pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2005 

"ȘIFONIERUL, LEUL ȘI VRĂJITOAREA"
SAU COMPOZIȚIA PERFECTĂ DE FICȚIUNE ȘI CREȘTINISM
John J. Miller
traducere și adaptare Radu Capan

Îngerul vestitor. Steluțe simpleCuprinsTainele lui Sadoveanu

 

Când Lucy Pevensie afirmă că a trecut printr-un șifonier și a descoperit o lume nouă, Narnia, fratele și sora mai mare nu o cred. Dar mica Lucy insistă. În al cincilea capitol al romanului "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea", lucrare clasică a lui C.S. Lewis, cei doi se îngrijorează, crezând că micuța și-a pierdut mințile. Profesorul Kirke, cel care are grijă de ei, le spune: "Există doar trei posibilități. Fie sora voastră spune minciuni, fie este nebună, fie spune adevărul. Știți că ea nu obișnuiește să spună minciuni și evident nu este nebună. Pentru moment deci, până când nu vor apărea noi elemente, care să răstoarne raționamentul, trebuie să pornim de la premisa că spune adevărul."

În final se dovedește că Lucy spune adevărul și copiii se trezesc implicați într-o minunată aventură în Narnia. Milioane de copii și nu numai au urmărit aventurile copiilor Pevensie, și alte milioane de copii o vor face după ce în 9 decembrie filmul "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea" va fi lansat în cinematografe (în România data estimată este 6 ianuarie 2006). Potențialul comercial al filmului este uriaș. "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea" vine dinspre Hollywood ca o intersecție între "Stăpânul Inelelor" și "Patima lui Cristos", fiind atât o fantastică poveste de aventuri, cât și o profundă expresie a credinței creștine. Din acest motiv, celebra lucrare a lui C.S. Lewis nu este doar în pragul unui imens succes comercial, dar are și potențialul de a deveni următorul câmp de luptă în războiul cu ideile creștine.

* * *

Narnia are desigur dușmanii ei. Una este Vrăjitoarea Albă, o creatură diabolică ce menține în ținut o iarnă perpetuă. Altul vine din lumea noastră, reală: autorul a numeroase best-seller-uri pentru copii, Philip Pullman, care descria Narnia ca "una dintre cele mai urâte și otrăvitoare lucrări pe care le-am citit vreodată". Înțelegem declarația lui dacă ne amintim misiunea sa declarată în scrierea poveștilor: "Caut să subminez bazele credinței creștine." Narnia nu merită să genereze controverse, dar va face așa, fără îndoială, inclusiv din partea celor care au criticat producția lui Mel Gibson despre ultimele ore ale vieții lui Isus. Atacurile vor urma, să fim siguri. Când guvernatorul Floridei, Jeb Bush, a ales "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea" ca piesa centrală a unui program de lectură în acest stat american, un ziarist a reacționat cu duritate acuzând că "se deschid în școlile publice uși laterale pentru lecții de cateheză". Criticile vor exploda după premiera filmului și aproape sigur că ni se va aminti de relația lungă a lui Lewis cu mama unui prieten de-al său. Va fi - vom vedea! - acuzat de rasism (pentru unele cuvinte folosite în cărți), sexism (pentru preferința sa pentru personaje masculine) ori chiar de homosexualitate (doar și-a petrecut atâta parte din viață într-un club de bărbați).

Aceste atacuri previzibile vor veni pentru simplul fapt că poveștile Narniei sunt mai mult decât literatură pentru copii. Unii au spus că aceste cărți sunt în fapt alegorii creștine, adică repovestiri ale unor evenimente biblice. Lewis a negat aceasta, dar a invitat la următorul exercițiu de imaginație: "Să presupunem că ar exista un tărâm ca Narnia și că Fiul lui Dumnezeu, așa după cum a devenit Om în lumea noastră, ar deveni Leu în acea lume... și apoi să ne închipuim ce s-ar întâmpla." De aici Aslan care vine în Narnia ca un leu, suferă și moare pentru greșelile unui copil și apoi învie. Majoritatea adulților își vor da seama ce este la mijloc cu aceste romane, în timp ce cei mici probabil nu vor avea nici cea mai mică idee: pentru ei vor fi povești de ascultat înainte de culcare.

* * *

Clive Staples Lewis a fost unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai secolului XX. S-a născut lângă Belfast, în 1898; a murit la 64 de ani, în aceeași zi în care a fost asasinat președintele american John Fitzgerald Kennedy. Cu greu poate cineva să concureze cu inteligența, spiritul ori influența sa. Și-a petrecut o mare parte a vieții ca profesor la Oxford și Cambridge, iar în anii 1930 își câștigase deja reputația necesară pentru a primi onorabila sarcină de a scrie al treilea volum al "Istoriei literaturii engleze", lucrare considerată de mulți ca cea mai elevată lucrare a sa. Lewis a fost însă și unul dintre adepții popularizării credinței creștine. A avut vocație pentru așa ceva, în parte și datorită convertirii sale din tinerețe. Așa după cum unii dintre cei mai puternici critici ai comunismului au fost înainte comuniști, și Lewis a avut perioada sa necreștină, care s-a întors în bine, el dezvoltându-și capacitatea de a explica și apăra cu ușurință principiile creștine. Convertirea lui nu a fost bruscă, ci, după cum o descria fratele său, Warren, "o lungă convalescență după o boală spirituală profundă" - boala necredinței. Pentru drumul vieții sale importantă a fost și prietenia cu colegul profesor și catolicul J.R.R. Tolkien. Acesta a mărturisit că nu ar fi terminat niciodată "Stăpânul inelelor" dacă nu ar fi fost încurajat constant de Lewis.

Scrierile lui G.K. Chesterton de asemenea l-au ajutat mult pe Lewis, în special observația acestuia că, atunci când Isus a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu, El a lăsat trei variante de interpretare: fie spune baliverne, fie nu este întreg la minte, fie chiar este Fiul lui Dumnezeu. Această idee avea să se regăsească nu numai în "Cronicile din Narnia", ci și în discursurile sale despre credință. În timpul celui de-al doilea război mondial, Lewis a realizat o serie de transmisiuni radiofonice la BBC, reunite ulterior într-o carte sub titlul "Creștinism, pur și simplu" (în limba română apărută la Editura Humanitas), rămasă una dintre cele mai celebre cărți ale sale. Într-unul dintre scurtele eseuri, Lewis nota faptul că mulți sceptici sunt gata să recunoască în Isus "un mare învățător moral", dar nu pot accepta divinitatea sa. Lewis răspunde: "Un om care ar fi doar un om și ar spune genul de lucruri pe care le spunea Isus nu ar putea fi un mare propovăduitor al moralei. Ar fi fie un nebun - pe aceeași treaptă cu omul care spune că este un ou fiert - fie, dimpotrivă, ar fi diavolul iadului. Trebuie să alegeți. Sau omul acela a fost, și este, Fiul lui Dumnezeu, sau a fost un nebun sau ceva mai rău. Poți să îl izolezi ca pe un nebun, poți să îl scuipi și să îl ucizi ca pe un demon; sau poți să îi cazi la picioare și să-l numești Domn și Dumnezeu. Dar nu să îl privești de sus fără nici un temei, ca fiind doar un propovăduitor între oameni. Nu ne-a lăsat deschis acest drum. Nu a avut această intenție" (pg. 76 în ediția Humanitas 2004).

Este un pasaj care obligă la o gândire clară. Protestantul Josh McDowell numea acest set de opțiuni - Isus mincinos, nebun sau Domn - ca fiind o "trilemă". În "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea", profesorul Kirke le prezintă copiilor propria trilemă în legătură de Lucy. Este "mincinoasă, lunatică sau logică". Nu după mult timp copiii intră în Narnia, iar fratele și sora mai mare își cer iertare față de cea mică, pentru că nu au crezut-o. Copiii se întreabă ce să facă acum. Un sturz zboară în fața lor, părând a se oferi drept călăuză. Unul dintre copii întreabă ce ar trebui să facă: să urmeze pasărea, sau nu? Dacă îi atrage într-o capcană? "Ce idee eronată", spune Peter, cel mai mare dintre copii. "Acestea sunt păsări bune în toate poveștile pe care le-am citit." Așa după cum Jonathan Rogers subliniază în "Lumea conform Narnia", "aceasta este prima menționare a unei teme ce va reveni de-a lungul Cronicilor: copiii știu ce să facă deoarece au citit povești de ficțiune bune."

Lewis era însă îngrijorat că poveștile de ficțiune bune sunt pe cale de dispariție. "Există prea puțin din ceea ce ne place cu adevărat în povești", îi spunea odată Lewis lui Tolkien. "Mi-e teamă că va trebui să încercăm să scriem noi înșine unele." Oferind Narnia, el a dorit să îi salveze pe cei mici de la propria soartă a căderii în copilărie în capcana necredinței. Lewis credea că educația sa religioasă a fost distrusă de un puternic sentiment al constrângerii. "De ce este atât de greu să simțim așa cum ni se cere să simțim despre Dumnezeu sau despre suferințele lui Cristos?", se întreba el odată, găsind "motivul principal" în "faptul că ni se cere. Constrângerea poate să paralizeze sentimentele. Să presupunem însă că transpunem toate acestea într-o lume imaginară, în care nu mai există vitralii și școala de duminică; atunci pentru prima oară ele vor apărea cu potențialul lor real." Dacă războiul este de fapt continuarea politicii cu alte mijloace, atunci Narnia este continuarea școlilor de duminică, dar cu mijloace diferite.

Fiecare dintre cărțile "Cronicilor din Narnia" conține elementele unei pregătiri creștine: "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea" vorbește despre provocarea credinței și introduce concepte precum moartea ca sacrificiu și învierea; "Prințul Caspian" descrie o perioadă de decădere și de refacere; "Călătorie pe mare cu Zori de Zi" include o scenă baptismală; "Jilțul de argint" amintește de coborârea în iad; "Calul și băiatul" analizează problema necredincioșilor; "Nepotul magicianului" oferă o poveste a creației și arată originea răului; iar "Ultima bătălie" prezintă sfârșitul lumii. Mulți dintre copiii care au citit aceste povești nu au sesizat analogiile. Aceasta nu este însă o problemă din punctul de vedere al lui Lewis. "Eu urmăresc să fac un fel de pre-botez al imaginației copilului", spunea el cândva. Astfel că atunci când profesorul Kirke explică de ce informațiile lui Lucy despre Narnia ar putea fi adevărate, Lewis nu speră că prin aceasta copiii se vor fi gândit la Chesterton. El speră însă să creeze condițiile pentru ca ei să poată ajunge la înțelegerea sofisticată a credinței atunci când va fi momentul potrivit.

* * *

Miracolul apropiatului film ar putea să fie faptul că producătorii nu au încercat să distorsioneze Narnia dincolo de a mai putea fi recunoscută. Au fost astfel de încercări în trecut. În anii 1990 de exemplu, Paramount a deținut drepturile pentru "Cronicile din Narnia" și a început cu "Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea". Dar acțiunea a fost mutată din Marea Britanie din timpul războiului în Los Angeles-ul zilelor noastre. Copiii nu mai intrau în Narnia prin șifonier, ci printr-o piscină. Cel mai grav, Hollywood-ul a dorit ca Aslan să nu mai moară. Este un sacrilegiu literar, sau ca și cum cineva ar dori să rescrie "Patima lui Cristos" astfel încât la sfârșit Isus să nu moară. De ce aceste modificări? O explicație ar fi îngrijorarea că o versiune fidelă ar fi semănat prea mult cu o propagandă creștină. HarperCollins, casa de editură care are drepturile asupra operei lui Lewis, a simțit de asemenea "datoria" de a neutraliza Narnia. Acum patru ani, când se anunța republicarea "Cronicilor", un raport intern a ajuns pe mâinile presei. "Trebuie să ne asigurăm că nu se va mai putea face vreo corelare între povești și teologia creștină", se spunea în acel raport. Fanii lui Lewis au reacționat, iar HarperCollins a avut bunul simț de a renunța la ideea sinistră a decreștinării poveștilor pentru copii ale lui Lewis.

În 2001, drepturile deținute de Paramount au expirat. Walden Media, o companie cu sediul în Boston, a preluat drepturile. Compania Walden a fost hotărâtă să transforme cărțile pentru copii în filme. Din fericire, Walden nu a respins tema creștină, iar datorită costurilor mari de producție, la realizare s-a asociat și gigantul Disney. Filmul este fidel cărții aproape în detaliu. De fapt, filmul conține unele "înflorituri", dar care sunt de folos.

Spre deosebire de operele altor giganți ai literaturii, care adesea sunt mai mult admirați decât citiți, scrierile lui C.S. Lewis au tot mai mulți cititori, pe măsura faimei tot mai mari. Lewis nu este însă mare pentru că este popular; el este popular pentru că este mare. Iarna aceasta, Narnia va deveni mai publică probabil ca niciodată, în întreaga lume. Discuțiile despre Lewis se vor înteți, dar cu siguranță nu spre pierderea scriitorului britanic. De la cinematograf, probabil spectatorii se vor întoarce la cărțile acoperite de praf. Iar Hollywood-ul va merge înainte, încântat de perspectiva a șase continuări aducătoare de profit. Așa că toată lumea va fi fericită. Aproape sigur! Sau cu cuvintele profesorului Kirke, atunci când discută cu fratele și sora mai mare a lui Lucy despre posibilitatea existenței unor lumi dincolo de a noastră: "Nimic mai probabil."
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire