pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2005 

TEMA FAMILIEI ÎN SPIRITUALITATEA MONSENIORULUI GHIKA
Marina Fara

Comunicarea: de la mersul pe bicicletă la spălatul hainelorCuprinsPartenerul ideal - un mit periculos

 

Două sacramente pot schimba lumea: preoția și căsătoria

Vocația este esențială în asumarea stării de viață. Monseniorul Ghika a condus "pedagogic" apostolatul valorilor: cu deosebită grijă i-a educat, i-a catehizat pe cei tineri, pentru ca opțiunile lor să fie asumate în deplină libertate și cu maximum de discernământ. Câțiva fii spirituali ne-au mărturisit această grijă a Monseniorului pentru educarea valorilor și ceea ce am putut constata din mărturii, din scrierile sale, este o supra-măsură a acestei "pedagogii", care armoniza inima cu rațiunea. Astfel, a trezit în primul rând "gustul" pentru viața spirituală, într-un secol în care triumfa raționalismul relativizant și deposedarea ființei umane de dimensiunea sa religioasă. În viața de căsătorie, pregătirea personală, riguroasă, și privirea ațintită mereu spre Dumnezeu sunt esențiale.

Horia Cosmovici, unul dintre apropiații să fii spirituali, care a fost alături de Monseniorul Ghika între 1943 și 1946, ne-a lăsat o carte de referință, "Monseniorul" (ed. M.C., 1996). Cuvintele adresate la căsătoria lui de către Monseniorul Ghika, oficiantul principal, explică simplu ceea ce soții - dar și societatea - sunt chemați să nu uite:

"Iubiții mei frați, căsătoria este un sacrament care ca și preoția se reînnoiește în fiecare zi. Este o "stare" prin care bărbatul și femeia pot ajunge la sfințenie, fiind pur și simplu un soț bun și o soție bună. În căsătorie, ca și în preoție, harurile nu se primesc toate deodată, ca în cazul celorlalte sacramente, ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea pentru soți de a le cere zilnic.

În domeniul social Dumnezeu nu și-a rezervat decât două sacramente din șapte. Anume, preoția și căsătoria. Preoția, care coboară pe Cristos pe altar și căsătoria, care aduce pe creștin în lume. Și asta este toată problema: întâlnirea dintre creștin și Cristos, Dumnezeul său.

Singure, căsătoria împreună cu preoția pot schimba societatea."

 

Horia Cosmovici, pornind de la această experiență personală, și aprofundând legătura între căsătorie și viața socială, expune în aceeași carte, "Monseniorul", "Rozariul social", cu mistere ce acoperă viața publică a lui Isus, între misterele copilăriei și cele ale patimilor. Monseniorul Ghika, după ce a cercetat propunerea, a sfătuit ca acest "Rozariu social" să fie răspândit, fiind o rugăciune pentru sfințirea vieții publice.

În primul mister "se meditează faptul că pentru a veni pe pământ Dumnezeu a ales familia. Isus vine în lume prin familie, rămâne în familie, muncește în familie și pleacă din familie atunci când își începe viața publică."

"În al doilea mister se meditează faptul că primul drum al lui Isus înainte de a-și începe viața publică a fost la Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că acolo se practica morala naturală. Morala naturală ne învață să fim drepți, adică să dăm fiecăruia ce i se cuvine."

"În al treilea mister se meditează faptul că prima minune a lui Isus a fost făcută cu ocazia unei căsătorii", la nunta din Cana Galileii; "dialogul a avut loc de la Inima Neprihănită a Mariei la Inima Preasfântă a lui Isus."

"În al patrulea mister se meditează faptul că din clipa în care Isus își începe viața publică el nu mai are nimic, se dăruiește total."

"În al cincilea mister se meditează faptul că la capătul tuturor dăruirilor stă jertfa lui Isus." "Toată viața publică a lui Isus este o neîntreruptă frângere, care se încheie cu frângerea reală a Trupului său." Acest ultim mister încoronează Rozariul social, prin cererea ca "Sfânta Euharistie să devină centrul vieții sociale creștine."

În concluzie:

"Pentru ca o viață publică să poată fi cât mai creștinească trebuie ca ea să plece de la familia creștină, trebuie să practice dreptatea în cadrul legii naturale, dând fiecăruia ce i se cuvine, să respecte și să sprijine adevărata căsătorie creștină, să se dăruiască complet și într-o continuă renunțare, până la propria frângere, singura dovadă de netăgăduit a adevăratei iubiri de oameni, iubire de oameni pentru Dumnezeu."

 

Calitatea socială a apostolatului feminin

Alături de catehezele adresate tinerilor, exercițiile spirituale cu doamnele de caritate provenind din familii bucureștene, care l-au ajutat în opera de la sanatoriul St. Vincent de Paul, edifică apostolatul feminin. Partea feminină a familiei găsește în aceste cateheze resurse înalte pentru propria estimare, un nou mod de a-și descoperi și privi vocația, cu ecouri benefice în viața propriei familii și în viața publică.

Cateheze publicate în 1923 cu titlul "La Visite des Pauvres", conferințe grupate în "l'Heure Sainte", 1928; "la Présence de Dieu", "La souffrance" , "La Liturgie du Prochain", 1932: parcurgându-le, descoperim prețul pe care Monseniorul Ghika îl dădea calității credinței, iar dacă ne gândim la specificul feminin, în modul de a recepta, de a primi și de a transmite valorile sacre, începând cu valoarea vieții, descoperim cât de profund psiholog este Monseniorul Ghika. El însoțește apostolatul feminin spre valori de excelență, în cele mai mărunte gesturi din cotidian.

 

Copiii și familiaritatea cu miracolul

Copiii au fost interlocutori predilecți ai Monseniorului Ghika prin familiaritatea lor de credință cu Providența. Cu ochi de copil, credința în miracol nu este superstiție, ci puritate. În viața de familie marcată de provocări, dificultăți, câteodată rupturi grave, este nevoie și de credința în miracol.

Monseniorul Ghika credea în miracol ca semn al Providenței. Printre episoadele acestui apostolat este cunoscută, de exemplu, o întâlnire pe care a avut-o într-o stație de tramvai cu un copil care, confundându-l cu Moș Crăciun, l-a chemat acasă, unde părinții nu se înțelegeau. Monseniorul vine cu un dar pentru copil, dar și pentru părinți. Un dar neprețuit adus acestei familii dezbinate și fără credință: convertirea. Cazul bucureștean - din peisajul luminos al "micului Paris" dintre cele două războaie mondiale - este precedat de altele, dintre care mai cunoscut este cel petrecut la o periferie sumbră a marelui Paris, în cartierul "roșu" Villejuif, acolo unde Vladimir Ghika și-a început slujirea ca preot. Prin copii a adus miracolul credinței în familiile care trăiau într-o cruntă mizerie, nu doar materială, ci în primul rând spirituală.

 

Un posibil patron al apostolatului laicilor

Monseniorul Ghika și-a început vocația de slujire ca laic. A fost primul laic care a făcut studii de teologie și filozofie, iar ideile și convingerile sale prefigurează teme ale Conciliului Vatican II, cum ar fi apostolatul laicilor în Biserică prin pecetea Botezului.

Îl venerăm deci și ca un posibil patron ceresc al activității laice, în fața căreia se deschid orizonturi bogate de apostolat. Figura Monseniorului Ghika evocă o primăvară a Bisericii, care a înflorit în comunitățile noastre, în prima jumătate a secolului trecut. La adăpostul acestei grădini spirituale, familiile au rezistat apoi asaltului comunismului ateu, care urmărind destrămarea valorilor, familia, ca păstrătoare a acestora, era prima vizată.

Pe Monseniorul Ghika îl celebrăm. Cauza beatificării sale unește rugăciunile noastre personale și ca familii. Spiritualitatea sa este de puternică actualitate și îl simțim prezent, veghind asupra noastră, asupra familiilor și comunităților noastre, în speranța de a reconstrui o civilizație creștină.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire