pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2005 

GHICITORILE SFÂNTULUI PAVEL
M.G.

Sanctuarul de la CzestochowaCuprinsPoveste din grădina de zarzavat

 

Această scenetă se poate juca în familie, la parohie sau la școală. Sfântul Pavel poate fi interpretat de un adult, dar și de un copil. Costumul lui poate fi alcătuit dintr-un halat lung de baie, completat de un cearșaf aruncat pe umeri, pentru a sugera cât mai bine îmbrăcămintea orientală. Copiii pot fi îmbrăcați însă în haine obișnuite, de joacă. Purtarea lor trebuie să fie cât mai familiară față de Sfântul Pavel, pe care îl înconjoară și îl cuprind ca pe un bunic, care, la rândul lui, este foarte bucuros să fie cu ei.

Sfântul Pavel:

Hai, copii, la ghicitoare!
Ascultați: ce ar fi oare,
De-ar zice piciorul drept
(Socotindu-se deștept):
"Nu sunt mână, nu-s din trup
Și îmi văd, când vreau, de drum!"

Copilul 1:

Ar fi vai și-amar de el
Și de trupu-ntreg la fel!

Sfântul Pavel:

Dar dacă ureche-ar crede
Că doar ochiul, fiindcă vede,
E din trup, ce-ar fi?

Copilul 2:

Trupul n-ar mai auzi!

Sfântul Pavel:

Și de-ar fi lipsit de ochi?

Copilul 3:

Ar cădea numai în gropi!

Sfântul Pavel:

Dar de ochiul s-ar mândri
Și mân-ar disprețui
Și ar da aspra sentință:
"De ea nu am trebuință!"

Copiii:

(Râd)

Sfântul Pavel:

Dar să spun-atunci și capul,
Ridicându-și tare glasul:
"N-am nevoie de picioare!"

Copilul 4:

Vai, sărmane mădulare!

Toți copiii:

De la mare, pân-la mic,
Singure n-ar fi nimic!

Sfântul Pavel:

Trupu-i trup atunci când toate
Poartă grijă cu dreptate
Fiecare tuturor,
După rânduiala lor.
Suferă unul durere,
Cu el suferă și ele!
Dac-o parte e cinstită
Toate se știu prețuite!
Așa ne-a vrut Dumnezeu
Și pe noi un trup, la fel;
Fiecare cu un dar, fiecare cu un rost,
Suntem una în Cristos.

Copilul 5 :

Tu ai darul să vorbești

(către Sf. Pavel)

De cele dumnezeiești.

Copilul 6 (la fel):

Și cuvântul ți-e cu har.

Sfântul Pavel:

De la Domnul! ...Dar
Spre dar! Altul are darul științei,
Altul, pe cel al credinței.
Unii sunt conducători,
Alții sunt învățători,
Unul este gospodar,
Altul vindecă, iar
Alții fac minuni, vorbesc
Alte limbi sau tălmăcesc.
Unii-și dau întreg avutul,
Alții-și jertfesc și trupul...

Copilul 7:

Au și copiii un dar?

Sfântul Pavel:

Sigur, căci nu în zadar
V-a chemat Domnul la viață.
Uite, tu poți da povață,
Tu dai gustul bun mâncării,
Tu ai darul mângâierii,
Tu iubești ce e frumos
Tu glumeț, tu curajos,
Tu ai glasul cristalin,
Tu dansezi frumos și lin,
Tu ești vrednic grădinar...

Copilul 8:

Care-i cel mai frumos dar?

Copilul 9:

Haide, te rugăm frumos,
Care e mai prețios?

Sfântul Pavel:

Un dar mai bun decât toate?
Da! Fără el chiar nu se poate!

Toți copiii:

Care? Care? Care dar?

Sfântul Pavel:

Dragostea! Căci în zadar,
Fără rost, fără valoare
Și deloc folositoare-s
Toate, dacă ea lipsește.

Copiii 1 și 2:

Chiar așa. Cel ce iubește,
Darurile nu le ține
Cu zgârcenie, pentru sine,
Ci din dar, face un dar.

Copilul 3:

Și rămâne, așadar,
Chiar lipsit?

Copiii 4 și 5:

...Noi, dacă iubim
Cu toții și toți dăruim,
Fiecare-atunci primește
Mai mult decât dăruiește!

Copiii 6 și 7:

Ce frumos și ce bogat
Domnul pe toți ne-a-nzestrat!

Copiii 8 și 9:

Dar din dar și generos,
Tuturora-i spre folos.

Sfântul Pavel:

Așa-i, căci sunt multe daruri,
Cum sunt multe mădulare:
Slujiri multe,-Același Domn
Ce lucrează-n orice om.
Prin Același Spirit* Sfânt,
Suntem una pe pământ!

Copiii, cântă, ținându-se de mână și dansând în jurul Sfântului Pavel. Acesta se ridică și cântă cu ei:

Fiecare și-mpreună
Mulțumim cu voie bună
Pentru daruri din belșug
De la Domnul Sfânt și Bun!
Mulțumim pentru iubire
Ce le crește-n dăruire,
Ne apropie, ne unește,
Domnul între noi trăiește!

*sau Prin Același Duh Prea Sfânt
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire