pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2005 

"NU NUMAI CU PÂINE SE HRĂNEȘTE OMUL"
Bucuria comuniunii - un sentiment care se cere descoperit
Ana-Maria Miklos

Sa incurajam spiritul de aventuraCuprinsO anumita arta a vietii

 

A fi persoană înseamnă a tinde spre realizarea de sine, care nu se poate împlini decât "prin sincera dăruire de sine". Aceste două aspecte - afirmarea persoanei prin ea însăși și dăruirea sinceră de sine - nu numai că nu se exclud, dar se confirmă și se integrează reciproc. Omul se afirmă în modul cel mai complet pe sine dăruindu-se. Iată realizarea plenară a poruncii iubirii.

Este o tainică legătură între dăruire de sine, credință și spirit de comuniune. Pentru a putea spune "Cred" trebuie să fim dispuși la abnegație, la dăruire de sine, trebuie să fim gata de sacrificiu și de renunțare și să avem inimi generoase. Actualmente a accepta credința și a o trăi înseamnă a merge împotriva curentului. Această alegere cere forță și curaj, dar și o nouă aprofundare a spiritului de comuniune.

 

Pericolul activismului

A-ți iubi frații, a iubi Biserica și comunitatea înseamnă a dori tuturor cel mai mare bine: mântuirea. Mulți dintre marii oameni ai Bisericii - papa Ioan Paul al II-lea, fericita Tereza de Calcutta, papa Benedict al XVI-lea - au atras atenția asupra pericolului ca Biserica să devină o asociație de ajutorare socială, iar membrii ei lucrători sociali, uitând să vestească Evanghelia, uitând că centrul vieții noastre este credința în Isus Cristos.

Este cunoscut episodul în care, atunci când Misionarele Carității au fost numite asistente sociale, fericita Tereza de Calcutta s-a revoltat și a spus că ordinul ei este un ordin contemplativ, iar această contemplare zilnică a feței lui Isus în Sfânta Liturghie, în adorație și în rugăciune le face pe surori să iasă apoi în stradă și să contemple fața lui Isus în cel sărac, abandonat.

Este adevărat, Isus ne cere foarte clar, ca o condiție a mântuirii, să avem milă de aproapele aflat în nevoie: să-i dăruim haine dacă este dezbrăcat, mâncare dacă este flămând, timpul nostru dacă este privat de libertate (închisoare, boală, infirmitate). Și cine a aplicat în zilele noastre aceste fapte ale milei trupești cu mai multă dăruire ca Tereza de Calcutta? Și totuși, ea spunea că a văzut cea mai cruntă sărăcie materială pe străzile Calcuttei, dar mai adâncă și mai tristă este sărăcia morală pe care a găsit-o în inimile occidentalilor bogați din care societatea de consum a îndepărtat orice amintire a lui Dumnezeu și ai căror copii cresc în fața televizoarelor îmbibați de violență și imoralitate.

 

Nu doar cu pâine trăiește omul...

Un părinte spunea odată la o predică: cum ar fi dacă un doctor ar descoperi că pacientul său are o boală mortală, și de frică să nu-l indispună și să-l piardă pe client, îi ascunde acest lucru, spunându-i să meargă liniștit pentru că totul este în regulă!

E nevoie de curaj și de multă iubire pentru ca să-i spui unui om care se crede sănătos că este de fapt bolnav. Ori, ce boală este mai gravă decât păcatul? Trebuie să avem curaj să le dăruim fraților noștri, prietenilor și cunoscuților noștri, pe lângă cele necesare vieții fizice cele necesare Vieții veșnice.

Aici este punctul nevralgic în care vom întâlni din partea societății cea mai mare și mai violentă opoziție. Căci există multe asociații necreștine și chiar anticreștine care fac fapte de filantropie, ajută material oameni aflați în dificultate, dar în același timp militează pentru așa zise "drepturi" ale omului: la avort, la căsătorii între persoane de același sex etc.

 

Pentru a fi eficienți trebuie să fim uniți și instruiți

Iată din nou cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: "Formare și spiritualitate! Un binom inseparabil pentru cel care aspiră la a duce o viață creștină cu adevărat angajată în edificarea și construirea unei societăți mai drepte și frățești. Ignoranța este cel mai mare dușman al credinței noastre."

În societatea noastră, în care progresul în toate domeniile este atât de rapid, în care crește din ce în ce mai mult nevoia de excelență pentru supraviețuire, nu trebuie neglijată instruirea copiilor în învățăturile Bisericii; atât ei cât și noi trebuie să cunoaștem foarte bine documentele magisteriului Bisericii privitoare la subiectele fierbinți ale zilelor noastre: manipulările de orice fel ale embrionilor umani, fertilizarea in vitro, avortul, eutanasia, homosexualitatea etc.

 

Să învățăm copiii să iubească Biserica

Ca familiști, cel mai mare dar pe care îl putem face Bisericii este să ne învățăm copiii să o iubească și să o apere. Conform vârstei și nivelului lor de înțelegere, copiii trebuie să cunoască de ce Biserica are poziția pe care o are, aparent rămasă în urma vremurilor, căci pentru a o iubi și pentru a-i rămâne fideli, ei trebuie să o înțeleagă și să fie capabili să o apere. Ei trebuie să știe că viața are un sens în măsura în care devine un dar gratuit pentru aproapele.

Mulți oameni și multe organizații luptă, în lume, pentru dreptul nostru și al copiilor noștri de a trăi într-o societate morală, în care viața să fie respectată de la concepere și până la moartea naturală și în care legile lui Dumnezeu să nu fie prezentate ca o îngrădire a libertății, ci ca o sursă a libertății. Trebuie și noi să ne inspirăm din lupta lor și chiar să colaborăm cu ei pentru a putea duce mai eficient lupta în condițiile din țara noastră.

Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul papă Benedict al XVI-lea, acum doi ani, într-un interviu televizat răspundea astfel la întrebarea "Cum vedeți noua primăvară a Bisericii?": "Părerea mea este că noua primăvară a Bisericii nu înseamnă că în perioada imediat următoare vor fi convertiri masive... Lucrurile esențiale în istorie au început cu comunități mici dar fervente...Vom avea comunități însuflețite cu adevărat de elanul credinței - aceasta este noua primăvară: o nouă viață împărtășită de persoane cu adevărat pătrunse de bucuria credinței. Și pornind de la acest mic număr, vom avea o radiație a bucuriei în lume. Și astfel, dacă tinerii vor radia cu adevărat bucuria credinței, aceasta va arăta lumii care este calea de a trăi pentru mâine."

 

"Logica" darului

Frații noștri care compun Biserica, noi toți, avem nevoie de aceste familii care să radieze bucuria credinței: nu modele de perfecțiune, poate perfecțiunea este chiar un antimodel, ci modele de curaj, sinceritate, optimism. Toți avem probleme, toți știm că viața de cuplu este grea, că dăruirea este grea, căci e mult mai ușor să dăruiești un cadou decât să-ți dăruiești timpul, propriile păreri, propriile plăceri, la care trebuie să renunți totuși pentru a sluji familia în treburi mărunte, monotone.

A vrea să fii model de încurajare pentru alții pe drumul greu al vieții de familie te va pune adesea în situația paradoxală să vrei să dăruiești ceea ce nu ai: răbdare când de fapt ești nerăbdător, încredere când ești descumpănit, o vorbă veselă atunci când ești trist...

În frumosul eseu "Dăruind vei dobândi", Nicolae Steinhardt spune: "dând lumina pe care nu o ai, o vei avea și tu."

 

(Intervenție în cadrul seminarului "Familia, mica Biserică", organizat de Arhidieceza de București la mănăstirea "Sfânta Familie", a Fraților Sfântului Ioan, 11-12 iunie 2005)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire