pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2006 

VLADIMIR GHIKA - FRAGMENTE POSTUME
Andrei Goția

Gustări vesele pentru copiiCuprinsRevigorarea Hollywood-ului?

 

Figura aureolată a Monseniorului Ghika (1873-1954), cunoscut de majoritatea publicului român doar prin relatările orale ale celor care l-au cunoscut, se conturează tot mai mult în ultimii ani prin traducerea unora din cărțile sale. Astfel, au apărut Gânduri pentru zilele ce vin / Convorbiri spirituale (Dacia: Cluj, 1995), Ultimele mărturii (Dacia: Cluj, 1997) și Fragmente postume (Dacia: Cluj, 2003), toate în traducerea Doinei Cornea.

Aș dori să mă opresc asupra ultimului din aceste volume, prefațat de către Pierre Hayet, co-fondator și secretar general al Institutului "Vladimir Ghika"; el a selectat din arhiva Institutului (peste două mii de dosare) textele inedite care alcătuiesc cartea. Domnul Hayet citează o însemnare a prințului Ghika din 21 mai 1902:

Nu știu ce-mi rezervă viitorul. Dar dacă Dumnezeu îmi acordă o viață de om, fie că voi deveni preot sau călugăr (ceea ce-mi doresc atât de mult), fie rămânând și numai un simplu laic (în jurul meu existând atâtea obligații și afecțiuni care mă rețin), ceea ce știu și pot spune de pe acum e că, orice aș deveni, voi fi un APOSTOL. Un apostol, adică un om al lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că-mi voi dedica întreaga activitate, cu sprijinul lui Dumnezeu, acestui scop mărturisit, și o voi face cu o dăruire totală.

Impresionant program, mai ales citit postum, îndeplinit întru totul de către autorul său, fie că era vorba de misiuni ca laic ori mai târziu ca preot în Africa, în Italia, în Franța, Japonia ori România, unde va da măsura deplină a apostolatului său ca martir în închisoarea comunistă de la Jilava. Impresionează în acest text disponibilitatea, expresie a libertății, cu care tânărul prinț se dedică unei vieți de slujire, semn al adevăratei aristocrații, cea spirituală, ilustrată de Isus, Împărat al universului și slujitor al oamenilor. O altă notă care se desprinde din text este hotărârea fermă a lui Vladimir Ghika de a fi un apostol, exprimată printr-un indicativ viitor decis - "voi fi" -, și nu printr-un mai slab condițional-optativ - "aș dori să fiu".

Volumul se constituie din reflecții numerotate, mai lapidare ori mai elaborate, grupate pe capitole. Cele o sută șaizeci și una de pagini ale cărții se pot parcurge în câteva ore, dar gândurile Monseniorului sunt mici geme spirituale, care nu pot fi înghițite cu pumnul, ci care își arată fecunditatea când sunt meditate individual.

Adesea ne întrebăm cum se împacă în Dumnezeu mila cu dreptatea Lui. Monseniorul scrie: La Dumnezeu, mila are mereu dreptate, iar dreptății îi este mereu milă (348).

Pentru a pricepe relația dintre om și Dumnezeu, Vladimir Ghika ne îndeamnă: Privește-L pe Dumnezeu și te vei înțelege mai bine. Privește-te pe tine întru Dumnezeu și Îl vei înțelege mai bine (773).

Cele două direcții opuse în care se poate manifesta iubirea omului sunt surprinse astfel: Iubirea e deopotrivă bogăția eului care se depășește atunci când vrea să se depășească, dar și sărăcia eului care nu ajunge atunci când nu vrea altceva decât să-și ajungă sieși (245).

Iată care este secretul de a fi stăpâni pe noi înșine: Nu suntem stăpâni pe noi înșine decât dacă suntem simpli sau dacă am reușit să ne simplificăm. Dar omul se vădește a fi atât de complex încât puțini sunt cei ce știu să se reducă la simplitate (243).

În lumea de azi, îmbâcsită și prostită de darwinism, Monseniorul ne surprinde cu o altă origine a omului decât cea simiască: Ne tragem în linie directă din Bucuria lui Dumnezeu. Să învățăm a o cunoaște și a o recunoaște (727).

Uneori ne speriem, precum tânărul bogat, că Dumnezeu vrea să ne lipsească de ce avem deja. Vladimir Ghika ne arată că lucrurile stau altfel: În ceea ce-L privește, Dumnezeu nu ne cere decât acele lucruri de care noi avem nevoie sau de pe urma cărora am putea realiza merite, mântuire și slavă (763).

Iată cum aprofundează Monseniorul adevărul că Dumnezeu este întotdeauna nu doar bun, ci Bunătatea Însăși: Dumnezeu dăruiește mereu, chiar și atunci când pare că retrage ceva. Noi trebuie să știm să descoperim acel dar sau să credem cu tot sufletul în prezența acelui dar fără să-l vedem; iar când va veni un nou dar, pe acesta îl vom lua drept recompensă pentru credința dovedită (358).

Celor apăsați de lungi așteptări și care se întreabă dacă Dumnezeu nu cumva i-a uitat, Monseniorul le răspunde că Dumnezeu nu întârzie niciodată, ba uneori Îi place s-o ia înainte (368).

Misterul libertății omului este descris lapidar în următoarea formulă: Cu cât depindem mai mult de Dumnezeu și numai de Dumnezeu, cu atât suntem mai independenți (660).

Umorul fin al lui Vladimir Ghika se arată în această reflecție: Răul înseamnă lipsă; el te lipsește mereu de ceva. Răspunde-i lipsindu-te de el și Plenitudinea te va pătrunde (956).

În speranța că am trezit interesul asupra acestei cărți deosebite de spiritualitate, închei această succintă selecție din reflecțiile Monseniorului cu următoarele îndemnuri: Iubește efortul - Cinstește obstacolul - Respectă curajul - Primește Harul - Binecuvântează Izbânda - și mulțumește-I lui Dumnezeu (594).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire