pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2005 

SĂ ÎNCURAJĂM SPIRITUL DE AVENTURĂ
Radu Capan

A fi parinte este un darCuprinsNu numai cu paine se hraneste omul

 

Nu știu alții cum sunt - permiteți-mi să-l plagiez pe Ion Creangă -, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele nu îmi amintesc să-mi fi furat cineva hainele la scăldat, nici să fi furat eu cireșe... dar îmi amintesc de propriile aventuri. Îmi amintesc cum cu trei pari înalți și cu niște pături mai uzate, bunica îmi făcea un cort de indieni, în care stăteam uneori toată ziua, mai puțin în nesuferitele momente când trebuia să mă duc să mănânc. Sau îmi amintesc de plopii tăiați pe care ne cățăram cu prietenii și stăteam până noaptea târziu, privind la stele, imaginându-ne că suntem exploratori pe mare, ce ne orientăm după constelații. O, și cum aș putea uita de pivnița care pentru mine era laborator de experimente științifice! Am ținut acolo odată, pe ascuns, într-un borcan deschis, niște mormoloci pentru a-i studia; am uitat apoi de ei, iar după câteva săptămâni, coborând în pivniță după cartofi, bunica a înghețat de spaimă când, deschizând ușa, s-a trezit înconjurată de ditamai broaștele, orăcăind puternic. Și câte și mai câte amintiri!

Ne amintim cu predilecție acele momente din viața noastră care au avut o încărcătură emoțională suficient de puternică pentru a se întipări adânc. Ele devin în timp experiență pentru noi, dar și loc de refugiu în momentele de melancolie. Dincolo de toate acestea, amintirile sunt dovada că am trăit, că viața nu ne-a fost o succesiune de evenimente monotone, ci a fost vie, cu suișurile și coborâșurile inerente. Dintre toate perioadele vieții, cea mai sensibilă la întipărirea de amintiri este copilăria, când descoperim lumea și ne minunăm până și de cele mai simple lucruri. Și tocmai de aceea părinții au marea responsabilitate de a călăuzi copilul în această perioadă, asigurându-i securitatea dar și libertatea, ferindu-l de experiențele traumatizante, asigurându-i în schimb unele constructive. Iar aventura joacă un rol esențial, pentru că ne împinge dincolo de obișnuit, de banal, de normal; înseamnă lucruri noi, situații noi, senzații noi; este un concurs cu noi înșine, un test al capacității noastre de a călca în necunoscut; iar la final ne ajută să ne descoperim cine suntem și de ce suntem capabili. Și în timp ce toate acestea sunt adevărate fie că avem 9 sau 99 de ani, în acest articol ne vom menține atenția doar asupra vârstei copilăriei.

* * *

Ca în cazul majorității oamenilor, nici mie și nici copiilor mei nu ne-au fost și nu cred că ne vor fi vreodată accesibile excursiile în junglă, ieșirile în spațiu cosmic sau călătoriile înapoi în timp în era dinozaurilor. Astfel de aventuri presupun de regulă costuri mari, dacă nu tehnologii inexistente. Și totuși cred că cu toții în copilărie am fost prin junglă, am zburat pe alte planete și am bătut la pas paleozoicul, prin intermediul minunatelor cărți care ne-au luminat acei ani. Am naufragiat împreună cu Robinson Crusoe, ne-am duelat alături de mușchetari, am făcut călătorii uluitoare citindu-l pe Jules Verne... ce listă lungă am putea enumera! Astăzi, pe lângă cărți, copiii au mult mai multă televiziune, color, plus jocurile de calculator. În timp ce acestea desigur pot aduce noi dimensiuni trăirii unei aventuri "mentale", specialiștii recunosc o sărăcire pe care elementul vizual o aduce imaginației. Mai ales în etapa copilăriei, o etapă prin excelență formativă, furnizarea de-a gata a elementelor poate văduvi copilul de un efort care de fapt este spre binele său. Desigur, există și alte dezavantaje, precum subțierea din motive de timp a oricărui roman ecranizat, și frecventa completare a scenariului cu elemente comerciale. O carte citită cu greu poate fi înlocuită de altceva.

Cu siguranță nu trebuie să facem din copiii noștri șoareci de bibliotecă: aventurile trăite "pe viu", chiar dacă aparent nu sunt la fel de spectaculoase ca cele citite, câștigă importanță datorită experienței la nivel personal care este însușită. Astăzi aventura pare tot mai greu accesibilă copiilor de la oraș: de mici programul li se aliniază în orare rigide, iar contextul în care trăiesc înseamnă predominant ciment, beton, gard... Și totuși: copiii au o capacitate extraordinară de a vedea aventura; au nevoie eventual de un mic impuls din partea noastră. Pe lângă bloc, unde este spațiu verde sunt și furnici sau alte insecte de studiat; dacă a plouat sunt râme și melci de observat; o plimbare la marginea orașului sau în parcul din centru poate fi o expediție de studiere a frunzelor, ca forme și culoare, sau a copacilor; ultima oară când am fost cu copiii pe lac cu barca, în parcul central al orașului, am văzut și discutat cu ei mult timp despre țânțarii de apă și despre modul fascinant în care umblă ei pe suprafața apei. Nici în casă nu lipsesc aventurile: cutii de carton, perne, pături, scaune și altele pot fi "ingredientele" unei căsuțe construite chiar de ei. Plastilina, trusele de construit, chiar și diverse obiecte din casă, pot să fie materie primă pentru invenții - aproape sigur inutile, dar ce contează? Chiar și demontarea unei mașinuțe poate fi o aventură, pe care trebuie în unele cazuri să o acceptăm, conștienți că la remontare aproape sigur vor rămâne piese în plus.

Aventurile, sau într-un sens mai larg experiențele ieșite din banal, sunt foarte utile pentru copii și de altfel foarte apreciate de ei. Pe lângă cunoștințele pe care le aduc, pe lângă exercițiile de logică și de adaptare pe care le implică, aventurile trăite "pe viu" contribuie și la socializarea copiilor. Ei se asociază rapid în cercuri de prieteni, împreună alergând, jucându-se, descoperind, testându-și autoritatea, învățând să comunice. Deși tentația noastră naturală este de a-i proteja, copiii au nevoie de libertate, de spațiu pentru a crește. Încurajându-le spiritul de aventură, părinții își ajută copiii să se călească fizic, să se integreze social, să se formeze, în final să se maturizeze. De câteva luni, fetița noastră merge singură la cumpărături și singură la școală. Alții poate o fac de mai de mult. În aceste luni am putut însă constata cum în ea a înflorit încrederea de sine. Simte că îi acordăm încredere și că este utilă familiei. Și gustă ca pe o adevărată provocare orice rugăminte de a cumpăra ceva ce nu a mai cumpărat până acum, sau permisiunea de a merge într-un parc unde nu s-a mai aventurat singură până acum.

O altă sursă - deloc intenționată - de aventuri o constituie situațiile neprevăzute sau chiar de criză. Am putut vedea în familia noastră de mai multe ori cum, abordând aceste situații ca fiind de fapt aventuri, accentul se mută de pe problemă pe creativitatea găsirii de soluții: iar copiilor le place să fie consultați și să fie parte a soluției. Un exemplu imaginar: călătorim întreaga familie, iar într-un anume oraș ar fi trebuit să schimbăm trenul, dar am pierdut legătura, următorul tren fiind peste 10 ore. Problema se transformă în aventura de a supraviețui atâta timp într-un teritoriu străin care trebuie explorat. Trebui făcut rost de mâncare și găsit un adăpost. Formularea inteligentă a situației poate să facă din incident o provocare, o amintire prețuită mai apoi.

Desigur, nu este recomandabil să așteptăm momentele de criză pentru a le transforma în aventuri. Putem crea diferite aventuri. Noi ne-am făcut un obicei pe care îl menținem aproape săptămânal, când este vreme bună cel puțin, de a face o ieșire mai specială cu toții afară. Nu departe de noi sunt parcuri, chiar și o pădure: de fiecare dată când intrăm în ea, copiii își caută bețe pe post de toiag de explorator, pe care se sprijină pe drum și cu care lovesc, răscolesc, împing ce le iese în cale. De fapt noi numim "expediții" aceste ieșiri, studiind odată formele trunchiurilor de copaci, altă dată lichenii, altă dată ciupercile, insectele... Din când în când "explorăm" și centrul orașului, mergând pe străzi neumblate de noi până atunci, admirând statui sau fântâni arteziene... sau distrându-ne pe scările rulante din magazine.

La această vârstă este important pentru copii să acumuleze cât mai multe experiențe noi, variate. O vizită la gară poate fi o experiență fascinantă și punct de start pentru discuții pasionante. O altă plăcere a celor mici este mersul la locul de muncă al părinților. Nu uit plăcerea cu care mergeam la mama la serviciu, bucuria de a sta la biroul ei și a mă juca cu instrumentele ei de desen tehnic, sau cum rămâneam gură cască atunci când mă plimba prin secție și vedeam cum se toarnă cupe de excavator. Dacă veți intra vreodată în biroul meu (nu vă doresc), la serviciu, veți găsi tabla desenată de ei, crete colorate pe masă, o minge într-un colț, și hârtii pe ici pe colo cu desenele lor. De fiecare dată vin fascinați "la tata la serviciu". Alternarea ieșirilor (pădure, parc, oraș, biserici, muzee, rude ș.a.m.d.) le poate oferi necesarul de aventură... este nevoie doar de disponibilitatea noastră.

În fine, o ultimă idee pe care aș aminti-o ține de spontaneitatea noastră: copiilor le place spontaneitatea și învață astfel că pe lângă dimensiunea programată, sistematică a existenței există și această dimensiune "necontrolată", naturală. Ascultați deci de instincte și, măcar din când în când, faceți și nebunii. Un exemplu din familia noastră este plecarea la străbunica celor trei copii ai noștri: nici nu mai îmi amintesc când am planificat ultima oară vreo vizită. De regulă se întâmplă așa: "Uite ce frumos e afară! Nu mergem la Bica?" "Dar mai avem doar o oră până la tren!" "Nu-i nimic, te ajut și eu la bagaj." "OK, să mergem!" Celebrul explorator norvegian Roald Amundsen spunea că "aventura este doar o planificare eronată". Da, împotriva exploratorului și cerându-i iertare, vă recomand să presărați viața și cu momente "planificate eronat", sau de-a dreptul neplanificate, pentru a avea parte de aventură, de provocare, care să stimuleze copiii, pe Dvs, dar și relațiile din familie.

Toate aceste mici aventuri îi vor pregăti pentru aventura care le cuprinde pe toate: aventura vieții. Deschideți-le gustul pentru această minunată aventură, pentru ca apoi întreaga viață să fie deschiși la nou, la a învăța, la a descoperi, la a lega prietenii... la a trăi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire