pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2005 

PĂRINȚII LA ȘCOALA LUI ISUS
Maria Goția

Cei patru educatoriCuprinsA fi parinte este un dar

 

Sunt părinți, mai ales dintre cei tineri, care se feresc să exercite orice influență asupra copiilor, de teamă să nu le încalce libertatea, să nu-i constrângă în vreun fel. Dragostea pe care le-o poartă îi transformă în sclavi dispuși la eforturi uriașe pentru a le oferi condițiile cele mai bune, grăbiți și supuși să le împlinească orice dorință. Alegerea este a copiilor, după gustul și plăcerea lor, în momentul dorit. E bine?

Părinții de modă mai veche sau mai tradiționaliști ar răspunde: nu. Acești părinți îi deplâng pe copiii celorlalți, zicând: "Cresc ca buruienile!" sau "Nu mai au frică de nimic...!" La vremea lor, au avut parte de educatori aflați mereu ei în centrul relației, în timp ce copiilor li s-a cerut supunere față de norme și executarea cerințelor, fără să le pună vreodată în discuție valabilitatea. Abaterea cea mai mică a fost sancționată, pentru a descuraja din fașă evoluțiile dezordonate. E mai bine așa?

 

Să căutăm un răspuns la Isus, Care, ca Fiu Dumnezeiesc, știe cel mai bine cum este cel mai bun Tată. Să citim de aceea împreună una dintre parabolele Împărăției Cerurilor, pentru că și educația trebuie împlinită în Dumnezeu și după inima Lui.

"Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânță bună în țarina lui.
Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat.
Dar când paiul a crescut și a făcut rod, a apărut și neghina.
Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: 'Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are, dar, neghină?'
El le-a zis: 'Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.' Și robii i-au zis: 'Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?'
'Nu', le-a zis el, 'ca nu cumva, culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea.
Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu!'
" (Matei 13,24-30).

Isus Însuși explică pilda:
"Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului.
Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii împărăției; neghina sunt fiii Celui Rău.
Vrăjmașul care a semănat-o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.
Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor culege din împărăția Lui toate pricinile de păcătuire și pe cei care practică fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul de foc: Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă
" ( Matei 13,37-43).

 

Ca și în alte împrejurări, Isus ne aduce aminte "cum a fost la început", care este planul lui Dumnezeu pentru noi: lumea, rânduită frumos și omul creat după chipul și asemănarea Sa "erau foarte bune" (Geneză 1,31). Armonia dintre Dumnezeu și oameni, dintre om și natură, echilibrul dintre elemente erau depline.

Dar neghina semănată de diavol găsește teren: Cel Rău dă pricini de păcătuire și îndeamnă la fărădelege, așa cum a făcut cu primii oameni. Aceia care primesc Răscumpărarea Mântuitorului devin iarăși fii ai Tatălui, pe când cei care o refuză sunt odrasle ale Celui Rău, neghină între grâu: atât de prezentă uneori, încât pare aproape banală, comună, tot mai puțin stridentă, familiară chiar.

Isus însă nu ezită nici un moment să numească răul rău și să-i indice sursa, pe diavol. Nu șovăie să-l numească pe acesta vrăjmaș; vrăjmaș al lui Dumnezeu și vrăjmaș al omului. Atunci, de ce spune: "Lăsați să crească împreună grâul și neghina, până la seceriș"?

 

Nu este în stilul lui Isus nici absența educativă, asemănătoare cu aceea întâlnită în zilele noastre, nici distanța pe care o ia un instructor oarecare după ce a transmis la un moment dat informația. Isus nu a fost niciodată indiferent, nici nu s-a mulțumit cu orice.

 

Educator blând, dar stăruitor

Da, El este "blând și smerit la inimă" (Matei 11,29)."El nu se va lua la ceartă, nici nu va striga. Și nimeni nu-I va auzi glasul pe străzi. Trestia frântă nu o va zdrobi și fitilul ce mai fumegă încă nu-l va stinge, până va face să biruie judecata". Dar în același timp "Nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce va fi așezat legea pe pământ; căci învățătura lui toate ținuturile o așteaptă" (Isaia 42,2-4).

Nu judecă, ci se grăbește să ierte, nu este sever în orice mărunțiș, nici nu se grăbește să critice sau să sancționeze, nici să încarce oamenii peste puteri, cum făceau fariseii (cf. Luca 11,37-52; Matei 23,1-36; Ioan 8,3-11); dar cere să fie căutată cu întâietate "dreptatea și dragostea lui Dumnezeu", adică "ceea ce este cel mai important în Lege". (cf. Matei 23,23; Luca 11,42).

 

Educă în vederea desăvârșirii iubirii

Prioritatea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele ordonează și strategiile educative ale lui Isus: cu ochii spre obiectivul suprem și ultim al comuniunii depline în iubire între Dumnezeu și oameni și a oamenilor toți în Dumnezeu, alege fără greș ceea ce-i poate ajuta și întări cel mai mult pe acest drum, pentru ca în momentul secerișului să se bucure împreună cu ei. Doar atunci va fi mulțumit. Creșterea Îl interesează pentru că reprezintă trepte care îl apropie pe om tot mai mult de Dumnezeu, pentru că se finalizează în rodul așteptat: comuniunea deplină.

Să reflectăm și noi la consecințele acestei orientări fundamentale asupra propriei noastre concepții despre educație.

 

Un plan de perspectivă

Dacă Îl alegem pe Isus ca model de educator, trebuie să excludem așadar improvizația.

Am experimentat deja fiecare - în plan personal, în mediul școlar, la muncă sau în viața de familie - ce se întâmplă când iei decizii pripite, dintr-un impuls de moment, după o impresie, dintr-o pornire subiectivă: abia după aceea îți dai seama ce bine ar fi fost să fi avut dinainte un plan, să-ți fi pregătit pașii. Cu atât mai serios, când în joc se află așezarea pe temelii bune a vieții celor dragi.

"Ești răspunzător de cei pe care îi iubești.", spunea Micul Prinț. Într-adevăr, nu ne putem juca, atunci când iubim cu adevărat. Așa că trebuie să avem bine lămurit în minte ce vrem să ajungă fiii și fiicele noastre, unde vrem să ajungă.

"Vreau să-l învăț egoist, căci în lumea de astăzi, nu are altfel nici o șansă." "Pentru carieră, ca să se afirme, e o șansă pentru ea să pozeze pentru Playboy" - iată doar două afirmații ale unor părinți care nu văd mai departe decât "succesul" imediat.

Pe Isus însă nu-L interesează aplauzele unui public de moment, să dea lovitura cu un câștig răsunător, să obțină o urcare vertiginoasă pe treptele sociale. Pare să ne spună: mai stai puțin, gândește-te.

Dacă părinții și-ar lua răgazul să cumpănească, ascultând ce le spune inima, ar vedea altfel viitorul copiilor lor: nimeni nu este autentic fericit și nu se poate împlini cu adevărat când este egoist; nici averea, nici puterea nu țin de cald pe termen lung; cui își vinde corpul pentru bani sau notorietate, îi este pângărită și inima, iar rana aceasta sângerează până la sfârșit, uneori asemeni acelora care au fost atinși adânc, fără să o simtă: vlaga li se duce încet, odată cu sângele care li se scurge. Viața i-a părăsit înainte de a-și fi dat seama.

Ar alege atunci fără îndoială bunătatea, generozitatea, dăruirea de sine, fidelitatea, disponibilitatea de a servi, curajul stăruinței în bine și câte altele, născute din viața cu Dumnezeu! Astfel de valori autentice le vom propune copiilor noștri, dacă vom ținti departe, spre fericirea deplină și veșnică.

Ajută o anumită prietenie, o anume carte, un curs, o distracție... pentru ca fiica sau fiul nostru să fie mai buni, mai generoși, mai dăruiți...? Alegerea e clară! I-ar face mai egoiști, mai ușurateci, mai duri, mai comozi...? Alegerea e iarăși clară!

Ajută cu adevărat cutare îndemn, cutare observație sau cutare pedeapsă? Nu este cumva mai curând vorba despre dorința noastră de a obține un succes imediat, de ambiția noastră de a ne dovedi eficiența sau de a vedea realizate în copil propriile noastre planuri sau reușitele apreciate de societate și nu binele lui adevărat?

 

Încredere, răbdare, speranță și curaj

Când stăpânul țarinii spune slujitorilor să lase grâul să crească împreună cu neghina până la seceriș, primim un indiciu al respectului și al încrederii pe care Isus le are pentru fiecare. El crede ferm că avem mijloacele de a crește și de aduce rod bogat, și dacă în jurul nostru răul există.

Pe ce Își întemeiază încrederea? Întâi pe faptul că Dumnezeu l-a creat pe om și l-a rânduit cu înțelepciune și cu iubire spre scopul lui, prin legea înscrisă în inima sa (vezi Romani 8,15), legea naturală. Aceasta nu este altceva decât lumina inteligenței revărsată de Dumnezeu în noi. Datorită ei cunoaștem ce avem de îndeplinit și ce trebuie să evităm. Această lumină și această lege sunt dăruite de la început de Dumnezeu făpturii sale, spunea Sf. Toma d'Aquino.

La acest dar se adaugă acela al Celor Zece Porunci. Ele îi arată omului care îi este binele pentru el ca persoană, ca ființă spirituală și corporală, aflată în relație cu Dumnezeu, cu aproapele și cu lumea materială (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2070), îi arată calea vieții și îl conduc la ea (cf. Matei 19,17).

Este adevărat că inima omului a fost denaturată de păcat, dar Mântuitorul ne-a întipărit din nou și pentru totdeauna în inimă Legea, prin Noul Legământ. Cu Botezul Său am primit astfel o "inimă nouă" pentru că în noi sălășluiește de atunci "un spirit nou", Spiritul lui Dumnezeu.(cf. Veritatis Splendor, 12). Acesta ne călăuzește, ne inspiră tot binele, ne întărește să-l facem.

Comuniunea cu Domnul în Sfintele Taine ne purifică, ne hrănește și ne întărește în același bine.

Mai mult, El S-a rugat și Se roagă Tatălui pentru noi: "Nu Te rog să-i scoți din lume, ci să-i ferești de rău" (Ioan 17,16). "De asemenea, Spiritul vine și El în ajutorul slăbiciunii noastre, deoarece noi nu știm ce să cerem în rugăciune cum trebuie, pe când Spiritul Însuși mijlocește pentru noi cu nespuse suspine. Iar Acela Care pătrunde inimile știe care este dorința Spiritului și că El mijlocește pentru sfinți după vrerea lui Dumnezeu... Ce să spunem dar pe lângă acestea? Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă?" (Romani 8,26-28;31).

 

Știm că adesea ne surprinde opacitatea la observațiile sau sfaturile noastre, ne dezamăgesc încetineala cu care se schimbă copiii, lentoarea cu care se maturizează. Mai știm cât de ușor ne lăsăm pradă exagerării piedicilor, fricii în prezența slăbiciunilor și greșelilor noastre sau ale copiilor, pradă descurajării...!

Ce ușor transmitem această stare și copiilor, care ajung să vadă răul pretutindeni, să tremure în fața lui, să se creadă gata învinși! Apoi, obosiți, găsim justificări pentru a face compromis după compromis, scuzându-ne că răul e prea răspândit, iar binele aparține altor vremuri... Sau, obsedați de eficiența imediată, de parcă totul ar depinde de exigența noastră, ne transformăm în reci inchizitori, care nu iartă și nu uită nimic și ridică ștachetele până în nori, de nu se mai vede nici o geană de har de la Dumnezeu, nimic din bunătatea lui de Părinte. ("Voi, părinți, nu vă exasperați copiii, să nu-și piardă curajul", îndemna Sfântul Pavel, Coloseni 3,21.)

 

Susținere, dar nu substituire

Isus ne mai învață o calitate prețioasă pentru un educator autentic. Atunci când ne arată că nu este nevoie să ni se ia din cale orice obstacol, ne dă exemplul propriu de adevărată susținere, și nu de substituire.

Când îi înlocuim pe copii de la treburile gospodărești până la teme, de la pregătirea bagajului pentru o excursie până la contactul cu cei dinafara familiei, de la alegerea prietenilor până la organizarea timpului liber și spunem grăbiți: "Lasă-mă pe mine! Ce știi tu?" "Tu nu te pricepi." "Așa se curăță pantofii? Lasă-mă pe mine!" "Până termini tu, ne apucă seara..." "Dacă vrei să ai cea mai frumoasă planșă, lasă-mă pe mine!" noi facem exact pe dos. Nu-i lăsăm pe copii să învețe.

Tot o formă de substituire este și acel: "Tu să taci!" sau condamnarea soluțiilor diferite de ale noastre, a îndoielilor și a întrebărilor. Teama că am putea fi contestați, că ne-am pierde puterea în familie, că am fi mai puțin respectați vorbește despre dorința noastră de a-i ține pe toți sub control, supuși, gata să trăiască după pretențiile noastre și nicidecum propria viață. Cât de străină este o astfel de atitudine față de aceea a educatorului Isus!

Înveți să faci binele când ai șansa să ai propriile alegeri, să tragi învățăminte din greșeli și să-l preferi răului, să te corectezi.

Principala formă de susținere este prezența: Dumnezeu este prezent neîntrerupt cu darurile sale, cu sfatul inteligenței, al conștiinței, cu Cuvântul Său în Sfânta Scriptură, cu Sfintele Taine, în comuniunea cu frații creștini, în cei lipsiți care au nevoie de noi... ne înconjoară cu darul prezenței Sale din care izvorăște tot binele, dar nu ni-l impune, cum se spune în popor, nu ne bagă în traistă. Prezența Lui ne stimulează să avem inițiative, să ne luăm răspunderi, să acționăm autonom, liber.

În același timp, această prezență este un punct de sprijin sigur: avem la cine apela, cui cere ajutor, de la cine primi sfat bun și mângâiere. Dumnezeu nu ne lasă de izbeliște. Certitudinea supremă, de care depinde fericirea noastră de fiecare zi și cea veșnică aceasta este: ne iubește.

 

Iubire și adevăr

La fel, nici copiii noștri să nu se îndoiască niciodată că sunt iubiți și de noi fără condiții. Să poată citi în același timp în iubirea noastră cât de mult credem în capacitatea lor de a crește, de a învăța; să deslușească în ea îndemnul să încerce, răbdarea cu eforturile lor, aprecierea acestora; să recunoască în privirea noastră bucuria că se maturizează, că învață să ia decizii bune, să-și ia viața în propriile mâini.

O altă certitudine de care au nevoie este aceea a adevărului. Copiii abandonează de la o vreme părerile părinților sau pe ale altor adulți dacă își dau seama că este vorba de păreri subiective, de "adevărurile lor" de circumstanță, dictate de interese sau plăceri trecătoare. Iau aminte imediat însă atunci când părinții le deșteaptă gustul adevărului despre ei înșiși, despre ceilalți oameni, despre lume, despre Dumnezeu: este vorba despre adevărul care nu se schimbă, al realității în Dumnezeu, Care este Același astăzi, ca și ieri, ca și mâine: binele Lui este sigur, cuvântul Lui este de încredere, libertatea în El este desăvârșită.

Primind de la noi respectul pentru valorile autentice, atașamentul nostru fidel față de niște principii neschimbătoare, nu vor mai fi la discreția capriciilor, nu se vor lăsa în voia dorințelor arbitrare, vor învăța să caute adevărul, să-l recunoască și să-l trăiască: Legea pe care Dumnezeu o iubește, legea pe care Isus nu va osteni să o sădească în inimi, legea pe care o va căuta întipărită în sufletele celor veniți la seceriș, fără de care nu ne va recunoaște.

 

Iată deci că Isus răspunde întrebărilor părinților: să urmărească în mod constant și programatic binele profund al copiilor, să aibă pentru ei speranțe mari, țintind departe, până în veșnicie, și să-i călăuzească fără să-i stăpânească; să le ofere sprijinul unor principii clare, al unor repere spirituale de fond; dar după ce vor fi astfel înarmați, să aibă încredere în copii, să-i încurajeze să devină tot mai autonomi, tot mai liberi să aleagă adevăratul bine.

O astfel de prezență părintească de calitate le va deschide copiilor ochii spre prezența sfântă a Iubirii lui Dumnezeu lângă ei, iar formarea lor va fi tot mai conștientă, mai asumată și mai plină de sens. Curaj!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire