pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2005 

JOHN PAUL II, WE LOVE YOU!
Andrei Goția

Poveste din grădina de zarzavatCuprinsTeologia trupului - o bombă cu explozie întârziată

 

"John Paul II, we love you!" - "Ioan Paul al II-lea, te iubim!" Cei care au participat la Zilele Mondiale ale Tineretului își aduc aminte cu siguranță de acest slogan al întâlnirilor cu Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, scandat cu putere și iubire de sute de mii, chiar milioane de tineri din toată lumea. Anul acesta, la editura americană Saint Mary's Press, a apărut volumul John Paul II, We Love You. World Youth Day Reflections 1984-2005, editat de Barbara A. Murray, unde sunt reunite mesajele Sf. Părinte pentru fiecare din cele șaptesprezece Zile Mondiale ale Tineretului (ZMT) care au avut loc până acum, împreună cu reflecții ale unora din participanți. Cu ajutorul acestui volum aș dori să evoc câteva din aceste experiențe deosebite pe care le-am trăit ca participant la întâlnirea din Roma în 2000.

Dar ce sunt aceste întâlniri? Sfântul Părinte de pie memorie, într-o scrisoare din 8 mai 1996 către Cardinalul Eduardo Francisco Pironio, evalua în felul următor ZMT:

"Mai întâi, cum să nu îi mulțumim lui Dumnezeu pentru numeroasele roade produse de Zilele Mondiale ale Tineretului la multe nivele diferite? Prima întâlnire, ținută în Piața Sf. Petru în Duminica Floriilor în 1986, a început o tradiție de întâlniri mondiale și diecezane în ani alternativi, subliniind, ca să spunem așa, dimensiunea locală și universală a angajării apostolice indispensabile a tinerilor.

Zilele s-au născut de fapt și ca răspuns la o inițiativă a tinerilor înșiși, dintr-o dorință de a le oferi o 'pauză' semnificativă în pelerinajul continuu al credinței, care este într-adevăr hrănită de întâlniri cu tineri din alte națiuni și de împărtășirea experiențelor proprii.

Principalul obiectiv al Zilelor este să facă din persoana lui Isus centrul credinței și vieții fiecărui tânăr, pentru ca El să poată fi punctul lor constant de referință și de asemenea inspirația fiecărei inițiative și angajament pentru educarea noilor generații. Acesta este sloganul fiecărei Zile Mondiale, iar de-a lungul acestui deceniu Zilele au fost ca o chemare neîntreruptă și urgentă de a construi viața și credința pe stânca care este Cristos." [1]

Întâlnirea din 2000, a cinsprezecea, a avut un caracter special, având loc în Anul Jubiliar. Tema ei a fost: "Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi" (Ioan 1,14). Făceam parte dintr-un grup de cincizeci de voluntari români veniți, alături de voluntari din lumea întreagă, să ajute la pregătirea și desfășurarea întâlnirii.

Era 15 august, Adormirea Maicii Domnului, prima zi a întâlnirii. În jurul amiezii am urmărit cu groază puhoaie de pelerini îndreptându-se spre Piața Sf. Petru, unde urma să aibă loc deschiderea și întâlnirea cu Sf. Părinte. Metrourile erau pline, nu se opreau în stații, o atmosferă încărcată și agitată. Deși mai erau ore până la momentul deschiderii, piața era plină ochi, iar accesul nu se mai putea face decât de pe Via della Conciliazione, la distanță mare de piață. Eram deja dezamăgiți că nu vom putea fi aproape de Sf. Părinte, dar, minune, polițiștii, văzându-ne îmbrăcați ca voluntari, ne-au permis să intrăm pe la coloanele lui Bernini, chiar în mijlocul pieții. Am reușit să ne strecurăm printre miile de pelerini, dar pietrele cu care era pavată piața erau atât de fierbinți, că nu se putea sta pe ele. Un tun de apă gigantic ne mai răcorea sporadic, dar ce erau cei câțiva stropi la atâta amar de lume? În sfârșit a apărut și Sf. Părinte, salutat frenetic cu "John Paul II, we love you!". Papa și-a început mesajul foarte direct, cu o întrebare:

"Ce căutați? Ori, mai bine, pe Cine căutați? Nu poate fi decât un singur răspuns: ați venit să-L căutați pe Isus Cristos! Dar Isus Cristos a pornit să vă caute înaintea voastră. Celebrarea Jubileului nu poate avea alt înțeles decât acela al celebrării și întâlnirii lui Isus Cristos, Cuvântul Care S-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi."

Atunci nu mi-a trecut prin cap, dar mai apoi mi s-a părut că mulțimea aceea de tineri era parcă mai însetată de cuvintele Vicarului lui Cristos decât de apa din furtunul tunului.

Mesajul Papei este extraordinar, înflăcărat și puternic:

"În zorii noului mileniu, vă adresez din nou chemarea grabnică de a deschide largi porțile lui Cristos Cel care 'le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu celor care L-au primit' (Ioan 1,12). A-L primi pe Isus Cristos înseamnă să primești de la Tatăl porunca de a trăi iubindu-L pe El și pe frații și surorile noastre, arătând solidaritate tuturor, fără deosebire; înseamnă să crezi că în istoria omenirii, chiar dacă este marcată de rău și de suferință, cuvântul final îi aparține vieții și iubirii, pentru că Dumnezeu a venit să locuiască printre noi, ca noi să putem locui în El."

Cum să nu ne înflăcăreze asemenea cuvinte? Cum să nu primim chemarea de a deveni copii ai lui Dumnezeu? Ascultându-l pe Sfântul Părinte, am înțeles puțin din ceea ce experimentaseră cei care-L ascultau pe Isus acum mai bine de două mii de ani, anume că "El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor" (Matei 7,29).

Papa continuă în același mesaj:

"Tineri de pe toate continentele, nu vă temeți să fiți sfinții noului mileniu! Fiți contemplativi, iubiți rugăciunea; trăiți-vă credința în mod coerent și fiți generoși în slujirea fraților și surorilor voastre, fiți membri activi ai Bisericii și constructori ai păcii. Ca să reușiți în acest exigent proiect de viață, ascultați-I continuu Cuvântul, întăriți-vă cu Sacramentele, mai ales cu Sfânta Împărtășanie și cu Spovada. Domnul vrea să fiți apostoli neînfricați ai Evangheliei Lui și constructorii unei noi omeniri."

Un adevărat program de viață, exigent, dar care respiră aerul tare al înălțimilor! Închei aceste rânduri cu ultima parte a predicii Sf. Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Sfintei Liturghii inaugurale, celebrată în 24 aprilie. Întâlnirea Mondială a Tineretului de anul acesta, de la Köln, va avea în centru un nou pontif, un alt Petru, dar același vicar al lui Cristos:

"Nu vă temeți de Cristos! El nu vă ia nimic, și vă dă totul. Când I ne dăruim Lui, primim înapoi însutit. Da, deschideți, deschideți larg porțile lui Cristos - și veți găsi viața adevărată."

 

Note

[1] Citatele din textele Sf. Părinte sunt preluate din volumul citat mai sus ori de pe site-ul Vaticanului, www.vatican.va. Sublinierea îmi aparține. Traducerile sunt făcute de mine.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire