pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2005 

TEOLOGIA TRUPULUI - O "BOMBĂ CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ"
Christopher West

John Paul II, We Love You!CuprinsEu port bastonul, nu el mă poartă pe mine!

 

"Este o iluzie să credem că putem construi o adevărată cultură a vieții umane dacă nu acceptăm și nu trăim sexualitatea și iubirea și întreaga viață în conformitate cu adevărata lor semnificație și strânsa legătură dintre ele"

Papa Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae 97

O asemenea logică nu prea se potrivește cu cultura de astăzi. Nu exagerăm dacă spunem că sarcina secolului XX a fost să scape de etica sexuală creștină. Dacă dorim să construim o "cultură a vieții", atunci sarcina secolului XXI trebuie să fie readucerea în vigoare a acestei etici. Abordarea adesea represivă practicată de generațiile anterioare de creștini (prin tăcere sau prin expresii gen "să nu faci") este însă în mare parte responsabilă de respingerea de către societate a învățăturii Bisericii despre sexualitate. Avem deci nevoie de un "nou limbaj" pentru a rupe tăcerea și pentru a inversa negativismul societății. Avem nevoie de o teologie proaspătă care să explice cum etica sexuală creștină, departe de a fi o listă de interdicții, este în perfectă corespondență cu dorințele cele mai profunde ale inimii noastre pentru iubire și uniune. Această teologie ne-a adus-o Papa Ioan Paul al II-lea.

* * *

De când Papa Pius al IX-lea a început în anii 1870 săptămânalele audiențe generale, acestea au devenit una dintre principalele platforme ale Papilor de adresare către turma încredințată lor spre păstorire. Ioan Paul al II-lea a fost însă primul Papă care s-a folosit de audiențele de miercuri pentru a dezvolta o cateheză sistematică pe o temă anume. Bazându-se pe impresionanta sa experiență pastorală și eclezială, el a ajuns la concluzia că cea mai presantă nevoie catehetică era în direcția dezvoltării unei teologii biblice a căsătoriei și sexualității. De aceea, la 5 septembrie 1979, Ioan Paul al II-lea a început primul și probabil cel mai important proiect catehetic al pontificatului său. După cinci ani, la 28 noiembrie 1984, el a ținut ultima cateheză din acest ciclu, rezultând 129 de cateheze [1] cărora le-a dat titlul generic de "teologia trupului".

Unul dintre principalele scopuri ale Papei cu aceste cateheze a fost să ofere o susținere biblică a eticii Bisericii privind sexualitatea, prezentată în limbajul omului contemporan. Formulări nepotrivite ale teologiei morale, cuplate cu abordarea negativă a problematicii sexuale de către unii oameni ai Bisericii, au făcut ca mulți credincioși să respingă învățătura Bisericii. Ioan Paul al II-lea a considerat că întreaga problemă are nevoie de o reașezare într-un nou cadru. În loc să întrebe: "Cât de departe pot să merg până nu încalc legea?", trebuie să ne întrebăm "Ce înseamnă a fi uman?", "Ce înseamnă să iubești?", "De ce m-a făcut Dumnezeu bărbat sau femeie?", "De ce Dumnezeu ne-a dat sexualitatea?"

Astfel, printr-o intensă reflecție asupra Scripturilor, în special pe marginea cuvintelor lui Cristos despre trăirea în trup a omului și despre dorința erotică, Ioan Paul al II-lea și-a dedicat prima jumătate din catehezele sale dezvoltării unei "antropologii potrivite", adică o minuțioasă înțelegere a ce este omul, așa cum Dumnezeu l-a creat. Trăirea în trup ca bărbat și femeie este baza acestei antropologii, care este de asemenea teologică, din moment ce omul este făcut după chipul lui Dumnezeu ca bărbat și femeie. Termenul de "teologie a trupului" nu se referă la o "parte" a antropologiei teologice, la care ar trebui să îi adăugăm o "teologie a sufletului". Nu. Noutatea proiectului Papei stă în afirmația că o "antropologie potrivită" trebuie să fie o teologie a trupului.

În a doua parte a catehezelor sale, Ioan Paul al II-lea a aplicat antropologia sa teologică la problemele morale, încercând să răspundă la întrebarea: cum trebuie să trăiască omul adevărul întrupării sale? El a examinat aceasta mai întâi în termenii de viață și vocație, după care a oferit un context nou și stimulant de înțelegere a eticii creștine privind sexualitatea.

 

A. Tezele Papei

Numărul mare de cateheze și așezarea lor la începutul pontificatului arată atenția deosebită a Papei pentru aceste teme. De fapt, viziunea teologică definită în aceste audiențe generale stă la baza învățăturilor papale care au urmat. Nu putem înțelege pe deplin învățăturile Papei Ioan Paul al II-lea dacă nu înțelegem teologia trupului dezvoltată de el. Iar aceasta este o sarcină extraordinară. Aceste 129 de discursuri catehetice constituie un volum impresionant. Deși învățătura Papei nu este adresată doar unei elite, cei care doresc să o înțeleagă și cei care vor să o prezinte trebuie să facă un deosebit efort pentru ca cuvintele Papei să devină hrană pentru toți.

Pentru început, mulți nu sunt obișnuiți, chiar se simt deranjați de sublinierea trupului uman de către Papă. Ei se așteaptă ca discursul religios să sublinieze domeniul "spiritual". Pentru Ioan Paul al II-lea, aceasta este o falsă dihotomie. Fără îndoială, spiritul are o prioritate ontologică. Și totuși, după cum ne învață Catehismul, "Ca ființă în același timp trupească și spirituală, omul exprimă și percepe realitățile spirituale prin semne și simboluri materiale. Ca ființă socială, omul are nevoie de semne și de simboluri ca să comunice cu alții prin limbaj, prin gesturi, prin acțiuni. Același lucru este valabil și pentru relația sa cu Dumnezeu." [2]

Trupul uman este "semnul" preeminent și primordial al realității spirituale ultime. Ioan Paul al II-lea a dorit să studieze trupul uman din această perspectivă, nu ca organism biologic, ci ca o teologie, ca semn al misterului spiritual și divin. Misterul, în înțelegerea creștină, nu înseamnă un puzzle ce trebuie rezolvat, ci indică o realitate ascunsă și un plan al lui Dumnezeu. Deși omul caută mereu acest mister, el nu îl poate descoperi de unul singur. Misterul divin este invizibil, intangibil, necomunicabil, inefabil. Este atât de "dincolo" de om, încât singurul mod prin care omul îl poate întâlni este dacă Misterul alege să se reveleze. Despre aceasta este creștinismul. Dacă omul dorește să îl găsească pe Dumnezeu, Dumnezeu dorește de asemenea să îi descopere omului misterul. El inițiază această revelație dintru început, creându-ne ca persoane întrupate, ca bărbat și femeie după chipul său. Trăirea în trup - așa după cum o atestă Întruparea Fiului lui Dumnezeu - este de aceea un fel de revelație divină.

Întreaga cateheză a Papei se bazează pe acest adevăr fundamental. Este deci important să lămurim de la început la ce ne referim (și la ce nu ne referim) când vorbim despre trupul uman ca "semn" al misterului divin. Un semn este ceva care indică spre o realitate dincolo de ea și, într-un fel, ne face prezentă acea realitate transcendentă. Cuvintele în sine nu sunt altceva decât semne. Atunci când literele M Ă R sunt puse la un loc, ele semnifică o realitate care depășește și transcende acele litere. Și totuși, indicând acea realitate transcendentă, acele litere ne "prezintă" realitatea. Nu putem reduce mărul la literele care compun cuvintele. Și totuși, avem nevoie de cuvântul "măr" pentru a putea vorbi despre realitatea semnificată de acest cuvânt.

Similar, trupul uman este un semn al unei realități spirituale și divine care depășește și transcende în mod infinit trupul însuși. Totuși, indicând acea realitate transcendentă, trupul ne face "prezentă" într-un fel realitatea spirituală și divină. După cum spunea Ioan Paul al II-lea, "în acest semn - și prin acest semn - Dumnezeu se dă pe sine omului în adevărul său transcendent și în iubirea sa" [3]. Nu putem să reducem misterul spiritual și divin la un semn trupesc. Nici nu poate trupul să clarifice misterul pe care îl indică. Dar ca ființe umane avem nevoie de semnul trupului pentru a vorbi despre misterul auto-revelării lui Dumnezeu.

"De fapt trupul, el singur", spunea Ioan Paul al II-lea, "este capabil să facă vizibil ceea ce este invizibil: spiritualul și divinul. A fost creat pentru a transfera în realitatea vizibilă a lumii misterul ascuns din timpuri imemoriale în Dumnezeu, și astfel să fie un semn al acestuia." [4] Aceasta este teza de bază a Papei, pensula cu care el își pictează întreaga cateheză. De aceea el vorbește despre o teologie a trupului. Prin vălul semnului, trupul uman face vizibil invizibilul, face tangibil intangibilul, comunică necomunicabilul. Trupul uman "vorbește" despre inefabil, ne șoptește ceva despre cel mai profund secret ascuns în Dumnezeu din eternitate.

Care este acest secret? Este misterul vieții și iubirii trinitare - comuniunea trinitară - și planul "cel de veci ascuns în Dumnezeu" (Efeseni 3,9) pe care omul este destinat să îl împărtășească în Cristos. Aceasta încearcă trupul să proclame; acesta este misteriosul "limbaj" al trupului. Conform catehezelor Papei, ceea ce ne ajută să înțelegem astfel trupul sunt tocmai frumusețea vizibilă și misterul diferențelor sexuale și chemarea bărbatului și femeii la comuniune. De la început, "marele mister" al comuniunii bărbatului și femeii într-un trup prefigurează misterul infinit mai mare al comuniunii lui Cristos cu Biserica (cf. Efeseni 5,31-32). Comuniunea cu Cristos - la care este destinată fiecare ființă umană - este un mister preeminent spiritual. Dar acest mister spiritual s-a întrupat la propriu.

 

B. Epifania trupului

Datorită păcatului, cu toții avem o vedere neclară atunci când trebuie să citim limbajul teologic al trupului. Știm că trupul spune ceva, ceva ce cu toții dorim profund să cunoaștem, să înțelegem și să experimentăm. Dar avem nevoie de o epifanie pentru a înțelege că acel "ceva" este "marele mister" al lui Cristos și al Bisericii sale.

Următoarea experiență mi-a fost de mare folos să înțeleg aceasta. Am fost din totdeauna atras de o frumoasă și veche capelă din seminarul Arhidiecezei de Denver, unde predau. Într-o zi am auzit un ghid explicând pelerinilor bogatul simbolism arhitectonic. Capela, construită în formă de cruce, are un candelabru deosebit, reprezentându-l pe Cristos, "lumina lunii", atârnând în locul în care ar fi capul lui Cristos în această cruce. Cei doisprezece stâlpi ai navei îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli, iar cele șapte arcuri dintre acești stâlpi reprezintă cele șapte sacramente. Fiecare detaliu are o semnificație proprie. Arhitectul a proiectat această capelă în linii și curbe realizate prin cărămidă și mortar, pentru a proclama "marele mister" al lui Cristos și al Bisericii. Deși capela mă atrăgea, am avut nevoie de cineva care înțelegea semnificația capelei, ca să mi-o explice. Când a făcut-o, a fost ca și cum mi-aș fi schimbat ochelarii. A fost ca o epifanie!

Analogia cu capela este mai pertinentă decât pare la prima vedere. Trupul uman este el însuși un fel de capelă, un "templu al Duhului Sfânt". Arhitectul divin a proiectat trupurile de bărbat și femeie în linii și curbe, din carne și oase, pentru a proclama misterul lui Cristos și al uniunii sale dătătoare de viață cu Biserica. De aceea suntem atrași, că ne dăm seama, că nu, de trupul uman; de aceea suntem profund tulburați de misterul frumuseții masculine și feminine; de aceea cu toții dorim intimitate și comuniune. Păcatul ne-a tulburat vederea. Suntem incapabili sau analfabeți când este vorba de a citi acest "limbaj". Adesea ajungem chiar să desacralizăm acest templu din cauza orbirii noastre. Într-un fel, fiecare dintre noi este omul orb din Evanghelie, care strigă: "Isuse, fiul lui David, ai milă de mine! Vreau să văd!" Teologia lui Ioan Paul al II-lea despre trup este ca o pereche de ochelari pentru citit, care ne ajută să ne concentrăm asupra mesajului proclamat de trup. Cu acești ochelari putem să vedem trupul așa cum este - o proclamare a "marelui mister" al lui Cristos și al Bisericii.

 

Concluzii (ale traducătorului)

Despre teologia trupului dezvoltată de Papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre biografii săi, George Weigel, scria [5] că este asemenea unei bombe cu explozie întârziată, care va exploda în Biserică într-un moment nedeterminat din viitor, cu efecte spectaculoase, remodelând felul în care catolicii înțeleg trăirea în trup ca bărbați și femei, sexualitatea lor, relațiile dintre ei, relația cu Dumnezeu și chiar pe Dumnezeu. Această teologie, scria tot Weigel, are nevoie de o explicare, de o "traducere" pentru cei care nu sunt specialiști în biblic, în teologie, în filosofie.

În țara noastră, teologia trupului este un concept de care au auzit foarte puțini, prea puțini. Ediția în limba engleză, reunind teologia trupului dezvoltată în catehezele dintre 1979 și 1984, are aproximativ 600 de pagini! În așteptarea unei ediții în limba română - să sperăm că va apărea cândva! - Familia creștină a ales să vă ofere o "introducere" în teologia trupului. Am selectat câteva fragmente din lucrarea "Teologia trupului explicată", scrisă de Christopher West, lucrare de asemenea impresionantă ca volum: 500 de pagini. Este evident că cele câteva fragmente selectate de noi nu pot transmite prea mult din complexitatea teologiei trupului. Sperăm însă că această introducere, scrisă de un specialist în popularizarea teologia trupului, va trezi interesul pentru temă.

 

Note

[1] Călătoriile papale și încercarea de asasinat din mai 1981 au întrerupt seria; de asemenea ciclul de cateheze a fost întrerupt între 9 februarie 1983 și 23 mai 1984, de-a lungul Anului Sfânt al Mântuirii

[2] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1146

[3] Cateheza din audiența generală de miercuri, 28 iulie 1982

[4] Cateheza din audiența generală de miercuri, 20 februarie 1980

[5] În lucrarea "Martor al speranței: Biografia Papei Ioan Paul al II-lea"
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire