pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2005 

"NE-AM HOTĂRÂT SĂ AVEM COPII MULȚI..."
interviu de Andrei Goția

Atenție: copilăria pe cale de disparițieCuprinsAnotimpurile familiei

 

Andrei Goția: Stimate domnule profesor Waldstein, sunteți rector al Institutului Teologic Internațional pentru studii despre căsătorie și familie din Gaming (Austria), și tatăl a opt copii. Dumneavoastră înșivă proveniți dintr-o familie mare, cu șapte copii. Care este rolul pe care familia îl are în viața dumneavoastră?

Michael Waldstein: Am putea inversa termenii întrebării. Familia nu este un lucru anume printre altele ca ceva care are un loc circumscris în viața mea, mai mare sau mai mic, ci eu sunt cel care are un loc în familia mea. Acest lucru este valabil de la început. M-am născut într-o familie. Propria mea ființă a fost formată în și de către familia mea. Identitatea mea a fost definită în această formare. Este un lucru valabil și acum. Când mă gândesc la "cine" sunt, nu pot separa acest lucru de familia mea. A fi soț și tată, în aceste relații, nu este un lucru anume în viața mea, ci îmi definește viața în mod fundamental.

Desigur, apare întrebarea practică despre cât timp "să petreci cu familia". Adesea este o întrebare grea, pentru că meseria mea ia mult timp. Avem stabilite momente comune. Luăm prânzul și cina împreună cu toții, nu chiar întotdeauna, dar de cele mai multe ori. Ne petrecem cele mai multe seri unii cu alții. Neavând televizor, avem timp liber seara. De când erau copiii mici, am citit multe cărți cu voce tare cu ei. Este un mod foarte important de a construi o comoară comună de imagini și amintiri care hrănesc viața comună. Fără o astfel de hrană comună, părinții și copiii se plictisesc ușor unii de alții.

De când am început să lucrez în Gaming acum opt ani, căsătoria și familia au devenit și tema principală a cercetării mele științifice. Am studiat în mod deosebit lucrările Papei Ioan Paul al II-lea pe această temă. Sunt extrem de bogate și profunde. Mi se pare că stau ca un far în mările agitate ale timpurilor noastre. Prin această muncă de profesor și cercetător am ajuns să văd mult mai clar importanța familiei.

- Ce hotărâri importante ați luat împreună cu soția la începutul căsătoriei?

- Două hotărâri s-au arătat a fi cele mai formative și mai folositoare. Prima a fost să avem mulți copii. Ne-a surprins să vedem cât este de important pentru copii să se aibă unii pe alții ca frați și surori. Când se naște un nou copil, el sau ea vine în familie ca un răsărit de soare. Când soția se întorcea de la spital, petreceam mult timp pur și simplu lăsând prezența copilului să strălucească. Într-un fel e o lipsă faptul că nou-născuții nu pot vorbi, dar această lipsă focalizează totul asupra esențialului. Darul prezenței unei noi persoane este mare. Este o prezență reală.

A doua decizie foarte importantă a fost să nu avem televizor. Un prieten ne-a spus odată, cu o variație inteligentă a proverbului englezesc "timpul înseamnă bani", că ar trebui să înțelegem clar un adevăr mult mai important, anume că "timpul înseamnă viață". Să trăiești împreună înseamnă să petreci timp împreună. Amenințarea principală care vine din partea televizorului, pe lângă conținut, este că ne mănâncă prea mult timp care altfel ar putea fi petrecut împreună. Desigur, într-un fel, când cineva se uită împreună cu altcineva la televizor, sunt împreună, dar e o stare împreună drastic redusă.

- Astăzi majoritatea familiilor, cel puțin în Europa, au unul sau doi copii. Nu sunt oare opt prea mulți? Cum vă descurcați cu o familie așa de mare?

- Depinde de măsura cu care judeci că ceva este prea mult. Solicitările pentru părinți au crescut foarte mult cu fiecare dintre primii trei copii. Când a sosit al patrulea copil al nostru, tendința s-a inversat și a devenit mai ușor. Motivul este că frații mai mari erau pe atunci destul de mari ca să aibă grijă de cei mai mici. Le plăcea foarte mult. După această măsură, trei copii erau prea mulți pentru noi, dar opt nu sunt prea mulți, chiar dacă sunt mai mulți.

Uneori auzi vorbindu-se de o altă măsură, anume iubirea pe care i-o poți da fiecărui copil. Unii spun că atunci când ai mulți copii, persoana individuală a fiecăruia dispare într-o mulțime. Părinții nu pot dărui destul timp și destulă dragoste fiecăruia. Și cu această măsură am descoperit contrariul acestui argument convențional. Se pare că iubirea merge ca învățatul. Când înveți mai mult devine mai ușor să înveți încă mai mult. Puterea crește desfășurând-o. Sosirea noilor copii nu ne-a diminuat iubirea pentru ceilalți, ci ne-a hrănit-o. Regele Solomon avea șapte sute de soții din familii nobile și încă trei sute de concubine pe deasupra, potrivit primei cărți a Regilor. Nu ni se spune câți copii a avut, dar dacă a avut doar doi cu fiecare soție, asta ar însemna două mii de copii. Trebuie să-i fi fost foarte greu să știe numele celor două mii de copii. Poate că dădea recepții și audiențe periodice ca să-i primească și să se joace cu ei. Ni-l putem imagina spunând: "Nu ești tu copilul acelei prințese egiptene, cum o cheamă? Parcă te-am văzut acum două luni." Problema aceasta poate apărea numai cu poligamia, dar în mod cert nu cu doar opt copii.

Ca să menționez o a treia măsură, copiii costă bani. În această privință, dificultatea a crescut odată cu numărul de copii. Nu există un revers cantitativ ca în celelalte cazuri. Nu căutăm să trăim în lux (de exemplu, vacanțe costisitoare, o mașină nouă, haine scumpe, delicatese, etc.) astfel încât ceea ce avem este suficient.

- Copiii dumneavoastră nu merg la o școală publică, ci sunt educați acasă. Cum funcționează acest sistem? Cum colaborați cu soția dumneavoastră la educația lor?

- Am început să ne educăm copiii acasă când un cuplu puțin mai mare decât noi ne-au povestit despre efectul educării copiilor acasă. Spuneau ei, copiii devin mai prieteni unii cu alții și cu părinții. Certurile se împuținează. Ne-au spus de asemenea că educația acasă susține puternic cultivarea unei vieți spirituale comune. Experiența noastră ne arată că aceste observații sunt adevărate.

Educația noastră acasă funcționează astfel: copiii lucrează cam de la 9 dimineața până la 1 după-masa. Soția e cea care le predă dimineața. Copiii mai mari pot lucra deja independent și ea nu trebuie decât să-i pună la lucru, iar apoi să controleze rezultatele. Cei mai mici au nevoie de o mai mare investiție de timp.

Participarea mea este că le citesc copiilor seara, lucru pe care îl considerăm o parte integrală din formarea lor morală și intelectuală. Le citesc cel puțin o oră, dar adesea două și uneori chiar trei, când cartea este deosebit de captivantă.

- Adesea călătoriți în străinătate în interes de serviciu. Cum se descurcă soția cu copiii în absența dumneavoastră?

- Se descurcă, dar nu îi este ușor. Copiii adesea fac prostii mult mai ușor când unul dintre noi e plecat. E valabil și pentru mine. Când soția a fost plecată pentru o săptămână și eu aveam grijă de ei toată ziua, mi-am dat seama că era mult mai puțină pace în viața lor. Același lucru se întâmplă când eu sunt plecat. Astfel încât soției mele nu-i place să călătoresc mult.

- Cum vă disciplinați copiii?

- La început foloseam pedepse corporale ca să-i facem să înțeleagă și să-și aducă aminte de unele lucruri. Acum le folosim mult mai rar, atât de rar încât copiii mai mari adesea cred că ar trebui să fim mai severi cu cei mici. Cred că e vorba de maturizare în ceea ce ne privește. Întotdeauna am încercat să nu lovim un copil la mânie. Acum se pare că reușim să îi disciplinăm în cea mai mare parte pe copii vorbindu-le. Ceea ce trebuie să fie clar, mai presus de toate, este că-i iubim și că dorim o schimbare în comportamentul lor pentru că e mai bine pentru ei să se schimbe, nu în primul rând pentru noi.

- Cum arată o zi obișnuită în familia Waldstein?

- Ne trezim între 7 și 8. Copiii au școală de la 9 la 1 după-masa. Atunci mâncăm de amiază. Copiii sunt liberi să facă ce doresc după-masa. Nu au teme de făcut, desigur. Mergem cu toții la Sf. Liturghie la 5:15 și apoi cinăm. Petrecem majoritatea serilor împreună. Pe la ora 10 spunem rugăciunea de seară și îi trimitem pe cei mici la culcare. Pe la 11, ceilalți (și noi) ne culcăm de asemenea. Urmăm acest ritm de viață de 20 de ani.

- Sunteți căsătorit de 26 ani. Ce sfat le-ați da tinerilor care vor să se căsătorească și tinerelor familii?

- Să nu se sperie sau să se îngrijoreze când legătura emoțională față de celălalt pare dintr-o dată să slăbească sau chiar să fie înlocuită de sentimente de mânie sau neplăcere unul față de celălalt.

Să-și aducă aminte că fidelitatea nu depinde de o continuare lină a sentimentelor trăite la început. Fidelitatea este o hotărâre a voinței.

Să fie siguri că, dacă rămân fermi la acea hotărâre, sentimentele de iubire se vor întoarce. Sufletul omenesc pare să fie ca anotimpurile: există iarnă, dar există și primăvară.

Să știe că timpul înseamnă viață și că iubirea unul față de celălalt și față de copii necesită timp.

Să știe că iubirea crește dacă este împărțită cu mai multe persoane, dar nu după exemplul lui Solomon.

- Dacă ar fi să vă alegeți un motto în viață, care ar fi?

- "Și dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi" (1Ioan 4,10).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire