pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 07/2004 

URSUNEL CREȘTE MARE
Maria Goția

Activitati pentru copiiCuprinsIstoria unei relicve

 

Ursunel era un ursuleț, ați ghicit. Un ursuleț de catifea de culoarea nucilor. Stătea cuminte, alături de alte jucării, în cutie, așteptând să se deschidă capacul. Însemna că fie fetița, fie băiețelul, vor să se joace și uneori îl alegeau pe el. Era foarte vesel când era dus în vizită la păpuși, tratat cu dulciuri, consultat de doctor sau când i se spunea povestea cu Cei trei urși. Dar cutia nu se deschidea prea des. Așa că Ursunel începuse să se sature să tot aștepte și mai ales să fie oricând la dispoziția copiilor.

Într-o noapte, deschise binișor dinăuntru capacul cutiei de jucării, se strecură afară fără zgomot și ieși întâi din cameră, apoi din casa în care copilărise. Se îndreptă repejor către pădure. Aflase de la căluțul primit de copii la Crăciunul trecut că pe acolo era cărarea pe care venea sania lui Moș Crăciun. Și visul lui Ursunel era să-l roage pe Moșul să-l ia cu el în lumea largă, în sania lui cea iute, trasă de reni argintii. Și pâș-pâș, pâș-pâș, prin pădure, ursulețul nostru ajunse neașteptat de repede la casa lui Moș Crăciun.

Moșul îl primi cu bucurie și îi spuse:

- Mi-ar prinde bine un ajutor la împărțitul jucăriilor. Ce zici, primești?

Lui Ursunel nu-i venea să creadă că i se împlinea visul. Sosi și ziua de Ajun. Darurile erau frumos învelite și pregătite în sanie, în saci mari, mari de tot. Cot la cot cu Moș Crăciun, avea să zboare cu sania cea trasă de renii de argint, din sat în sat, din oraș în oraș, peste munți și peste dealuri, peste câmpii, peste păduri, din casă în casă, pentru ca nici un copil să nu rămână fără dar de Crăciun. Și chiar așa se întâmplă. La un semn al Moșului renii porniră. Clopoțeii lor cântau veseli, iar Moșul chiuia de bucurie că venise seara pentru care se pregătise tot anul. Iar renii zburau și mai iute când îl auzeau. La fiecare casă cu copii, Moșul dădea semnalul de oprire, iar Ursunel avea misiunea să scoată din sac darul potrivit:

- pentru Luci, o păpușă în leagăn,

- pentru Alin, o carte cu povești,

- pentru Mădălina, o sobiță pentru bucătăria păpușilor,

- pentru Mihai, o mașinuță galbenă,

- pentru Ionuț, o cutie de plastilină,

- pentru Andrei, o minge roșie mare,

- pentru..., totul după cum scria în cartea cea mare a lui Moș Crăciun.

Ca vântul și ca gândul sania cutreierase pe unde Ursunel nu ajunsese nici în cele mai frumoase visuri ale sale. Era mort de oboseală, dar tare bucuros; se putea compara călătoria cu Moș Crăciun, misiunea lui importantă de acum, cu viața din cutia de jucării? Și privi mulțumit din înaltul cerului spre ultima căsuță de pe lista cu adrese. Lumina era aprinsă, semn că un copil îl aștepta pe Moș Crăciun și darul mult dorit. Ursunel - la datorie - băgă lăbuța în ultimul sac. Căută bine, bine, dar nimic. "Moș Crăciun a îmbătrânit, gândi el, și a uitat să mai pună un pachet". Deodată inimioara lui de urs de jucărie se strânse: "Dar copilul care așteaptă la fereastră? Cum să rămână fără dar?"... Ridică atunci lăbuțele și, cu un oftat, își dădu drumul din sania de argint, prin horn, drept sub bradul împodobit. Copilul îl ridică, îl îmbrățișă și strigă bucuros: "Chiar așa te-am dorit, ursulețule: din catifea de culoarea nucilor".

Inima lui Ursunel bătea cu putere. N-ar fi crezut niciodată că poate fi mai mare bucurie decât să zbori după pofta inimii, prin toată lumea, în sania lui Moș Crăciun. Dar acum știa că e mult mai frumos să fii tu însuți o bucurie.

(după o poveste elvețiană)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire