pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2006 

CE VA FI, OARE, ACEST COPIL?
Card. Joseph Mindszenty
traducere Oana Capan

Satana și sfinții: luându-l în serios pe Prințul ÎntunericuluiCuprinsFolosirea întregii creații

 

Când s-a născut Ioan Botezătorul, vecinii s-au întrebat: "Ce va fi, oare, acest copil?" (Luca 1,66). Aceasta este o întrebare comună, care, spusă sau nespusă, plutește deasupra leagănului fiecărui copil. În timp ce Dumnezeu din eternitate cunoaște calea și țelul fiecărui copil al Său, noi suntem lăsați într-o ceață privind viitorul. Din fericire, mulți oameni nu cugetă prea profund la astfel de întrebări, altfel i-ar măcina în continuu. Pentru că este cu adevărat o întrebare importantă.

 

Stelele

Acum câteva secole, stelele erau cele folosite pentru a găsi răspunsul la întrebarea noastră. Se cerea un horoscop, pe baza căruia, după poziția aștrilor, se citea viitorul. Și astăzi această superstiție își are "credincioșii" ei. Este încă o practică curentă în Senegal sau în nordul Indiei, unde la nașterea unui copil, tatăl cheamă un astrolog și îi cere să-i spună ce viitor va avea copilul. Sf. Augustin numea acest lucru ca fiind o superstiție prostească. Cum pot stelele să ghicească ce va deveni sau ce va face în viitor copilul, când acestea depind de liberul său arbitru, pe care îl are orice om? Alți oameni cred că viitorul copilului poate fi judecat după semne de pe trupul său. Dacă are părul cârlionțat, se crede că va fi înțelept; dacă îl are drept, că va fi bolnăvicios. Atunci când îi apar dinții, dacă are strungăreață mare copilul își va croi ușor drum în viață. Și ziua de naștere este motiv de ghicit viitorul copilului.

Pe vremea lui Rousseau, astrologii și ghicitorii aveau opinia unanimă că la naștere copiii au un suflet pur, de înger, care ar continua să fie angelic dacă ar fi ferit de societatea umană. Cu toții ne naștem îngeri, spuneau ei, dar ne pierdem această trăsătură prin trăirea alături de semeni.

Într-un discurs al său, Episcopul lmre Szabo dădea răspunsul corect: "Inima copilului este asemenea unui copac care a fost lovit cu un topor când era tânăr; rănile rămân vizibile pe scoarță chiar și când copacul a ajuns la maturitate. Mai mult, astfel de mutilări pot duce la creșteri nesănătoase ale copacului. În mod similar, un copil poate să se transforme în viață într-un înger, dar și într-un diavol." Va ajunge înger sau diavol? Aceasta este întrebarea care plutește deasupra fiecărui om, încă din leagăn. Pentru că, încă din leagăn, pe lângă om, îngerul și diavolul se războiesc pentru a prelua controlul. Părinții trebuie să crească ce este nobil în copil, și să îl ajute să își învingă tentațiile rele, înainte să ajungă la maturitate.

Scriptura înregistrează o singură profeție privind viitorul unui copil, profeție rostită de un înger cu privire la viața lui Isus Cristos: "Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său [...] și împărăția Lui nu va avea sfârșit" (Luca 1,32). Îngerul i-a spus acestea Preasfintei Fecioare Maria. Ea este steaua strălucitoare a dimineții în mijlocul unei lumi întunecate de păcat. Numele ei este pentru noi bucurie și fericire. Și o rază din bucuria ei luminează zilele fiecărui copil aflat în leagăn.

 

Dezvăluirea viitorului

Dumnezeu a dezvăluit, se pare, viitorul unor sfinți pe când erau în leagăn. Sf. Paulin spune că un roi de albine s-au așezat în gura Sf. Ambrozie, pe când era copil, prevestind astfel că va fi un mare predicator. Din alte surse aflăm că în gura Sf. Efrem a crescut odată, pe când era copil, o viță de vie, sugerând de asemenea viața de sfințenie de mai apoi. Există apoi multe vise sau viziuni ale unor mame. Mama Sf. Columban, când era însărcinată, se simțea de parcă purta în pântece un soare. Mama Sf. Dominic a avut o viziune înainte de naștere, în care a văzut un câine cu o torță, dând foc lumii. Și presentimentele mamei Sf. Camil s-au adeverit. Ea s-a văzut dând naștere unui copil cu o cruce în brațe, care conducea o mulțime de copii. Un bătrân iezuit, stând lângă leagănul Sf. Alfons Maria de Liguori, a profețit că acesta va trăi nouăzeci de ani și că va face lucruri mari pentru împărăția lui Dumnezeu.

Nu știm dacă dezvăluirile de mai sus sunt reale sau sunt doar legende, dar rămâne cert că viitorul unui copil arareori, dacă nu niciodată, este dezvăluit de pe când este în leagăn. Viitorul rămâne ascuns, știut doar de Dumnezeu.

În arborele familiei noastre, va fi copilul meu o ramură înflorită sau una ofilită? Va fi o rază de lumină ce caută cerul sau o umbră înghițită la final de întuneric? Steaua lui se va stinge de mic sau îi va străluci până la bătrâneți? Va rămâne copilul meu inocent sau va deveni un criminal ca Irod?

 

Care va fi alegerea ei?

Inima mamei este plină zi și noapte de astfel de întrebări. Stând lângă leagăn, îi trec prin minte fel de fel de scenarii posibile. Vede împărați cu imperii, regi cu coroane, generali cu săbii, înțelepți cu cărți... Dar nimic nu o satisface pentru copilul ei. Ce să aleagă? Cum să aleagă? Să aibă curajul să aleagă? Are ea de fapt dreptul să aleagă viitorul copilului ei? Fantomele celor care au trecut prin fața ei, prin mintea ei, trebuie că râd: "Ai auzit ce non-sens? Ea să aleagă! Ce a fost atât de bun în viețile noastre ca să o mulțumească pentru copilul ei?"

Să nu uităm că sub coroane, platoșe, săbii, cărți, există răni și durere. Nici una dintre miile de închipuiri ce trec prin mintea mamei nu va fi bună, cea mai bună pentru copil. Și atunci mama se macină ce să aleagă... Ce fericire într-adevăr că noi, ființele umane, nu putem alege! Căutăm în lung și în lat printre numeroase cruci, și nici una nu ni se pare potrivită pentru umerii noștri. Și când într-un final găsim una care ni se pare acceptabilă, o ridicăm cu un strigăt de bucurie. În scurt timp însă, spre dezamăgirea noastră, ne dăm seama că este chiar crucea pe care am lăsat-o jos de pe umeri mai înainte. Dumnezeu știe ce este mai bine pentru noi. El a măsurat crucea pentru umerii noștri.

Știința poate să îți dea un oarecare răspuns, dar nesatisfăcător, la întrebarea despre viitorul copilului, mergând pe vechea zicală că așchia nu sare departe de trunchi. Dar proverbul are limitele lui. Se întâmplă uneori ca așchia să sară departe de trunchi, ca mărul sălbatic să aibă poame dulci, și ca dintre ciulini să se ridice trandafiri.

 

O povară prea mare

(c) PhotoHome.comEste mult mai bine că nu cunoaștem viitorul, că nu avem puterea să îl alegem. Povara ar fi prea mare pentru umerii unui om. Așa că Dumnezeu a luat povara asupra Sa. Leagănul rămâne o mare enigmă, așezată la zorii vieții omului. Cei care își imaginează că cunosc viitorul copilului lor sunt adesea dezamăgiți. Eva credea că primul ei fiu va fi cel care va zdrobi capul șarpelui și va câștiga înapoi Paradisul. Însă Cain l-a ucis pe fratele său, Abel.

Deși nu putem să citim viitorul, știm cu siguranță că destinul mamei și al copilului sunt strâns împletite. Nu ne miră de aceea faptul că mamele simt oarecum viitorul copiilor lor. De fapt, mama are într-o anumită măsură viitorul copilului chiar în mâinile ei. Ea poate să îl călăuzească spre preoție, pentru ca să își ia crucea și să ducă o luptă sfântă; sau poate să îl pregătească să își ia sabia pentru o viață de soldat. Din fericire însă, doar o mică parte din viitorul copilului este pusă în mâinile ei; cea mai mare parte rămâne la Dumnezeu.

De aceea, ea își ridică mâinile către Dumnezeu Atotputernicul, cerându-i să o ia de mână și să o conducă în sarcina pe care o are de a-și călăuzi fiul, de a-l conduce spre fericire. Se roagă ca pruncul ei, din leagăn și până la mormânt, să meargă pe drumul ce conduce la Dumnezeu, să nu rătăcească niciodată. Cuvintele lui Isus au o valoare specială în acest sens pentru mame: "Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide" (Matei 7,7).

Sufletul copilului este o fortăreață închisă. Cheia acestei fortărețe a fost însă pusă de Dumnezeu în mâinile mamei.

 

(Materialul de față reprezintă capitolul XI din cartea "Mama". Pentru traducere s-a folosit ediția în limba engleză din 1949. Joseph Mindszenty s-a născut în Ungaria în 1892, fiind creat Cardinal de Papa Pius al XII-lea în 1946. Venirea regimului comunist a însemnat suferință îndelungată pentru prelatul catolic, care în 1971, la cererea Papei Paul al VI-lea și-a părăsit țara natală, retrăgându-se în Austria. Aici a murit patru ani mai târziu, în 1975.)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire