pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2005 

DE CE PREGĂTIRE PENTRU CĂSĂTORIE?
Florin Ardelean

Casa din Loreto a Fecioarei MariaCuprinsCe vrei de la mine, Doamne?

 

Legătura cu care Dumnezeu îi unește pe doi soți în sacramentul căsătoriei nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească. De aceea, practica creștină catolică nu acceptă în vocabular divorțul. Se poate vorbi de separare - rămânând căsătoriți -, dacă există grave neînțelegeri între soți, sau de anulare, dacă se întrunesc condițiile necesare - oricum o raritate care ne determină să nu ne gândim la ea ca la o alternativă realistă. Astfel, cei doi care își depun jurămintele în fața comunității trebuie să fie persoane mature, conștiente și bine pregătite să înfrunte viața în doi, și apoi în trei, patru sau cât le va da Domnul. Nu pentru o lună - de probă - sau un an - de încercare și acomodare -, ci pentru mulți ani, până la adânci bătrâneți, "până când moartea îi va despărți".

Este un act pe care fiecare partener îl îndeplinește cu gândul că îl va face o dată în viață. Deși, așa cum bine știm, există și excepții, a paria cu Dumnezeu că mai există "încă o șansă" este o imagine cinică la care un creștin practicant nu poate subscrie.

 

Un timp al sincerității
cu sine și cu celălalt

Logodna reprezintă un timp de febrilă căutare, de acomodare cu celălalt, de cunoaștere reciprocă și de acumulare de experiență virtuală - "cum va fi viața în doi". Cei doi discută, se testează, își împărtășesc valorile, încearcă să-l impresioneze pe celălalt cât mai mult. Rar își arată defectele, sunt mai binevoitori cu celălalt și cu anturajul: părinții, frații sau prietenii celuilalt. Pe de o parte, încearcă să-l cunoască pe celălalt cât mai bine, iar, pe de altă parte, se descoperă pe sine cât mai puțin în fața celuilalt, propunându-i o imagine idealizată a sinelui.

Cum ajung totuși să se cunoască mai bine? Numai dacă fac un exercițiu de sinceritate, sau dacă sunt ajutați să o facă. Aici intervine rolul preotului, al părinților, al prietenilor sau al fraților și, nu în ultimul rând, al nașilor. Aici putem vedea importanța, pentru viitorul lor, a fructificării experienței altor cupluri cu "vechime" în căsătorie.

Rolul unui curs de pregătire pentru căsătorie este să-i ajute pe cei doi să-și pună întrebări la care să răspundă cu sinceritate și să învețe să comunice cu adevărat. Pentru ca, atunci când se vor ivi probleme în căsnicia lor, să poată să le discute și să le depășească.

 

"Prea târziu" să te răzgândești?

Un risc al perioadei de pregătire este ca cei doi să considere că deja este prea târziu, că fiecare s-a angajat la un proiect comun și că nu mai există cale de întoarcere. Dintr-un spirit de onoare, logodnicul ce a zis deja un "da" merge înainte, chiar dacă va constata că poate nu este o alegere potrivită. Până când cei doi nu au depus jurămintele în fața altarului nu este însă niciodată prea târziu. Onoarea de care vorbim este una prost înțeleasă. Nu există onoare acolo unde întrevezi un eșec, iar familia nou întemeiată se anunță a scârțâi încă de la început.

Sunt multe variante de a face această pregătire pentru căsătorie. Rezultatul este important. Dacă după un astfel de curs cei doi s-au îmbogățit reciproc, se cunosc mai bine și învață să-și împărtășească gânduri-le, comunicând între ei, atunci avem de a face cu un succes. Dacă cei doi sunt mai încrezători în sine și în viitorul lor comun, atunci cursul este util. De asemenea, dacă cei doi realizează că nu vor putea întemeia o familie și că ar fi mai bine să se despartă, cursul este iarăși un succes.

Mulți oameni "moderni" înlocuiesc perioada de logodnă cu traiul împreună. Este o înțelegere cel puțin deformată a ceea ce înseamnă căutarea logodnicilor. Mimarea vieții de familie fără jurăminte este ca un doctor fără cunoștințe, ca un avocat fără să cunoască legea, ca un constructor care ignoră rezistența casei. Adică profităm de tot ce înseamnă traiul împreună fără să ne luăm responsabilități unul față de celălalt. Și dacă merge, când apar copiii, ne căsătorim. Cât este iubire și cât egoism? Unde este căutarea aceea febrilă, curajul și responsabilitatea unui om pe care te poți bizui pentru toată viața? Dacă lucrurile nu mai merg bine după ani de trai în comun, ce faci, îl arunci pe celălalt înapoi în societate fără nici o remușcare?

 

Într-o lume a însingurării,
căsnicia este o școală a dialogului

În pregătirea pentru căsătorie, cei doi trebuie să discute și să-și omogenizeze valorile și modul de a vedea traiul în doi. Cu renunțări din partea fiecăruia în spiritul sentimentului de iubire care îi unește, dar fără compromisuri. Poți renunța la unele comodități, la obiceiuri sau tradiții, dar fără compromisuri. Primirea copiilor, Dumnezeu în casa lor, prioritățile cuplului, rolul părinților sau alte elemente similare care îi definesc pe ei ca soți sunt bine stabilite și nu pot constitui subiect de compromis. De exemplu, avem o datorie față de părinți, dar după cununie soțul/soția va trece pe primul loc. Loc unde vor sta și copiii care vor veni. A proceda altfel înseamnă compromis și acesta trebuie evitat. Cei doi trebuie să învețe dialogul în familie, cum să treacă peste dificultăți. De la cele mai mici și mai puțin importante lucruri până la cele esențiale.

 

Un prieten necesar: confesorul

Rolul nașilor este esențial în familia catolică. Prin experiența și echilibrul lor, ei ajută noua familie, le împărtășesc tinerilor din greutățile prin care au trecut și cum le-au depășit. Ei sunt moderatorii lor când au dispute. Ei sunt cei care din când în când le reamintesc de fidelitatea, unitatea, solidaritatea și iubirea care și-au jurat-o și cum să le întrețină și să le reînnoiască în fiecare zi.

De multe ori acești nași sunt aleși fără să aibă calitățile de mediator și ajutor pe care le-ar cere în momentele grele noua familie. În astfel de situație, e bine ca logodnicii să-și găsească cât mai repede un astfel de moderator, de confesor familial. Poate fi un preot, un călugăr, un bun familist, dar poate și un celibatar în care aceștia au încredere.

 

Pregătirea pentru căsătorie,
pregătire pentru viață

Logodna este privită tradițional ca perioada de când cei doi s-au hotărât să se căsătorească până la momentul depunerii jurămintelor. Pentru provocările timpurilor moderne este mult mai util să considerăm logodna ca o perioadă mult mai extinsă, care începe cu momentul în care fiecare tânăr își descoperă vocația familială. Există un moment în viață când fiecare ajunge să își pună pentru prima oară întrebări despre viitorul său, despre cum se vede în următorii ani, dacă își va întemeia o familie sau dacă vocația sa este celibatul. Și dacă se vede familist, putem considera că începe o perioadă de logodnă fără logodnic(ă), propunându-și un model ideal de partener(ă). La început mai haotic, fără un orizont precis. Apoi, pe măsură ce cunoaște și iubește, proiectul devine mai bine conturat, căutările sunt mult mai țintite.

Mulți dintre tineri merg la un curs de pregătire deși, poate, nu au în vedere o căsătorie imediată. Este un comportament de încurajat. Cu cât te apropii de momentul depunerii jurămintelor, pregătirile sunt mai intense (chiar și cheltuielile cresc), cu atât mai mult nu ai timp de reflexie, de căutare și de meditare. Este de evitat să începi atunci să-ți pui întrebări la care ar fi fost util să ai deja răspunsurile. Ai nevoie de timp și minte limpede să meditezi - practic - la cea mai importantă decizie pe care o iei în viață. Familia în care ne naștem nu avem cum să o schimbăm. Copiii care vin ne sunt dați de Dumnezeu la momentul potrivit nouă. Dar partenerul de viață noi ni-l alegem. Este singurul moment când, cu adevărat, alegem în viață.

Cu o bună pregătire pentru căsătorie, putem spera să avem familii bine ancorate în Dumnezeu și încrezătoare în viitor, responsabile în societate, pregătite să răspândească cuvântul Domnului prin propriul exemplu; iar copiii din aceste familii vor fi o binecuvântare pentru părinți și pentru cei printre care trăiesc.

 


Rugăciunea logodnicilor

Doamne, vrem să construim între noi doi o adevărată comuniune. Dă-ne harul să rămânem mereu deschiși față de tine, izvorul oricărei iubiri.

Eliberează-ne de egoism, ca să ne putem cunoaște în adevăr calitățile și defectele. Învață-ne să ne acceptăm unul pe altul așa cum suntem, fără condiții, să știm să dăruim cu generozitate și să primim cu umilință.

Dă-ne un suflet deschis, ca să ne putem împărtăși unul altuia cu sinceritate lumea interioară: bucurii, suferințe, dorințe, aspirații, dificultăți.

Dă-ne puterea iubirii tale, ca să știm să ne apropiem unul de celălalt pentru a ne pune totul în comun și a fi mereu una. Nu îngădui să ne închidem în noi înșine: de acum vrem să ne punem împreună în slujba celorlalți, mai ales a celor mai săraci, iar într-o zi să ne dăruim copiilor noștri.

Îți mulțumim, Doamne, pentru că ne-ai făcut darul să ne întâlnim unul cu celălalt. Ajută-ne să fim fideli față de acest dar. Îți oferim bucuria iubirii noastre. Doamne, vrem ca ea să fie atât de curată, atât de adevărată, încât în ea să te putem găsi pe tine.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire