pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2005 

ROBIN WILLIAMS
Radu Capan

Jocuri ProFamiliaCuprinsDin premierele primăverii

 

La început de 2005 au avut loc cunoscutele decernări ale Premiilor Globul de Aur. Această a 62-a ediție a festivalului de film a acordat premiul pentru întreaga carieră lui Robin Williams, binecunoscut publicului român prin multe dintre filmele sale. Cine nu își amintește de el deghizat în bonă, în "D-na Doubtfire, tăticul nostru trăznit"? Acest rol i-a adus în 1994 unul dintre cele cinci Globuri de Aur câștigate de-a lungul carierei. Din vitrina premiilor lui Robin nu lipsește însă nici Oscarul, câștigat în 1998 pentru "Good Will Hunting", după alte trei nominalizări în anii anteriori.

Robin Williams s-a născut la 21 iulie 1952, tatăl lui fiind unul din directorii Companiei Ford Motor. Slujba acestuia a făcut ca familia să se mute des dintr-un oraș în altul, Robin fiind mereu "copilul cel nou" la școală, luat de toți în derâdere. Soluția adoptată de el a fost aceea de a-și dezvolta un sistem de auto-apărare în care umorul era arma principală. Lipsa unor prieteni constanți l-a făcut să se retragă într-o lume proprie, fapt ce l-a ajutat să își dezvolte și o imaginație bogată. Aceste două trăsături, umorul și imaginația bogată, definesc de fapt și transpar în majoritatea filmelor sale. Înainte însă de a intra în lumea cinematografiei, Robin a fost mim, actor de teatru și de televiziune (a avut propriul serial de comedie). Apoi, în 1980, a făcut saltul pe marele ecran în rolul lui Popeye.

După doi ani, în "Lumea lui Garp", Robin Williams a demonstrat că poate juca și roluri dramatice. Adevăratul succes a venit însă abia în 1987, cu "Good Morning, Vietnam", film care a atras atenția asupra talentului său de comic, dar și prima nominalizare pentru premiul Oscar. În următoarele filme, actorul s-a întors la registrul dramatic, impresionând în "Cercul poeților dispăruți" și făcându-ne părtași la o minune de trei zile în "Revenire la viață". După marele succes în rolul doamnei Doubtfire, Robin a abordat din nou mai multe roluri comice, în producții mai "ușoare" precum "Nouă luni", "Jumanji", "Flubber" sau "Un tată în plus".

În 1997, Robin a făcut un rol memorabil interpretându-l pe psihologul ce îl sprijină pe genialul tânăr Will Hunting. Oscarul câștigat în urma acestui film l-a motivat probabil să exploreze și alte roluri dramatice: în 1998, în "O iubire fără sfârșit" face o călătorie în rai și iad, literalmente, după iubita sa soție; în 1999, în "Omul bicentenar" invită la o profundă reflecție asupra naturii umane, dintr-un punct de vedere... robotic; și tot în acel an, în "Jakob mincinosul", a jucat rolul unui prizonier dintr-un lagăr nazist. După o pauză de câțiva ani, în 2002 Robin Williams a revenit cu noi roluri: ca ucigaș, în "Insomnia", și ca lunatic, în "One Hour Photo". Anul trecut a mai apărut în câteva filme, dintre care unul rulează din luna februarie a acestui an în România: filmul științifico-fantastic "Memorie finală". Și poate tot în acest an îl vom auzi într-un film de animație: "Roboții".

Dacă privim la viața particulară a lui Robin Williams, vom descoperi ingredientele "clasice" ale unei mari vedete de la Hollywood: succes, premii, nominalizări, dar și divorțuri, droguri... Ca actor însă, ne-a oferit mai multe roluri memorabile. Cu un talent unic, Robin Williams a știut să mixeze întotdeauna comedia cu drama, să nască întrebări profunde, să ofere parabole minunate despre om și despre spiritul său. Și chiar dacă a primit deja premiul pentru întreaga carieră, actorul mai are cu siguranță încă multe de oferit pe ecran.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire