pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2005 

ORIGINILE BRADULUI DE CRĂCIUN
pr. William Saunders
traducere Radu Capan

Coroana de AdventCuprinsSe mai poate crede astăzi în familia tradițională?

 

Povestea bradului de Crăciun este parte a poveștii vieții Sf. Bonifaciu, al cărui nume a fost inițial Winfrid. Sf. Bonifaciu s-a născut în anul 680 în Devonshire, Anglia. La vârsta de 5 ani, el și-a dorit să devină călugăr, astfel că doi ani mai târziu a intrat în școala unei mănăstiri de lângă Exeter. La 14 ani a intrat în abația de la Nursling, din Dieceza de Winchester. Pasionat de studiu, Sf. Bonifaciu a fost elevul învățatului abate Winbert. Mai apoi, el a ajuns chiar directorul școlii unde învățase.

În acea vreme, mare parte din nordul și centrul Europei erau încă neevanghelizate. Sf. Bonifaciu s-a hotărât să fie misionar printre aceste popoare. A reușit să obțină aprobarea oficială pentru aceasta de la Sfântul Papă Grigore al II-lea, care l-a însărcinat cu vestirea Evangheliei poporului german. Atunci și-a schimbat numele Winfrid în Bonifaciu. A mers în Germania prin Alpi, ajungând în Bavaria, apoi în Hesse și Turingia. În 722, Papa l-a consacrat pe Sf. Bonifaciu Episcop peste întreaga Germanie. Cea mai mare provocare pentru el era să elimine superstițiile păgâne care împiedicau acceptarea Evangheliei și convertirea. Cunoscut ca "Apostolul Germaniei", Sf. Bonifaciu a predicat Evanghelia până când a fost martirizat în anul 754. Cu această introducere putem începe povestea noastră despre bradul de Crăciun.

Într-o zi, alături de câțiva credincioși care îi erau fideli, Sf. Bonifaciu călătorea printr-o pădure, de-a lungul unui vechi drum roman, în ajunul Crăciunului. Zăpada cădea din greu, acoperindu-le urmele. Abia puteau să respire aerul rece. Deși unii sugerau să se oprească, să facă o mică tabără pentru a înnopta, Sf. Bonifaciu vroia să meargă mai departe: "Curaj, frații mei, mai avem puțin. Luna lui Dumnezeu ne va lumina drumul. Știu că sunteți obosiți; și inima mea este obosită și tânjește după Anglia, unde cei dragi ai mei se pregătesc să sărbătorească Crăciunul. Oh, de-aș putea scăpa din această sălbatică și agitată Germanie pentru a mă întoarce în țara mea natală! Dar avem de lucru înainte de sărbătoare. Păgânii de aici s-au strâns la stejarul din Geismar pentru a aduce cult zeului lor, Thor; și lucruri stranii se vor întâmpla acolo, lucruri care întunecă sufletul. Noi suntem însă trimiși să aducem lumină în întunericul lor; îi vom învăța pe frații noștri să celebreze alături de noi Crăciunul așa cum acest ținut nu a făcut-o vreodată. Înainte deci, în numele lui Dumnezeu!"

Cu forțe proaspete în urma îndemnurilor Sf. Bonifaciu, credincioșii și-au continuat drumul. La scurt timp cărarea i-a scos într-un spațiu deschis. Au văzut case, dar cufundate în întuneric, ca și cum ar fi fost părăsite. Nu era nimeni în ele. Au auzit însă nechezat de cai, așa că și-au continuat drumul în acea direcție, reintrând în pădure. În scurt timp au ajuns într-un luminiș, iar aici era stejarul din Geismar. "Aici este stejarul vostru", spuse Episcopul ținând ridicat toiagul episcopal în vârful căruia se afla o cruce, "și aici este crucea lui Cristos care va zdrobi ciocanul falsului zeu Thor". În fața copacului era un foc mare. Din el săreau scântei care dansau în aer. Locuitorii germani, care până atunci stătuseră în fața focului, privind spre stejarul lor sacru, s-au întors mirați spre Sf. Bonifaciu. "De-al vostru sunt, de sânge germanic și venit din Wessex, de dincolo de mare, pentru a vă aduce un mesaj de la Tatăl tuturor, al cărui slujitor sunt eu."

Hunrad, preot păgân al lui Thor, i-a întâmpinat pe Sf. Bonifaciu și pe însoțitorii lui spunându-le: "Opriți-vă și țineți-vă zeii care v-au trimis la noi! Această noapte este noaptea neagră a zeului-soare, Baldur cel Frumos, iubit de zei și de oameni. Această noapte este ora întunericului și puterea iernii. În această noapte, marele Thor, zeul tunetului și al războiului, al căruia este acest stejar sacru, e îndurerat de moartea lui Baldur și supărat pe poporul său pentru că au renunțat să îi mai slujească. De mult nu i s-a mai adus nimic la altar, de mult rădăcinile stejarului său nu au mai fost udate cu sânge. De aceea slavii și saxonii ne-au învins în bătălii. De aceea recoltele ne sunt compromise și hoarde de lupi ne-au mâncat hrana. De aceea morții din satele noastre sunt mai mulți decât viii. Nu este așa, popor al meu?" Germanii aprobară la unison și începură să îi cânte un imn de laudă lui Thor.

Când cântecul s-a terminat, Hunrad a spus: "Nimic din acestea nu îi va plăcea zeului. Mult mai mare este prețul ce trebuie plătit pentru curățirea păcatelor voastre. Thor vă cere să îi dați în dar pe cei dragi ai voștri." Hunrad s-a apropiat de copii și l-a ales pe Asulf, băiatul ducelui Alvold și al soției sale, Thekla, spunând că acesta trebuie sacrificat. Părinții lui Asulf erau șocați, dar nimeni nu a spus nimic. Hunrad a condus băiatul la altarul aflat între stejar și foc. L-a legat la ochi și l-a pus să îngenuncheze și să își așeze capul pe piatra altarului. Oamenii s-au apropiat de altar, iar Sf. Bonifaciu s-a așezat lângă preotul păgân. Hunrad a ridicat în aer ciocanul sacru al zeului Thor, gata să zdrobească craniul lui Asulf. Când ciocanul a început să coboare, Sf. Bonifaciu și-a interpus toiagul episcopal, astfel că Hunrad l-a scăpat. Ciocanul a căzut pe altar și s-a spart în două. Mulțimea a răsuflat ușurată, iar în aer se simțea bucuria. Thekla a alergat la copilul ei, salvat de la sacrificare, și l-a îmbrățișat strâns.

Sf. Bonifaciu a luat atunci cuvântul: "Ascultați, fii ai pădurii! Nu va curge sânge în această noapte. Pentru că aceasta este noaptea nașterii lui Cristos, fiul Tatălui tuturor, Mântuitorul omenirii. Mai drept este El decât Baldur cel Frumos, mai măreț decât Odin cel Înțelept, mai cald decât Freya cea Bună. Deoarece El a venit, jertfele s-au încheiat. Negrul Thor, pe care în van l-ați invocat, este mort. Cufundat în umbrele din Niffelheim, el este pierdut pe veci. În această noapte a lui Cristos veți începe să trăiți. Acest stejar sângeros nu va mai ține umbră pământului vostru. În numele Domnului, îl voi distruge." Sf. Bonifaciu a luat un topor și a început să lovească în stejar. Un vânt puternic s-a pornit atunci și copacul a căzut, rădăcinile i-au ieșit din pământ, și s-a spart în patru.

Lângă puternicul stejar se afla un mic brad, semeț ca o Catedrală cu vârful indicând cerul. Sf. Bonifaciu a vorbit din nou oamenilor: "Acest mic brad, copil al pădurii, va fi copacul sfânt al vostru. Este lemnul păcii, deoarece casele voastre sunt construite din brazi. Este semnul vieții veșnice, deoarece este mereu verde. Uitați-vă cum arată în sus, spre cer. Să fie acesta copacul copilului Isus; adunați-vă în jurul lui, nu în pădurea sălbatică, ci în casele voastre; sub el vor fi așezate nu picături de sânge, ci daruri făcute din iubire." Localnicii au luat brăduțul și l-au dus în sat. Ducele Alvold a așezat bradul în mijlocul celei mai mari camere din casa sa. Au pus lumânări pe crengi, astfel că părea plin de stele. Sf. Bonifaciu a început să spună oamenilor povestea Betleemului, despre nașterea Pruncului Isus într-o iesle, despre păstori și despre îngeri. Cu toții ascultau fascinați. Micul Asulf, stând în brațele mamei sale, i-a spus: "Mamă, auzi cum cântă îngerii la brad." Unii spun că erau îngerii; alții spun că era Sf. Bonifaciu și credincioșii ce îl însoțiseră. "Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință."

Adunându-ne anul acesta în jurul bradului de Crăciun, să aducem mulțumită pentru darul credinței noastre, să păstrăm în inimile noastre istoria nașterii Mântuitorului și să ascultăm cântecele îngerilor. Tuturor vă doresc un Crăciun fericit și binecuvântat.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire