pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2005 

POVESTEA STATUII FĂRĂ BRAȚE
repovestită de Maria Goția

Să facem un crucifixCuprinsFamilia, gingășia și tandrețea

 

În copilărie m-am întrebat de multe ori care era povestea statuii din fața bisericii din orășelul nostru. Era o statuie ciudată, cu mâinile și picioarele retezate, cu chipul lovit și cu o spintecătură la piept. Cu greu îți puteai da seama că îl reprezenta pe Mântuitorul. Și totuși era așezată pe soclu, sus, să fie văzută bine de toți.

Iată ce mi-a spus tata, despre ea, care la rândul lui auzise povestea de la tatăl lui.

 

"Demult, în timpul războiului, bombele au căzut și în orașul nostru. Multe case au fost dărâmate și după război au trebuit refăcute. Când au vrut să curețe și curtea bisericii de moloz și pietre, oamenii au găsit și statuia Mântuitorului printre resturile de zid. Cum era atât de distrusă, au vrut să o arunce. Dar preotul i-a oprit. Ba chiar a comandat un soclu frumos, de marmură lucioasă, pe care a pus să se graveze cu litere de aur câteva cuvinte:

 

Cristos nu are mâini
să-i mângâie pe copii,
să-i binecuvânteze pe bolnavi,
nu are alte mâini, decât pe ale noastre.


Cristos nu are picioare azi
S-alerge acolo unde
nevoie e de El,
nu are decât picioarele noastre.

Cristos nu are astăzi buze
să povestească mila Tatălui Ceresc,
mai are doar buzele noastre.

Nici altă inimă nu are Cristos
cu care să iubească și să ierte, decât chiar inima din piepturile noastre.

O Biblie scrisă zilnic
prin fapte și cuvinte
pentru popoarele lumii
suntem chiar noi, creștinii.

Toți au rămas pe gânduri citind cele scrise pe soclu, căci aceste cuvinte îi făceau să se întrebe ce fel de creștini sunt. Nu cumva doar cu numele? La fel și eu. După ce am învățat să citesc, mă opream uneori în fața statuii fără brațe și citeam cuvintele vechi. Le-am reținut pe toate și, chiar după ce am plecat din orașul natal la alte școli, mai departe, mă întrebam la capătul zilei cu aceleași cuvinte,

dacă am fost și eu mâna lui Cristos în ziua care se încheiase,

picioarele Lui neobosite,

dacă buzele mele au vorbit despre mila Tatălui Ceresc,

dacă inima mea a iubit cât iubește inima Lui ..."


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire