pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2005 

FAMILIA, GINGĂȘIA ȘI TANDREȚEA
pr. Fabian Măriuț

Povestea statuii fără brațeCuprinsObiceiuri de Paști

 

Nu este ușor să vorbim astăzi despre tandrețe și gingășie. Echivocul și ambiguitățile la care sunt supuși termenii ar fi motivul principal al acestei dificultăți. Aș aminti două moduri de interpretare greșită. Primul este acela de a identifica tandrețea cu sentimentalismul, cu dulcegăria, ce ar atrage cu sine acuza de romantism. Al doilea, de a considera că tratarea unui astfel de argument este semnul unei concesii făcute slăbiciunilor umane. Dar dacă privim la identitatea lor cea mai profundă, tandrețea și gingășia sunt legate cu două dintre exigențele fundamentale înscrise în inima fiecărui om: a dori să iubești și a te ști iubit. Ele ating persoana umană - bărbat sau femeie - în toate sferele sale: biologică, psihologică și spirituală. Ajunge să amintim privirea cu care o mamă își adoră pruncul ca să înțelegem noblețea unui astfel de sentiment; ori să ne gândim la iubirea adevărată dintre doi tineri ca să întrezărim veșnicia acestuia.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul "tandrețe" are următoarea explicație: "afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie, de sensibilitate". În schimb, la cuvântul "gingășie" găsim scris atât "calitatea de a fi gingaș, plăpând, firav, delicat, fin; frăgezime, grație, delicatețe" cât și "manifestare plină de delicatețe, de sensibilitate, de duioșie". Pentru o lume invadată de violență și brutalitate, toate aceste caracteristici ar putea fi semnul slăbiciunii. Tot mai des răspândită este ideea că aceste sentimente sunt calități strict feminine, sau prea puțin "virile", nobile pentru o femeie și dezonorante pentru un bărbat. În realitate este o falsă prezumție. Am putea oare susține că sensibilitatea și capacitatea de a exprima afectul, grija față de viață, frumusețea iubirii față de Dumnezeu sunt atitudini excluse din orizontul bărbatului și prezente doar în cel al femeii? Categoric, nu! Tandrețea și gingășia privesc atât femeia cât și bărbatul, umanitatea lor și vocația lor la iubire și comuniune. Împreună sunt chemați la aceeași școală a tandreții pentru a construi "civilizația iubirii" (expresia aparținând papei Paul al VI-lea). Și ce înseamnă a merge la această școală dacă nu o deschidere spre Dumnezeu, izvor și culme a oricărei gingășii.

Tandrețea lui Dumnezeu ar putea fi comparată cu sânul matern care învăluie cu căldură și hrănește: "Când iubești - o spune într-un mod minunat poetul Kahlil Gibran - nu spune: 'Îl am pe Dumnezeu în inimă'. Dar spune 'Sunt în inima lui Dumnezeu'". Tandrețea și gingășia sunt această învăluire a iubirii, o climă iubitoare plină de atenție și afect. "După cum respirația - spune Jean Guitton în opera sa "L'amour humain" - are nevoie de o atmosferă, la fel și iubirea are nevoie de o erosferă". Așadar tandrețea este expresia acelei forțe vitale, afective cu care omul este dotat prin natură, forță care este activată întâlnirea cu altul (iubire) și cu Altul (dragoste/caritate).

În continuare prezentăm un citat din scrisoarea Familiaris Consortio, nr. 11, în care, chiar dacă nu se vorbește în mod explicit de tandrețe și de gingășie, putem identifica o serie de elemente importante: "Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa: chemându-l la existență din iubire și, în același timp, la iubire. Dumnezeu este iubire și trăiește în sine însuși un mister de comuniune personală de iubire. Creându-l pe om după chipul său și conservându-i existența, Dumnezeu înscrie în umanitatea bărbatului și a femeii vocația, adică capacitatea și responsabilitatea iubirii și a comuniunii. Pentru aceasta, iubirea este vocația fundamentală și înnăscută a fiecărei ființe umane. Întrucât este spirit întrupat, adică suflet care se exprimă în trup și trup însuflețit de un spirit nemuritor, omul este chemat la iubire în totalitatea sa unificată. Iubirea îmbrățișează chiar și trupul uman, iar trupul este făcut părtaș de iubirea spirituală. Revelația creștină cunoaște două moduri specifice de realizare a vocației spre iubire a întregii persoane umane: căsătoria și fecioria. Fiecare dintre aceste două forme reprezintă o concretizare a adevărului cel mai profund al omului, a 'ființei lui după asemănarea lui Dumnezeu'".

Dacă vocația fundamentală a omului este iubirea, familia este desigur primul loc în care persoana umană poate învăța să iubească cu adevărat, este prima instanță în care fiecare persoană umană ar trebui să dobândească conștiința întâlnirii cu celălalt și în care ar trebui să respire atmosfera gingășiei și tandreții. Prin însuși actul creației, Dumnezeu înscrie în om capacitatea și responsabilitatea iubirii și comuniunii. Este vorba de o realitate înnăscută. Un dar care cere un răspuns conștient și liber, responsabil. La acest răspuns este chemată să participe persoana umană în totalitatea sa, trup, suflet și spirit. Nu este deloc întâmplătoare, din acest punct de vedere, sublinierea că "omul este chemat la iubire în totalitatea sa unificată".

Tandrețea se situează la frontiera dintre iubirea spirituală și expresia sa sensibilă. Grație acestui loc privilegiat, nu este oare tocmai tandrețea cea care face ca întâlnirea dintre persoanele umane să fie pe deplin umană?

Același citat ne ajută să înțelegem că vocația fundamentală a omului la iubire se realizează în cadrul stărilor concrete de viață: căsătorie și feciorie, prezentate ca o concretizare a adevărului cel mai profund despre fiecare om în parte. În ambele stări de viață tandrețea și gingășia joacă un rol cheie. Ele dau conținutul și forma vocației fundamentale a omului la iubire și comuniune. Adevărul este valabil pentru persoanele consacrate, care prin starea lor de viață și prin exemplul vieții lor, sunt purtătorii unei mărturii speciale despre tandrețea lui Dumnezeu. În același timp, este valabil și pentru soți și misiunea lor de părinți, familia fiind locul primar fundamental și indispensabil în care se descoperă, se învață și sunt trăite gingășia și tandrețea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire