telefon. Însă și un bărbat are de plătit un preț. Probabil el crede că poate instrumentaliza relațiile cu femeile în general, și totuși să fie capabil de intimitate romantică atunci când apare femeia potrivită. Îmi pare rău, fraților. Nu așa merge treaba. Sexul este ca aplicarea unei benzi adezive; promiscuitatea este ca și când ai smulge banda. Dacă o smulgi iar și iar, în final banda nu mai este adezivă deloc. Aceasta contribuie probabil la o și mai largă problemă socială care ar putea fi numită sindromul Peter Pan. Bărbați cu vârsta peste patruzeci de ani cu copii cu vârsta peste 20 de ani vorbesc ca adolescenții. "Încă nu mă simt ca un adult", spun ei.

Acum, mai pe ocolite, tocmai v-am prezentat conceptul de lege naturală. Deși tradiția legii naturale nu este cunoscută majorității oamenilor de astăzi, ea a fost pilonul principal al gândirii etice apusene timp de 23 de secole, și de fapt cunoaște o renaștere. Conceptul cheie este planul. Am spus că nu suntem concepuți pentru aventuri sexuale, ci suntem concepuți astfel încât trupurile și inimile să lucreze împreună. Noi, ființele umane, avem cu adevărat un plan după care suntem concepute, și spun aceasta cât se poate de literal - nu doar un plan biologic, ci și emoțional, intelectual și spiritual. Planul uman este sensul străvechii expresii "natura umană". Unele dintre modurile în care trăim sunt în acord cu planul nostru. Altele nu.

 

Desconsiderând planul

Din perspectiva legii naturale, problema sexualității din occidentul secolului XXI este aceea că desconsideră principiile de bază ale planului sexualității umane. Vorbind cu dumneavoastră despre sarcinile neplanificate și despre bolile cu transmitere sexuală, un specialist în medicină sau un lucrător în domeniul sanitar ar putea evidenția consecințele desconsiderării laturii biologice a planului sexualității umane. Vorbind cu dumneavoastră despre femei care se trezesc plângând și despre bărbați care se tem să se maturizeze sau să se căsătorească, un filozof susținător al legii naturale, ca mine, evidențiază consecințele desconsiderării celeilalte laturi a planului sexualității umane. Aceste două laturi trebuie să fie văzute împreună.

Dacă dorim să luăm în serios planul sexualității umane, trebuie să acordăm atenție scopului său. Dacă are mai multe scopuri, atunci acestea trebuie să se armonizeze. Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem despre planul sexualității noastre este așadar: "Care este scopul sau scopurile sale? Pentru ce este ea?" Voi răspunde la această întrebare puțin mai încolo. Înainte să o pot face, trebuie să introduc o paranteză pentru a trata două inevitabile obiecții la legea naturală. Prima obiecție este aceea că e o prostie să vorbim despre scopuri naturale, deoarece noi doar ni le imaginăm; scopurile lucrurilor nu sunt naturale; ele există doar în mintea noastră. Este însă oare adevărată această afirmație? Să luăm de exemplu plămânii. Când spunem că scopul lor este să oxigeneze sângele, doar inventăm acest lucru? Sigur că nu. Scopul oxigenării nu este doar în mintea noastră; este în planul plămânilor înșiși. Nu există vreo rațiune pentru noi să avem plămâni în afara acestui scop.

Să presupunem că un tânăr este mai interesat să își folosească plămânii pentru a priza droguri. Ce ați crede despre mine dacă aș spune: "Interesant - presupun că scopul plămânilor mei este acela de a-mi oxigena sângele, iar scopul plămânilor lui acela de a priza"? M-ați considera nebun, și pe bună dreptate. Scopul plămânilor este inclus în planul plămânilor. Tânărul nu schimbă acest scop prizând droguri; doar îl încalcă. Putem deduce scopurile celorlalte caracteristici ale planului nostru în același fel. Scopul ochilor este a vedea, scopul inimii este a pompa sânge, scopul degetului mare este a se opune celorlalte degete pentru a putea apuca, și așa mai departe. Dacă putem deduce scopul tuturor acestor capacități, nu există motiv să ne gândim că nu putem deduce și scopul sau scopurile capacităților sexuale.

A doua obiecție este aceea că nu contează dacă putem deduce scopul sau scopurile capacităților sexuale, deoarece nu înseamnă că trebuie să le folosim conform acestor scopuri. Și această doctrină acceptată în ziua de astăzi este falsă. Dacă scopul ochilor este a vedea, atunci ochii care văd bine sunt ochi buni, iar ochii care văd slab sunt slabi. Având în vedere scopul lor, aceasta înseamnă pentru ochi să fie buni. Mai mult, trebuie să căutăm binele; oportunitatea faptului de a urma scopul este ceea ce face ca ceva să fie bun. Astfel, cel mai potrivit lucru de făcut cu ochii slabi este să încercăm să îi facem să fie buni. Dacă într-adevăr ar fi imposibil să ne folosim capacitățile în conformitate cu planul uman, atunci medicina nu ar avea nici un sens. Și nici o educație sănătoasă.

Să ne gândim din nou la tânărul care prizează. Ce ar trebui să îl sfătuim? Este irelevant scopul plămânilor lui? Ar trebui să îi spunem: "Prizează cât vrei, deoarece nu trebuie să îi folosești conform planului"? Sigur că nu; trebuie să îl sfătuim să renunțe la acest obicei. Fiecare dintre noi trebuie să respectăm planul nostru. Nimic în noi nu trebuie folosit într-un mod care desconsideră scopurile intrinseci.

 

Care este scopul sexualității?

După ce am prevenit două inevitabile obiecții, să ne întoarcem la întrebarea privind scopul sau scopurile capacităților noastre sexuale. Propria noastră judecată ne spune că principalul lor scop este procrearea. Dar cum astăzi nu mai credem judecății noastre, voi da și o explicație. Iertați-mă dacă sună a filozofie, dar pentru a face explicația mai clară mă voi folosi de litere.

Două condiții trebuie satisfăcute înainte ca să poți spune că scopul lui P este să cauzeze Q, și răspunsul nostru le satisface pe amândouă. În primul rând, trebuie ca P să poată într-adevăr să cauzeze Q. Această condiție este satisfăcută deoarece capacitățile sexuale conduc cu adevărat la procreație; în cazul oamenilor, dar și al păsărilor sau al albinelor. În al doilea rând, pentru a explica de ce există P, trebuie să fie necesar că P cauzează Q. Această condiție este de asemenea satisfăcută, deoarece faptul că capacitățile sexuale duc la procreație este o parte necesară a explicației cu privire la motivul pentru care avem astfel de capacități. Altfel spus, dacă nu ar fi la fel și în cazul păsărilor și al albinelor, ne-ar fi destul de greu să înțelegem de ce avem de fapt capacități sexuale. Chiar și un darwinist trebuie să recunoască acest punct. (Apropo: dacă v-ați îngrijorat de explozia populației, puteți să vă liniștiți. În țările în curs de dezvoltare, rata reproducerii este 0,7 și tot scade, ceea ce înseamnă că următoarea generație va reprezenta 70% din cea actuală. Demografii încep să își dea seama că amenințarea de la orizont a suprapopulării globului nu este veridică: în loc de explozie asistăm de fapt la o implozie demografică.)

Pe lângă procreație, mai există alte două scopuri asociate în general capacităților noastre sexuale. Să le analizăm pe rând. Primul sugerează că scopul sexualității ar fi plăcerea. Că exercitarea sexualității este sursă de plăcere e greu de negat, dar a spune că plăcerea este scopul sexualității este o idee complet greșită. Pentru a vedea de ce, să analizăm analogia dintre a avea relații sexuale și a mânca. Scopul mâncatului este alimentarea trupului. Dar a mânca este totodată și ceva plăcut. Să presupunem deci că scopul mâncatului este, ca la sexualitate, plăcerea. Atunci orice gest de a mânca ce provoacă plăcere este bun, fie că este sau nu util hrănirii noastre. Unii romani din antichitate ar susține așa ceva. Ei își prelungeau plăcerea mâncatului la chefurile lor, vomând ce mâncaseră la o masă, pentru a face loc în stomac pentru următoarea masă. Cred că este evident că un astfel de comportament este anormal, dezordonat. Vreau să ajung la faptul că, deși plăcerea însoțește actele exercitării capacităților noastre, fie că este vorba de a mânca sau a avea relații sexuale, nu devine niciodată scopul capacității. Oferă doar un motiv de a ne folosi de aceste capacități - un motiv periculos uneori, ce poate intra în conflict cu scopul real și ne poate conduce pe căi greșite.

 

Intimitatea unitivă

Cealaltă părere comună este că scopul capacităților sexuale este uniunea: producerea unei legături intime între parteneri. Aceasta este o interpretare mai interesantă, dar doar pe jumătate adevărată. Îndrumă în direcția corectă, fără a merge până la capăt. Care este partea bună? Noi nu am fost concepuți ca peștii care cooperează doar un moment. Pentru noi procreația solicită un parteneriat durabil între două ființe, un bărbat și o femeie, care sunt diferiți dar complementari. De aici deducem nu că unirea sexuală are un scop diferit, independent de procreare, ci că el are loc în contextul procreării și caracterizează modul în care procreăm.

Pentru a face, crește și educa un copil este nevoie de câte un părinte de fiecare sex. Pentru a-l face, este nevoie de amândoi, pentru că femeia dă ovulul, iar bărbatul îl fertilizează, pentru ca apoi femeia să îl incubeze, rezultând zigotul. Pentru a-l crește este nevoie de amândoi, deoarece bărbatul este conceput în special pentru protecția copilului, iar femeia în special pentru nutriția acestuia. Pentru a-l educa, este nevoie din nou de doi, pentru că el are nevoie de un model al unei persoane de același sex cu el, de un model al unei persoane de alt sex, și de un model al relației între persoane de sexe diferite. Mama și tata sunt împreună de neînlocuit. Parteneriatul lor început la procreație continuă chiar și când copiii cresc mari, pentru că ei au nevoie de ajutor pentru a-și întemeia propriile lor familii.

Sociologii Sara S. McLanahan și Gary Sandefur remarcă în cartea lor "A crește cu un sigur părinte" că "dacă am fi rugați să gândim un sistem pentru a ne asigura că nevoile de bază ale copilului sunt îndeplinite, probabil am ajunge la ceva similar idealului de doi părinți". Desigur, nu este o idee a noastră, ci este planul după care am fost creați. Un alt sociolog, René König, explica în "Enciclopedia Internațională a Dreptului Comparat", referindu-se la copiii proveniți din orfelinate, că aceștia reușesc mai puțin în viață decât cei din familii medii, chiar dacă în instituțiile unde au fost crescuți au fost bine îngrijiți, depășind - din perspectivă sociologică - nivelul unei familii medii ca igienă, asistență medicală, psihologică și pedagogică. Toate acestea se explică prin faptul că tânjim după intimitatea unitivă, aflată în centrul planului nostru. Fără ea, parteneriatul procreativ ar fi greu de crezut că va dura astfel încât să producă familii sănătoase și stabile. În concluzie, repetăm, atingerea uniunii între persoane este un scop real al capacităților sexuale, dar nu este un scop separat de procreare; pentru oameni, uniunea vine ca parte a "pachetului" procreativ.

 

Din fericire incompleți

Permiteți-mi să explic puțin mai mult natura uniunii sponsale. Intimitatea unitivă este mai mult decât dorința sexuală intensă care conduce la plăcerea actului sexual. Organele sexuale au fost gândite pentru a fi complementare. Ceva lipsește în bărbat, care trebuie să vină de la femeie; și ceva îi lipsește femeii, ce poate fi oferit de bărbat. Fiecare singur este incomplet; pentru a fi un întreg, trebuie să fie uniți.

Faptul că suntem incompleți este din fericire o adevărată binecuvântare, deoarece face posibil ca bărbatul și femeia să se dăruiască unui altuia și le dă un motiv să o facă. Dăruindu-se unul celuilalt, fiecare primește în dar ceva ce nu ar putea avea singur. În momentul căsătoriei, fiecare dintre parteneri renunță la toți partenerii posibili pentru unul singur - cel din față. Este așa din însăși natura darului: nu te poți dărui parțial pe tine, pentru că tu ești indivizibil. Singurul mod în care te poți dărui este total. Dăruindu-te total, nu mai pot să fie incluși alții în ecuație; dacă mai sunt și alții, nu este vorba de o dăruire totală.

Putem spune multe despre acest dar, deoarece uniunea dintre trupurile soților are o semnificație mai mult decât trupească; trupul simbolizează persoana, iar unirea trupurilor simbolizează unirea persoanelor. Este un simbol care participă la însăși ceea ce simbolizează: unitatea trupurilor este exprimarea în limbajul trupesc a unității de viață. Filozoful John Finnis observa că în cazul oricărei alte funcțiuni biologice, un singur trup ajunge pentru îndeplinire. O persoană poate să digere mâncarea singură, nu are nevoie de stomacul altcuiva decât de stomacul propriu; poate să vadă singur, nu prin ochii altuia ci ai lui; poate să meargă singur, cu picioarele lui nu ale altuia; și așa mai departe cu fiecare capacitate a organelor ce ne compun. Fiecare poate să își îndeplinească funcțiunea vitală de unul singur, mai puțin o funcțiune: aceasta este procreația.

Dacă ar fi vorba despre respirație, ar fi ca și cum bărbatul ar fi un plămân și femeia altul, împreună inspirând și expirând. Dacă ar fi vorba de o inimă, unul ar fi atriu drept, altul atriu stâng, pulsând împreună. Într-un fel similar este cu funcțiunea procreației. Unirea părților complementare este singura realizare posibilă a potențialului procreativ; dacă nu devin "un singur trup" - un singur organism cu două personalități - procreația nu are loc.

 

Peisajul sexualității

De ce pierd vremea cu aceste probleme? O fac pentru a sublinia densitatea cu care diferitele fire se împletesc împreună în planul sexualității noastre. Dăruirea de sine, reciprocă și totală, sentimentele puternice ale atașării de celălalt, plăcerea intensă și procrearea unei noi vieți sunt legate în natura umană într-un singur și complex scop. Dacă este adevărat că ele sunt legate în natura umană, atunci dacă încercăm să le rupem unul de altul, ne rupem pe noi înșine. Dacă nu reușim să înțelegem aceasta ne ruinăm viețile.

Problema este că nu vrem să credem că aceste lucruri sunt cu adevărat unite; nu vrem "pachetul" pe care ele îl reprezintă. Dorim să ne transcendem propria natură, ca zei. Dorim să luăm doar ce ne convine din elementele planului sexualității noastre, să ne bucurăm de părțile ce ne plac, ignorându-le pe celelalte. Unii aleg un element, alții altul, dar cu toții au în comun faptul că trăiesc o iluzie: aceea că poți alege. Uneori această alegere se face pentru "a avea totul". Tocmai aceasta nu se întâmplă. Mai degrabă se refuză totul, căci insistând să îți însușești doar o parte din plan, sfârșești prin a nu avea nimic.

Să ne gândim la peisajul sexualității umane ca la un pătrat cu patru colțuri: A, B, C și D. În colțul A sunt oamenii - în general bărbații - care cred ideea fantezistă conform căreia se pot bucura de o mai mare plăcere sexuală dacă își instrumentalizează partenerii și refuză să se dăruiască în relație. Făcând astfel, ei cad de fraieri în ceea ce a fost numit "paradoxul hedonist": cel mai bun mod de a ruina plăcerea este să faci din ea scopul tău. Plăcerea vine în mod natural ca o consecință a căutării a altceva, precum binele unei alte persoane. Când le vorbesc studenților, ilustrez aceasta cu un cântec al lui Mick Jagger pe care cu toții l-au auzit, deși ei cred că Rolling Stones este o trupă de bătrânei. Cântecul este "I Can't Get No Satisfaction" ("Nu pot obține satisfacție"). Nimeni dintre cei care ascultă acest cântec nu își poate închipui că Mick Jagger ar suferi pentru că nu ar avea parte de suficient sex. Problema este că toată satisfacția obținută nu mai satisface acum...

În colțul B al pătratului stau alții - de regulă femei - care încearcă să substituie sentimentele de uniune, uniunii înseși. Recunoaștem aceasta în falsificarea limbajului intimității. Astăzi femeile spun: "Am avut relații intime cu el". Ce relații intime? "Am făcut sex cu el", aceasta este traducerea brută. La fel de bine sau mai bine ar putea spune: "Am avut relații fiziologice cu el", care îți comunică tot ce trebuie să știi despre relația dintre ei. Cele două părți s-au antrenat într-un fel de tranzacție cu trupurile. Poate că au atins unitatea trupească - cu alte cuvinte trupurile lor poate că au acționat ca "un singur trup", în scopul procreării - dar nu a existat o unitate de viață, deoarece aceasta ar cere dăruire de sine reciprocă și totală. Această unire imperfectă produce sentimente de uniune, pentru că așa este concepută să producă. Unii confundă aceste sentimente cu ceea ce vor ele să reprezinte și să încurajeze, mirându-se apoi de ce totul s-a dus de râpă. Doar "ne-am simțit atât de apropiați". Partenerul "părea atât de angajat în relație". Și "ne-am simțit atât de bine împreună". Da, ați avut totul mai puțin substanța pe care trebuiau să o semnifice aceste sentimente.

În colțul C al pătratului sunt cuplurile care își imaginează că respingând latura procreativă a sexualității se pot totuși bucura de latura ei unitivă - cei care deliberat evită așa numita greutate reprezentată de copii, pentru ca să se bucure de o mai mare intimitate. Nu așa merg lucrurile. De ce ar merge? Capacitatea unitivă a soților nu există doar așa; există în completarea capacității procreative. Ele există ca fețe ale aceleiași monede. Iar copiii sunt cei care ne schimbă într-un mod în care avem nevoie disperată să fim schimbați. Ei ne trezesc noaptea, își udă scutecele, depind total de noi. Vrem nu vrem, ne scot din scoica obiceiurilor noastre egoiste și ne forțează să trăim sacrificându-ne pentru ceilalți; ei sunt continuarea necesară și naturală a șocului pe care egoismul nostru îl primește în momentul intrării în căsătorie. Desigur, soții pot căuta și fără copii să trăiască sacrificându-se unul pentru celălalt, dar această iubire se întoarce prea ușor spre sine. Să nu creadă cineva că mă refer la cuplurile care nu au copii fără vreo vină din partea lor. Pentru ei a nu avea copii este o pierdere, dar problema pe care doresc eu să o evidențiez nu este a sterilității biologice ci a sterilității intenționate, premeditate. Dacă în cursul natural al lucrurilor noi cu deplină voință refuzăm latura procreativă a uniunii sexuale, atunci această uniune este deteriorată. Avem de-a face cu o schimbare dintr-o pereche de doi egoiști "eu" într-un singur egoist "noi".

În colțul D al pătratului sunt cei care gândesc exact invers. Dacă cei dinainte credeau că pot avea dimensiunea unitivă a sexualității fără cea procreativă, aceștia din urmă cred că pot avea roadele dimensiunii procreative fără cea unitivă. Acest mod șocant de viață nu este încă comun între noi, dar cum tehnologia îl face posibil, și legile se vor adapta în timp. Faceți cunoștință cu Amber, care locuiește singură, și care se întâlnește din când în când cu Dave, care nu o interesează din punct de vedere sexual. Se culcă ocazional cu Robert, dar nu vrea o viață cu el. Amber vrea un copil, fără complicațiile unei relații și în plus fără să rămână gravidă. Și dacă aceasta vrea, aceasta va face. Pe Paul îl ia ca donator de spermă, pe Danielle o folosește ca donatoare de ovul, iar Brooke va fi incubatorul noii vieți care, pentru că are nevoie de un tată, va fi vizitată din când în când de Brian pentru a petrece câteva ore împreună. Lăsând la o parte sentimentele noastre în fața unui astfel scenariu, să vedem ce se întâmplă de fapt. La oameni procreația are loc în contextul unei relații unitive. A distruge latura unitivă a actului procreativ înseamnă a-l transforma în altceva. Nu mai este procreație ci producție; copilul nu mai este o expresie a iubirii părinților, ci un produs. De fapt el nu are părinți. A fost orfan dinainte de a se naște. Relația lui cu cea care îl va îngriji este aceeași cu a unui produs cu cel care l-a cumpărat.

 

(Contra)Revoluția

Am dezvoltat doar patru teme în acest articol; permiteți-mi să le reiau puțin. Prima spune că trebuie să respectăm principiile planului sexualității noastre. Așa cum acele moduri de a trăi care batjocoresc aspectele trupești ale planului după care am fost creați ne îmbolnăvesc și ne ucid, tot așa și modurile de a trăi care batjocoresc aspectele emoționale, intelectuale și spirituale ale aceluiași plan ne ruinează și ne golesc viața de sens.

A doua temă spune că evident și capacitățile sexuale umane au un scop. Așa după cum capacitatea vederii este pentru a vedea, iar scopul capacității digestive este hrănirea noastră, așa și scopul capacității sexule este procreația. Acest scop nu este doar în mintea noastră; aparte de acest scop, nu am avea cum să explicăm de ce avem această capacitate. Mai mult, dacă încercăm să ne folosim de puterile sexuale în modurile care se opun și violează acest scop, ne opunem și ne violăm pe noi înșine.

A treia temă este cea a planului uman pentru procreație, ce presupune viața maritală și de familie. Pentru pești nu există; ei se descurcă să procreeze fără acestea. Pentru noi însă există. Altfel spus, noi suntem făcuți pentru căsătorie și familie, și potrivirea pentru ele este unul dintre criteriile planului nostru. Nimeni nu le-a inventat, nimănui nu îi sunt indiferente și nu a fost vreun timp în istorie când ele să nu fi existat. Chiar și în dezordine ele persistă. Soții și membrii familiilor separați de un dezastru de regulă depun eforturi herculiene pentru a se reuni. Căsătoria și familia nu sunt niște bunuri aparente, ci bunuri reale, și regulile și obiceiurile necesare pentru înflorirea lor țin de legea naturală.

Tema finală vorbește despre legătura sponsală, care își are propria structură, ce hrănește și este hrănită de aceste instituții. Având propriile ei structuri, își are și propriile principii. Printre acestea se numără și următoarele: fericirea nu poate fi atinsă prin folosirea sexuală a celuilalt; iubirea conjugală cere dăruire reciprocă și totală. Sentimentele de unire nu sunt un substitut pentru unire; scopul lor este să încurajeze realitatea față de care ele reprezintă doar o pregustare. Semnificațiile procreativă și unitivă ale sexualității sunt unite prin natura lor; nu pot să fie separate fără distorsionarea sau diminuarea ambelor.

Aceste principii sunt motivul real pentru poruncile și interdicțiile conținute în morala tradițională privitoare la sexualitate. Respectați-vă părinții. Îngrijiți-vă copiii. Păstrați relațiile sexuale pentru căsătorie. Faceți căsătoria rodnică. Fiți fideli partenerului.

Fie ca noua (sau contra) revoluție sexuală de acum să îngroape revoluția sexuală începută secolul trecut. Încheind circuitul, am sosit de unde am plecat. Ceea ce mama Dvs, ba pardon, bunica Dvs, ba pardon, străbunica Dvs v-a spus despre sexualitate a fost adevărat tot timpul. Acestea sunt legile naturale ale sexualității.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire